Revista presei internaţionale – 6 noiembrie 2017

Mii de catalani au manifestat la Barcelona cerând eliberarea activiştilor pro-independenţă şi a miniştrilor fostului guvern regional, arestaţi de autorităţile spaniole, anunţă presa internaţională. Protestatarii au fluturat postere şi au scandat „Libertate”, după ce autorităţile de la Madrid au acuzat mai mulţi politicieni catalani de revoltă şi răzvrătire împotriva puterii, informează El Mundo. În acelaşi timp, autorităţile belgiene au confirmat că fostul lider catalan Carles Puigdemont şi alţi patru asociaţi ai săi s-au predat poliţiei, scrie La Libre Belgique. Toată presa pro-independenţă, cum ar fi „El Punt Avui” din Catalonia, a semnat un editorial comun pentru a apăra guvernul regional, însă El Pais subliniază că democraţia spaniolă nu are voie să se lase intimidată de bravurile unor politicieni dispuşi să arunce în aer ordinea legală şi nu poate cădea în capcana ameninţărilor separatismului catalan, care flutură posibilitatea revoltei violente împotriva deciziilor statului de drept. Confruntarea dintre Barcelona şi Madrid face un viraj judiciar odată cu mandatul de arestare european emis pe numele lui Puigdemont şi cu reţinerea unora dintre membrii guvernului catalan destituit, crede Le Monde. De acest viraj ar putea profita formaţiunile separatiste, decise să-şi ia revanţa la urne, pe 21 decembrie, şi care intenţionează să organizeze o mare manifestaţie pe 11 noiembrie, la Barcelona, adaugă ziarul francez. În timp ce Europa devine din ce în ce mai şubredă şi statele naţionale se prăbuşesc sub şocuri externe şi interne, alte puteri, mult mai mari, se introduc în infrastructurile nevralgice şi preiau controlul, avertizează La Stampa. În timp ce Madridul se gândeşte la Catalonia, o companie lider în sectorul construcţiilor navale din China şi pilon al noului Drum al Mătăsii în Marea Mediterană, a finalizat achiziţia celor mai importante terminale portuare mediteraneene, explică ziarul italian. Faptul că Beijingul a început deja această achiziţie rapidă demonstrează interesul enorm al guvernului chinez pentru piaţa europeană, cea mai bogată alături de cea din America de Nord, şi mai ales compusă din guverne care, de-a lungul anilor, au devenit mai şubrede şi sunt incapabile să propună reale modele de dezvoltare, scrie La Stampa.
Preşedintele american Donald Trump a ajuns în Japonia, primul popas din lungul său maraton oficial în Asia. În Ţara Soarelui Răsare, liderul american a salutat alianţa cu Tokyo, numindu-l un partener valoros şi un aliat crucial, relatează Stars and Stripes. De asemenea, făcând aluzie la Coreea de Nord, Trump a atenţionat că niciun dictator, niciun regim şi nicio naţiune nu trebuie să subestimeze niciodată determinarea Americii, adaugă Time. Mai mult, liderul american a recunoscut că Phenianul reprezintă o enormă problemă, care trebuie rezolvată, citează Asahi Shimbun, de la Tokyo, amintind că tensiunile dintre SUA şi Coreea de Nord sunt la apogeu. În cadrul acestui turneu, preşedintele american va cere tuturor ţărilor, cu China în frunte, să „facă mai mult” pentru a izola Coreea de Nord, al cărei program nuclear este o ameninţare pentru lumea întreagă, notează Asahi Shimbun. Amintind că următoarele etape ale lui Trump vor fi Coreea de Sud, China, Vietnam şi Filipine, ziarul belgian Le Vif crede că unul dintre obiectivele centrale ale acestei călătorii asiatice este de a consolida hotărârea internaţională de denuclearizare a Coreei de Nord. Totodată, liderul de la Casa Albă a sugerat că s-ar putea întâlni cu omologul său rus, Vladimir Putin, pentru a discuta despre ameninţarea nord-coreeană, probabil pe marginea summit-ului de cooperare economică Asia-Pacific, ce va avea loc, în curând, la Da Nang, Vietnam, relatează The New York Times. La rândul său, Pentagonul a lansat un avertisment cu privire la posibilele consecinţe ale izbucnirii unui conflict cu Phenianul, scrie Stars and Stripes. Potrivit unor oficiali de la Pentagon, o invazie terestră a soldaţilor americani ar fi singura modalitate sigură de a depista şi securiza toate depozitele de arme nucleare din Coreea de Nord, reţine Newsweek. Această opinie a fost transmisă printr-o scrisoare emisă de Departamentul de Apărare al SUA, avertizând, de asemenea, că Phenianul ar putea folosi stocurile de arme chimice şi biologice în eventualitatea izbucnirii unui război, adaugă Newsweek.
Arabia Saudită a ordonat arestarea mai multor prinţi, miniştri şi foşti miniştri, a anunţat Al-Arabiya, după ce o comisie anticorupţie prezidată de prinţul ultraconservator Mohammed bin Salman a fost constituită prin decret regal. Agenţia oficială de presă saudită SPA a indicat că scopul comisiei este de a apăra bugetul public şi de a pedepsi oficialii corupţi. Potrivit analiştilor, însă, unii dintre cei arestaţi sunt vehemenţi critici ai politicii externe dure a prinţului moştenitor, cum ar fi boicotarea Qatarului, notează Courrier International, iar Le Soir conchide: „Controlând principalele leviere ale guvernului, de la apărare la economie, Mohammed bin Salman pare să caute a înăbuşi contestările interne, înaintea unui transfer oficial al puterii, de la tatăl său, regele Salman.(Cristina Zaharia)/czaharia