PREVIZUNI: Evenimentele anului 2018 în lume

 

 

 

Legendă

 

* Aniversări – Comemorări

* Aniversări –Comemorări sugerate ca fiind importante

* Evenimente previzibile

Evenimente fără dată
exactă

• Bruxelles: Summit la nivel înalt al NATO

 


 

• ianuarie – Alegeri prezidenţiale în Cehia

 

• 1 ianuarie – Bulgaria preia de la Estonia preşedinţia
rotativă semestrială a Uniuniii Europene

 

• 1 ianuarie – Canada preia de la Italia
preşedinţia anuală a G8 (în fapt G7 – Rusia fiind
suspendată)

 

• 1 ianuarie –  Italia preia de la Austria preşedinţia anuală a OSCE

 

• 1 ianuarie – Armenia preia de la Ucraina preşedinţia
rotativă semestrială a Organizaţiei pentru Cooperare
Economică la Marea Neagră (OCEMN)

 

• 1 ianuarie – Oraşele Leeuwarden (Ţările
de Jos) şi Valetta (Malta) sunt Capitale Culturale Europene în anul 2018

 

• 1 ianuarie – Oraşul olandez Nijmegen este
„Capitala verde a Europei” în anul 2018, desemnată de Comisia
Europeană

 

• 1 ianuarie – Forumul European al
Tineretului a desemnat oraşul Cascais din Portugalia drept Capitală
Europeană a Tineretului în anul 2018

 

• 1 ianuarie – Phenian: Liderul nord-coreean
Kim Jong-Un susține un discurs de Anul Nou

 

• 1 ianuarie – Începând cu această
dată, Ucraina va introduce sistemul de control biometric la punctele de
frontieră

 

• 1 ianuarie – În Italia intră în
vigoare prevederea unui venitul minim garantat, care este de maximum 490 de
euro pe lună, acestă sumă fiind acordată familiilor cu
peste cinci membri. Au prioritate familiile cu copii minori, femeile gravide
și șomerii în vârstă de peste 50 de ani. Venitul minim se
acordă timp de maximum 18 luni iar noua formă, denumită venit de
incluziune (REI), va înlocui sprijinul pentru incluziune activă (SIA), un
ajutor social în vigoare din septembrie 2016. Sunt eligibile familiile cu
venituri sub 6000 de euro pe an și proprietăți cu valoare
totală sub 20.000 de euro

 

• 1 ianuarie – Viena: Concertul de Anul Nou
al filarmonicii din Viena, dirijor italianul Ricardo Muti

 

• 1 ianuarie – „Ziua Mondială a
Păcii”, a fost instituită de către Papa Paul al VI-lea
şi a fost proclamată de Vatican la 8 decembrie 1967; la începutul
fiecărui an, cu prilejul acestei zile, Suveranul Pontif adresează un
mesaj credincioşilor. Tema pentru cea de-a 50-a zi mondială a
păcii este: „Non violenţa, stilul unei politici pentru pace”

 

• 1 ianuarie – „Ziua Revoluţiei
Palestiniene”; marchează prima acţiune de rezistenţă
organizată pe teritoriul Israelului, în 1965, de către
organizaţia „Al-Fatah” 

 

• 1 ianuarie – Ziua Naţională a
Republicii Cuba; Ziua Victoriei Revoluţiei – 1959

 

• 1 ianuarie – Ziua Naţională a
Republicii Haiti; aniversarea proclamării independenţei – 1804 

 

• 1 ianuarie – Sărbătoarea
Naţională a Republicii Slovacia; Ziua independenţei de stat –
1993. NOTĂ: Potrivit Legii constituţionale privind dispariţia
RFSC, de la 1.I.1993 R. Cehă şi R. Slovacă au devenit state
independente, succesoare ale fostei Cehoslovacii

 

• 1 ianuarie – Sărbătoarea
Naţională a Republicii Sudan; aniversarea proclamării
independenţei – 1956 

 

• 1 ianuarie – Acum 60 de ani (1958) a intrat
în vigoare Tratatul de la Roma privind crearea Comunităţii Economice
Europene – CEE (Piaţa Comună), semnat la 25.III.1957 (prin intrarea
în vigoare, la 1.XI.1993, a Tratatului de la Maastricht/Olanda CEE devine
Uniunea Europeană – UE)

 

