Parlamentul Scoţiei a fost evacuat, după ce un parlamentar a primit un pachet conţinând pudră albă

Parlamentul Scoţiei a fost evacuat marţi pentru ca poliţia să gestioneze un incident legat de un pachet suspect. „A avut loc un incident ce a determinat evacuarea clădirii MSP din Holyrood. Poliţia se află la faţa locului” – a anunţat un comunicat al parlamentului. Un reporter al BBC a scris pe Twitter că pachetul, ce conţinea pudră albă, îi fusese trimis unui parlamentar conservator. O sursă de la parlament a declarat agenţiei de presă Reuters că în incident a fost vorba de mai mult decât un pachet suspect./mbrotacel/cvanatoru

(REUTERS – 7 noiembrie)