DOCUMENTAR: Radio România organizează cea de-a 24-a ediţie a Târgului GAUDEAMUS – Carte de Învăţătură

Motto: „GAUDEAMUS înglobează ca o instituţie tot ceea ce este seducător, incitant şi pragmatic, într-un cuvânt: tânăr în slova românească de azi” – Mircea Sântimbreanu, noiembrie 1994

de Răzvan Moceanu
de Răzvan Moceanu

Târgul Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învăţătură 2017 – „cel mai citit târg de carte din România – de la cel mai ascultat post de radio din România”, ajuns la ediţia a XXIV-a, are loc în perioada 22 – 26 noiembrie, în Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti. Deschiderea oficială are loc miercuri, 22 noiembrie, la ora 12:00. Radio România este iniţiatorul şi organizatorul Târgului Internaţional „GAUDEAMUS – Carte de învăţătură” şi al întregului Program LECTURA din care face parte acest eveniment-emblemă al pieţei editoriale. Radio România este singurul post de radio din lume care a iniţiat şi dezvoltă un program de o asemenea anvergură, pentru susţinerea culturii scrise.

Cum e de fapt la GAUDEAMUS ? Este ca în vremurile bune în care simţeam mirosul cernelii de pe cartea tipărită, este cald, primitor, cu zile de început în care se simte o oarecare relaxare şi se adulmecă pe îndelete fiecare stand în parte şi ofertele lui tentante, este o permanentă întâlnire şi reîntâlnire cu personalităţi ale scrisului, în locuri diferite, apoi vine sufocanta şi înnebunitoarea zi de sâmbătă, în care pavilionul expoziţional freamătă, în care vizitatorii caută să cuprindă cât mai multe lansări şi evenimente conexe, în dorinţa revederii „pe viu” a marilor personalităţi culturale şi nu numai. Apoi vine ziua de duminică, cu cumpărăturile de pe ultima „sută de metri”, şi ceremonia premierii celor mai merituoşi actori participanţi la acest spectacol unic.

O scurtă cronologie a Târgului de carte GAUDEAMUS arată astfel:

  • 30 octombrie – 6 noiembrie 1994 – are loc, la iniţiativa Radio România, chiar în perioada aniversării a 66 de ani de existănţă ai instituţiei, prima ediţie a Târgului GAUDEAMUS – Carte de învăţătură, găzduit în foaierul Sălii de Concerte „Mihail Jora” a Radiodifuziunii. Co-organizatori: Editura ALL şi Societatea Euromedia, condusă de scriitorul Mircea Nedelciu. Evenimentul marchează o premieră la nivel internaţional: implicarea directă a unei instituţii mass-media publice în susţinerea pieţei naţionale de carte. Primul preşedinte de onoare al Târgului GAUDEAMUS este scriitorul Mircea Sântimbreanu.

Interesant este că proiectul GADEAMUS a început, în acel an, ca un mic eveniment de PR care să marcheze aniversarea Radio România, pe 1 noiembrie. Era după numai câţiva ani de la momentul 1989, iar piaţa de carte din România a experimentat o dezvoltare spectaculoasă, dar mai degrabă haotică, pentru că evenimentele care să domine piaţa erau o noutate;

