RADIO FRANCE INTERNATIONALE: Kovesi la RFI: DNA se va închide, dacă intră în vigoare propunerile Parlamentului

Critici dure la adresa Parlamentului, din partea Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Modificările propuse pentru Codul de Procedură Penală vor avea un efect devastator asupra anchetelor, declară la RFI procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Şefa DNA spune că dacă măsurile vor fi adoptate de Parlament, Direcţia Naţională Anticorupţie rămâne fără obiect de activitate: ”Aceste modificări vor avea un efect devastator din două perspective. În primul rând, asupra anchetelor penale, pentru că elimină instrumentele investigative pe care anchetatorii le au pentru a descoperi şi pentru a dovedi fapte penale. În al doilea rând, va fi un efect indirect şi asupra societăţii şi a cetăţenilor, pentru că anumite fapte grave nu vor mai putea fi descoperite şi dovedite ca până acum”.

„Una dintre propuneri va obliga procurorii ca imediat după înregistrarea unei sesizări care priveşte o persoană determinată să anunţe acea persoană şi să-i permită să asiste la actele de investigare, pe care le efectuează. Spre exemplu, dacă DNA-ul o să primească o sesizare că un primar sau un preşedinte de Consiliu Judeţean a primit mită ca să atribuie un anumit contract, imediat procurorul trebuie să anunţe această persoană că s-a depus sesizarea şi că va fi investigată pentru această faptă şi că are dreptul să participe la toate investigaţiile pe care procurorul le va face. Vă daţi seama că în momentul în care suni şi zici: Domnule primar, vedeţi că veţi fi anchetat, o astfel de faptă nu o să mai poţi să dovedeşti şi nu va mai avea o finalitate nici un fel de anchetă, putem spune că DNA-ul se va închide”, consideră Kovesi.

Ea precizează că „o altă propunere va duce la imposibilitatea de a folosi într-un alt dosar rezultatele unei percheziţii informatice care se face într-un dosar. Spre exemplu, dacă procurorii din DNA fac o percheziţie şi ridică un calculator de la o persoană suspectată de fapte de corupţie, cu autorizarea judecătorului se face o percheziţie informatică, pentru a găsi mail-uri, documente, înscrisuri, care se regăsesc pe acel calculator. Este posibil ca în cadrul acestei percheziţii informatice să găsim şi anumite înregistrări. Pot să fie înregistrări care au ca obiect pornografie infantilă sau poate să fie înregistrarea chiar a unei infracţiuni de omor. În astfel de situaţii, procurorii nu vor putea folosi ca probe acele înregistrări, ci dimpotrivă, ele vor trebui distruse. Iată un exemplu în care dacă într-o cauză de corupţie găseşti dovezi ale unor alte fapte penale, nu poţi să foloseşti acele probe într-o altă investigaţie şi fapte grave pot rămâne nepedepsite”.

Laura Codruţa Kovesi declară că DNA-ului nu i s-a cerut un punct de vedere pe această temă: „Nu ni s-a cerut un punct de vedere. Noi am aflat de pe site-ul oficial despre aceste propuneri (…). Instituţional nu ne-a fost cerut un punct de vedere pe aceste modificări”.

Ce efecte vor avea legile justiţiei, modificate deocamdată în Camera Deputaţilor? „Dacă privim în ansamblu toate modificările care au fost făcute la legile justiţiei şi care practic elimină independenţa procurorilor, extind autoritatea ministrului Justiţiei asupra activităţii procurorilor, coroborat cu aceste modificări privind Codul de Procedură Penală şi Codul Penal, putem să spunem că va fi un efect devastator asupra activităţii DNA, dar nu numai, ci în general, asupra activităţii Parchetelor. Cu siguranţă, DNA nu va mai putea face investigaţiile pe care le-a făcut până acum, cu siguranţă se vor face doar investigaţii mărunte, cu privire la fapte mici, aşa cum se făceau în anii 2000 sau în anii 1998-1999, când procurorii nu erau independenţi. Ne amintim cu toţii că erau situaţii în care deciziile într-un dosar penal se luau la şedinţele de partid şi erau transmise prin ministrul Justiţiei procurorilor de caz”, afirmă şefa DNA.

Cosmin Ruscior

http://www.rfi.ro/justitie-99992-kovesi-dna-propuneri-parlament/abuzoian

RADIO FRANCE INTERNATIONALE – 14 decembrie