Liderul separatist catalan, Carles Puigdemont, intenţionează să conteste în justiţie măsurile decise de guvernul de la Madrid

Liderul separatist catalan, Carles Puigdemont, intenţionează să conteste în justiţie măsurile decise de guvernul de la Madrid, prin care, începând de sâmbătă, el va fi demis din funcţie, împreună cu toţi miniştrii regionali. Purtătorul de cuvânt al executivului regional catalan a anunţat că Puidgemont pregăteşte mai multe acţiuni în justiţie pentru a împiedica aplicarea măsurilor iniţiate de administraţia centrală şi ar putea apela chiar şi la instanţe internaţionale.

Corespondenţă din Spania – Reporter: Annamaria Damian – Guvernul catalan consideră că măsurile executivuului spaniol depăşesc toate limitele, astfel încât va ataca decizia la Curtea Constituţională. Motivul este conflictul de competenţe între cele două administrţii, regională şi naţională. Purtătorul de cuvânt al Guvernului catalan, Jordi Turull, a anunat că urmează şi acţiuni la instanţele internaţionale. Pe de altă parte, a confirmat că liderul Carles Puigdemont are intenţia să se prezinte, la Madrid, în faţa Senatului, pentru a-şi argumenta poziţia privind aplicarea articolului 155 din Constituţie. Totul depinde, însă, de ora la care va avea loc plenul Parlamentului catalan, care a decis că se va întruni joi, dar nu a stabilit şi ora.

Carles Puigdemont are două variante de a vorbi în faţa senatorilor: fie joi, în faţa comisiei de specialitate, fie vineri, în plenul Senatului. În oricare din cele două variante, liderul catalan îi va avea în faţă pe reprezentanţii Guvernului. Unii colegi de partid şi de guvern i-au cerut lui Carles Puigdemont să renunţe la declaraţia de independenţă şi să convoace alegeri regionale anticipate, o situaţie care ar pune capăt conflictului declanşat odată cu referendumul ilegal de independenţă. Totuşi, parlamentarii formaţiunii CUP resping această opţiune şi fac presiuni pentru dezbatere şi votul declaraţiei unilaterale de independenţă./lbadiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 octombrie