Calendarul evenimentelor, 01 noiembrie – selecţiuni

 

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie

* Programul președintelui Klaus Iohannis:

  • ora 9:10 – Întrevedere cu Secretarul General al Organizației Internaționale Francofone, Michaëlle Jean – la Palatul Cotroceni
  • ora 9:30 – Participare la Conferinţa femeilor francofone – la Palatul Cotroceni, Sala Unirii. În perioada 1 – 2 noiembrie, se desfăşoară Conferința Femeilor Francofone, cu tema „Creaţie, inovaţie, antreprenoriat, creştere, dezvoltare: femeile se afirmă!”, eveniment organizat de Ministerul Afacerilor Externe, în cooperare cu Organizația Internațională a Francofoniei (OIF), sub înaltul patronaj al Președintelui României. Evenimentul va reuni reprezentanți guvernamentali, ai societății civile și ai mediului de afaceri din statele membre și observatoare ale Organizației Internaționale a Francofoniei. De la ora 11:30, va avea loc şedinţa plenară la nivel înalt – la Palatul Parlamentului, sala „I. C. Brătianu”
  • ora 10:30 – Primirea preşedintelui Republicii Mauritius, Ameenah Gurib-Fakim – la Palatul Cotroceni

– Parlament

* Reunirea Comisiei parlamentare de control al activităţii SRI – ora 10:00

  • ora 14:00 – urmează să fie audiat omul de afaceri Adrian Sârbu

– Senat

* Lucrări în Comisiile permanente:

  • ora 9:00 – Comisia economică, industrii şi servicii – etaj 4, sala 4044
  • ora 10:00 – Comisia pentru afaceri europene
  • ora 11:30 – Comisia pentru constituţionalitate, libertăţi civile şi monitorizare a executării hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului – etaj 6, sala 6057

* Agenda Grupului parlamentar de prietenie cu Slovacia:

  • ora 11:00 – întrevedere cu delegația parlamentară slovacă condusă de Lubos Blaha, președintele Comisiei pentru afaceri europene a Consiliului Naţional al Republicii Slovace – la Sala Dimitrie Cantemir

* Agenda președintelui Comisiei pentru afaceri europene, Gabriela Crețu, a președintelui Comisiei pentru politică externă, Cristian Sorin Dumitrescu, și a membrilor celor două comisii:

  • ora 13:00 – întrevedere cu delegația parlamentară slovacă condusă de Lubos Blaha, președintele Comisiei pentru afaceri europene a Consiliului Naţional al Republicii Slovace – la Sala Dimitrie Cantemir

* Jud. Argeş: Senatorul Daniel Cătălin Zamfir împreună cu senatorii din Comisia economică, industrii şi servicii, participă la invitația Patronatului din industria cimentului și a altor produse minerale pentru construcții din România (CIROM), la evenimentul „Economia circulară – de la deziderat european la practica românească” – ora 11:00, la fabrica de ciment Câmpulung Muscel, Valea Mare-Pravăț

– Camera Deputaţilor

* Activităţi în Comisiile parlamentare:

  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
  • ora 9:30 – Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice – sala 29, corp B4, etaj 1
  • ora 10:00 – Comisia pentru afaceri europene
  • ora 10:00 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – sala 5156

– Guvern

* Premierul Mihai Tudose va prezida şedința de Guvern – ora 13:00, la Palatul Victoria

– Ministere

* Cu ocazia desfăşurării Conferinţei femeilor francofone (1 – 2 nov.), Marlene Schiappa, secretar de stat pe lângă prim-ministrul francez, responsabil pentru egalitatea între femei şi bărbaţi, va efectua o vizită în România, în cadrul căreia va participa la eveniment şi va vorbi despre drepturile femeilor şi accesul lor la piaţa forţei de muncă şi va avea, de asemenea, mai multe întâlniri de lucru

* Participarea ministrului afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, la Conferința femeilor francofone dedicată antreprenoriatului – “Creaţie, inovaţie, antreprenoriat, creştere economică şi dezvoltare: femeile se afirmă!” – la Palatul Parlamentului, sala „I. C. Brătianu”

* Primirea de către secretarul de stat pentru afaceri bilaterale și strategice în spațiul euroatlantic, George Ciamba, a Nunțiului Apostolic în România, Miguel Maury Buendia, decan al Corpului Diplomatic la București – ora 15:00, la sediul MAE

– Apărare, Interne

* Inspectoratele pentru Situații de Urgență din toată țara organizează un nou exercițiu de alarmare a populației – între orele 10:00 și 11:00

– Partide

* Brăila: Conferinţă de presă organizată de PNL Brăila – ora 11:00

* Târgovişte: Conferinţă de presă organizată de PNL Dâmboviţa – ora 14:00

* Tulcea: Conferinţă de presă organizată de Organizaţia de Femei Liberale a PNL Tulcea – ora 15:00, la sediul CJ Tulcea, sala „M. Kogălniceanu”

– Culte, Biserică

* Craiova: ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București, va prezida, de la ora 18:00, Sfânta Liturghie solemnă a hramului bisericii „Toți Sfinții”. În aceeași zi, de sărbătoarea Tuturor Sfinților, preoții din parohiile craiovene vor merge la cimitirul catolic unde, la ora 13:30, se va celebra un Requiem solemn, pentru toți credincioșii răposați

* Târgu Mureș: Organizația Tineri pentru Tineri – Mureș organizează conferința „Moștenirea sfinților care au învins comunismul”, susţinută de părintele Nicolae Jan, care evoca personalităţile deţinuţilor din temniţele comuniste – ora 18:00, la Hotel Grand

– Ambasade

* Lansarea revistei OZB Magazine, eveniment la care participă ambasadorul Olandei, Stella Ronner-Grubacic, şi ambasadorul Marii Britanii, Paul Brummell – ora 17:30, la Hotel Novotel, Calea Victoriei nr. 37B

– Administraţie

* Braşov: Conferinţă de presă la Primăria Braşov, susţinută de administratorul public, Miklos Gantz – ora 11:00

