Donald Tusk: „UE nu va recunoaşte niciodată anexarea Crimeii”

 Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a asigurat, într-o postare pe Twitter, că Uniunea Europeană nu va recunoaște niciodată anexarea Crimeii de către Rusia şi a menţionat că joi a avut o întâlnire cu președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, în marja summitului Parteneriatului Estic de la Bruxelles. „Ne-am amintit cu durere despre decesul legendarei activiste tătare Vedjie Kaşka și ne-am exprimat solidaritatea faţă de comunitatea tătară din Crimeea și de întreaga Ucraină. UE nu va recunoaște niciodată anexarea ilegală rusească a Crimeii” – a scris Tusk pe contul său de Twitter. Amintim că o cunoscută activistă a tătarilor din Crimeea,  Vedjie Kaşka, a decedat, joi, la vârsta de 82 de ani, după ce i s-a făcut rău în timpul unor percheziţii şi reţineri desfăşurate de forţele speciale ruse în rândul unor activişti din cadrul comunităţii tătare. Activista a fost transportată cu ambulanţa la spital, însă a murit după scurt timp. Vedjie Kașka a fost unul dintre primii tătari deportaţi de Stalin în Siberia care s-au întors în Crimeea după prăbuşirea URSS./sdan/gpodea

(www.korrespondent.net – 24 noiembrie)