  • noiembrie 1996 – în cadrul celei de a treia ediţii a Târgului GAUDEAMUS este demarat programul „Bursa Proiectelor Editoriale Majore”, constând în descoperirea unor surse de finanţare pentru proiecte de importanţă pentru cultura naţională, propuse de către participanţi. Proiectul va fi dezvoltat ulterior, cu scopul de a promova literatura română pe plan internaţional;
  • noiembrie 1997 – în premieră, un târg de carte din România acordă premii expozanţilor (Trofeele GAUDEAMUS decernate prin votul publicului) şi jurnaliştilor (Trofeele Presei pe secţiunile publicaţii, radio şi TV);
  • 25 – 29 noiembrie 1998 – ediţia a V-a Târgului GAUDEAMUS are loc, pentru prima dată, la Complexul Expoziţional Romexpo – în Pavilionul B -, cel mai mare spaţiu expoziţional de acest gen din România, amplasamentul târgului fiind schimbat, cu toate riscurile inerente, întrucât Foaierul Sălii de Concerte al Radio România devenise neîncăpător pentru participanţi şi vizitatori. Este inaugurată prima secţiune specializată a târgului, adresată instituţiilor de învăţământ: Bursa Ofertelor Educaţionale şi Profesionale;
  • 10-14 noiembrie 1999 – Târgul GAUDEAMUS are loc în Pavilionul Central Romexpo, iar spaţiul generos permite şi găzduirea Târgului de Artă GAUDEAMUS, o expoziţie de artă plastică, alcătuită din lucrări ale unor tineri artişti. Este iniţiată o nouă secţiune a Trofeului Presei, rezervată agenţiilor de presă;
  • 22-26 noiembrie 2000 – în cadrul celei de a VII-a ediţii a Târgului are loc cel mai important eveniment cultural al anului: Gianni Vattimoeste invitat în România, în calitate de oaspete de onoare GAUDEAMUS. Sunt instituite două noi trofee, acordate de către organizatori: Premiul Educaţia, oferit unei instituţii de învăţământ participante şi Premiul de Excelenţă, decernat unei edituri prezente la târg, pentru susţinerea unui proiect editorial de promovare a culturii române în plan internaţional;
  • 28 noiembrie – 2 decembrie 2001 – Ediţia a VIII-a reprezintă o etapă de importanţă decisivă în evoluţia evenimentului către formula actuală – târg internaţional de carte organizat la standarde europene: târgul găzduieşte Seminarul Internaţional „Galaxia Gutenberg la începutul mileniului lll”, adresat profesioniştilor din domeniile editorial şi educaţional, care reuneşte editori români şi străini (Bulgaria, Iugoslavia, Albania, Ucraina, Republica Moldova şi Israel), precum şi directori de târguri internaţionale de carte. În acelaşi an, Târgul GAUDEAMUS este inclus în calendarul târgurilor internaţionale de carte publicat de Messe Frankfurt, liderul mondial în domeniu. Din 2001, evenimentul devine accesibil online şi vizitatorilor din afara ţării, fiind transmis in direct prin Internet, o premieră pentru târgurile din România. Este reluat şi va fi organizat în continuare în cadrul Târgului, după o pauză de şase ani, Salonul Naţional de Inventică pentru Tineret
  • 27 noiembrie – 1 decembrie 2002 – Târgul Internaţional GAUDEAMUS găzduieşte în premieră Salonul Naţional al Presei din România – ediţia a III-a, eveniment organizat de Clubul Român de Presă; este inaugurat Concursul Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu”.
  • 26-30 noiembrie 2003 – la ediţia a X-a sunt inaugurate Trofeele GAUDEAMUS prin Votul Presei. Ediţia a X-a a Târgului prezintă Expoziţia de carte bibliofilă;
  • 17-21 noiembrie 2004 – are loc prima ediţie a Salonului de carte pentru copii „Ion Creangă”, în cadrul târgului GAUDEAMUS.
  • 23-27 noiembrie 2005 – preşedintele de onoare al ediţiei este Jonathan Scheele, Şeful Delegaţiei Comisiei Europene la Bucureşti;
  • 22-26 noiembrie 2006 – Târgul GAUDEAMUS încheie Anul Francofoniei în România. Invitaţi speciali: Franţa şi Belgia. Preşedinte de onoare: E. S. Hervé Bolot, Ambasadorul Franţei în România;
  • 21-25 noiembrie 2007 – Târgul Internaţional GAUDEAMUS găzduieşte Expoziţia aniversară Gabriel García Márquez, organizată pentru prima dată în Europa, cu sprijinul Ministerului de Externe columbian, al Ambasadei României la Bogota şi al Ambasadei Columbiei la Varşovia. Evenimentul a marcat o triplă aniversare care a avut loc în 2007: 80 de ani de la naşterea genialului scriitor, 40 de ani de la prima publicare a romanului „Un veac de singurătate” şi 25 de ani de la primirea Premiului Nobel pentru Literatură;
  • 19-23 noiembrie 2008 – aniversarea a 80 de ani de Radio România şi 15 ani de la prima ediţie a Târgului Internaţional GAUDEAMUS. Are loc Seminarul cu tema „Multilingvismul şi anul european 2008 al dialogului intercultural”, înscris de Comisia Europeană în calendarul evenimentelor dedicate anului dialogului între culturi;
  • 25-29 noiembrie 2009 – Târgul Internaţional GAUDEAMUS este inclus de Comisia Europeană în calendarul Anului European al Creativităţii şi Inovării, prilej cu care are loc colocviul „Traducerea literară între creativitate şi inovare”. În acelaşi an, Herta Müller primeşte Premiul Nobel pentru Literatură, iar Târgul GAUDEAMUS, în parteneriat cu Deutsche Welle, organizează în onoarea scriitoarei o masă rotundă „Medalion Herta Müller”; Vedeta incontestabilă a ediţiei este însă Salman Rushdie, scriitorul a cărei sesiune de autografe maraton reuneşte câteva sute de participanţi.
  • 18-22 noiembrie 2010 – Belgia Wallonia – Bruxelles este invitatul de onoare al ediţiei, iar preşedinte de onoare este Jacques Dubois, scriitor, critic literar şi profesor universitar;
  • 23-27 noiembrie 2011 – Invitat de Onoare – Italia, o participare de maximă vizibilitate în presa culturală şi în mass-media în general. Valerio Massimo Manfredi, Luciano de Crescenzo, Stefano Zecchi, Stenio Solinas, Luca Maroni, Giorgio Montefoschi sau Sergio Valzania sunt câteva dintre numele care aduc la Bucureşti actualitatea culturii italiene.
  • 21 – 25 noiembrie 2012 – Ediţia a 19-a a manifestării are ca invitat de onoare Republica Moldova, iar scriitori români de peste Prut vin în atenţia specială a publicului şi a presei: Arcadie Suceveanu – Preşedinte de Onoare al Târgului, Nicolae Dabija, Mihai Cimpoi, Leo Butnaru, Lucreţia Bârlădeanu, Em. Galaicu Păun, Vitalie Ciobanu. Este iniţiată o nouă secţiune permanentă, dedicată profesioniştilor din aria editorială, din România şi de peste hotare: Centrul Internaţional de Agenţii Literare.
  • 2013 – În premieră la Gaudeamus, la ediţia a 20-a, în postura de Invitat de onoare au fost mai multe ţări, reunite sub titulatura „Grupul ţărilor nordice”, format din Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia şi Suedia. Sub sloganul „Cool Nordic Bucureşti”, s-au derulat peste 30 de lansări de carte, conferinţe, proiecţii de film, ateliere creative, adresate unui public diversificat ca vârste şi preocupări.
  • 2014 – Ediţia care a bătut toate recordurile din istoria de peste 20 de ani a târgului a înregistrat mai mult de 750 de evenimente şi peste 117.000 vizitatori. Invitatul de onoare al acestui an a fost Federaţia Rusă.
  • 18 – 22 noiembrie 2015 – Ediţia a 22-a a Târgului Internaţional GAUDEAMUS, organizat de Radio România, a înregistrat un număr mare de participanţi – peste 300, de evenimente – mai mult de 700, recordul absolut de vizitatori pentru o ediţie – 125.000 – şi sume generoase pe care aceştia le-au cheltuit – circa 3.200.000 euro, conform rezultatelor studiului de trafic realizat pe parcursul târgului. Aceste date confirmă faptul că GAUDEAMUS a fost şi în 2015 „cel mai citit târg de carte”. Invitatul de onoare al ediţiei a fost GADIF – Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România, iar preşedintele de onoare al GAUDEAMUS 2015 a fost Victor Ieronim Stoichiţă, reputat cercetător şi profesor de istoria artei, stabilit în Elveţia.
  • 16 – 20 noiembrie 2016 – Ediţia a 23-a Târgului Internaţional GAUDEAMUS, organizat de Radio România (Centrul Cultural Media), s-a desfăşurat cu participarea a peste 300 de expozanţi, a găzduit peste 850 de evenimente şi a fost vizitat de peste 125.000 de persoane, egalând astfel recordul înregistrat la ediţia precedentă. Invitatul de onoare al ediţiei a fost China, prima ţară din afara Europei care a participat la târg în această calitate. Preşedintele de onoare al Târgului GAUDEAMUS 2016 a fost domnul prof. univ. dr. Liviu Papadima, prorectorul Universităţii din Bucureşti.