* Craiova: Conferinţă de presă organizată de Primăria municipiului Craiova – ora 11:30

* Giurgiu: Conferinţă de presă susţinută de primarul municipiului Giurgiu, Nicolae Barbu – ora 12:00

* Suceava: Conferinţă de presă organizată de Primăria Suceava – ora 9:00

* Târgoviște: Conferinţă de presă la Consiliul Judeţean Dâmboviţa – ora 9:30, Piața Tricolorului nr. 1

– Organizaţii

* Fundația Europeană Titulescu, împreună cu Centrul de Cercetare, organizează lansarea volumului „Întoarcerea la românism”, autor Nicolae Melinescu – ora 16:30, la Casa Titulescu, Șos. Kiseleff nr. 47, sector 1. Vor susţine alocuțiuni, pe lângă autor: acad. Răzvan Theodorescu, acad. Gheorghe Păun, Neagu Udroiu şi Constantin Vlad. Moderator: Prof. univ. dr. Adrian Năstase – președinte al Fundației Europene Titulescu

– Social

* Conferinţa cu tema „Provocările HR-ului în era gig economy. Strategii şi soluţii pentru managerii de HR”, organizată de Agenţia de Presă News.ro – ora 9:30, la World Trade Center Bucureşti

* În perioada 1 – 8 noiembrie, Asociația The Social Incubator organizează expoziția „Viața mea prin ochii tăi: O incursiune fotografică în viața tinerilor instituționalizați din România” – la Café Verona. Vernisajul expoziției va avea loc pe data de 2 noiembrie, începând cu ora 19:00

* Cluj-Napoca: În cadrul „Caravanei Filmului Accesibilizat pentru Nevăzători”, are loc proiecţia filmului „Bacalaureat”, în regia lui Cristian Mungiu – ora 16:00, la Sala Club a Universității Babeș-Bolyai, Str. Em. de Martonne nr. 1

– Economic

* Coaliţia pentru Dezvoltarea României organizează o conferinţă despre impactul măsurilor legislative recente asupra mediului de afaceri – ora 10:30, la Radisson Blu, sala Electra I+II

* USH Pro Business, împreună cu Association for the Development of Social & Health Tourism (ADSHT), lansează, în premieră, Experience Lab, o structură suport care va viza dezvoltarea ideilor inovatoare cu adaptarea lor la cerințele pieței – ora 16:00, la sediul USH Pro Business, Str. Nicolae Iorga nr. 34-36, etaj 1, sector 1, fosta Ambasadă a Canadei, zona Piața Romană

* Bistriţa: Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud organizează, în perioada 1 – 5 noiembrie, în Piaţa Centrală – pietonalul „Liviu Rebreanu”, expoziţia de bunuri de larg consum „Expo Bistriţa – Toamna Aurie” – ora 12:00

– Medicină, Sănătate

* Eveniment de inaugurare a celui de-al doilea sediu al Clinicii Hope – ora 16:00, Str. Virgil Pleșoianu nr 79A (vizavi de Piața Domenii). Cu această ocazie, va avea loc lansarea a încă două tipuri de intervenții psihologice, unice în România: Programul „INSPIRA”, dedicat tratamentului tulburărilor emoționale și de comportament la adolescenți și Programul „Conexiuni”, dedicat pacienților cu schizofrenie

* Lansarea proiectului „#SPISM – Servicii Psihologice Integrate în Scleroza Multiplă”, al Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Neurodegenerative din România – ora 18:30, la  Complexul de Servicii Sociale Ominis, Aleea Turnu Măgurele nr. 17A, Sector 4

* Alexandria: Campanie de donare de sânge organizată la Spitalul Judeţean de Urgenţă – ora 8:30

* Braşov: Conferinţă de presă organizată cu ocazia Săptămânii Europene a Securităţii şi Sănătăţii în Muncă – ora 10:00, la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă Braşov

* Suceava: Conferinţă de presă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava – ora 10:00

* Târgu Mureş: Asociaţia Română de Nutriţie şi Dietetică (ARoND), în colaborare cu Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş, organizează două conferinţe în domeniul nutriţiei şi dieteticii – „Obezitatea la copil – actualităţi, implicaţii şi perspective de prevenţie şi tratament” şi „Cercetări transdisciplinare în kinetoterapie, activităţi fizice şi nutriţie sportivă” – ora 9:00, la Hotel Imperial (1 – 4 nov.)

– Învăţământ, Cercetare

* Cluj-Napoca: În perioada 1 – 5 noiembrie, are loc cea de-a III-a ediţie a Conferinţei Naţionale PhiloHistoriss, organizată de Asociaţia Philo-Historiss şi Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii Babeş-Bolyai, scopul conferinţei fiind acela de a promova şi dezvolta munca de cercetare în domeniile istorie şi filosofie, cu specializările conexe – ora 18:00, la sediul Asociaţiei Philo-Historiss, Str. Napoca nr. 11

* Galaţi: Deschiderea Şcolii de Ucenici de la Combinatul Siderurgic din Galaţi – ora 11:00

– Arhitectură, Arheologie

* Jud. Buzău: Conferinţă de presă organizată de Muzeul Judeţean Buzău, în care se vor prezenta concluziile finalizării săpăturilor arheologice – campania 2017, la Cetatea dacică de la Cârlomăneşti – ora 10:00

– Cultură

* Concert cu ocazia Zilei Radioului, susţinut de Orchestra de Cameră Radio, cu participarea dirijorului Radu Popa şi a violonistei Cristina Anghelescu – ora 19:00, la Sala Radio

* Conferinţă de presă susţinută de Andrei Păunescu despre evenimentul „Remember Cenaclul Flacăra – Adrian Păunescu”, programat pe data de 3 noiembrie, la Sala Palatului – ora 12:00, la Le Château, Str. Turturelelor nr. 11

