Fête de la rentrée – ediţia a VI-a

Sala Bizantină a Palatului Béhague, reşedinţa Ambasadorului României la Paris a adunat, vineri, 10 noiembrie 2017, peste 120 de tineri români, studenți, doctoranzi şi tinerii absolvenți la cea de-a VI-a ediţie a evenimentului « Fête de la Rentrée », tradiționala festivitate de început de an universitar, organizată de filiala Franța a Ligii Studenților Români din Străinătate (LSRS).

Iniţiativa de a continua tradiţia cu această întâlnire anuală a tinerilor români a fost susţinută de Ambasada României la Paris, iar evenimentul a fost găzduit de domnul Luca Niculescu, Ambasadorul României în Republica Franceză și domnul Adrian Cioroianu, Ambasador şi Delegat Permanent al României pe lângă UNESCO. Printre invitaţi s-au numărat membri din reţeaua LSRS, profesori, cercetători, specialişti în drept, finanțe sau antreprenoriat, dar și prieteni și colaboratori francezi, iar momentele de socializare din timpul evenimentului au permis crearea unor legături personale și profesionale între tinerii studenți și profesioniștii din comunitatea franco-română.

Pentru această ediţie a evenimentului « Fête de la Rentrée » am ales o temă apropiată de mediul universitar « le livre », un simbol al culturii şi al vieţii de student, iar în cadrul serii festive am lansat   « Livres sans frontières by LSRS Franţa », o campanie de strângere de cărți în limba franceză, care se va derula între 10 noiembrie şi 15 decembrie a.c. Astfel, am făcut apel la toţi participanţii să contribuie la această acţiune aducând fiecare cel puţin câte o carte, care a înlocuit simbolic biletul de intrare la eveniment. Ulterior, cărțile vor fi transportate în România în vederea amenajării unei săli de lectură francofonă cu sprijinul voluntarilor LSRS și al partenerilor. Acest demers se înscrie în obiectivele LSRS de a promova o educație de calitate și mai ales de a oferi o șansă la educație inclusiv tinerilor din medii socio-economice defavorizate din România.

De asemenea, în vederea identificării unor oportunități de întoarcere în țară după absolvirea studiilor, numeroase discuții au fost lansate în perspectiva înscrierii în programul Diaspora Start Up. În acest sens am prezentat proiectul « FIA – Fii Antreprenor Acasă ! Investește în viitorul tău » care face parte din acest program şi în care LSRS este partener alături de OTP Consulting Romania SRL și Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR). Mai multe informații despre încurajarea spiritului antreprenorial, despre sursele de finanțare și criteriile de eligibilitate pentru grupul țintă vor fi împărtășite în cadrul unui eveniment de informare ce va avea loc la Paris în perioada 25-26 noiembrie și va fi organizat cu sprijinul filialei LSRS Franța.

Evenimentul « Fête de la Rentrée » a fost coordonat de Ana-Maria Antonie, Coordonator LSRS Franţa şi iniţiatoarea lansării campaniei de strângere de cărți « Livres sans frontières by LSRS Franţa ».

Mulţumiri sponsorilor Cofetăria Nidas Art Cake și Clubul EntRO (Clubul Antreprenorilor Români din Franţa). Mulţumiri partenerilor de la TAROM pentru parteneriatul prin care studenții români din Franța beneficiază de tarife reduse la bilețele de avion. Mulţumiri partenerilor de la Asociația Nepsis France pentru promovarea evenimentului în reţeaua lor de români din Franţa.

NOTE PENTRU EDITORI

CONTACT

Ana-Maria Antonie

Coordonator LSRS Franţa

anamaria.antonie@fr.lsrs.ro
+33 6 95 15 49 39 (FR)

Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) oferă studenţilor și absolvenților români de peste hotare un cadru deschis de dialog și acţiune.

LSRS promovează inițiativa, profesionalismul şi solidaritatea membrilor săi, ca reprezentanți de valoare ai României, şi o atitudine pozitivă față de perspectivele reorientării lor spre țară.

Obiectivul principal al LSRS este de a apăra şi promova drepturile şi interesele academice, profesionale, sociale, civice şi culturale ale membrilor săi, precum și de a sprijini contribuția lor la dezvoltarea României.

LSRS este o organizaţie neguvernamentală, apolitică și echidistantă.

Ana-Maria Antonie este licenţiată în comunicare şi studii de media la Universitatea Paris 3 Sorbonne Nouvelle şi absolventă a două programe de master în relaţii internaţionale şi diplomaţie la Institutul de Relaţii Internaţionale şi Strategice IRIS Sup’ din Paris şi în comunicare şi managementul informaţiei la Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne. Este vice-preşedintă 2017/2018 a Clubului Rotaract Paris Haussmann, membru şi coordonatoare a filialei LSRS Franţa din mai 2016, iar în această calitate a contribuit la dezvoltarea comunităţii studenţilor români din Franţa şi a derulat numeroase proiecte de informare despre oportunitățile academice din străinătate, de integrare a noilor studenţi români în comunitatea românească din Paris, de organizare a mai multor evenimente de networking cu studenții și absolvenții din reţeaua LSRS, dar şi de promovare a turismului, culturii şi tradiţiilor româneşti în Franţa.