Agenda parlamentului săptămâna viitoare

Moţiunea simplă împotriva ministrului de finanţe, Ionuţ Mişa, şi modificarea legilor justiţiei se află pe agenda parlamentului de săptămâna viitoare.
Senatorii dezbat şi votează mâine moţiunea simplă la adresa ministrului de finanţe, Ionuţ Mişa, iniţiată de opoziţie. PNL, USR şi PMP cer, între altele, stabilitate şi predictibilitate fiscală.
Preşedintele liberal Ludovic Orban: „Toate măsurile fiscale anunţate de guvern vor avea consecinţe negative asupra economiei, asupra tuturor categoriilor sociale din România şi mai ales asupra acelor categorii sociale care au fost minţite în campania electorală şi cărora li s-a promis marea cu sarea”.
Cele trei legi importante care guvernează funcţionarea sistemului de justiţie privind statutul judecătorilor şi procurorilor, CSM şi organizarea judiciară ar urma să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor pentru modificări. Florin Iordache, preşedintele Comisiei speciale care pune în acord legislaţia privind justiţia, cu deciziile CCR.
Florin Iordache: „O serie de colegi din PSD şi ALDE am depus iniţiativa legislativă care vizează modificările la cele trei legi. În urma şedinţei de birou permanent, cele trei iniţiative au fost repartizare comisiei noastre, se află în procedură de avizare a CSM, guvern, consiliu legislativ. Săptămâna viitorare, când vom avea avizele de la cele trei instituţii, vom intra în dezbatere”.
Aceeaşi comisie ar urma să reia discuţiile despre redefinirea infracţiunii de abuz în serviciu, iar comisiile parlamentare de anchetă privind alegerile din 2009, activitatea ANRE şi arhiva SIPA vor continua audierile./ovidiu/menescu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (5 noiembrie)