 

 

Barometrului de consum cultural pe anul 2016, autor Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală, la capitolul „Percepţia populaţiei asupra existenţei infrastructurii culturale”, 71% din populaţie cunoaşte că în localitatea lor există biblioteci, 5% consideră că au existat dar au dispărut, iar 24% nu cunosc să fi existat vreodată. În privinţa librăriilor, 50% cunosc că există asemenea locuri de distribuţie de carte, 4% afirmă că au existat dar s-au desfiinţat, iar 45% consideră că nu există librărie în localitatea lor.

Din cei care se deplasează în altă localitate pentru a avea acces la carte, 13 % din populaţie merge la bibliotecă, 14% în mediul rural şi doar 3% în urmban, iar pentru a avea acces la librării se deplasează 28% din populaţie, 27% în mediul rural şi 33% în urban.

Panoramic TV- nr 44 - 31 octombrie-6 noiembrie 1994
Panoramic TV- nr 44 – 31 octombrie-6 noiembrie 1994

Să reţinem, că în întreaga ţară existau în 2016, 10.111 biblioteci active, adică o medie de puţin peste 50 de biblioteci la 100.000 de locuitori.

Din punct de vedere al consumului cultural, 46 % din populaţie nu a citit niciodată o carte, 20 % din populaţie citeşte 1-2 cărţi anual, 13 % citeşte 1-2 cărţi pe lună, 12 % dintre persoane citesc 1-2 cărţi pe săptămână, iar 9 % din populaţie afirmă că citeşte 1 carte în fiecare zi.

La întrebarea „Ați ascultat radio folosind un aparat de radio”, 23% dintre cei care răspund afirmă  că nu au ascultat niciodată radioul, 3% ascultă de 1-2 ori pe an, 4% de 1-2 ori pe lună, 9% ascultă de 1-2 ori pe săptămână iar 61% ascultă radioul zilnic.

Pe grupe de vârstă, 13% dintre persoanele între 18 şi 24 de ani citesc cărţi, la fel ca 9% din cei între 25-29 ani, 13% din grupa 30-39 ani, 10% din grupa 40 – 49 ani, 7% din intervalul 50 – 64 de ani şi 8% din cei peste 64 de ani.

Radioul este ascultat de 51% din cei cu vârsta între 18 şi 24 de ani, 60% din cei între 25-29 ani, 69% din grupa 30-39 ani, 63% din grupa 40 – 49 ani, 64% din intervalul 50 – 64 de ani şi 55% din cei peste 64 de ani.

În funcţie de nivelul de educaţie, cei mai mult citesc cărţi cei cu studii universitare – 27%, urmaţi de cei cu liceul absolvit – 10 %, radioul fiind cel mai des ascultat de cei care au absolvit studii superioare – 71 %, urmaţi de cei cu şcoli profesionale sau postliceale – 66-67 %.

Se estimează că în România există circa 1000 de edituri, dar numai aproximativ jumătate sunt active – înţelegând prin aceasta editarea a cel puţin 10 titluri pe an.

O analiză interesantă arată că doar 5% dintre români au peste 500 de cărţi în bibliotecile lor private, iar din circa 20 de milioane de români numai 1.100.000 cumpără cărţi.

Un alt indicator interesant este procentul din venit alocat cheltuielilor culturale. Numai 7,5% dintre români alocă mai mult de 10% pentru cheltuieli culturale care includ bilete de cinema, teatru, operă, reviste, ziare şi bineînţeles cărţi, însă bugetul mediu alocat de un român pentru cupărarea de cărţi se situează undeva în jurul echivalentului a 3 euro pe an.