* Cea de-a VI-a ediţie a evenimentului „Miercuri la Takla”, care va cuprinde o discuție pe tema „Scris pe drum. Jurnale și ficțiuni de călătorie”, alături de invitații Liviu Papadima (profesor universitar, scriitor) și Sabina Fati (jurnalistă și scriitoare) – ora 18:30, la Librăria Humanitas Kretzulescu

* Corul de Cameră Preludiu al Centrului Național de Artă „Tinerimea Română”, dirijat de Voicu Enăchescu, va susţine un concert aniversar la Ateneul Român, eveniment organizat în colaborare cu Filarmonica „George Enescu” – ora 19:00. Printre partenerii media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical

* În perioada 1 – 13 noiembrie, se va desfăşura cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional „Serile de Chitară”, un proiect al Asociaţiei Culturale Kitharalogos, care reuneşte în cele 7 concerte din Bucureşti muzicieni de top din lumea chitarei clasice. Trei dintre cei mai importanţi chitarişti ai lumii, Pablo Márquez (Argentina) şi SoloDuo (Italia) – Lorenzo Micheli şi Matteo Mela – vor susţine concertele în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, alături de reputatul chitarist german Reinbert Evers şi muzicieni români de valoare. Festivalul se deschide cu „Gala extraordinară a chitariştilor în afirmare”, de la ora 19:00, la Palatul Suţu. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* Între 1 şi 5 noiembrie, la Cinema Elvire Popesco și Apollo 111, are loc a IV-a ediție a Festivalului de Film UrbanEye, dedicat celor interesați de înțelegerea mediul în care trăiesc. Festivalul aduce în premieră în România filme despre orașe și comunități din țări precum Liban, Cuba, Rusia, India, Danemarca, S.U.A.

* Are loc o nouă ediție a „Galeriei Întâlnirilor”, coordonată de Daniel Sur – ora 19:00, la Gallery, Str. Leonida nr. 9-11. Cu această ocazie va avea loc o lectură din memoriile Generalului de Brigadă Manole Ben Manole. Invitat: Manole Ben Manole, aka Denis Dinulescu. Evenimentul se derulează sub egida Asociaţiei Naţionale pentru Arte Vizuale Contemporane

* A XI-a ediţie a conferinţei de conservare-restaurare „Doina Darvaş”, cu tema „Restaurarea – achitarea unei îndatoriri sau investiţie profitabilă?” – la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” (1 – 3 nov.). Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Actualităţi, Radio România Internaţional şi Radio România Antena Satelor. Din program:

  • în deschiderea Conferinţei va avea loc şi vernisajul expoziţiei „Restituiri” – expoziţie de obiecte conservate şi restaurate la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”. Prezintă: dr. Iuliana Popescu
  • ora 15:00 – are loc lansarea DVD-ului cu filmul documentar „Muzeul Satului”, o producţie Trinitas TV. Prezintă: Conf. univ. dr. Paula Popoiu, manager Muzeul Satului şi Ciprian Olinici, directorul general Trinitas TV

* Solista Alina Manole va concerta în premieră, în formulă de cvartet, alături de muzicieni din cadrul proiectului său „Luna Pătrată” – ora 20:00, la Club Spice, Calea Victoriei nr. 19

* Carla’s Dreams, grup muzical din Republica Moldova, va susține un concert la Hard Rock Cafe, începând cu ora 21:30

* Concert tribut Metallica, susţinut de trupa italiană Justice Inc. – ora 22:30, la Berăria H

* Deschisă la Palatul Suțu în perioada 31 august – 19 noiembrie, expoziția „Bucureștii sub ocupație (1916-1918)”, se „îmbogățește”, începând cu această dată, cu „Telefonul Amintirilor”, ce face parte din proiectul „Muzeul Memoriei”, o platformă online lansată în contextul aniversării Centenarului Marii Uniri, care colectează amintirile publicului, făcând astfel legătura între istoria citită și istoria trăită. Orice utilizator poate încărca pe site (http://www.muzeulmemoriei.ro) amintirile familiei sale de la început de secol XX (scrisori, cărți poștale, fotografii etc.)

* Alba Iulia: Consiliul Judeţean Alba și Muzeul Naţional al Unirii din Alba organizează vernisajul expoziţiei „În slujba Imperiului, sub steag străin”, în cadrul căreia vor fi expuse peste 250 de fotografii, care surprind atmosfera Primului Război Mondial – ora 11:00, în Sala Unirii (1 nov. – 10 dec.)

* Alexandria: Exponatul lunii la Muzeul Judeţean din Alexandria – ora 11:00

* Botoşani: Muzeul Judeţean Botoșani, în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, organizează vernisajul expoziţiei temporare „Grigore Antipa-150” – ora 13:00, în Sala Mare a Muzeului de Istorie. Expoziţia prezintă piese cu valoare ştiinţifică, istorică şi documentară, colectate şi studiate personal de către savant, piese care fac parte din patrimoniul muzeului bucureştean. Expoziţia va fi deschisă publicului vizitator în perioada 1 noiembrie – 15 decembrie, de marţi până duminică, între orele 9:00-17:00. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Cluj-Napoca: Concertul de operă „Ave Maria”, susținut de orchestra și corul „Opera Group Project”, sub bagheta dirijorului Vlad Eniu și în regia Inei Hudea – ora 18:00, la Cimitirul Central. Evenimentul este organizat, pentru al treilea an consecutiv, de Scena Urbană

* Iaşi: Centrul Cultural German Iaşi organizează, începând cu ora 18:00, o nouă proiecţie a filmului documentar „Alfabetul fricii”, realizat de John Albert Jansen, în anul 2015, care o are ca protagonistă pe scriitoarea Herta Müller – la Sala Bertolt Brecht, Str. Lascăr Catargiu nr. 38. Printre partenerii media: Radio România Iaşi

* Iaşi: Premiera filmului „Dumnezeu să ne ierte”, regia Rodrigo Sorogoyen – ora 17:00, în Sala Mare de spectacole „Radu Beligan”. „Dumnezeu să ne ierte” este și cel de-al doilea lungmetraj al regizorului Rodrigo Sorogoyen care în 2014 a câștigat Premiului Publicului la TIFF cu debutul său Stockholm

