În orele următoare este de aşteptat ca drumurile să se aglomereze, în special cele dinspre munte

Se circulă fără probleme acum pe drumurile din întreaga ţară, însă în orele următoare este de aşteptat ca drumurile să se aglomereze, în special cele dinspre munte. De la Centrul Infotrafic al Poliţiei Române, transmite inspectorul principal Dalia State:
Dalia State: La această oră nu sunt anunţate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită din cauza vreunui eveniment rutier şi nici probleme privind fluenţa traficului pe arterele principale. Însă, având în vedere că Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo de ploi însemnate cantitativ de ninsori şi strat de zăpadă şi intensificări ale vântului, le recomandăm conducătorilor auto, ca, înainte de a porni la drum să se asigure că parbrizul, geamurile laterale şi luneta asigură o vizibilitate foarte bună, iar ştergătoarele şi instalaţia de climatizare şi dezaburire sunt în bună stare de funcţionare; să reducă semnificativ viteza de deplasare, să mărească distanţa de siguranţă faţa de vehiculele de dinainte şi să circule cu foarte mare atenţie, pentru a putea evita orice obstacol. Şi, totodată, având în vedere că astăzi foarte mulţi turişti de vor întoarce din staţiunile montane, în special cele de pe Valea Prahovei, situate pe DN 1, ne aşteptăm ca în orele următoare valorile de trafic să fie foarte intense şi să se formeze coloane lungi de autovehicule. Şoferii care se întorc de pe DN1 pot folosi ruta ocolitoare situată pe DN 1A Săcele-Cheia-Ploieşti, autostrada A3 Ploieşti – Bucureşti./eendrefy/sdm2

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (3 decembrie)