Aceasta dacă avem în vedere că piaţa de carte din România are valoarea anuală de circa 60 de milioane de euro, fiind cea mai mică din Europa, potrivit ultimelor cercetări în domeniu, adică la jumătate faţă de piaţa de carte din Bulgaria, de trei ori mai puţin faţă de Ungaria şi tot mai puţin şi decât Slovenia – o ţară cu două milioane de locuitori, dar cu o piaţă de carte de 75 de milioane de euro !

gaudeamus vechi 1Pe de altă parte, în industria cărţii, revoluţia digitală se amână, în contextul în care, în Statele Unite, spre exemplu, vânzările de cărţi digitale au scăzut în 2016 cu 17%, în timp ce cartea tipărită a urcat cu aproape 5%, în Marea Britanie e la al doilea an de căderi la cartea electronică, în Canada se cumpără mai puţine e-bookuri, iar tendinţa e vizibilă pe toate pieţele mari.

Dacă acum câţiva ani se estima apusul tipăriturii clasice, iată că acum, cărţile electronice sunt în pierdere de viteză, vânzările scad, în vreme ce cartea fizică produce tot mai mulţi bani.

Specialiştii opinează că cititorii nu vor să mai stea cu ochii în ecran, e-book-ul e impersonal, cititorul nu se poate ataşa de el, învaţă mai greu din el, îi strică vederea, ba chiar îi strică şi somnul. Studii peste studii au arătat că formatul digital e departe de a fi superior tipăriturii.

Tocmai de aceea, marile edituri sunt acum interesate să crească calitatea ediţiilor în format hârtie, cărţile sunt mai frumoase, se oferă mai multă atenţie designului, a felului în care cartea se simte în mână. Iar târgurile de carte continuă să joace un rol esenţial pe această piaţă, având marele merit de a aduce la un loc editurile, autorii, traducătorii şi cititorii.

Radio România s-a impus în peisajul mediatic românesc, fiind lider naţional de audienţă şi credibilitate – având o cotă de piaţă cumulată (public peste 11 ani), de peste 29,3% la nivel naţional, după cum arată datele de audienţă furnizate de Asociaţia pentru Radio Audienţă (ARA), valul de vară 2017, un statut câştigat şi datorită unei constante preocupări pentru menţinerea unor înalte standarde profesionale.

gaudeamus vechi 2În tot acest context, GUDEAMUS este singurul târg de carte organizat de o instituţie radio din România, iar din punct de vedere al notorietăţii, numărului de vizitatori, al multitudinii de evenimente organizate şi al numărului de firme de profil care sunt prezente, a devenit cel mai important eveniment dedicat cărţii din România şi din Sud – Estul Europei şi unul din primele 10 evenimente de acest gen din Europa, din punctul de vedere al anvergurii şi al valorii pieţei astfel create.

Invitatul de onoare al ediţiei cu numărul 24 este Uniunea Europeană, prezentă la târg cu un stand generos şi cu un program de evenimente bogat şi variat, adresat publicului larg, de toate vârstele.

Conferinţa de presă care precede deschiderea ediţiei s-a desfăşurat joi, 16 noiembrie, începând cu ora 12;00, la Centrul de Presă al Radio România, foaierul Sălii de Concerte “Mihail Jora”.

Iniţiat şi derulat de Radio România din 1994, Programul LECTURA are ca principal obiectiv promovarea şi susţinerea culturii scrise din România, prin organizarea de evenimente culturale de tip expoziţional în Bucureşti şi în oraşe cu tradiţie universitară din ţară.

Prin anvergură, număr de participanţi şi vizitatori şi prin impactul fiecăruia dintre evenimentele care îl compun, programul LECTURA aduce Radio România în postura de lider pe piaţa evenimentelor expoziţionale dedicate cărţii şi educaţiei.

gaudeamus vechi 3Principalele componente ale programului sunt:

– Târgul Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învăţătură – 23 de ediţii – cel mai longeviv şi mai important eveniment de acest gen din România, inclus începând cu anul 2001 în Calendarul Târgurilor Internaţionale publicat de către organizatorii Târgului de carte de la Frankfurt, liderul mondial al domeniului;

– Caravana GAUDEAMUS – serie de evenimente expoziţionale organizate în câteva dintre cele mai importante centre culturale şi universitare din România, în parteneriat cu posturile teritoriale Radio România (Cluj-Napoca – 18 ediţii, Craiova – 16 ediţii, Timişoara – 9 ediţii, Sibiu – 3 ediţii, Târgu Mureş – 3 ediţii, Litoral – 9 ediţii şi Oradea – 4 ediţii);

– Târgul GAUDEAMUS Carte Şcolară – 15 ediţii – unul dintre foarte puţinele târguri de carte din ţara noastră, specializate pe segmentul de manuale şi auxiliare şcolare.

După cum aminteam, Radio România este singurul post de radio din lume care şi-a asumat rolul de a organiza un astfel de eveniment de amploare, Târgul Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învăţătură fiind de foarte mulţi ani un reper, atât pentru specialiştii din branşă cât şi pentru publicul larg şi, totodată, cel mai important şi mai longeviv eveniment expoziţional dedicat cărţii, din România.

