Preşedintele Argentinei a promis o investigaţie minuţioasă a dispariţiei submarinului ARA San Juan

Preşedintele Argentinei, Mauricio Macri, a promis o investigaţie minuţioasă cu privire la dispariţia unui submarin militar, ARA San Juan, şi a insistat că va depune toate eforturile pentru stabilirea tuturor circumstanţelor dispariţiei submarinului. „În mod cert situaţia necesită o investigaţie minuţioasă, care ne va conduce la adevăr. Vom înţelege cum s-a putut ca pe un submarin întreţinut şi menţinut în parametrii optimi de funcţionare să se producă, după toate aparenţele, o explozie”. Familiile celor 44 de membri ai echipajului de pe ARA San Juan au început să-şi piardă speranţa că şi-ar mai putea găsi rudele în viaţă şi au cerut răspunsuri clare, mai ales după detectarea unui incident „compatibil cu o posibilă explozie” chiar în apropierea locului unde a dispărut submarinul de pe radare. „Dacă lucrurile rămân aşa cum sunt acum, nu vom afla niciodată adevărul. Pentru că aici, la fel ca în multe locuri din lume, politicienii nu au grijă decât de ei înşişi”, a declarat Luis Tagliapietra, tatăl lui Alejandro Damian Tagliapietra, unul dintre marinarii de pe ARA San Juan. Submarinul, care a fost dat dispărut pe 15 noiembrie, participase la exerciţii militare şi se întorcea înbaza navală, Mar del Plata. La mijlocul distanţei între Ushuaia şi Mar del Plata s-a pierdut contactul cu ARA San Juan, informează corespondenţii Euronews. /mbaciu/gpodea

(EURONEWS – 25 noiembrie)