Depozitele de deşeuri de la marginea Bucureştiului nu au autorizaţie de mediu

Depozitele de deşeuri de la marginea Bucureştiului nu au autorizaţie de mediu, dar sunt în diferite stadii pentru obţinerea acesteia, spune primarul general al Capitalei. Municipalitatea a renunţat la ideea de a realiza un singur incinerator de deşeuri şi vizează – împreună cu primăriile de sector – înfiinţarea mai multor unităţi care să gestioneze deşeurile, de preferinţă unele care să le transforme în biogaz, a explicat la o conferinţă pe această temă Gabriela Firea.
Gabriela Firea: „Susţinem investiţia în aceste centre de cogenerare care să fie de asemenea însoţite tot în zona limitrofă şi de staţii de sortare, astfel încât la gropile de gunoi să ajungă o cantitate redusă de deşeuri, fracţia umedă în special. Să existe şi acele perdele de protecţie. Dacă operatorii economici investesc în acest staţii de cogenerare, noi am putea să cumpărăm întreaga cantitate de energie produsă, pentru că avem nevoie atât pentru CET-uri, cât şi, de asemenea, pentru iluminatul public. Cred că este o afacere cinstită în care biogazul, care acum se arde şi practic creează neplăceri populaţiei, să devină un produs care este folosit pentru CET-uri”.
Primăriile de sector spun că au în vedere, la rândul lor, măsuri de îmbunătăţire a situaţiei privind gestionarea deşeurilor, încurajând sortarea pe două fracţii: umedă şi uscată. Astăzi, ministrul mediului a anunţat că Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor a fost finalizat şi, după aprobare, se va solicita scoaterea României de sub procedura europeană de sancţionare din cauza situaţiei deşeurilor neconforme, transmite reporterul nostru, Atena Teognoste./csimion/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (20 noiembrie)