Primele informaṭii transmise la Radio Europa Liberă
Deşi erau exasperaṭi de situaṭia din ṭară – criză economică, cultul personalităṭii ajuns la cote extreme, libertăṭi oprimate – în noiembrie 1989 românii încă tăceau. Dar atmosfera era încărcată, era o tensiune fără precedent. Agenṭiile de presă, posturile de radio şi televiziune din lume urmăreau, pândeau evenimentele din Europa comunizată. Informaṭiile circulau şi la noi, pe „canale subterane”, la posturile de radio din străinătate care emiteau în limba română.
Noiembrie. În zilele celui de al XIV-lea Congres al Partidului Comunist Român toată lumea aştepta „să se întâmple ceva”. Statele comuniste erau deja pregătite să îşi instaureze regimuri cu adevărat democratice, dar Ceauşescu nu era dispus să se clintească de la putere. Într-un interviu difuzat la sfârşitul lunii, un consilier al preşedintelui rus Mihail Gorbaciov dădea glas exasperării generale: „Anumiṭi lideri politici pot să nu fie conştienṭi de necesitatea unor asemenea schimbări, dar viaṭa însăşi le-o impune. De aceea, privesc cu oarecare optimism evoluṭia viitoare a României”. Preşedintele François Mitterand declara tot atunci că unda schimbărilor este ireversibilă. „Auzim apelul mulṭimii de la Praga”, spunea el într-un discurs ṭinut la Strasbourg, „şi dacă nu auzim încă vocea poporului român, simṭim însă că această tăcere reprezintă un fapt enorm”. Românii încă tăceau, în schimb gesturile lor – cel puṭin ale intelectualilor disidenṭi – se făceau cunoscute la BBC, Radio Europa Liberă, Vocea Americii. În decembrie s-au difuzat informaṭii despre faptul că profesoara Doina Cornea a reînceput greva foamei şi despre înăsprirea regimului de arestat la domiciliu a poetului Mircea Dinescu. Europa Liberă era cel mai ascultat post, românii îşi făceau programul zilnic în funcṭie de orele de difuzare a ştirilor şi emisiunilor sale politice. Atunci când a început revolta la Timişoara, la emisiunea „Actualitatea românească” din 18 decembrie ora 19.10, Neculai Constantin Munteanu, Emil Hurezeanu şi Şerban Orăscu constatau: „E un început în tot sfârşitul!”.
Arhiva de istorie orală păstrează câteva întregistrări-document din şi despre acele zile încărcate de evenimente. Sunt interviuri cu foşti redactori la Europa Liberă şi sunt cópii ale unor emisiuni de ştiri sau comentarii politice difuzate atunci.
Fragmentul audio: emisiunea „Actualitatea românească” din 18 decembrie 1989, ora 19.10.
Mihai Rusu, redactor
„În 15 decembrie am primit eu un telefon, terminasem programul meu sport la radio şi a venit seara, mama mea venise din România cu o întârziere de vreo 14-15 ore, trenul a fost ṭinut la Arad până să părăsească ṭara, după aceea la Budapesta a fost tras pe o linie paralelă. Şi am primit un telefon, când am ajuns acasă, că la Timişoara sunt anumite mişcări. Cum nu puteam să verific, n-am reacṭionat. În schimb, a doua zi am primit din nou un telefon şi am primit nu numai eu, mai mulṭi colegi de-ai mei, pe 16. Şi atuncea colegul meu, şeful ştirilor care era director adjunct, Liviu Tofan, de la sine putere, a deschis studioul, cu aprobare verbală a directorilor americani. Şi aşa şi-a deschis Radio Europa Liberă programul special dedicat evenimentelor de la Timişoara şi în felul acesta toată lumea, toată ṭara a aflat [ce se întâmplă], pentru că Timişoara era fost izolată, legăturile de transmisie au fost tăiate între Timişoara şi Bucureşti. Deci, aşa a început epopeea şi aşa a început campania mediatică de la München, de la Departamentul românesc, pentru Timişoara şi pentru toată ṭara.
Aṭi spus că aṭi primit un telefon, de unde l-aṭi primit? Cine v-a telefonat?
Nu era niciun nume, [doar a spus]: <La Timişoara lumea e pe stradă, demonstrează…>, acesta a fost mesajul. Iar linia era hârâită. Şi atunci am stat şi m-am întrebat… că noi primeam telefoane, multe <intoxicaṭii> şi manipulări din partea spionajului românesc… Şi atuncea, sigur că multe ştiri nu le tratam cu seriozitate, pentru că ştiam că sunt intoxicări, nu?… Dar pe 16 decembrie însă… – pentru că ştirea venea să confirme telefonul din 15 decembrie – şi atunci au fost mai multe telefoane pe care le-am primit, nu numai eu, dar şi colegi de-ai mei. Şi atunci toṭi am spus: gata!… şi s-au dus în studio Liviu Tofan, Neculai Constantin Munteanu, Doina Alexandru… care au deschis această linie radiofonică între München, Timişoara şi Bucureşti şi toată ṭara.”
[Interviu de Silvia Iliescu, 2017]
Neculai Constantin Munteanu, realizator al emisiunii „Actualitatea românească”
„Primele informaţii despre ceea ce se întâmplă în România, trăite la Timişoara, ne-au venit în 17 decembrie pe căi foarte ocolite, o agenţie mare de presă a şi comunicat undeva, destul de târziu, după ora 11, era ora 10 în România, că la Timişoara se întâmplă ceva, că au loc manifestaţii de protest şi se vorbea de un mort sau doi. Vreo patru zile noi am mers pe această variantă – un mort sau doi – deşi între timp, tot felul de ziare dădeau demult mai mulţi morţi. Nu, cifra nu părea credibilă şi noi n-am avut voie să dăm, deşi era clar că sunt mai mulţi.