• 1 ianuarie – Acum 20 de ani (1998) a intrat
în vigoare Acordul mondial de liberalizare a serviciilor de
telecomunicaţii, semnat, la 15.II.1997, de membrii Organizaţiei
Mondiale a Comerţului (OMC)

 

• 2 ianuarie – Londra: Se anunţă
câştigătorii, pe categorii, ai premiilor cărţii britanice
„Costa Book” pe anul 2017

 

• 2 – 15 ianuarie – Palm Springs, SUA:
Ediţia a 29-a a Palm Springs International Film Festival

 

• 4 ianuarie – „Ziua Mondială
Braille” este marcată de ziua de naştere a francezului Louis
Braille (1809-1852), inventatorul alfabetului cu puncte în relief pentru
persoane cu deficienţe de vedere; în 1878, cu ocazia unui congres
internaţional organizat la Paris, alfabetul Braille a fost adoptat oficial
ca metodă de învăţare a cititului pentru copiii
nevăzători 

 

• 4 ianuarie – „Ziua Mondială a
Compoziţiei Şahiste”; decizia privind marcarea acestei zile a
fost adoptată la al 50-lea Congres Mondial de Compoziţie
Şahistă, desfăşurat în perioada 13-20 octombrie 2007, în
Insula Rodos din Grecia, la propunerea marelui maestru ucrainean Valentin
Rudenko 

 

• 4 ianuarie – Ziua naţională a
Uniunii Myanmar; proclamarea, în 1948 ( – 70 de ani), a independenţei
Uniunii Birmane, care refuză să mai facă parte din Commonwealth
(de la 27.V.1989 se numeşte Uniunea Myanmar)

 

• 4 ianuarie – Accra, Ghana:
Confederația Africană de Fotbal decernează premiul pentru cel
mai bun fotbalist african an anului

 

• 5 ianuarie – Praga: Marcarea celei de-a
50-a aniversări a debutului
Primăverii de la Praga”

 

• 6 – 20 ianuarie – Peru/Bolivia/Argentina:
Ediţia 2018 – a 40-a – a Raliului Dakar. Startul se va da de la Lima,
capitala statului Peru

 

• 6 ianuarie – Acum 180 de ani (1838) s-a
născut Max Bruch, dirijor, pedagog şi compozitor german (m. 1920)

 

• 6 ianuarie – Acum 140 de ani (1878) s-a
născut poetul britanic Carl Sandburg (m. 1967)

 

• 6 ianuarie – Acum 80 de ani (1938) s-a
născut cantautorul italian Adriano Celentano

 

• 7 ianuarie – Crăciunul – pe stil vechi
(sărbătorit de bisericile din Ierusalim, Rusia, Georgia şi
Serbia; începând cu 1991, în Rusia se marchează ca sărbătoare
oficială)

 

• 7 ianuarie – Acum 75 de ani (1943) a murit
Nikola Tesla, inventator american de origine croată; lucrări în
domeniul electrotehnicii şi al radiotehnicii; a proiectat centrala
electrică de pe Niagara (n. 1856)

 

• 7 ianuarie – Istanbul: Redeschiderea bisericii bulgare
Sfântul Ștefan, cunoscuită și sub numele de
“biserica de fier”, după ample lucrări de restaurare

 

• 7 ianuarie – Los Angeles: A 75-a ediţie a
ceremoniei decernării premiilor „Golden Globes” pentru cinema și
televiziune

 

• 8 ianuarie – Grecia: „O zi sub
papuc”; în fiecare an, în această zi, în satele greceşti
Monoclisia şi Petra puterea este preluată în exclusivitate de femei;
obiceiul a luat amploare în ultimii ani, extinzându-se şi în alte
localităţi greceşti

 

• 8 ianuarie – RPD Coreeană:
Sărbătoare naţională; Ziua de naştere a
preşedintelui Kim Jong-Un 

 

• 9 ianuarie – Acum 110 ani (1908) s-a
născut Simone de Beauvoir, eseistă, romancieră şi autoare
dramatică franceză (m. 1986)

 

• 9 – 16 ianuarie – Haga: Audieri în
fața Curții Penale Internaționale, în afacerea fostului
vice-președinte congolez Jean-Pierre Bemba, condamnat la 18 ani de
închisoare pentru crime de război

 