* Iaşi Cea de-a II-a ediţie a Galei „Scriitorii Anului”, una dintre cele mai importante acţiuni culturale de promovare a literaturii române contemporane, organizată de Uniunea Scriitorilor din România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi şi Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi (1 – 3 nov.). Printre partenerii media: Radio România Iaşi

* Oradea: Filarmonica de Stat organizează o conferinţă de presă pentru a-i prezenta pe invitații concertului vocal-simfonic din data de 2 noiembrie – ora 11:00, la sediul instituției din Str. Moscovei nr. 5

* Sibiu: În cadrul Turneului Național Imago Mundi 2017 (14 oct. – 2 nov.) organizat de Asociația Culturală ISVOR are loc concertul „Isvor. Constantin Brâncuşi”, dedicat marelui sculptor român, din a cărui viaţă şi operă este inspirat evenimentul – ora 19:00, la Sala Thalia

* Sibiu: În perioada 1 – 30 noiembrie, Muzeul Național Brukenthal organizează concursul de creativitate pentru copii „Spune o poveste în Palatul Brukenthal!”

* Târgoviște: Vernisajul expoziției temporare itinerante „Aurul și argintul antic al României” – ora 17:00, la Muzeul de Istorie din Târgoviște – Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească”. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 1 noiembrie 2017 – 2 februarie 2018

* Timişoara: Fundaţia Interart Triade inaugurează lucrarea de lighting art installation „Passage / Pasaj” a artistei Aleksandra Stratimirovic (Suedia) – ora 19:00, în spaţiul de sub podul de pe Calea Şagului. Evenimentul se înscrie în Bienala Art Encounters, în program fiind prevăzut şi un moment muzical susţinut de Cvintetul de suflători din cadrul Filarmonicii Banatul

* Chișinău: Muzeul Național de Istorie a Moldovei și Institutul Polonez din București organizează vernisajul expoziției fotodocumentare „Tadeusz Kościuszko – prețul libertății” – ora 15:00, în holul de la etaj al muzeului. Expoziția poate fi vizitată în perioada 1 – 15 noiembrie, între orele 10:00-17:00, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei din Str. 31 August 1989 nr. 121 A

* Londra: Violonistul moldovean, Ionel Manciu şi pianista japoneză, Kaoru Wada susţin un concert de prânz, în seria pe care ICR Londra o organizează, din anul 2015, la St. James’s Church Piccadilly

– Sport

* Federaţia Română de Dans Sportiv organizează o conferinţă de presă pe tema Campionatului Mondial de Dans Sportiv, care se va desfăşura în perioada 3 – 5 noiembrie, la Sala Polivalentă – ora 11:30, la Hotel Pullman Bucharest World Trade Center, sala Montreal

* Activităţi de presă premergătoare meciului dintre FCSB şi Hapoel Beer Sheva, din Europa League:

  • antrenament oficial FCSB – deschis presei 15 minute – ora 12:00, la Baza Sportivă FCSB – Şos. Berceni nr. 106
  • conferinţă de presă FCSB – ora 13:00, la Baza Sportivă FCSB
  • conferinţă de presă Hapoel Beer Sheva – ora 19:30, la Arena Naţională
  • antrenament oficial Hapoel Beer Sheva – deschis presei 15 minute – ora 20:00, la Arena Naţională

* Craiova: Echipa de fotbal CS Universitatea Craiova organizează o conferinţă de presă înaintea partidei cu Astra Giurgiu – ora 11:00, la Sala Polivalentă; participă antrenorul principal Devis Mangia şi un jucător

* Sfântu Gheorghe: ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe întâlneşte formaţia poloneză Energa Torun, în Grupa D a EuroCup la baschet feminin – ora 19:00, la Sepsi Arena

* Au loc meciuri din etapa a şasea a Diviziei A1 la volei masculin:

  • CS Dinamo Bucureşti – CSS 2 CNE UKRO Baia Mare – ora 17:00
  • ACS Volei Municipal Zalău – SCMU Craiova – ora 17:00
  • CS Ştiinţa Explorări Baia Mare – CSM Bucureşti – ora 18:00
  • CS Unirea Dej – CSA Steaua Bucureşti – ora 18:00

* Se dispută meciuri din etapa a şaptea a Ligii Naţionale de handbal feminin:

  • HCM Rm. Vâlcea – HC Zalău – ora 17:00, la Sala Traian
  • CS Rapid USL Metrou Bucureşti – CSM Roman – ora 17:30, la Sala Rapid
  • CS Măgura Cisnădie – HC Dunărea Brăila – ora 18:00
  • ASC Corona 2010 Braşov – AHCM Slobozia – ora 18:00, la Sala D. P. Colibaşi
  • CSM Slatina – U Cluj – ora 18:00, la Sala LPS – Slatina

* Morges, Elveţia: Sportivii români Marian Drăgulescu şi Cătălina Ponor vor participa la concursul de gimnastică artistică Memorialul „Arthur Gander” – ora 20:30 (ora României)

* Spania şi Portugalia: Reprezentativa feminină de futsal Under-17 a României va juca, în perioada 1 – 4 noiembrie, în calificările pentru ediţia 2018 a Jocurilor Olimpice pentru tineret, competiţie care va fi găzduită anul viitor de Buenos Aires

– Diverse

* Pentru a marca desfăşurarea la Bucureşti a evenimentului, Romfilatelia introduce în circulaţie, începând cu această dată, emisiunea „Conferinţa Femeilor Francofone”

* Poiana Braşov: Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” prezintă expoziţia temporară „Venin – frumuseţi de neatins”, cu animale vii, precum arahnide, insecte, amfibieni şi şerpi – la Centrul de Agrement şi Divertisment (1 nov. 2017 – 31 mar. 2018)