Fiind deopotrivă expoziţie de carte şi cafenea literară, GAUDEAMUS este, fără îndoială, la fiecare ediţie, centrul pieţei editoriale şi al vieţii culturale din România, găzduind, anual, un maraton de peste 800 de evenimente culturale, într-o atmosferă prietenoasă şi destinsă a întâlnirii cu lumea vie a culturii tipărite, care pare din ce în ce mai văduvită în ultimii ani, în România.

gaudeamus-2016În perioada 30 octombrie – 6 noiembrie 1994 a avut loc, la iniţiativa Radio România, prima ediţie a Târgului GAUDEAMUS – Carte de învăţătură, găzduit în foaierul Sălii de Concerte „Mihail Jora” a Radiodifuziunii, co-organizatori find Editura ALL şi Societatea Euromedia, condusă de scriitorul Mircea Nedelciu. Evenimentul a marcat o premieră la nivel internaţional: implicarea directă a unei instituţii mass-media în susţinerea directă a pieţei naţionale de carte. Primul preşedinte de onoare al Târgului GAUDEAMUS a fost scriitorul Mircea Sântimbreanu.

Dacă la prima sa ediţie GAUDEAMUS a avut 11.000 de vizitatori, numărul acestora a crescut an de an, astfel că în anul 1997 a avut 25.000 de vizitatori, în 2005 – 87.000 de vizitatori, în anul 2008 a depăşit pragul de 100.000 de vizitatori, pentru ca la ediţia jubiliară – a 20-a –  desfăşurată în anul 2013, an în care Radio România a împlinit 85 de ani de la prima emisie, numărul celor care au participat la această manifestare culturală să depăşească cifra de 115.000.

Ediţia 2014 – a 21-a, al cărei invitat de onoare a fost Federaţia Rusă, a bătut toate recordurile din istoria de peste 20 de ani a târgului, fiind înregistrate mai mult de 750 de evenimente şi peste 117.000 vizitatori, pentru ca în 2015, numărul de vizitatori să atingă cifra de 125.000, la fel ca în anul următor – 2016.

Se estimează că în cei peste 20 de ani în care Târgul Internaţional GAUDEAMUS a fost în topul evenimentelor culturale din ţara noastră, evenimentul a atras un total de circa 1.800.000 de vizitatori, 9.400 de evenimente editoriale şi profesionale, circa 6.200 de expozanţi, iar Programul Lectura a însemnat 102 târguri organizate în întreaga ţară, peste 2.800.000 de vizitatori, 10.000 de expozanţi şi circa 12.500 de evenimente culturale organizate în cadrul târgurilor. Numai la ediţia 2016 a târgului GAUDEAMUS au avut loc un număr – record de peste 850 de evenimente.

Ca un fapt inedit, să mai adăugăm că în prima zi a târgului de carte GAUDEAMUS din anul 2014, la ediţia a 21-a, Radio România a primit peste 10.000 de vizitatori, mai mult de un sfert dintre aceştia fiind participanţii la lansarea, în prezenţa autorului, a volumului „Pas cu pas”, apărut la editura Curtea Veche şi semnat de Klaus Iohannis, preşedintele ales al ţării la acel moment. Sosit la târg în jurul orei 17:30, Klaus Iohannis a vizitat standul Radio România – organizatorul târgului GAUDEAMUS, apoi şi-a lansat cartea în prezenţa a numeroşi vizitatori. A urmat o sesiune de autografe maraton care a durat circa trei ore – preşedintele ales, Klaus Iohannis, semnând toate volumele cumpărate de admiratori, fapt care a determinat, în mod excepţional, prelungirea programului târgului cu o oră.

gaudeamus vechi 4

Târgul se desfăşoară anual în Pavilionul Central al ROMEXPO, reunind, într-un spaţiu expoziţional de circa 14.000 mp, oferta a peste 300 de edituri româneşti şi străine, tipografii, instituţii de învăţământ, centre şi institute culturale, instituţii mass-media, agenţii de difuzare de carte, firme multimedia, agenţii literare, organizaţii non-guvernamentale cu profil cultural şi educaţional, asociaţii profesionale, librării, biblioteci etc. Prezenţa la târg a numeroase edituri din afara ţării (în special în cadrul standurilor naţionale) şi a celor mai importante agenţii de difuzare de carte străină din România asigură vizitatorilor accesul la o bogată ofertă editorială internaţională.

Sute de mii de titluri, multe disponibile în premieră, peste 800 de evenimente editoriale şi profesionale, derulate non-stop pe parcursul celor cinci zile ale târgului, personalităţi ale peisajului cultural naţional, numeroase ateliere de creaţie şi evenimente dedicate celor mai tineri vizitatori, constituie reperele majore ale acestei ediţii.

GAUDEAMUS se desfăşoară pe mai multe secţiuni, astfel, nucleul ofertei târgului este reprezentat de cartea în format clasic şi produse multimedia (carte pe suport electronic, muzică, film, cursuri interactive).

Bursa Educaţia, organizată în cadrul târgului începând din anul 1998 – în perioada 25 – 29 noiembrie, la ediţia a V-a Târgului – , este o secţiune permanentă rezervată instituţiilor de învăţământ româneşti şi străine, de toate nivelurile, invitate să-şi prezinte oferta educaţională şi editorială. În ultimii ani, secţiunea a găzduit universităţi străine, dar şi agenţii şi fundaţii europene specializate în consilierea viitorilor studenţi cu privire la programele de studii în străinătate. Bursa Educaţia este deschisă şi companiilor care oferă training şi consultanţă în sectorul pregătirii profesionale, pentru domenii variate.

