Actriţa Stela Popescu va fi înmormântată duminică la Cernica

Cei care au admirat-o pe marea actriţă Stela Popescu îi pot aduce, în continuare, un ultim omagiu la Teatrul de revistă Constantin Tănase. Potrivit unui comunicat al Patriarhiei Române, mâine, la ora 10:00, sicriul cu trupul neînsufleţit va pleca de la teatru şi va fi depus, la ora 11:00, în Biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din incinta Mănăstirii Cernica. Slujba de înmormântare va avea loc la ora 12:00. Teatrul Naţional Radiofonic deplânge plecarea marii actriţe Stela Popescu, personalitate marcantă a teatrului românesc, cu o carieră artistică prodigioasă, cu o remarcabilă activitate radiofonică, pe „scena sonoră”, unde a interpretat zeci de roluri memorabile, personaje de prim-plan, din dramaturgia naţională şi universală. Stela Popescu va rămâne una dintre prezenţele excepţionale la microfonul Teatrului Naţional Radiofonic, în pleiada de mari actori care au însufleţit, de-a lungul deceniilor, spectacolele sonore şi emisiunile de divertisment./dstanesc

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 noiembrie)