• 9 – 12 ianuarie – Las Vegas: Salonul de
electronice CES

 

• 10 ianuarie – Frankfurt: Reuniunea
Consiliului Guvernatorilor Băncii Centrale Europene

 

• 10 – 14 ianuarie – Londra: London Boat
Show 2018

 

• 11 ianuarie – Acum 90 de ani (1928) a murit
scriitorul englez Thomas Hardy (n. 1840)

 

• 11 – 12 ianuarie – Sofia: Vizita
Colegiului Comisarilor Uniunii Europene, pentru lansarea oficială a
președinției semestriale rotative a UE deținută de Bulgaria

 

• 12 ianuarie – Acum 390 de ani (1628) s-a
născut scriitorul francez Charles Perrault, renumit pentru poveştile
sale pentru copii (m. 1703)

 

• 12 ianuarie – Sofia: Vizita
președintelui Comisiei Europene Jean-Claude Juncker

 

• 12 – 13 ianuarie – Praga: Primul tur al
alegerilor prezidențiale din Cehia

 

• 12 – 21 ianuarie – Bruxelles: European
Motor Show Brussels 2018, ediţia a 96-a

 

• 13 ianuarie – Acum 130 de ani (1888) a murit
dramaturgul francez Eugène Labiche (n. 1815)

 

• 13 ianuarie – Acum 120 de ani (1898)
apărea celebra scrisoare deschisă a scriitorului Emile Zola,
intitulată „J’accuse”, în favoarea căpitanului Alfred
Dreyfus (ofiţer francez, acuzat şi condamnat pe nedrept pentru
spionaj şi înaltă trădare în 1894, graţiat în 1899 şi
reabilitat în 1906) 

 

• 13 – 20 ianuarie – Livigno, Italia: A IV-a ediție
Italian Snow Fest

 

• 13 – 28 ianuarie – Detroit: Salonul internaţional
auto de la Detroit, perioada de vizitare pentru public fiind 20 – 28 ianuarie,
celelalte zile fiind rezervate specialiştilor şi presei

 

• 14
ianuarie – Alegeri senatoriale în Cambodgia

 

• 14 – 18 ianuarie – New Dehli: Vizita premierului
israelian Benjamin Netanyahu

 

• 15 ianuarie – În SUA este marcată, ca
sărbătoare naţională, ziua de naştere (15.I.1929) a
pastorului Martin Luther King, cunoscut militant pentru apărarea
drepturilor civile ale populaţiei de culoare (asasinat la 4.IV.1968); se
marchează în cea de-a treia zi de luni din ianuarie, în baza unei legi
adoptate de Congres în 1986 

 

• 15 – 18 ianuarie – Strasbourg: Sesiune Plenară a
Parlamentului European

 

• 15 – 18 ianuarie – Santiago/Temuco/Iquique: Vizita
apostolică a Papei Francisc în Chile

 

• 15 – 18 ianuarie – Abu Dhabi:
International Water Summit 2018

 

• 15 – 18 ianuarie – Abu Dhabi: World Future
Energy Summit 2018

 

• 15 – 28 ianuarie – Melbourne: Primul turneu de tenis
de Mare Şlem al anului – Australian Open

 

• 16 – 18 ianuarie – Moscova: Academia
Prezidenţială Rusă pentru Economie Naţională şi
Administraţie Publică din Moscova organizează ediţia 2018 a
Forumului Gaidar

 

• 17 ianuarie – Acum 550 de ani (1468) a murit
Skanderbeg (pe numele real: Gjergi Kastrioti), comandant de oşti, erou
naţional al Albaniei; conducătorul luptei poporului albanez împotriva
dominaţiei otomane (n.1405)

 

• 17 ianuarie – Acum 85 de ani (1933) s-a
născut (la Cairo, din părinţi italieni) cântăreaţa
franceză de muzică uşoară Dalida (pe numele adevărat
Yolande Gigliotti) (m. 1987; s-a sinucis)

 

• 17 ianuarie – Acum 10 ani (2008) a murit
Bobby Fischer (Robert James Fischer), fost campion mondial la şah din
partea SUA (n. 1943)

 

• 18 – 21 ianuarie – Lima/Puerto Maldonado/Trujillo: Vizita
apostolică a Papei Francisc în Peru

 

• 18 – 28 ianuarie – Park City, Utah, SUA: 2018 Sundance
Film Festival

 

