Salonul Auto Bucureşti 2017

În Capitală începe astăzi, la Romexpo, în pavilionul central, „Salonul Auto Bucureşti şi Accesorii 2017”. Deschiderea oficială are loc la ora 14:00, în prezenţa ministrului mediului, Graţiela Gavrilescu, şi a directorului Registrului Auto Român, George Adrian Dincă. Reporter: Bogdan Predescu – Ediţia din acest an a Salonului Auto Bucureşti şi accesorii va avea parte de peste 300 de modele expuse, printre care şi multe premiere naţionale, câteva modele,venite direct de la Salonul Auto din septembrie, de la Frankfurt. Dintre absenţele notabile de la Salonul din Capitală trebuie să amintim de Dacia, parte a Grupului Renault, dar şi de modelele Grupului PSA Peugeot – Citroen. Avem, însă, multe de văzut în segmentul dedicat specialiştilor din domeniul echipamentelor, pieselor şi accesoriilor, cei care se vor bucura de o suprafaţă totală de 5 mii de metri pătraţi, atât în incinta pavilionului central, cât şi pe platforma exterioară. Salonul se deschide publicului sâmbătă, 4 noiembrie, şi va rămâne deschis până duminică 12 noiembrie, cu program între ora 10:00 şi ora 20:00, şi cu un bilet de acces în valoare de 30 de lei./eendrefy/sdm2

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (3 noiembrie)