Publicarea propunerilor de reformă fiscală în Congresul SUA a fost amânată cu încă o zi

Republicanii din Congresul Statelor Unite au amânat cu încă o zi publicarea mult aşteptatelor propuneri de reformă fiscală, pe fondul continuării neînţelegerilor legate de conţinutul acestor reforme. Publicarea acestor planuri, care alcătuiesc nucleul agendei legislative a republicanilor, este aşteptată nu mai devreme de joi. Scopul propunerilor este reducerea taxelor pentru companii şi persoane fizice cu până la şase trilioane de dolari pe durata unui deceniu, în tentativa de a intensifica creşterea economică şi de a reduce diferenţa dintre sistemul fiscal corporatist din SUA şi politicile altor economii importante din lume. Promisiunile privind reforme fiscale majore au reprezentat un element fundamental al campaniei electorale a preşedintelui Donald Trump, în 2016./mbrotacel/dsirbu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 1 noiembrie