Premierul Mihai Tudose a anunţat că peste două zile va avea loc o şedinţă de guvern

Premierul Mihai Tudose a anunţat că peste două zile va avea loc o şedinţă de guvern, în care nu va fi discutat pachetul de modificări la Codul Fiscal. Şedinţa executivului aşteptată astăzi, pentru adoptarea Ordonanţei de Urgenţă de modificare a Codului Fiscal, a fost amânată. Prezent la şedinţa Asociaţiei Municipiilor din România, şeful executivului a precizat ca pachetul fiscal priveşte şi alte lucruri, care au în vedere aspecte economico-financiare. Proiectul parteneriatului public-privat va fi adoptat în şedinţa de guvern de miercuri, dacă toate avizele vor fi gata, sau săptămâna viitoare, a mai spus premierul Mihai Tudose:

Mihai Tudose: Sunt mult mai multe lucruri care au ca scop întărirea disciplinei economico-financiare, reglementări în ceea ce priveşte lupta împotriva contrabandei, o mai bună disciplină la TVA, la colectare. Vorbim de un pachet mai mare. Chiar dacă în prima şedinţă, de miercuri, lucrul acesta nu va intra, în ceea ce priveşte contribuţiile, cred că nu va intra. În orice caz, vă asigur că lucrurile vor fi compensate, repet, pe o formulă stabilită cu dumneavoastră, de la marile municipii, municipiul Bucureşti, ajungând la cea mai mică comună din România. Nu vrem să creăm dezechilibre, dimpotrivă.

Realizator: Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, consideră că amânările succesive ale şedinţelor de guvern în care trebuia adoptată Ordonanţa de Urgenţă privind modificarea Codului fiscal nu sunt o problemă. El a precizat astăzi, în Parlament, că atunci când este vorba despre adoptarea în guvern a unui pachet de măsuri atât de importante, rapiditatea nu este factorul cheie./aburtica/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 octombrie