O nouă specie de pasăre în fauna României: pietrarul de deșert


Bucureşti, 08 decembrie, 2017 –   România are o nouă specie de pasăre pentru faună, pietrarul de deșert (Oenanthe deserti).

Specia a fost descoperită de doi biologi ai Societății Ornitologice Române (SOR) care efectuau monitorizări de păsări sălbatice pe Lacul Techirghiol în cadrul unui proiect european.

pietrar pe piatra

Laurențiu Petrencu și Lucian Eugen Bolboacă lucrează în cadrul proiectului „Elaborarea Planurilor de management pentru ariile protejate ROSCI0310 Lacurile Fălticeni, ROSCI0389 Săriturile de la Gura Ialomiței – Mihai Bravu, ROSP0051 Iezerul Călărași, ROSPA0061 Lacul Techirghiol, ROSPAO1O1 Stepa Saraiu Horea, ROSPAO111 Berteștii de Sus- Gura Ialomiței”, și au reușit să găsească o specie care cuibărește în nordul Africii și Asia Centrală.

„Ne-a surprins perioada târzie, era totuși 6 decembrie, și faptul că mai era un pietrar întârziat din migrație. Ne-am uitat cu atenție la el, Lucian a reușit să îl fotografieze, dar am continuat metoda de observație a păsărilor acvatice, pentru care eram la Techirghiol. La pensiune, după ce am descărcat pozele, am realizat că e o specie …exotică. Am trimis pozele la directorul de conservare al SOR, Ciprian Fântână și el ne-a confirmat că este pietrarul de deșert”, a povestit biologul Laurențiu Petrencu.

Pietrar

Până acum, în România erau cunoscute doar patru specii de pietrar: pietrar negru, pietrar sur, pietrar mediteranean și pietrar răsăritean. Pietrarul de deșert este o specie răspândită din Mongolia până în Nordul Africii. Specia ocupă stepe aride, zone cu tufișuri din apropierea cursurilor cu apă mică, ruine și câmpii uscate, cu stâncării. Cel mai apropiat areal de cuibărit pentru specie este în Orientul Mijlociu, în Siria, Egipt, dar unele exemplare pot ajunge accidental și în Europa. Astfel, specia a mai fost observată și în alte țări europene, precum Bulgaria, Ungaria, Germania, Franța.  Hrana este alcătuită de obicei din nevertebrate, și ocazional din semințe. Este o specie migratoare, dar există și zone unde populațiile sunt sedentare.

Observația celor doi biologi de la SOR s-a răspândit imediat în mediul online, iar în câteva ore s-a aflat că …nu erau primii care au văzut această specie. În 2007, fotograful Daniel Petrescu a realizat mai multe fotografii cu această specie.

„Era 2007, nu aveam eu timp să stau la fiecare specie fotografiată să o identific. Știu că și atunci am avut ceva probleme de identificare, dar am decis să trec peste. Când am văzut imaginile lui Laurențiu, am căutat pe hardurile vechi și am găsit poza. Era pietrar de deșert la noi, din 10 martie 2007”, a spus Daniel Petrescu.

Mai mult, tot anul acesta, un alt fotograf dobrogean, Mihai Baciu, a fotografiat și el specia. Nu a stat să sorteze fotografiile, dar când a văzut specia fotografiată de biologi SOR și-a amintit, a căutat pe harduri și da – a observat că și el avea pietrarul de deșert în portofoliu.

Laurențiu Petrencu nu este la prima observație de specie nouă pentru fauna României. În 2010, a descoperit în Pădurea Babadag o specie nouă, muscarul semigulerat (Ficedula semitoquata).

Lacul Techirghiol este unul din cele mai importante puncte pentru păsările din România. Aici au fost observate până acum 262 de specii, fără pietrarul de deșert, adică aproape 65% din avifauna României.

 

***

Societatea Ornitologică Română (SOR) este cea mai importantă organizație independentă de conservare a păsărilor din România. Un ONG premiat, SOR, lucrează pentru a proteja păsările sălbatice și habitatele lor în România de peste 25 de ani. Misiunea noastră este să ne asigurăm că populațiile noastre unice de păsări sunt protejate, iar locurile naturale minunate ale României nu sunt exploatate și distruse de evoluțiile dăunătoare. Dorim să îi inspirăm pe oameni să contribuie la protejarea păsărilor și a habitatelor din România și, cu ajutorul lor, să ne asigurăm că şi generațiile noastre viitoare se vor bucura de acestea.