Twitter îşi schimbă regulamentul în ce priveşte mesajele legate de alegeri

Twitter urmează să introducă noi reguli privind mesajele legate de alegeri. Această acţiune este un răspuns faţă de criticile vizând implicarea Rusiei în alegerile din Statele Unite, din 2016. Twitter a descoperit cel puţin 200 de conturi care aveau legături cu Kremlinul şi care operau pe reţeaua socială în timpul campaniei prezidenţiale. O tactică utilizată de Rusia a fost aceea de a cumpăra publicitate care poate să îşi aleagă foarte bine publicul ţintă, dar care rămâne invizibilă altor utilizatori. În prezent, Twitter a afirmat că noul centru de transparenţă a publicităţii va arăta detalii despre persoanele care plătesc pentru publicitate, publicul ţintă şi mesajele pe care le transmit respectivele postări./aionita/ddaniela

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 25 octombrie)