California a legalizat consumul de canabis în scop recreaţional

California devine, luni, cel mai mare stat din SUA care legalizează folosirea canabisului în scop recreaţional. Adulţii de peste 21 de ani vor putea să deţină până la 30 de grame din acest drog şi, de asemenea, pot cultiva acasă şase plante de marijuana. Locuitorii statului California au votat pentru legalizarea canabisului în aceeaşi zi când americanii l-au ales pe Donald Trump în funcţia de preşedinte. De atunci, timp de 14 luni, au fost întocmite o serie de norme legislative şi fiscale pentru a se stabili condiţiile de comercializare a drogului. Criticii susţin că birocraţia îi va descuraja pe consumatori, cultivatori şi revânzători să părăsească piaţa neagră a statului, până în prezent doar câteva magazine obţinând permisiunea de a demara acest tip de afacere. California, cu o populaţie de aproape 40 milioane de oameni, este acum al şaselea stat care legalizează canabisului, ceea ce însemană că unul din cinci americani poate, acum, procura legal drogul./cstoica/lbadiu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 1 ianuarie