Calendarul evenimentelor, 19 decembrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Parlament

* ora 14:00 – şedința comună a Senatului şi Camerei Deputaților – dezbaterea şi adoptarea Proiectului Legii bugetului de stat şi a Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018

– Senat

* ora 10:00 – lucrări în plen

* Lucrări în Comisiile permanente:

  • ora 9:30 – Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală – etaj 4, camera 4060
  • ora 11:30 – Comisia pentru mediu – etaj 2, sala 323
  • ora 13:00 – Comisia economică, industrii şi servicii – etaj 4, sala 4044

– Camera Deputaţilor

* ora  9:00 – şedinţa în plen

* Şedinţele Comisiilor parlamentare:

  • Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă
  • ora 17:00 – Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare – sala 28

– Guvern

* Programul premierului, Mihai Tudose:

  • ora 10:00 – întrevedere cu Ambasadorul Olandei la București, Stella Ronner- Grubačić, la Palatul Victoria
  • ora 11:00 – întrevedere cu CEO BSH Home Appliance Group, dr. Karsten Ottenberg, la Palatul Victoria

– Uniunea Europeană

* Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, se va afla într-o vizită oficială la București (18 – 19 dec.). Din programul zilei:

  • ora 12:00 – participă la ceremonia de premiere a concursului „Lider european”, organizat de Reprezentanţa Comisiei Europene în România – la Spaţiul Public European, Str.Vasile Lascăr nr.31, parter
  • 13:00 – prânz de lucru cu Victor Negrescu, ministrul delegat pentru afaceri europene
  • 14:45 – dialog cu cetăţenii, alături de Marius Nica, ministrul delegat pentru fonduri europene – Academia de Studii Economice, în Aula magna, Piaţa Romană nr.6

– Ministere

* Ministerul Sănătăţii organizează şedinţa publică de dezbatere a proiectului de ordin privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 861/2014 pentru aprobarea criteriilor şi metodologiei referitoare la procesul de evaluare pentru actualizarea listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii – ora 9:30, la sediul ministerului, sala de consiliu, etaj 2, str. Cristian Popişteanu, nr. 1-3, etaj 2

* Muzeul Naţional de Istorie a României primeşte din partea prof. Philip Palade, în cadrul unei ceremonii de donaţie, diploma şi medalia de acordare a Premiului Nobel cu care a fost distins profesorul doctor George Emil Palade în 1974, de la ora 11:00, la sediul Muzeului Naţional de Istorie a României, în prezenţa lui Lucian Romaşcanu, ministru al Culturii  şi Identităţii Naţionale, a prof. Philip Palade şi a dr. Ernest Oberlander-Târnoveanu, manager al Muzeului Naţional de Istorie a României

* Ministrul educaţiei naționale, Liviu Marian Pop, va premia olimpicii români care s-au remarcat în anul 2017 la concursurile internaţionale pe discipline școlare, în cadrul unei festivităţi – ora 12:00, la Palatul Parlamentului, Sala C.A. Rosetti

* Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, prezidează reuniunea Grupului de Lucru Interministerial privind problematica Brexit – ora 15:00, la sediul MAE

 

– Administraţie

* Declaraţii de presă susţinute de consilierii generali ai PNL Ciprian Ciucu şi Cătălin Deaconescu – ora 13:00

* Şedinţa ordinară a Consiliului General al Municipiului Bucureşti – ora 14:00, la sediul Primariei Municipiului

* Braşov: Şedinţa Colegiului Prefectural Braşov – ora 10:00

* Cluj-Napoca: Şedinţa Colegiului Prefectural Cluj: cea de-a VI-a ediţie a evenimentului ‘Onoare pentru Cluj 2017’  în cadrul căruia prefectul judeţului Cluj, Ioan Aurel Cherecheş, va oferi cea mai înaltă distincţie unor personalităţi sau instituţii din diferite domenii de activitate, care au contribuit la promovarea şi consolidarea imaginii Clujului – ora 11:00, în Sala Mare a Palatului Administrativ

