Parisul găzduieşte o nouă reuniune internaţională dedicată schimbărilor climatice

Parisul găzduieşte, astăzi, o nouă reuniune internaţională dedicată schimbărilor climatice. Daniela Coman, cu informaţii despre importanţa evenimentului:

Reporter: Şefi de stat şi de guvern, primari ai marilor oraşe şi reprezentanţi ai instituţiilor internaţionale se vor concentra pe obţinerea finanţării pentru programele de combatere a schimbărilor climatice. Reuniunea are loc la doi ani de la Acordul pentru climă, încheiat tot în capitala Franţei, şi prin care liderii lumii s-au angajat să limiteze creşterea temperaturii pe planetă cu două grade, până în 2100. Agenţia Internaţională pentru Energie estimează că ar fi nevoie de investiţii de peste 3.500 de miliarde de dolari în energia nepoluantă, timp de 30 de ani, pentru a încetini încălzirea climei. Marele absent al reuniunii este preşedintele american Donald Trump, care a declarat în repetate rânduri că nu crede în teroriile despre schimbările climatice. Mai mult, el a retras Statele Unite din Acordul de la Paris, care a fost semnat, în decembrie 2015, de preşedintele Barack Obama. Din păcate, ceilalţi mari poluatori – China, India şi Canda – vor fi reprezentanţi doar la nivel ministerial, la conferinţa care începe astăzi la Paris./avladucu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 decembrie