– S-a întâmplat într-o zi de 1 noiembrie

* „Ziua Radioului Naţional” – Cu 89 de ani în urmă avea loc inaugurarea postului naţional de radio din România. În data de 1 noiembrie 1928, la ora 17:00, era difuzată în eter prima emisiune a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România, cu anunţul: „Alo, alo, aici Radio Bucureşti”. Primele cuvinte au fost rostite de preşedintele Societăţii, Dragomir Hurmuzescu, ctitorul radiofoniei româneşti, după care a urmat un recital de versuri compuse de Horia Furtună, în care Radioul românesc era definit ca „Un suflet nou”. La început, Radio Bucureşti (cum era cunoscută Societatea) avea emisiuni doar câteva ore pe zi, în program figurând ştiri, muzică de dans şi clasică, buletine meteorologice. Treptat au apărut şi primele emisiuni complexe („Ora copiilor”, „Ora veselă”, „Ora femeilor”, „Cronica muzicală”, „Cronica dramatică”, „Poşta amatorilor”)

* La această dată, acum 418 ani (1599), după victoria asupra lui Andrei Bathory, în bătălia de la Şelimbăr (18/28 octombrie 1599), Mihai Viteazul a intrat triumfător în Cetatea Alba Iulia, primind cheile oraşului chiar din partea episcopului Demetrius Napragy. Deşi nu a fost recunoscut de Dieta Transilvaniei decât ca un guvernator imperial, Mihai Viteazul a fost conducătorul de facto al Transilvaniei. Avea încuviinţarea împăratului Rudolf II care dorea să păstreze Transilvania răzvrătită sub control politic

* În urmă cu 413 ani (1604), La Whitehall Palace din Londra, era prezentată pentru prima dată, tragedia “Othello” a lui William Shakespeare

* Cu 262 de ani în urmă (1755), Marele Cutremur din Lisabona avea să îngrozească întreaga Europă. Seismologii contemporani estimează că tragicul eveniment ar fi avut între 8,5 și 9 grade pe scara Richter cu epicentrul în Oceanul Atlantic, la 200 de km sud-vest de Capul Sfântului Vincent. Seismul a făcut, potrivit statisticilor, între 50.000 și 100.000 de victime doar în Lisabona, iar în ceea ce privește orașul, acesta a fost distrus în proporție de 85%, ruinându-se nu mai puțin de 12.000 de locuințe și numeroase clădiri publice: Palatul Regal Portughez, Opera, Catedrala şi Biblioteca

* Într-o zi de 1 noiembrie, acum 217 ani (1800), se finalizau lucrările de construcţie la Casa Albă (White House), sediul administraţiei prezidenţiale a Statelor Unite ale Americii şi reşedinţa oficială a preşedinţilor americani. Locul clădirii, care se află în Washington D.C., a fost ales de preşedintele George Washington (care a şi pus, la 13.X.1792, piatra de temelie a construcţiei), dar acesta nu a locuit niciodată aici, primul „locatar” al Casei Albe fiind preşedintele John Adams. Clădirea se numeşte „White House” deoarece pereţii acesteia au fost zugrăviţi în alb încă din timpul lucrărilor de construcţie

* Acum 182 de ani (1835) apărea la Bucureşti (până în decembrie 1836), sub conducerea lui Ion Heliade Rădulescu, „Gazeta Teatrului Naţional”, revistă lunară de informare şi critică dramatică, prima revistă românească de specialitate. Iniţiată de Societatea Filarmonică, revista îşi propunea sprijinirea activităţii teatrale şi literatura dramatică în limba română, cu precădere repertoriul clasic (drame, tragedii) (1/13)

* La Boston (SUA), se inaugura, acum 169 de ani (1848), prima şcoală medicală din lume pentru instruirea femeilor, fondată de medicii Samuel Gregory şi Israel T. Talbot. Prima promoţie a acestui colegiu medical număra 12 absolvente

* Cu 167 de ani în urmă (1850), apărea, la Paris (număr unic), revista politică „România viitoare” (datată însă 20 septembrie 1850), sub redacţia lui Nicolae Bălcescu şi a altor revoluţionari români paşoptişti aflaţi în exil. Revista publică manifestul „Poporului român”, în care era formulat scopul şi programul de luptă al viitoarei revoluţii a românilor, sub deviza „Dreptate, Frăţie, Unitate”

* În urmă cu 153 de ani (1864), era reînfiinţat Conservatorul de Muzică şi Declamaţiune din Bucureşti, sub conducerea lui Alexandru Flechtenmacher (director: 1864-1869). La 17.XII.1851 a luat fiinţă, temporar, Conservatorul de Muzică din Bucureşti, din iniţiativa profesorilor Ioan Andrei Wachmann şi Ludovic Wiest (1/13)

* Acum 133 de ani (1884), intra în funcţiune, la Timişoara, prima centrală electrică de curent alternativ pentru iluminatul public electric, una dintre primele de acest fel din Europa (1/13)

* Se împlinesc 130 de ani (1887), de la crearea Agenţiei Finlandeze de Presă „Oy Suomen Tietotoimisto” (STT). Este cea mai veche agenţie independentă de presă din Europa, furnizând ştiri 24 de ore din 24, în limbile finlandeză, suedeză şi engleză

* Se împlinesc 95 de ani (1922), de la inaugurarea oficială a Şcolii Române din Roma, cu două secţii: de istorie (incluzând şi arheologia, filologia şi istoria artelor) şi artistică (arte plastice şi arhitectură). Şcoala asigura un stagiu de perfecţionare de doi ani studenţilor merituoşi din România; primul director, Vasile Pârvan (până în 1927). Funcţionează şi astăzi, ca Accademia di Romania

* În urmă cu 92 de ani (1925) avea loc înscăunarea primului patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. La data de 25.II.1925, Scaunul Arhiepiscopal şi Mitropolitan al Ungro-Vlahiei a fost ridicat la rangul de Scaun Patriarhal, Miron Cristea (1868-1939), episcop de Caransebeş, devenind, în calitatea sa de primat al României, primul patriarh al BOR