* Cluj-Napoca: Şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Cluj – ora 13:00

* Galaţi: Conferinţă de presă susţinută de primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu – ora 12:00

 

 

– Juridic

* Şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii – în plen – ora 10:00 şi pe secţii – ora 11:00

– Organizaţii

* Gala Națională a Voluntarilor, eveniment organizat de Federația VOLUM – Federația Organizațiilor care Sprijină Dezvoltarea Voluntariatului în România – ora 18:30, la Pentagon Events — Sala Grand Venue, Bd. Expoziției, intrare C, sectorul 1

– Social

* Adunaţii Copăceni, jud. Giurgiu: Ceremonia de inaugurare a centrului HOSPICE  – ora 15:00

– Economic

* Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România organizează o conferinţă de presă  – ora 10:00, la sediul CNIPMMR din Piaţa Valter Mărăcineanu, nr. 1-3, intrarea 1, etaj 1, sala Protocol

* Constanţa: Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa (CCINA) organizează conferința finală organizată în cadrul proiectului „Dezvoltarea și promovarea unui produs turistic cultural integrat: Ruta „Frontiera romană în regiunea transfrontalieră Romania – Bulgaria”, finanțat prin Programul Interreg V-A România – Bulgaria, cod proiect 15.2.1.067, implementat de Asociaţia Municipalităţilor Dunărene „Dunărea” din Bulgaria, în parteneriat cu CCINA Constanţa – ora 13:00, la Hotel Oxford

* Deva: Conferinţă de presă organizată de Direcţia Agricolă Judeţeană Hunedoara – ora 12:00

– Învăţământ

* Piteşti: Conferinţă de presă susţinută de conducerea Universităţii din Piteşti – ora 13:00, corp Academica

* Timişoara: Lansarea proiectului „LeanSusLab – Laboratorul didactic şi de cercetare Lean şi Sustenabilitate” – ora 17:00, la Facultatea de Management în Producţie şi Transporturi, sala M 104)

– Istorie

* Vernisajul expoziției foto-documentare consacrată personalității reginei Maria a României, expoziție intitulată „REGINA SOLDAT”, un proiect care prefațează aniversarea CENTENARULUI MARII UNIRI – ora 18:00, la Teatrul Naţional, în foaierele Sălii Studio, de la etajele I şi II. La eveniment vor lua cuvântul Ion Caramitru, director TNB, George Călin, ambasador cultural Convenția ONU – Geneva, Mirel Taloș, vicepreședinte ICR, conf. univ. dr. Ștefan Popescu și drd. Anca Beatrice Todireanu, președinte Asociaţia Română Culturală (19 dec. – 15 ian.)

– Mass-Media

* Şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului – ora 10:00, la sediul instituţiei

– Cultură

* Radio România Cultural organizează audiția în avanpremieră a spectacolului „Frumoasa și Bestia” – ora 17:00, la Muzeul Literaturii Române. Spectacolul se va difuza, în premieră, la Radio România Cultural, duminică, 31 decembrie, de la ora 9:00

* Vernisajul expoziţiei „Salonul Internaţional de Artă Naivă”, ediţia a XIV-a (19 dec. – 19 ian.) – ora 15:00, la Teatrul Naţional „I. L. Caragiale”, Sala Mică, Bd.Nicolae Bălcescu nr. 2. Evenimentul este organizat de Institutul Naţional al Patrimoniului, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Identitǎţii Naţionale

* Are loc lansarea volumului „Cartea râsului şi a cercetării”, de Radu Paraschivescu, în prezenţa autorului – ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Invitaţi: Simona Tivadar şi Răzvan Exarhu