O altă secţiune a manifestării – una dintre cele mai dinamice şi interactive – o constituie Salonul de Carte pentru Copii „Ion Creangă” (a cărui primă ediţie a avut loc între 17 şi 21 noiembrie 2004), în care expun edituri din România şi din străinătate specializate în publicarea de cărţi pentru copii, dar şi materiale şi jocuri cu profil educaţional. Secţiunea găzduieşte în fiecare an şi ateliere de creaţie şi spaţii recreative pentru cei mai mici vizitatori. Salonul „Ion Creangă” a ajuns, în acest an, la ediţia a 13-a.

Aflat, la rândul său, la a 14-a ediţie, „Salonul Naţional de Inventică şi Creaţie Ştiinţifică pentru Tineret” este o altă secţiune asociată evenimentului principal conceput de Radio România, un eveniment ce promovează creativitatea şi ingeniozitatea tinerilor, prin vizibilitatea pe care o oferă creaţiilor, ideilor lor dar şi prin cadrul pe care îl oferă spiritelor pasionate de cunoaştere şi inovaţie. Trebuie spus că în 2014, peste 70 de tineri au prezentat invenţii interesante şi au adus, practic, viitorul mai aproape.

gaudeamus vechi 5 neagu djuvaraAnul acesta, peste 60 de tineri, curioşi şi creativi, vor prezenta alte invenţii fascinante şi originale, în cadrul celor trei secţiuni dedicate:

– Ştiinţe Aplicate (mecanică, electrică, optică, termotehnică, biotehnologie, nanotehnologie, aeronautică, astronautică etc.)

– Tehnologia Informaţiei (tehnologie care asociază utilizarea calculatorului şi informaţiile, care ajută să producă, să manipuleze, să comunice sau să difuzeze informaţiile)

– Tehnologii ale Viitorului (robotică, graphic design, arhitectură futuristă etc.).

GAUDEAMUS 2017 cuprinde şi mai multe expoziţii interesante, două dintre acestea fiind:

– Expoziţia „În lumea lui Caragiale”, organizată în colaborare cu cu Complexul Naţional Muzeal Curtea Domnească Târgovişte. Expoziţia ilustrează lumea formată din personajele lui Caragiale, o lume veselă, neserioasă, agitată şi ridicolă, care, uneori, pare absurdă, alteori, înfricoşător de actuală (nivelul 7.70, 385)

– Expoziţia „Pagini din istoria radioului”, organizată pentru a patra oară în colaborare cu Asociaţia Radioclubul României şi Colecţionarilor de Aparate Radio din România, prezintă, în fotografii documentare şi exponate reale, pentru curioşi pasionaţi de toate vârstele, o interesantă şi succintă trecere în revistă a mai multor etape din evoluţia radioului şi a aparatelor de radio de-a lungul timpului (nivel 7.70, 394).

Târgul GAUDEAMUS găzduieşte şi alte câteva proiecte conexe extrem de importante:

– Concursul Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu”, denumit astfel în memoria  scriitorului care a fost unul dintre fondatorii Târgului Internaţional GAUDEAMUS. Iniţiat şi organizat din anul 2002 de Radio România, în colaborare cu studiourile teritoriale, cu scopul de a stimula şi încuraja interesul tinerilor pentru lectură, concursul se adresează elevilor din clasele terminale de liceu şi reuneşte anual câţiva dintre cei mai bine pregătiţi şi mai talentaţi tineri din întreaga ţară. Finala naţională 2017 va avea loc în cadrul Târgului Internaţional Gaudeamus sâmbătă, 25 noiembrie, începând cu ora 14:00, la Bursa de Contacte (nivel 3.20). Participanţii sunt câştigătorii etapelor zonale organizate de-a lungul anului în întreaga ţară de studiourile regionale Radio România.

– Proiectul „Cărţile se întorc acasă”, este o campanie de donaţii derulată în beneficiul bibliotecilor publice din întreaga ţară, cu sprijinul vizitatorilor şi al expozanţilor.  De la demararea acestui proiect, în anul 2010, circa 151.600 de volume au fost donate către 350 de biblioteci publice, majoritatea aflate în aria de acoperire a posturilor Radio România. Biblioteca de acasă a devenit neîncăpătoare, iar vechile volume nu-şi mai găsesc locul? Noi vă propunem să le aduceţi la Târgurile GAUDEAMUS, ca să le găsim o casă nouă: cărţile de care dumneavoastră nu mai aveţi nevoie au cu siguranţă încă multe de povestit.

gaudeamus vechi 6 trompeta– „Invitaţi de nota 10: Olimpicii României”, cel mai nou proiect marca Radio România, îşi propune să acorde vizibilitate performanţelor învăţământului românesc şi să promoveze elevii medaliaţi la concursurile internaţionale la diverse discipline. La Gaudeamus 2017, 5 elevi din Bucureşti, medaliaţi cu aur la concursuri internaţionale la diverse discipline, vor fi premiaţi în cadrul unei festivităţi care va avea loc sâmbătă, 25 noiembrie, ora 16:00, la standul Dacia.

