Cristian Mandeal, la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio

Dirijorul Cristian Mandeal revine la Sala Radio, miercuri, 13 decembrie, de la ora 19:00, la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio. Programul serii va cuprinde, în prima parte, Concertul în la minor pentru pian şi orchestră, op. 16, de E. Grieg, avându-l ca solist invitat pe pianistul Horia Mihail. În partea a doua, Orchestra Naţională Radio va interpreta Simfonia nr. 39 în mi bemol major, de Mozart.

Cu sute de concerte dirijate în peste 35 de ţări de pe 4 continente, Cristian Mandeal şi-a cucerit o excelentă reputaţie naţională şi internaţională, atât datorită performanţelor sale muzicale, cât şi implicării sale recente în evoluţia Orchestrei Române de Tineret, pe care a reuşit să o transforme într-un veritabil brand naţional.

Solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, Horia Mihail este astăzi unul dintre cei mai bine cotaţi pianişti români. Este cunoscut publicului din România, în ultimii ani, ca protagonist al turneului Pianul călător, dar şi ca participant în turneele Flautul fermecat, Duelul Viorilor sau Vioara lui George Enescu.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele şi abonamentele pentru evenimentele Orchestrelor şi Corurilor Radio se pot achiziţiona on-line prin reţeaua www.bilete.ro. Acestea se pot achiziţiona şi la casa de bilete a Sălii Radio şi sunt disponibile, de asemenea, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro şi în magazinele Germanos şi Inmedio, semnalizate Bilete.ro.

Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro.

Biografii

Cristian Mandeal
Cristian MandealÎn cei 45 de ani de activitate dirijorală neîntreruptă, Cristian Mandeal şi-a exercitat profesia atât în străinătate, cât mai ales în România. A studiat la Conservatorul Ciprian Porumbescu timp de 10 ani (1965-1975) pianul, dirijatul (Constantin Bugeanu) şi compoziţia (Ştefan Niculescu). Şi-a completat ulterior studiile la Berlin (Herbert von Karajan, 1980) şi München (Sergiu Celibidache, 1990). A început prin a fi corepetitor la Opera Română Bucureşti (1974-1977), devenind apoi dirijor al Filarmonicilor din Târgu Mureş (1977-1980), Cluj-Napoca (1980-1987) şi Bucureşti (1987-2009). A fost Director Artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional George Enescu, ediţia 2001 şi 2003.

Ca Dirijor Principal şi Director General al Filarmonicii George Enescu (1991-2009), a ridicat nivelul acesteia la înalte cote, lăsând în urmă o instituţie etalon pentru România. În acest răstimp a fost restaurată şi modernizată clădirea Ateneului Român (1991-2003). S-au realizat din venituri proprii dotări complexe în infrastructură şi în orchestră. Repertoriul a fost constant îmbogăţit şi înnoit. Au avut loc peste 30 de turnee, în Europa şi în Asia. S-a realizat o discografie relevantă pe CD şi DVD, printre care integralele Enescu şi Brahms. Au avut loc o serie de concerte eveniment de răsunet naţional şi internaţional şi o constantă participare la toate ediţiile Festivalului Enescu, atât prin implicarea tuturor formaţiilor muzicale ale instituţiei, cât şi prin participări individuale ale artiştilor de prim rang. S-a reînfiinţat Orchestra de Cameră a Filarmonicii, formaţie de elită selectată din cadrul orchestrei simfonice, cu stagiuni, turnee şi înregistrări proprii.

În străinătate, Cristian Mandeal a dirijat sute de concerte ca invitat a zeci de orchestre, pe 4 continente, în 35 de ţări şi 31 de capitale. A participat la festivaluri internaţionale de prestigiu în compania celor mai reputaţi solişti ai contemporaneităţii. A fost director artistic al Northern Israelian Orchestra – Haifa (1999-2002) şi al Orchestrei Naţionale Basce – San Sebastian (2001-2008), Dirijor Permanent la Orchestrei Haydn din Bolzano şi Trento (2000-2003); a fost dirijor principal invitat al Orchestrei Halle Manchester (2003-2008), primul deţinător al acestui titlu în întreaga existenţă de 150 de ani a acestei orchestre, al Filarmonicii din Copenhaga (2006-2013) şi al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006-2007).

Cristian Mandeal a dirijat peste 60 de prime audiţii absolute, în special ale compozitorilor români, dar şi străini, o parte dintre acestea fiindu-i dedicate. Este un promotor neobosit al lui George Enescu, programându-i muzica pe toate meridianele. A dirijat opera Oedipe în primă audiţie britanică (Festivalul de la Edinburgh, 2002) şi italiană (Teatro Lirico di Cagliari, 2005). Din 2008 este Preşedintele Societăţii George Enescu din Londra.

