Senatul american a aprobat reforma fiscală şi uriaşa reducere de impozite, propuse de preşedintele Statelor Unite

Senatul american a aprobat, azi-noapte, reforma fiscală şi uriaşa reducere de impozite, propuse de preşedintele Statelor Unite. Măsura este văzută drept o primă victoire importantă a administraţiei Trump.

Reporter: Daniela Coman – Impozitul plătit de companiile din Statele Unite va scădea de la 35 la 20% – conform prevederilor noii legi. În acelaşi timp, toate categoriile de contribuabili vor beneficia de reducerea impozitelor, chiar dacă efectul se va reduce treptat, în următorii 10 ani. Congresmenii mai trebuie acum să armonizeze unele diferenţe dintre versiunea adoptată de Senat şi cea ieşită de la Camera Reprezentanţilor, proces care ar putea începe luni, astfel încât legea să poată fi promulgată de preşedintele Trump  până la sfârşitul anului. Susţinătorii reformei au dat, iniţial, asigurări că scăderile de impozite se vor autofinanţa datorită creşterii economiei americane. Experţi independenţi au calculat, însă, pierderi de până la 1000 de miliarde de dolari la bugetul de stat, după intrarea în vigoare a noilor măsuri. Din opoziţie, democraţii au avertizat că reforma păcăleşte clasa mijlocie şi că de ea vor profita, în primul rând, companiile şi contribuabilii bogaţi. Este prima mare victorie a mandatului lui Donald Trump, care nu a reuşit, în toamnă, să abroge legea predecesorului său, Barack Obama, privind sistemul de sănătate, celebra „Obamacare”, aşa cum a promis în campania electorală./rpatulea/lbadiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 decembrie