* Editura frACTalia organizează evenimentul FRACTAL – Christmas Edition, la care participă artistul plastic Floarea Țuțuianu și eseistul şi jurnalistul Dinu Flămând, care vor fi acompaniați de poetul şi traducătorul Mircea Dan Duță – 19:00, în subsolul de la Green Hours, Calea Victoriei nr.120

* Spectacolul „Artists Talk” în regia Gianinei Cărbunariu revine, de la ora 20:00, pe scena ARCUB. Spectacolul se joacă în limba engleză, în limba română și în limba franceză

* Cluj-Napoca: Asociația Vechiul Cluj organizează lansarea celui de-al doilea ghid turistic din seria „Re-descoperim Clujul”, care poartă subtitlul: „istorie, istorii, istorisiri”, apărut la Editura Școala Ardeleană – ora 18:00, la H33, Str. Horea nr. 33. La eveniment vor participa: Vladimir-Alexandru Bogosavlievici, autorul ghidului, Vasile George Dâncu, directorul Editurii Școala Ardeleană, Sebastian-Iacob Moga, președintele Asociației Vechiul Cluj, Tudor Salagean, directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei

* Iaşi: Are loc Concertul de Crăciun susținut de Corala „Cantores Amicitiae” a Universităţii Nţionale de Arte „George Enescu”, dirijor: Nicolae Gâscă – ora 19:00, la Ateneul Iaşi

* Timişoara: De la ora 18:00, Muzeul de Artă Timișoara organizează la Palatul Baroc din Piața Unirii, lansarea volumului „Corneliu Baba – Confesiuni”. Prezintă  Victor Neumann, directorul Muzeului de Artă Timișoara, Maria Muscalu Albani, curatorul donației Corneliu Baba și Rodica Vârtaciu, istoric de artă

– Sport

* Clubul Sportiv Dinamo organizează Gala de premiere a celor mai buni sportivi din anul 2017 – ora 10:00, la sediul Ministerului Afacerilor Interne – Piaţa Revoluţiei nr. 1A, sector 1

* Cluj-Napoca: U-BT Cluj-Napoca întâlneşte formaţia olandeză Donar Groningen, în Grupa L a FIBA Europe Cup la baschet masculin – ora 20:00, la Sala Polivalentă

* Spania: CSA Steaua Bucureşti joacă în deplasare cu formaţia spaniolă Astralpool Sabadell, în Grupa B a Ligii Campionilor la polo pe apă – ora 20:00

– S-a întâmplat într-o zi de 19 decembrie

* Cu 776 de ani în urmă (1241), termenul de „parlament” a fost utilizat în premieră într-un document regal oficial prin care era convocat Consiliul regal al lui Henric al III-lea al Marii Britanii, care a condus Anglia din 1216 şi până în 16 noiembrie 1272, când a murit. Astăzi, Parlamentul este un organ legislativ din unele ţări, compus din una sau din două Camere şi constituit din reprezentanţi ai diferitelor partide politice, aleşi total sau parţial, prin votul cetăţenilor. Regulamentul Organic adoptat în 1831 în Ţara Românească şi, un an mai târziu, în Moldova a reprezentat fundamentul instituţiei parlamentare în Principatele Romane. Convenţia de la Paris din 7/19 august 1858 a modificat şi lărgit principiul de reprezentare naţională, iar prin Statutul Dezvoltator al Convenţiei de la Paris, adoptat prin plebiscitul din 23-26 mai/4-7 iunie 1864, s-a introdus Corpul Ponderator, redenumit ulterior Senat drept cea de-a doua Cameră. Declaraţia de independenţă a României, din 9 mai 1877, şi actele de unire de la sfârşitul Primului Război Mondial au fost printre cele mai importante documente adoptate de Parlament în istoria României moderne

* Se împlinesc 145 de ani (1872) de la apariţia Legii pentru alegerea mitropoliţilor şi episcopilor eparhioţi şi constituirea Sfântului Sinod al Bisericii autocefale Ortodoxe Române (19/31)