* Acum 81 de ani (1936) se încheia Tratatul de colaborare germano-italian (actul de naştere a Axei Roma-Berlin). La 25 noiembrie a aderat la Tratat şi Japonia

* Acum 72 de ani (1945) a fost înfiinţată Agenţia japoneză de presă „Kyodo”

* Cu 68 de ani în urmă (1949), apărea primul număr al publicației germane “Frankfurter Allgemeine Zeitung”, cu sediul în orașul Frankfurt (am Main). Este ziarul german care are cea mai largă circulație peste hotare, editorii pretinzând că acesta ajunge în 148 de țări în fiecare zi

* Se împlinesc 65 de ani (1952) de când, la această dată, Statele Unite ale Americii au testat, în Insulele Marshall, „Ivy Mike”, prima bombă cu hidrogen de pe planetă; aceasta a produs o explozie de 10.4 megatone şi a fost de aproape 700 de ori mai puternică decât bombele folosite la Hiroshima. A vaporizat Insula Elugelab, lăsând în locul ei un crater

* Tot într-o zi de 1 noiembrie, acum 55 de ani (1962), începea explorarea planetei Marte, prin lansarea, de către U.R.S.S, a unei rachete cosmice la bordul căreia se afla staţia automată interplanetară „Marte-1”

* Acum 54 de ani (1963), apărea (până în septembrie 1993), săptămânal, la Bucureşti, revista de politică externă „Lumea” (care înlocuia traducerea revistei „Novoe Vremea”/”Timpuri Noi”, tipărită la Moscova), editată de Uniunea Ziariştilor din România; primul redactor-şef, George Ivaşcu

* În urmă cu 24 de ani (1993), intra în vigoare „Tratatul de la Maastricht” sau „Tratatul privind Uniunea Europeană” (după ce a fost ratificat de Parlamentele ţărilor membre ale CEE) – actul de naştere al Uniunii Europene (UE). Semnat în oraşul olandez de la care i se trage şi numele, la 7 februarie 1992, acest tratat este rezultatul atât al unor elemente externe, cât şi interne. În prezent Uniunea Europeană funcţionează după Tratatul de la Lisabona (inițial cunoscut ca Tratatul de Reformă), document internațional care modifică Tratatul de la Maastricht şi Tratatul de la Roma (Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene). Tratatul de la Lisabona a fost semnat de statele membre UE la 13 decembrie 2007 şi a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009. Principalele modificări au fost trecerea de la unanimitatea de voturi la votul cu majoritate calificată în mai multe domenii din cadrul Consiliului de Miniștri, o schimbare a calcului majorității, au fost acordate mai multe puteri Parlamentului European formând o legislatură bicamerală, alături de Consiliul de Miniștri în conformitate cu procedura legislativă ordinară, o personalitate juridică consolidată pentru UE și crearea unui președinte permanent al Consiului European precum și un Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate. De asemenea, Tratatul a acordat calitate legală Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene

* Cu 19 ani în urmă (1998), şi-a început activitatea noua Curte Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Curtea, cu sediul la Strasbourg, îşi are originile în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului semnată la 4 noiembrie 1950, la Roma (şi intrată în vigoare în septembrie 1953)

* Acum 12 ani (2005) a avut loc, la Iaşi, slujba solemnă de consacrare a altarului şi de sfinţire a Catedralei „Sfânta Fecioară Maria, Regină” de către PS Petru Gherghel. La această liturghie solemnă au concelebrat 23 de episcopi (ÎPS Jean-Claude Périsset, nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova; toţi episcopii romano-catolici şi greco-catolici din România, episcopi din Italia, Polonia, Elveţia, Norvegia, Germania, Austria, precum şi ÎPS Daniel Ciobotea, mitropolit ortodox al Moldovei şi Bucovinei) şi au participat peste 200 de preoţi din dieceză şi din afara acesteia şi peste 3.500 de persoane. Cu acest prilej, au fost aşezate relicve ale sfinţilor la piciorul altarului construit în formă de potir

* Se împlinesc 10 ani (2007), de la inaugurarea oficială a Teatrului Metropolis, înfiinţat la 1 ianuarie 2007, la iniţiativa actorilor George Ivaşcu şi Romeo Pop; director: George Ivaşcu

Aniversări – Comemorări

– Toţi Sfinţii (Calendarul Romano-Catolic 2017)

– Sf. Cosma şi Damian, doctori fără arginţi, martiri; Pomenirea tuturor morţilor (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2017)

– 1770: S-a născut Constantin Diaconovici-Loga, cărturar de orientare latinistă; luptător pentru răspândirea culturii naţionale printre românii bănăţeni; cunoscut mai ales prin „Gramatica românească pentru îndreptarea tinerilor” (1822), meritorie încercare de sistematizare a noţiunilor şi de creare a unei terminologii gramaticale româneşti (m. 1850)

– 1823: S-a născut Lascăr Catargiu, om politic conservator; prim-ministru în mai multe rânduri (1866, 1871-1876, 1889, 1891-1895); a fost unul dintre liderii coaliţiei în urma căreia a fost detronat domnitorul Al. I. Cuza; sfetnic al regelui Carol I, a impus Partidul Conservator pe scena politică românească (m. 1899)

– 1836: S-a născut Ion G. Sbierea, filolog şi folclorist; a realizat culegeri de folclor din Bucovina, ediţii de texte româneşti vechi („Codicele voroneţean”), monografii; membru fondator al Societăţii Academice Române din 1866 (m. 1916)

– 1887: S-a născut N.[icolae] Davidescu, poet, prozator şi critic literar (m. 1954) – 130 de ani. NOTĂ: Anul naşterii lui Nicolae Davidescu a constituit o dată controversată, istoria literară vehiculând până în prezent două date: 1.XI.1887 şi 24.X.1888. Majoritatea istoricilor literari au înclinat către prima dată (1.XI.1887), confirmată de altfel şi de autor într-un interviu realizat de D. Caracostea în „Revista Fundaţiilor Regale” din 1 octombrie 1942: „M-am născut la Bucureşti în ziua de 1 noiembrie 1887” (http://articole.famouswhy.ro/nicolae_davidescu_-_repere_bibliografice/)

