Protest al sindicaliştilor din Poliţie

Sindicaliştii din Poliţie au programat de la această oră un protest în faţă MAI, cu privire la subfinanţarea sistemului de ordine publică.
Poliţiştii sunt nemulţumiţi în principal de nivelul de salarizare, dar şi de faptul că nu beneficiază de protecţie adecvată, în special cei care îşi desfăşoară activitatea în structurile operative. De asemenea, aceştia reclamă şi neplata miilor de ore suplimentare efectuate şi neplătite. Cei prezenţi au fluiere, vuvuzele, dar şi pancarte cu mesaje precum „Raportăm, plouă în posturile de poliţie” sau „Abuzurile voastre nu le mai suportăm”. La acţiunea de protest participă, din solidaritate, şi membrii Federaţiei Sindicatelor din ANP. Pe de altă parte, MAI a transmis în acestă dimineaţă că va prelua revendicările poliţiştilor, urmând ca după analizarea lor, acestea să fie discutate în cadrul unei viitoare întâlniri./opopescu/dsirbu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (20 decembrie)


 

Poliţiştii protestează în faţa Ministerului Afacerilor Interne

Poliţiştii protestează la aceasta oră în faţa Ministerului Afacerilor Interne, nemultumiţi în principal de subfinanţarea sistemului de ordine publică. Ei reclamă, totodată, lipsa logisticii şi situaţia, pe care o consideră dezastruoasă, a unor sedii, dar şi deficitul de personal, care este de aproximativ 20.000 de poliţişti. Preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Dumitru Coarnă:
Dumitru Coarnă: „Doamna Carmen Dan nu înţelege lucrurile acestea, de aceea îi solicităm public demisia. E vorba de salarizare. Legea salarizării, în primul rând, nu se aplică poliţiştilor, dintr-un articol 38 au întors salarizarea şi la noi nu se aplică. Mai mult de atât, doamna Vasilescu, doamna Carmen Dan, ne-au tăiat un drept salarial care se numea ‘intervenţie de la domiciliu’. Practic, 10.000 de poliţişti, din februarie, prin dispariţia acestui drept, vor lua salariile mai mici faţă de luna decembrie. Prin dispariţia acestei instituţii, a intervenţiei de la domiciliu, intervenţie născută tocmai din dorinţa de a suplini deficitul de personal; neavând oameni, îl ţii acasă, îi creezi o obligaţie, am dat un drept”.
Reamintim că Ministerul de Interne a transmis în această dimineaţă, printr-un comunicat de presă, că va prelua revendicările poliţiştilor, urmând ca după analizarea lor, acestea să fie discutate în cadrul unei viitoare întâlniri, transmite reporterul nostru, Daniela Mănuţă./ilixandru/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (20 decembrie)