* Se împlinesc 105 ani (1912/1913) de când a avut loc cel de-al patrulea recensământ în România (7.248.061 de locuitori). Prima înregistrare a populaţiei în care se regăsesc elemente ale unui „recensământ modern” a avut loc în anul 1838, în timpul Regulamentului organic. După această dată, cronologia recensămintelor consemnează următoarele: al 2-lea recensământ s-a desfăşurat în perioada decembrie 1859 – martie 1860; al 3-lea, în decembrie 1899; al 4-lea, la 19 decembrie 1912; al 5-lea, la 29 decembrie 1930; al 6-lea, la 6 aprilie 1941; al 7-lea, la 25 ianuarie 1948; al 8-lea, la 21 februarie 1956; al 9-lea, la 15 martie 1966; al 10-lea, la 5 ianuarie 1977; al 11-lea, între 7 şi 14 ianuarie 1992, al 12-lea, între 18 şi 27 martie 2002 şi al 13-lea între 20 şi 31 octombrie 2011 (19.XII/1.I)

* Se împlinesc 80 de ani (1937), de când, la Radiodifuziunea Română era inaugurată emisiunea „Ora militară”

 

* Şi tot într-o zi de 19 decembrie, acum 20 ani (1997), a avut loc premiera filmului „Titanic” (în regia lui James Cameron), considerat unul dintre cele mai scumpe filme, fiind situat pe primele locuri în lista filmelor cu cele mai mari încasări din toate timpurile. Pelicula a obţinut nu mai puţin de 11 Premii Oscar

Aniversări – Comemorări

– 1885: S-a născut teologul de mare erudiţie Ioan Gh. Savin; a desfăşurat o bogată activitate didactică şi publicistică (la Iaşi, Chişinău şi Bucureşti); prin el, teologia fundamentală s-a definit ca disciplină de sine stătătoare în teologia ortodoxă română; a fost deţinut mulţi ani în închisorile comuniste (m. 1973)

– 1898: S-a născut pictorul Ioan Sima (m. 1985)

– 1904: S-a născut Vasile Jianu, compozitor, flautist şi profesor; fondator al şcolii moderne de flaut (m. 1968). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 11 decembrie 1904

– 1927: S-a născut Emilian Ursu, compozitor, dirijor, ofiţer şi profesor – 90 de ani. NOTĂ: Site-ul http://www.ucmr.org.ro/listMembri.asp?CodP=225 dă ca dată a naşterii 19 februarie 1927

– 1927: S-a născut Ramon Tavernier, compozitor, aranjor-orchestrator şi pianist român de origine franceză, personalitate importantă a muzicii uşoare, compunând peste 300 de melodii; este primul care a folosit instrumente muzicale populare în muzica ușoară și jazz; înainte de Revoluţia din 1989 a folosit pseudonimul Constantin Alexandru – 90 de ani

– 1989: A murit scriitorul Alexandru Mitru (numele la naştere: Alexandru Pârâianu), autor de literatură pentru copii şi tineret (n. 1914)

– 1992: A murit cântăreaţa de operă Iolanda Mărculescu, stabilită din 1969 în S.U.A. (n. 1923) – 25 de ani

– 2011: A murit Mariana Şora, critic literar, eseistă, prozatoare şi traducătoare; între anii 1939 şi 1948 trăieşte în Franţa, apoi se întoarce în România; din 1977 s-a stabilit la München (n. 1917, la Budapesta, unde părinţii, originari din Timişoara, se refugiaseră în timpul războiului)

– 2013: A murit actorul Nae Lăzărescu, cunoscut în special pentru scenetele de comedie pe care le-a realizat de-a lungul timpului alături de partenerul său de scenă Vasile Muraru (n. 1940). NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 8.IX.1941

– 2015: A murit chitaristul George Pătrănoiu, membru fondator al formaţiei de pop rock „Taxi”, alături de care a cântat din 1999 până în 2006 (n. 1973)

EVENIMENTE EXTERNE

– Londra: Şedinţă a executivului britanic dedicată relaţiei viitoare cu Uniunea Europeană

– Cairo: Vizita vicepreședintelui Statelor Unite ale Americii, Mike Pence, în Egipt, în cadrul căreia va avea întrevederi cu președintele Abdel Fattah al-Sisi și cu Papa creștin copt Tawadros II

– Seoul: Vizita vicepremierului și ministrul afacerilor externe din Vietnam, Pham Binh Minh, în Republica Coreea (19 – 21 dec.)