Tradiţia invitaţilor de onoare a fost introdusă în anul 2010. Până acum, târgul a urat bun venit următoarelor ţări: în 2010, Delegaţia Wallonie-Bruxelles din Belgia; în 2011 a fost Italia, în 2012 a fost în Republica Moldova, în 2013 grupul ţărilor nordice – Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia şi Suedia, în 2014 Federaţia Rusă, în 2015 GADIF – Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România, iar în anul 2016 – China, o ţară, în premieră, de dincolo de graniţele Europei.

La ediţia din acest an, invitat de onoare la GAUDEAMUS este Uniunea Europeană, la standul căreia veţi fi invitaţi “Acasă, în Europa”, şi veţi fi provocaţi să vă aplecaţi asupra ideii de echilibru între muncă şi viaţă personală.

Aflat în imediata apropiere a intrării în Pavilionul central (pe nivelul 4.50, în partea stângă), prezenţa Europei la Gaudeamus marchează mai multe momente aniversare: 60 de ani de la semnarea Tratatelor de la Roma, 30 de ani de la lansarea programului Erasmus şi 10 ani de la aderarea României la marea familie europeană.

gaudeamus vechi 7 cartarescuSeria de ateliere şi dezbateri va atinge subiecte variate: întâlniri cu autori români premiaţi în Europa, lansare de carte, arta de a atinge echilibrul între muncă şi viaţă privată, care sunt meseriile cărţii, ce înseamnă şi cum se exersează scrierea creativă, 2018 – Anul european al patrimoniului cultural, programul Erasmus şi voluntariatul, Planul de investiţii al Uniunii Europene şi importanţa unei alimentaţii sănătoase şi variate. Copiii vor avea un loc doar al lor, unde se vor întâlni cu Micul Prinţ şi vor avea prilejul să cunoască Europa prin intermediul jocului şi al imaginaţiei. Trei expoziţii vor sta la dispoziţia publicului: „Cărţile memoriei” – o expoziţie dedicată păstrării cunoaşterii şi a memoriei prin cărţi din teracotă şi porţelan, “Moştenirea Tratatelor de la Roma pentru Europa de astăzi” –  evoluţia Uniunii Europene din 1957 până astăzi şi “Micul Prinţ” – o expoziţie de traduceri, în peste 30 de limbi, a unei cărţi-simbol pentru copii mai mari şi mai mici.

La standul UE cititorii sunt aşteptaţi într-un colţ liniştit, unde pot citi în tihnă, ca acasă, sau pot călători în Europa, prin intermediul Realităţii Virtuale şi al fotografiilor cu fundal de vacanţă. La atelierele “Sărbătoarea gustului” sunt invitaţi la demonstraţii culinare şi degustări.

„Suntem extrem de onoraţi să fim invitatul de onoare al Târgului Internaţional Gaudeamus. Ne-am dorit să intrăm în parteneriat cu acest târg, aşa după cum ne dorim să fim parteneri ai mass-media în general. La târg vom încerca să prezentăm vizitatorilor rolul cărţii în viaţa fiecăruia dintre noi, iar standul nostru, la care vă aşteptăm, poartă numele Acasă în Europa”, a spus Angela Cristea, şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România, la conferinţa de presă premergătoare evenimentului.

Inaugurarea standului Uniunii Europene, invitat de onoare la GAUDEAMUS 2017, are loc mirecuri 22 noiembrie, la ora 12:30, iar programul integral al invitatului de onoare poate fi consultat aici.

Radio România organizează şi în acest an, duminică, 26 noiembrie, o festivitate de acordare a unor premii care să recompenseze cele mai importante realizări ale secţiunilor şi manifestărilor conexe ale târgului.

Premiile GAUDEAMUS se vor descerna astfel:

– Trofeele GAUDEAMUS – decernate editurilor româneşti prin Votul Publicului;

– Cea mai râvnită carte a Târgului – premiu acordat prin Votul Publicului;gaudeamus vechi 8

– Premiul de Excelenţă – oferit de Radio România unei edituri româneşti implicată în proiecte editoriale de promovare a literaturii române în mediul internaţional. Premiul de Excelenţă este acordat de Radio România începând din anul 2007, pe baza unor consultări cu critici literari şi jurnalişti;

– Premiul Educaţia – decernat în fiecare an unei instituţii de învăţământ în semn de apreciere a modului de promovare a ofertei sale educaţionale în cadrul Târgului GAUDEAMUS.

Tombola Gaudeamus, derulată pe baza biletelor şi a abonamentelor de intrare, va avea şi în acest an premii extrem de atractive:

– 10 eBook reader, oferite de BRD Groupe Société Générale;

– 9 vouchere în valoare de 300 de lei, oferite de Optiplaza;

– pachete de accesorii pentru echipamente multimedia, oferite de InfoTouch Systems;

– 3 vouchere foto-carte CEWE, în valoare de câte 139 lei.

Ziarul târgului GAUDEAMUS va fi realizat pentru al patrulea an consecutiv de o echipă redacţională de la publicaţia Caţavencii, programul de vizitare al târgului este zilnic între orele 10.00 şi 20.00, iar calendarul integral al evenimentelor de la GAUDEAMUS poate fi consultat aici.

