Joana Vasconcelos va vizita România, la invitația Institutului Cultural Român

Cu ocazia vizitei la Lisabona, președintele Institutului Cultural Român, doamna Liliana Țuroiu, s-a întâlnit cu Joana Vasconcelos, considerată, în acest moment, cea mai importantă creatoare în domeniul vizualului din spațiul portughez contemporan.

Joana Vasconcelos şi-a început activitatea la jumătatea anilor ’90, dar a devenit cunoscută publicului în 2005, după ce a fost aclamată la Bienala de la Veneţia. Prezentă constantă la mari manifestări internaţionale, Joana Vasconcelos a expus în 2011 la Palatul Versailles o selecţie din operele sale majore, fiind prima femeie şi cel mai tânăr artist invitat să-şi expună operele în celebrul palat francez. Pe lângă multiplele expoziții colective la care a participat, Joana Vasconcelos a avut expoziții personale la cea de-a 56ª ediție a Bienalei de la Veneția (2015), la Waddesdon Manor – The Rothschild Foundation, Buckinghamshire, Regatul Unit al Marii Britanii (2015), la Manchester Art Gallery (2014) Tel Aviv Museum of Art (2012), Palatul Național Ajuda, Lisabona (2013), CENTQUATRE, Paris (2012), Kunsthallen Brandts, Odense, Danemarca (2011), Es Baluard, Palma de Maiorca (2009), Pinacoteca Statului São Paulo (2008), Palazzo Nani Bernardo Lucheschi, Veneția (2007), The New Art Gallery Walsall, Regatul Unit al Marii Britanii (2007), CaixaForum, Barcelona (2006), Passage du Désir/BETC EURO RSCG, Paris (2005), Centro Andaluz de Arte Contemporáneo, Sevilia (2003), Muzeul Electricității, Lisabona (2001) și Muzeul de Artă Contemporană Serralves, Porto (2000).

În cadrul întâlnirii de la Lisabona s-au discutat posibilități de colaborare între artista portugheză și tineri artiști români, într-un program de mobilitate inițiat de Institutul Cultural Român, în contextul împlinirii a 100 de ani de relații diplomatice între România și Portugalia, dar și al Centenarului României Moderne.

Propunerea de colaborare din partea ICR este „prima invitație de colaborare venită din partea unei instituții din România, invitație pe care o voi onora cu mare bucurie. Anul viitor voi expune lucrările mele la Muzeul Guggenheim Bilbao, precum și la Paris, ca urmare a invitației primite din partea primarului capitalei Franței, apoi în Anglia și în Germania și sunt deosebit de deschisă în privința unor proiecte culturale cu România,” a declarat Joana Vasconcelos.

Întrevederea a avut loc în atelierul artistei și a prilejuit cunoașterea procesului artistic pe care îl urmează operele Joanei Vasconcelos și a complexei elaborări tehnice a uriaşelor sale obiecte. Cu o suprafață care măsoară 1.500 de metri pătraţi, împărţiţi pe două niveluri, atelierul este un spațiu plin de energie și culoare, în care lucrează mai mult de 50 de colaboratori ai artistei, de diverse naționalități.

Cu ocazia vizitei în capitala Portugaliei, doamna Liliana Țuroiu a avut întrevederi cu oficiali portughezi, precum și cu numeroși artiști, pentru a demara o serie de proiecte de mobilitate. Totodată, a vizitat expoziția „Litera-cartea, ca obiect de artă”, care se desfășoară în perioada 4 octombrie – 15 noiembrie 2017, la Galeria reprezentanței ICR și a discutat cu echipa de la Lisabona o serie de proiecte ce urmează a se derula în capitala portugheză, cu accent pe evenimentele de artă contemporană, propuse pentru a marca Centenarul Marii Uniri.