Copiii refugiați au descoperit tradițiile românești

Organizația Internațională pentru Migrație alături de Fundația Schottener Servicii Sociale și AIDRom au organizat miercuri, 29 noiembrie 2017, un eveniment în cadrul căruia copiii refugiați alături de părinții lor au descoperit o parte din tradițiile românești. La eveniment au participat 68 de copii și 61 de adulți pentru a celebra Ziua Națională a României.

Copiii au creat păpuși din linguri de lemn alături de echipa Fundației Schottener și echipa de animatori. Au cântat imnul României și au explorat lumea motivelor românești lucrând cu materile textile.

Ansamblul de dansuri al Asociației CONCORDIA i-au ajutat să descopere dansurile populare românești și i-au invitat pe cei mici la o horă românească.

Clara și vioara ei și-au dorit să ajungă la inimiile copiilor dorind să le insufle dorința de descoperi oportunități de a-și petrece calitativ timpul liber. Clara are 7 ani și este un copil obișnuit: curioasă și energică. Căci mai degrabă aleargă decât merge și dacă nu citește ceva fraților mai mici, atunci sigur cântă sau dansează.

Evenimentul a fost presărat șii cu un pic de circ cu Aija și Clara. Farfurii care fac piruete și cercuri colorate mânuite de Aija (9 ani) și Clara (7 ani) pentru încântarea și zâmbetele micilor oaspeți. La finalul reprezentației, Aija șii Clara i-au invitat pe copiii refugiați să-și testeze îndemânarea.

Integrarea persoanelor refugiate este un proces firesc asumat de toate țările europene.

„Acest eveniment se înscrie într-o serie de activităţi destinate facilitării integrării socio-culturale şi educaţionale a copiilor refugiaţi şi migranţi în România. Fundaţia Schottener, alături de partenerii săi, oferă asistenţă pentru integrarea locală a acestora în cadrul unui proiect co-finanţat de Inspectoratul General pentru Imigrări şi Uniunea Europeană prin Fondul pentru Azil, Migraţie şi Integrare” a declarat dna Ioana Barbu, manager proiect. Aceasta  a subliniat că până în prezent peste 400 de refugiați şi migranţi au fost sprijiniţi să înveţe limba română, au incluși în sistemul de învățământ românesc şi participă activ la procesul lor de integrare în societatea românească.

Potrivit cifrelor oficiale, anul acesta, 4500 de refugiați au solicitat azil în România. Dintre aceștia, aproape un sfert au primit o formă de protecție pe teritoriul țării noastre și au ales să traiăscă aici.