– 1900: S-a născut entomologul Mihail Andrei Ionescu; contribuţii în cunoaşterea faunei şi a ecologiei insectelor din România; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1988)

– 1903: S-a născut medicul Aurel Moga; cercetări în domeniul bolilor cardiovasculare şi al reumatismului; cercetări epidemiologice privind bolile netransmisibile; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1977)

– 1908: S-a născut Garabet Avakian, violonist şi profesor (m. 1967)

– 1914: S-a născut pianista Sofia Cosma (numele la naştere: Sonia-Sofia Gurevich); născută într-o familie de evrei la graniţa dintre Letonia şi Lituania, a făcut studii de muzică la Viena; fugind de nazişti, a fost arestată de autorităţile sovietice, dar a supravieţuit gulagului; la începutul anilor ‘50 ai secolului XX a venit în România pentru a se reuni cu tatăl copilului ei, un român pe care-l cunoscuse în lagărele sovietice din Kazahstan; a fost solistă a Filarmonicii române; la începutul anilor ‘80 s-a stabilit în SUA, unde şi-a continuat cariera de pianistă şi profesoară (m. 2011, în California)

– 1918: A murit aviatorul Ionel Nicolae Romanescu; în vara anului 1908, la hipodromul din Craiova se ridică în văzduh cu ajutorul unui planor celular, realizat sub supravegherea lui Henri Auguste, profesor de mecanică la Şcoala de Meserii din Craiova. A fost primul zbor planat din România cu un om la bord într-un aparat mai greu decât aerul şi fără motor (n. 1895)

– 1923: S-a născut Titus Mocanu (numele real: Titus Vasile), estetician şi critic de artă; stabilit în Germania, a colaborat la emisiunile în limba română ale postului de radio „Europa Liberă” (m. 2004)

– 1924: S-a născut Ovidiu Bojor, farmacist, considerat fondator al fitoterapiei moderne în România

– 1924: S-a născut actriţa Raluca Zamfirescu; fiica dramaturgului George Mihail Zamfirescu şi soţia regizorului Ion Cojar (m. 2008)

– 1925: S-a născut Constantin Preda, arheolog, numismat şi istoric al Antichităţii; contribuţii în domeniul istoriei şi civilizaţiei geto-dacice, greco-romane şi în cel al numismaticii antice (m. 2008)

– 1925: S-a născut jurnalistul şi scriitorul Nicolae Stroescu – Stînişoară, fost director al Departamentului în limba română al postului Radio Europa Liberă între anii 1988-1994 (m. 2014)

– 1929: S-a născut Vasile Nicolescu, poet, eseist şi traducător (m. 1990)

– 1930: S-a născut Ion Toboşaru, teatrolog, eseist, poet şi profesor

– 1942: S-a născut soprana şi profesoara Silvia Voinea – 75 de ani

– 1945: S-a născut sculptorul Pavel Bucur (m. 2016)

– 1946: S-a născut prozatorul Eugen Uricaru; între anii 2001-2003 a îndeplinit funcţia de preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România; în anul 2003 devine director al postului de Radio România Cultural din cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune, iar în perioada 2003 – 2004, a fost secretar de stat pentru relaţia cu Parlamentul, relaţii culturale şi cu românii din afara graniţelor în cadrul Ministerului Afacerilor Externe

– 1950: S-a născut tenorul Ionel Voineag

– 1955: S-a născut Gabriel Cotabiţă, cântăreţ de muzică uşoară şi pop-rock, producător muzical şi de televiziune

– 1960: A murit arhitectul George Matei Cantacuzino, figură proeminentă a arhitecturii româneşti interbelice; cunoscut şi ca pictor, eseist, estetician şi memorialist (n. 1899, la Viena)

– 1961: A murit (la Long Beach/SUA) Aron Cotruş, poet, jurnalist şi traducător; din 1939 până în 1956 trăieşte în Spania; în 1957 solicită autorităţilor americane viza de şedere în SUA, cerere rămasă nerezolvată până la moartea sa (n. 1891)

– 1970: A murit Dimitrie Marmeliuc, istoric literar şi folclorist; opera sa cuprinde domenii variate, de la folclor la lingvistică şi de la istoria literară (vizând mai ales Antichitatea) la publicistica militantă (n. 1886)

– 1987: A murit Vasile Drăguţ, istoric şi critic de artă (n. 1928) – 30 de ani

– 1989: A murit interpreta de muzică uşoară Mihaela Runceanu (n. 1955)

– 1993: A murit criticul şi istoricul literar Mihai Drăgan; domeniul preferat l-a constituit critica criticii şi a istoriei literare (n. 1937)

– 2000: A murit dramaturgul Nicu Horodniceanu, stabilit în Israel, din 1972 (n. 1929)

– 2016: A murit actorul George Ţoropoc (n. 1953) – 1 an

EVENIMENTE EXTERNE

– Teheran: Vizita președintelui rus, Vladimir Putin, şi a preşedintelui azer, Ilham Aliyev, în vederea unor convorbiri trilaterale cu omologul lor iranian, Hassan Rohani

– Singapore: Vizita preşedintelui german, Frank-Walter Steinmeier (1 – 3 nov.)

– Londra: Vizita premierului israelian, Benjamin Netanyahu (1 – 5 nov.)