A realizat sute de minute de imprimări de radio şi a înregistrat pe LP, CD şi DVD pentru Electrecord, BMG Ariola, AIX Record (SUA), Claves, Bis şi Nimbus. A realizat 3 CD-uri aniversare ale Filarmonicii George Enescu, la 125, 135 şi 140 de ani. Este membru, dar şi preşedinte în juriile unor concursuri internaţionale de dirijat.

Cristian Mandeal a primit numeroase premii şi distincţii. Este cetăţean de onoare al oraşului Braşov şi Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzică din Cluj-Napoca. Un punct de mare interes în ultima perioadă de activitate a lui Cristian Mandeal îl reprezintă colaborarea cu Orchestra Română de Tineret pe care o cultivă, educă şi dirijează constant începând din 2008, ridicând-o în acest scurt răstimp la un nivel de autentic brand naţional, cu numeroase şi prestigioase participări în marile săli de concerte şi festivaluri din România şi din Europa, la care se adaugă şi o discografie proprie.

Horia Mihail
Horia MihailPianistul Horia Mihail a debutat în oraşul său natal Braşov, interpretând Concertul în Re major de J. Haydn la vârsta de 10 ani. De atunci a concertat de peste 1.000 de ori cu marea majoritate a orchestrelor simfonice din România, inclusiv cu Filarmonica George Enescu din Bucureşti şi cu Orchestra Naţională Radio. „Subtilitatea ritmică şi articulaţia atmosferei şi a culorii sunetului au fost de un fel pe care această muzică (Prokofiev) o primeşte foarte rar“, scria ziarul Boston Globe, după una din apariţiile sale.

După 14 ani de studii în România cu prof. Stela Drăgulin, la Braşov, şi prof. Constantin Ionescu-Vovu, la Academia de Muzică din Bucureşti, Mihail a urmat cursurile Universităţii din Illinois, unde a studiat cu Ian Hobson, obţinând diplomele de absolvire şi de masterat în 1995, după o perioadă de trei ani. După ce a funcţionat timp de trei ani ca lector universitar la Boston University, Horia Mihail a revenit la Braşov, în toamna lui 2002, ca solist al Filarmonicii şi membru al cunoscutei formaţii Romanian Piano Trio, alături de violonistul Alexandru Tomescu şi celistul Răzvan Suma, cu care a susţinut concerte de mare succes în ţară şi străinătate. Împreună cu Romanian Piano Trio a realizat cinci turnee naţionale de anvergură – sub titlul Music ON, iar împreună cu violonistul Alexandru Tomescu a fost protagonistul a trei turnee Stradivarius. În urma acestor colaborări au apărut 3 CD-uri de trio cu lucrări de Beethoven, Mozart, Schumann, Mendelssohn şi 3 CD-uri Stradivarius în duo cu Alexandru Tomescu: Encore, Virtuoso şi Romantic.

În aprilie 2011, artistul a susţinut un turneu naţional de recitaluri solo cu un program integral Franz Liszt intitulat Pianul călător – Pe urmele lui Franz Liszt, care a stat la baza unui CD live apărut la Editura Casa Radio, proiect pe care artistul l-a continuat printr-un al doilea turneu de aproape două luni în vara anului 2012 şi un al treilea în 2013, care a fost dublat de un CD de studio Beethoven înregistrat la Sala Radio. În 2013, Horia Mihail a lansat primul CD solistic integral alături de Orchestra Naţională Radio, cu lucrări concertante de Beethoven, Rachmaninov şi Lutoslawski, iar în 2015 albumul solo Romantic, la aceeaşi Editură Casa Radio.

În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, München, Paris, Lisabona, Londra, în Danemarca, Germania, Ungaria, Spania, Bulgaria sau Republica Moldova, dar şi în Argentina, Chile, Statele Unite, China, Malaysia sau Japonia.
Horia Mihail a participat în ultimii ani la festivaluri precum Varna Summer International Music Festival, Bucharest Music Film Festival, Festivalul Internaţional George Enescu, Festivalul internaţional Nopţi pianistice de la Chişinău, Festivalul Internaţional de la Ushuaia. Proiectul Duelul viorilor – Stradivarius versus Guarneri l-a adus alături de violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru în fiecare an începând din 2011, iar proiectul Cele trei dive alături de celebrele Ruxandra Donose, Teodora Gheorghiu şi Leontina Văduva la Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara, în 2011.

Proiectele în care artistul a fost implicat în continuare în fiecare an ce a urmat, printre alte proiecte solo şi camerale, sunt Pianul călător (www.pianulcalator.ro), Duelul viorilor, alături de Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru (www.duelulviorilor.ro), Flautul de aur/ Flautul fermecat (www.flautuldeaur.ro), alături de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi Vioara lui George Enescu la sate (www.vioaraluienescu.ro), alături de Gabriel Croitoru.