– Ljubljana:Vizita ministrului de externe kosovar, Behgjet Pacolli, în Republica Slovenă

Aniversări – Comemorări

– 1741: A murit Vitus (Jonassen) Bering, navigator şi explorator danez în serviciul Rusiei; a condus primele expediţii în Peninsula Kamceatka; traversând marea şi strâmtoarea care azi îi poartă numele, a ajuns până la ţărmul de nord-vest al Peninsulei Alaska (n. 1681)

– 1848: A murit scriitoarea engleză Emily Brontë (n. 1818)

– 1851: A murit pictorul şi gravorul britanic Joseph William Turner, precursor al impresionismului (n. 1775)

– 1852: S-a născut Albert (Abraham) Michelson, astronom şi fizician american de origine germană; cercetări asupra vitezei luminii, care au stat la baza teoriei relativităţii; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1907 (m. 1931) – 165 de ani

– 1861: S-a născut Italo Svevo (pseudonimul literar al lui Ettore Schmitz) scriitor și dramaturg italian (m. 1928)

– 1903: S-a născut geneticianul american George Snell; a descoperit factorii ereditari care reglează posibilitatea efectuării homogrefelor; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1980, împreună cu conaţionalul său Baruj Benacerraf şi cu francezul Jean Dausset (m. 1996)

– 1915: S-a născut şansonetista franceză Édith Piaf (pseudonimul lui Edith Gassion) (m. 1963)

– 1915: A murit Alois Alzheimer, psihiatru şi neuropatolog german; a descris pentru prima dată o formă de demenţă degenerativă, cunoscută până azi după numele său ca Boala Alzheimer (n. 1864)

– 1918: S-a născut producătorul american de televiziune Lee Rich; cunoscut pentru câteva seriale de succes („Dallas”, „The Waltons”, „The Blue Knight”, „Eight Is Enough”, „Flamingo Road”) şi pentru filmul de televiziune „Sybil” (1976) (m. 2012)

– 1924: S-a născut romancierul şi eseistul francez Michel Tournier (m. 2016)

– 1925: S-a născut compozitorul, scriitorul şi pictorul american Robert B. Sherman; a compus, împreună cu fratele său, Richard; multe dintre melodiile semnate de ei au fost incluse pe coloanele sonore ale unor filme clasice produse de studiourile Walt Disney, precum „Mary Poppins” şi „Cartea Junglei” (m. 2012)

– 1944: S-a născut clavecinistul şi dirijorul francez de origine americană William Christie

– 1944: S-a născut chitaristul britanic de blues şi rock Alvin Lee (numele la naştere: Graham Anthony Barnes), liderul legendarului grup rock al anilor 60 – 70 „Ten Years After” (m. 2013)

– 1961: S-a născut Eric Allin Cornell, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 2001, alături de Wolfgang Ketterle, Carl E. Wieman, pentru realizarea condensării Bose-Einstein în atomi alcalini şi pentru studii preliminare fundamentale asupra proprietăţilor condesatelor

– 1996: A murit actorul italian de film Marcello Mastroianni (n. 1924)

– 2004: A murit cântăreaţa italiană de operă (soprană) Renata Tebaldi (n. 1922)

– 2015: A murit dirijorul german Kurt Masur; a fost unul dintre cei care au militat pentru libertate şi democraţie în anul 1989 în Republica Democrată Germană (n. 1927)