– Beijing: Vizita prim-ministrului rus, Dmitri Medvedev, în cadrul căreia va avea o serie de întâlniri cu preşedintele chinez, Xi Jinping şi cu prim-ministrul Li Keqiang

– New York: Italia preia preşedinţia Consiliului de Securitate al ONU

– Tokyo: Parlamentul japonez urmează să-l numească din nou pe Shinzo Abe, în funcţia de premier, după alegerile legislative din 22 octombrie

– Washington: Reprezentanţi ai Facebook, Twitter şi Google depun mărturie în faţa Comisiei Senatului american privind presupusele interferenţe ale Rusiei în alegerile din 2016

– Gaza (Teritoriile palestiniene): Dată limită pentru transferul către Autoritatea palestiniană a controlului frontierelor în Fâşia Gaza

– Washington: Şedinţa Băncii Centrale a SUA (Fed)

– Erbil: Alegeri prezidenţiale şi legislative în Kurdistanul irakian

– Duşanbe, Tadjikistan: Vizita secretarului Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Nikolai Patrushev

– Seul: Sosirea, în Coreea de Sud, a flăcării olimpice pentru Jocurile Olimpice de Iarnă din 2018 de la Pyeongchang

– São Paulo, Brazilia: Summitul Mondial privind Hepatita (1 – 3 nov.)

– Chișinău: Amnesty International Moldova organizează o „Acțiune Publică contra torturii și tratamentelor inumane și degradante”, aplicate persoanelor din custodia statului – în fața Direcției de Poliție a municipiului Chișinău

– Londra: Sesiune de lectură susţinută de actorul american Tom Hanks, în cadrul Festivalului de Literatură

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională a Veganilor”; sărbătorită din anul 1994 la iniţiativa The Vegan Society organizaţie care şi-a început activitatea pe 1 noiembrie 1944 în Anglia. Veganismul este considerat a fi atât o dietă, cât şi un stil de viaţă care caută excluderea folosirii oricărui produs de origine animală din alimentaţie, din îmbrăcăminte sau în orice alt scop

– Începutul revoluţiei antifranceze din Algeria – 1954, care va culmina cu proclamarea independenţei, la 1.VII.1962. Ziua Naţională a Republicii Algeriene Democrate şi Populare

– Ziua Naţională a statului insular Antigua şi Barbuda (situat în arhipelagul Antilelor Mici din Marea Caraibilor); aniversarea proclamării independenţei – 1981

– 1500, 1 (sau 3): S-a născut Benvenuto Cellini, sculptor, gravor şi scriitor florentin (m. 1571)

– 1636: S-a născut poetul şi criticul francez Nicolas Boileau-Despréaux; considerat cel mai mare teoretician al literaturii franceze (m. 1711)

– 1757: S-a născut sculptorul italian Antonio Canova, reprezentant de seamă al neoclasicismului în sculptura europeană (m. 1822) – 260 de ani

– 1815: S-a născut medicul american Crawford Long; primul medic care a folosit pentru prima oară eterul ca anestezic (1842) (m. 1878)

– 1848: S-a născut pictorul naturalist francez Jules Bastien-Lepage (m. 1884)

– 1849: S-a născut pictorul american William Merritt Chase; exponent de valoare al Impresionismului (m. 1916)

– 1871: S-a născut Stephen Crane, prozator, poet şi ziarist american (m. 1900)

– 1878: S-a născut juristul şi omul politic argentinian Carlos Saavedra Lamas, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în anul 1936 (m. 1959)

– 1886: S-a născut Hermann Broch, prozator şi eseist austriac, emigrat în SUA în 1938 (m. 1951)

– 1889: S-a născut Philip Noel-Baker, politician şi diplomat britanic, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în anul 1959 (m. 1982)

– 1902: S-a născut dirijorul german Eugen Jochum (m. 1987) – 115 ani

– 1903: S-a născut Jean Tardieu, artist, muzician poet şi autor dramatic francez (m. 1995)

– 1903: A murit istoricul şi arheologul german Theodor Mommsen, specialist în istoria romană, pe care a studiat-o sub toate aspectele, pe baza datelor oferite de izvoarele epigrafice şi numismatice; laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1902 („pentru cel mai mare maestru în viaţă al timpului nostru în arta redării istoriei, luând în considerare mai cu seamă monumentala <Istorie romană>”); membru de onoare străin al Academiei Române din 1879 (n. 1817). NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române (1866-1999) dă moartea la 5.XI.1903

– 1907: A murit Alfred Jarry, poet, romancier şi dramaturg francez; prin piesa sa „Ubu roi” (Ubu rege), jucată la 10.XII.1896, se situează printre precursorii „teatrului absurdului” (n. 1873) – 110 ani

– 1921: S-a născut scriitorul italian Mario Rigoni Stern (m. 2008)

– 1923: S-a născut soprana spaniolă Victoria de Los Angeles (m. 2005)

– 1931: S-a născut pianistul rus Dmitri Bashkirov

– 1942: S-a născut actriţa americană Marcia Wallace (m. 2013) – 75 de ani

– 1943: S-a născut Salvatore Adamo, muzician, compozitor şi interpret belgian

– 1944: A murit istoricul francez Charles Diehl, fondator al şcolii franceze de studii bizantine; membru de onoare străin al Academiei Române din 1919 (n. 1859). NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române 1866-2003 dă moartea la 4.XI.1944

– 1950: S-a născut Robert Betts Laughlin, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1998, împreună cu Horst Störmer și Daniel Tsui, pentru descoperirea unei noi forme de fluid cuantic cu sarcină fracționară

– 1972: A murit Ezra Pound, poet şi critic literar american, fondatorul imagismului (n. 1885) – 45 de ani

– 1982: A murit regizorul american de film King Vidor, unul dintre realizatorii de marcă din perioada filmului mut (n. 1894) – 35 de ani

– 1993: A murit medicul şi biochimistul american de origine spaniolă Severo Ochoa de Albornoz, laureat al Premiului pentru Fiziologie sau Medicină în anul 1959, împreună cu Arthur Kornberg (n. 1905)

– 1999: A murit actorul japonez de film Minoru Chiaki (unul dintre interpreţii celebrului film „Cei şapte samurai” al lui Akira Kurosawa) (n. 1917)

– 2006: A murit scriitorul american William Styron (n. 1925)

– 2011: A murit compozitorul francez de jazz André Hodéir (n. 1921)