A 25-a ediţie a Topului Firmelor din Bucureşti

 Peste 6.800 firme vor fi premiate, marţi, în cadrul celei de-a 25-a ediţii a Topului Firmelor din Bucureşti, realizat de Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti. Faţă de celelalte ediţii, anul acesta companiile care activează în turism vor fi premiate în cadrul unei secţiuni separate. Cele mai multe companii premiate de camera bucureşteană activează în domeniul serviciilor, fiind urmate de cele din domeniul comerţului şi de cele cu profil industrial. Bucureştiul – al treilea oraş din regiune după Istanbul şi Atena – concentrează 23% dintre comercianţii activi înregistraţi în România, precum şi 20% din totalul salariaţilor consemnaţi la nivel naţional./cpodea/gpodea

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 octombrie)