În noaptea respectivă şeful serviciului de ştiri, era într-o duminică, şeful serviciului de ştiri… – deşi nu mai era decât serviciul de ştiri, iar programul politic fusese înregistrat până la ora 18 – a obţinut acordul, a sunat pe redactorul şef, pe directorul postului şi a obţinut avizul americanilor să rămână cu emisiunea deschisă toată noaptea. N-a mai apărut nici o ştire, deci s-a transmis muzică şi din când în când s-a reluat doar această ştire.
Doar pe baza acestei ştiri s-a prelungit programul?
Da, această ştire… şi datorită faptului că fusese transmisă de Reuters sau UPI sau nu mai ştiu care alta, France Presse, dar în orice caz o agenţie importantă şi cred că anglo-saxonă.
Dimineaţă am sosit, nu veniseră mult mai multe informaţii, dar începuseră să sosească – via Tanjug şi MTI care era o agenţie maghiară – informaţii mai alarmante şi ceva mai precizate. Pe căi diplomatice s-a aflat că se întâmplă ceva. Trebuie să spunem că în toată vara şi de fapt toată perioada respectivă, noi am avut oarecum bune informaţii şi corecte relativ la turul de forţă între autorităţi şi părintele Laszlo Tökes şi tot ceea ce vroiau ei să-i facă. Am aflat repede, via Budapesta, despre manifestaţiile din faţa [clădirii] lui Tökes, de faptul că la manifestaţie nu au fost doar credincioşi protestanţi, ci români şi protestanţi, de-a valma. […] O zi mai târziu… dar era clar că se întâmplă ceva grav şi că va trebui să se ia, într-un fel sau altul o [altă turnură]… cursul evenimentelor se va accelera. El s-a accelerat prin faimoasa apariţie a lui Ceauşescu la Televiziune, înconjurat de membrii ai CPEx-ului sau de unii dintre membrii CPEx-ului […] şi atunci era limpede că multe dintre informaţiile care veniseră până atunci şi pe care noi le ţinusem oarecum în expectativă, nefiind siguri pe ele, aveau şanse mult mai mari să fie adevărate decât până atunci. Pentru simplul fapt că Ceauşescu condamnase huliganii din Timişoara! […]
Lucrurile s-au accelerat şi au început deja să circule fel de fel de jurnalişti de la Viena, corespondenţi sau ziarişti acreditaţi la diverse agenţii de presă şi jurnale, mulţi iugoslavi – spre Iugoslavia încă se putea trece relativ uşor, deşi Ceauşescu avusese o tentativă de a închide graniţa – şi au început să vină informaţii pe canale diplomatice, Consulatul iugoslav de la Timişoara fiind unul dintre ele. Tot timpul noi am luat aceste informaţii cu foarte… cu penseta aproape, dar nu puteam face abstracţie de ele, pentru că ele deja apăreau în presa internaţională şi atunci orice apărea în presa internaţională, chiar dacă nu mai aveai siguranţa că corespunde sută la sută sau că aşa este, puteai să-o dai precizând sursa: <Le Monde spune…>. […] Am deschis o linie telefonică şi am rugat [să ne sune] toţi ascultătorii care au informaţii şi am pus în funcţiune pentru prima dată un robot 24 de ore din 24 şi în acea perioadă – cred că până în 19 [decembrie] dimineaţa -, am obţinut două reportaje, două povestiri compacte, ale unor oameni care s-au aflat la Timişoara în zilele respective. Fiind două şi din oraşe diferite, una era din Berlin, una era dintr-un oraş din Austria şi ascultându-le în paralel, ele corespundeau foarte mult ca atmosferă şi am obţinut aprobarea să le difuzăm ca atare, spunând tot timpul că <un ascultător anonim>, cutare şi cutare… Însă ele erau extrem de autentice, mai ales că unul chiar şi plângea pe bandă relatând acele evenimente.
Lucrurile s-au accentuat, agenţiile de presă au început din ce în ce mai mult să transmită, inclusiv din surse diplomatice de la Bucureşti. Au fost mai mulţi diplomaţi străini sau din ţările naturale care au încercat să meargă spre Timişoara sau să ajungă la Timişoara chiar dacă n-au ajuns, dar ecourile tentativelor au ajuns spre noi… Între timp ei reuşiseră să-l mute pe Laszlo Tökes într-un sat din Ardeal, însă era clar că evenimentele erau scăpate de sub control la Timişoara.
Când a fost deschis programul non-stop?
Cred că în 18 am deschis un program non-stop, ne-am împărţit pe ture, în prima noapte, deci pe 18 şi 19 cred că am avut Actualitatea românească, cu corecţiile care apăreau la agenţiile de ştiri şi care se făceau la ştiri şi am luat o emisiune de la miezul nopţii a lui Andrei Voiculescu, care era de informaţii şi în care repetam materiale din Actualitatea românească cu informaţiile care apăreau în cursul serii, ni le aduceau colegii de la ştiri şi eu şi cu Hurezeanu am făcut această emisiune două zile. Când lucrurile s-au accentuat şi era clar că se întâmplă ceva, atunci s-a luat hotărârea să se facă emisiunea non-stop, am fost împărţiţi pe ture, eu am fost despărţit de Hurezeanu pentru că eram, să zicem, fiecare ştiam mai mult despre România decât colegii noştri care lucrau la alte tipuri de emisiuni şi am început o emisiune non-stop, cu muzică şi informaţii.”
[Interviu de Octavian Silivestru, 1999]
