Festivalul bulgarilor din diaspora va avea loc la Timişoara

În perioada 10-12 noiembrie 2017, la Timişoara, va avea loc cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Bulgarilor din Diaspora „Eu sunt copil bulgar”. Din 2009, festivalul se organizează anual şi are ca obiective păstrarea identităţii naţionale, a culturii proprii, precum şi stimularea studierii limbii materne de către tinerii bulgari din străinătate. În fiecare an, festivalul a cunoscut o dezvoltare tot mai mare, în prezent fiind un forum al tuturor bulgarilor din diaspora. Menţionăm că primele două ediţii au fost organizate la Madrid, pentru ca apoi festivalul să fie organziat la Valencia, Wroclaw, Praga, Budapesta, Roma şi Amsterdam. Timişoara a fost aleasă drept gazdă pentru a IX-a ediţie a festivalului din mai multe motive. Ea este atât capitala bulgarilor bănăţeni, cea mai veche diasporă bulgară din lume, cât şi Capitală Culturală Europeană în anul 2021. Iniţiator al festivalului este Asociaţia T.A.N.G.R.A/ Tonalidad Arte Natural y Guia para Realizar Actividades/, cu sediul la Madrid, în timp ce organizatorul celei de-a IX-a ediţii este Asociaţia „BĂLGĂRCE” a etnicilor bulgari din comuna Vinga, judeţul Arad. Deschiderea va avea loc la 10 noiembrie, printr-un vernisaj al expoziţiei de desene a participanţilor şi laureaţilor concursului de desen „Oraşul meu, lumea mea”, „Eu sunt copil bulgar”, „Natura şi Bulgaria”, la Timişoara. Programul mai cuprinde şi o vizită în comuna Vinga, unde va avea loc o întâlnire cu comunitatea bulgară din localitate şi se va vizita impozanta biserică romano-catolică. Programul artistic va avea loc în sala de festivităţi a Hotel Continental din Timişoara, ziua de duminică fiind rezervată vizitării oraşului Timişoara.(Mirela Petrescu)/pmirela/aionescu

RADOR (6 noiembrie)