Astăzi se împlinesc 140 de ani de la naşterea poetului Ady Endre. El a fost personalitatea emblematică a unei generaţii de scriitori şi poeţi care la începutul secolului trecut au reformat literatura maghiară. Acesta a fost primul poet în literatura maghiară, care a rupt şirul poemelor tradiţionale, romantice, inspirată de Arany János şi Petőfi Sándor şi a creat poezia maghiară modernă. A fost marcat de literatura franceză, în special de poeziile lui Baudelaire şi Verleine, creând un simbolism oarecum specific maghiar. Ady este fondatorul antologiei Holnap (Mâine), apărută la Oradea în anul 1908, care a adunat poeţii curentului literar nou, descoperit de Ady. Volumele sale s-au bucurat nu numai de o critică foarte bună, dar au avut succes şi la public. În poeziile sale milita pentru progres, condamnând – câteodată în termeni aspri – nu doar clasa politică maghiară, dar propria naţiune însăşi care nu înţelegea necesitatea schimbării, modernizării şi alinierii la valorile umanismului. Poeziile sale de dragoste reprezintă capodoperele simbolismului maghiar.
Ady Endre a fost remarcabil nu doar ca poet, dar şi ca jurnalist. Articolele sale erau pline de umanism, şi era un exponent al ideii de justiţie socială. A fost un adversar al naţionalismului şi al antisemitismului. Este cunoscută prietenia lui cu Octavian Goga, deşi la un moment dat şi-a exprimat dezamăgirea faţă de ideile politice îmbrăţişate de poetul şi politicianul român. Cu toată acestea după moartea poetului, văduva acestuia a vândut familiei Goga castelul lor din Ciucea.
O parte însemnată a operei poetice a lui Ady Endre a fost tradusă în limba română, dar mai sunt multe poezii „de căpătâi” care își aşteaptă traducerea, nemaivorbind de publicistica sa, care încă nu a fost tradusă.
A trecut toamna prin Paris
(Párisban járt az ősz)
S-a furişat ieri toamna în Paris,
Şi-a trecut pe Saint Michel subit;
În arşiţă, sub mute frunzare,
Cu mine s-a-ntâlnit.
Tocmai mergeam alene spre Sena;
Foc de vreje-n suflet, mici melodii
Mă ardeau: stranii, triste, purpurii
La gândul că voi muri.
M-a prins din urmă, mi-a şoptit ceva,
A tresărit tot bulevardul Saint Michel,
Zum, zum: zburau jucăuşe frunze,
De-a lungul, pe el.
O clipă: Vara nici n-a băgat de seamă,
Toamna a şi fugit din Paris râzând.
A fost aici, eu singur ştiu că a trecut
Pe sub frunzare gemând
Traducere de Kocsis Francisko
Ervin Székely – RADOR
