Parlamentul continuă dezbaterile la bugetul de stat pe anul viitor cu anexele acestui proiect

Parlamentul continuă dezbaterile la bugetul de stat pe anul viitor cu anexele acestui proiect, care detaliază sumele alocate fiecărui minister şi instituţie mai importantă. Bugetul a fost deja aprobat pe articole şi se aşteaptă ca şi astăzi discuţiile să aibă loc într-un ritm accelerat. Majoritatea vrea ca până la Crăciun bugetul de stat să fie adoptat împreună cu cel al asigurărilor sociale.
Dezbaterea sumelor alocate fiecărui ordonator principal de credite continuă astăzi cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea Constituţională sau Curtea de Conturi, urmată de ministere precum cel al dezvoltării regionale, apărării naţionale, sau afacerilor interne. De altfel, cele mai multe dintre amendamente vizează bugetele ministerelor. Numul mare al acestora, peste 4000, a dus şi la decizia Birourilor Permanente de a se aloca un minut pentru fiecare amendament. Decizia a impus un ritm susţinut şi, deşi au existat tensiuni între putere şi opoziţie pe teme de procedură, în prima zi de plen comun s-a reuşit adoptarea pe articole a proiectului bugetului de stat, precum şi a sumelor alocate primilor patru ordonatori de credite, respectiv Preşedinţie, Senat, Camera Deputaţilor şi Secretariatul General al Guvernului. Plenul parlamentului a fost de acord cu puţine modificări faţă de forma înaintată de comisiile de buget-finanţe. Cea mai importantă a fost propunerea UDMR ca bugetelor locale să le revină integral cotele defalcate din impozitul pe venit. În comisie amendamentul a trecut cu sprijinul PNL, USR şi PMP, însă în plenul parlamentului nu a mai întrunit voturile necesare. Urmare a respingerii articolul respectiv a rămas în forma propusă de guvern, iar autorităţile locale vor primi ca şi până acum 71,5% din aceeste cote. Este de aşteptat să se menţină şi astăzi un ritm accelerat de dezbatere, având în vedere că mai sunt de discutat 60 de ordinatori principali de credite şi bugetul asigurărilor sociale de stat, iar senatorii şi deputaţii vor să dea votul final asupra celor două proiecte până vineri, când se încheie sesiunea parlamentară./menescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (19 decembrie)