Studiile de trafic efectuate în rândul vizitatorilor Târgului GAUDEAMUS pe parcursul ultimilogaudeamus vechi 9r ani au evidenţiat  următoarele aspecte:

– 63% dintre vizitatori au studii finalizate de nivel licenţă şi postuniversitar;

– 39% dintre vizitatori au vârste cuprinse între 18 şi 29 de ani;

– 41,8% se încadrează în categoria de vârstă cuprinsă între 30 şi 59 de ani;

– peste 80% dintre vizitatori deţin cel puţin un calculator personal, 40% deţin automobil şi peste 10% dintre vizitatori deţin casă de vacanţă;

– 26,2% dintre vizitatori indică lectura drept prima opţiune pentru petrecerea timpului liber;

– 67,6% au frecventat Târgul şi la ediţiile anterioare.

De asemenea, conform unui sondaj realizat în 2017 la nivel naţional, 26% dintre participanți au spus că își cumpără cărți, pornind de la prețul lor, 18 % se orientează după numele autorului, 16% fiindcă au auzit de o anumită carte, iar 15 % pentru că-i interesează subiectul.

Nu în ultimul rând, să amintim că alături de Târgul internaţional de carte GAUDEAMUS, Radio România şi-a asumat rolul de promotor al culturii şi prin organizarea altor evenimente deosebite: ediţiile regionale ale târgului GAUDEAMUS, ediţiile anuale ale Târgului GAUDEAMUS – Carte Şcolară, Festivalul orchestrelor de radio – RadiRo – singurul de acest profil din lume, care va ajunge în 2018 la cea de-a patra ediţie, Festivalul Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova – care şi-a derulat în 2017 a cincea ediţie, concertele formaţiilor, orchestrelor şi corurilor Radio România în ţară şi străinătate, programe naţionale de propagare a muzicii de calitate realizate de solişti instrumentişti ai formaţiilor Radio România, editarea de produse culturale prin intermediul editurii Casa Radio, producţia de teatru radiofonic, o agenţie de presă – RADOR, fiind doar câteva dintre acestea.

gaudeamus vechi 11 georgicaÎn prezent, la 89 de ani de la prima emisiune, Radio România emite pe trei posturi naţionale (Radio România Actualităţi, Radio România Cultural şi Antena Satelor), în afara graniţelor prin Radio România Internaţional 1 (în limba română) şi Radio România Internaţional 2 (în 12 limbi străine) şi la nivel regional prin 8 studiouri şi un post dedicat exclusiv muzicii clasice – Radio România Muzical. Oferta Radio România este completată de Radio3Net „Florian Pittiş”, primul post de radio din ţară exclusiv on-line.

Pe plan internaţional, Radio România este membru activ al unora dintre cele mai prestigioase asociaţii profesionale europene şi mondiale: EBU – Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune, ABU – Uniunea de Radioteleviziune Asia – Pacific, U.R.T.I.- Universitatea Radiofonică de Televiziune Internaţională, I.P.I.- Institutul Internaţional al Presei sau Co.Pe.A.M. – Conferinţa Permanentă a Audiovizualului Mediteranean.

Radio România a organizat de-a lungul timpului foarte multe evenimente de anvergură excepţională, iar în 2017, cele mai recente, în luna septembrie, la Sinaia, au fost Reuniunea anuală a Public Broadcasters Internaţional şi Reuniunea ABU Media 2020.


foto:TVR
foto:TVR

Preşedintele de onoare al ediţiei numărul 24 a târgului Gaudeamus este Matei Vişniec, poet, dramaturg, romancier şi jurnalist.

Matei Vişniec s-a născut pe 29 ianuarie 1956 la Rădăuţi, în nordul României, tatăl său fiind contabil, iar mama învăţătoare.

A studiat istoria şi filosofia la Universitatea din Bucureşti şi a fost membru fondator al Cenaclului de Luni, coordonat de profesorul Nicolae Manolescu.

A debutat cu poezie în revista Luceafărul în 1972. Mai tîrziu, stabilit la Bucureşti unde a făcut studii de filozofie, s-a numărat printre fondatorii Cenaclului de luni condus de criticul Nicolae Manolescu. A debutat în volum în 1980, la editura Albatros, cu o culegere de poeme intitulată La noapte va ninge.

Matei Vişniec este autorul a cinci volume de poezie, şase romane şi peste 50 de piese de teatru.

Din 1987 trăieşte în Franţa unde lucrează ca jurnalist la Radio France Internationale. După căderea comunismului activitatea lui Matei Vişniec s-a derulat între Franţa şi România, între două culturi şi două limbi, între Vest şi Est.

Piesele sale sunt traduse în peste 30 de limbi şi s-au aflat pe afiş în aproape toate ţările Uniunii Europene, dar şi în Rusia, Turcia, Tunisia, Iran, Brazilia, Argentina, Statele Unite, Japonia…

Numeroase premii i-au răsplătit activitatea de scriitor român dar şi de scriitor de expresie franceză. De mai multe ori a primit Premiul Uniunii scriitorilor (pentru poezie în 1984 şi pentru teatru după 1990). Matei Vişniec a mai obinut Premiul Academiei Române, precum şi premiul Uniunii Teatrale din România (UNITER) pentru cel mai jucat autor român (în 2016).

În Franţa i s-a decernat de mai multe ori Premiul presei la Festivalul internaţional de teatru de la Avignon, Premiul european acordat de Societatea Autorilor şi Compozitorilor Dramatici (în 2009), precum şi Premiul de literatură europeană Jean Monnet (în 2016).