Modificările la Codul Fiscal au fost adoptate prin ordonanţă de urgenţă

Guvernul a adoptat, astăzi, prin ordonanţă de urgenţă modificările la Codul Fiscal, care vor intra în vigoare de anul viitor. Ordonanţa prevede în principal reducerea impozitului pe venit de la 16 la 10%, reducerea contribuţiilor sociale cu două procente şi transferarea acestora de la angajator la angajat. Ministrul de finanţe, Ionuţ Mişa, a dat din nou asigurări că salariile nu vor scădea, iar angajatorii nu vor fi nevoiţi  să plătească bani în plus. După şedinţa de guvern, Ionuţ Mişa, a susţinut o declaraţie la Ministerul de Finanţe unde a prezentat detalii despre ordonanţa adoptată astăzi. Suntem acum, în direct, cu redactorul nostru, Iulian Olescu. Bună seara, Iulian!

Reporter: Bună seara! Ministrul finanţelor a precizat, în primul rând, că măsurile din pachetul fiscal adoptat astăzi, în guvern, au fost gândite ca un tot unitar, la fel şi efectele lor. El a explicat că este vorba de transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, de reducrerea totalului acestora cu două puncte procentuale, dar şi de scăderea impozitului pe venit, de la 16 la 10% pentru salarii, pensii, veniturile persoanelor fizice autorizate, venituri din chirii, dobânzi şi altele. În plus, vorbim de o serie de măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, fiind implementarea prevederilor unei directive europene, 1164, măsuri ce ar urma să limiteze fenomenul externalizării profiturilor de către unele companii multinaţionale prin plafonarea deducerii dobânzilor, impozitarea arhivelor externalizate sau împiedicarea transferurilor între filiale dacă se urmăreşte evitarea plăţii taxelor în România.

Ionuţ Mişa a prezentat şi o serie de calcule conform cărora după aplicarea transferului de contribuţii şi a celorlalte măsuri adoptate astăzi veniturile nete ale angajaţilor nu ar urma să scadă, mai mult, urmând să crească contribuţiile pentru pensii şi implicit pensiile pe viitor. El a vorbit din nou de creşteri ale veniturilor nete pentru salariaţi, situate în jurul a 4, 4 şi ceva la sută. Ministrul finanţelor a mai precizat că anticipează faptul că toţi angajatorii îşi vor plăti contribuţiile sociale rămase la un nivel de 2,25% din salariul brut plătit angajaţilor, deoarece se reintroduce măsura dosarului penal pentru cei care nu fac aceste plăţi. Cam atât deocamdată. Vom reveni cu detalii!

Realizator: Mulţumim! A fost, în direct, de la Ministerul de Finanţe, redactorul nostru Iulian Olescu./ilixandru/fcostea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 noiembrie