• 19 ianuarie – Acum 75 de ani (1943) s-a născut Janis Joplin,
legendă a muzicii rock americane, unul dintre cele trei superstaruri ale
generaţiei „flower power”, alături de Jimi Hendrix şi
Jim Morrison (m. 1970)

 

• 19 ianuarie – Acum 50 de ani (1968) s-a
născut studenta americană Kimberly Bergalis, prima persoană care
a contractat sindromul imunodeficitar dobândit (SIDA) de la un lucrător din
domeniul sănătăţii (dentistul ei) (m. 1991)

 

• 20 ianuarie – Acum 25 de ani (1993) a murit
actriţa americană de film Audrey Hepburn (n. 1929)

 

• 21 ianuarie – „Ziua mondială a zăpezii”,
marcată în a treia duminică din ianuarie, un eveniment lansat de Federaţia
Internaţională de Schi în anul 2011

 

• 21 ianuarie – Acum 225 de ani (1793) a murit
Ludovic al XVI-lea, rege al Franţei  între anii 1774 şi 1792; a
încercat să stăvilească criza regimului feudal absolutist, dar a
fost detronat (1792) de Revoluţia franceză (1789-1794), condamnat la
moarte şi ghilotinat (n. 1754)

 

• 21 ianuarie – Acum 100 de ani (1918) s-a
născut Antonio Janigro, violoncelist şi dirijor italian (m. 1989)

 

• 22 ianuarie – Acum 230 de ani (1788) s-a
născut poetul englez George Gordon Byron (m. 1824)

 

• 22 – 26 ianuarie – Strasbourg: Prima parte
a sesiunii ordinare 2018 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
(APCE)

 

• 22 ianuarie – Bruxelles: Reuniunea
miniștrilor de finanțe din țările Eurogroup

 

• 22 ianuarie – 1 februarie – Addis Abeba,
Ethiopia: Summit al Uniunii Africane

 

• 22 – 23 ianuarie – Moscova: Vizita
președintelui Argentinei, Mauricio Macri

 

• 23 ianuarie – Acum 90 de ani (1928) s-a
născut actriţa franceză de film Jeanne Moreau (m. 2017)

 

• 23 ianuarie – Bruxelles: Reuniunea
Consiliului Afaceri Economice și Financiare al Uniunii Europene

 

• 23 – 26 ianuarie – Davos-Klosters,
Elveţia: Forumul Economic Mondial de la Davos

 

• 23 ianuarie – Los Angeles: Sunt anunţate
nominalizările la Premiile Oscar, ediţia a 90-a

 

• 25 ianuarie – Frankfurt: Reuniunea Consiliului
Guvernatorilor Băncii Centrale Europene, pe probleme de politică
monetară, urmată de o conferinţă de presă

 

• 25 – 27 ianuarie – Paris: The European
Radio Show, oaspeţi de onoare fiind Norvegia şi Ţările
Scandinave – la Grande Halle de la Villette

 

• 26 ianuarie – „Ziua Mondială a
Vămilor”; se marchează, anual, din 1983, sub auspiciile
Organizaţiei Mondiale a Vămilor 

 

• 26 ianuarie – Ziua Naţională a
Australiei; marchează întemeierea primei colonii engleze (în New South
Wales), în 1788 

 

• 26 ianuarie – Sărbătoarea
Naţională a Indiei; aniversarea proclamării republicii/1950

 

• 26 ianuarie – Londra: Anunțarea
câștigătorilor premiilor Costa Book of the Year

 

• 27 ianuarie – „Ziua
internaţională de comemorare a celor 6 milioane de evrei şi alte
victime ale Holocaustului nazist” din timpul celui de-al doilea
război mondial; a fost proclamată de Adunarea Generală a ONU la
1.XI.2006 şi se marchează anual (la 27.I.1945 a fost eliberat, de
către forţele aliate, lagărul de exterminare de la Auschwitz).
Cu 20 de ani în urmă s-a instituit, în această zi, şi în
Germania, pe bază de decret prezidenţial, o „Zi memorială
consacrată victimelor nazismului”

 

• 27 ianuarie – 13 februarie – Veneţia: Carnavalul
de la Veneţia 2018

 

• 28 ianuarie – “Ziua Europeană a
Protecţiei Datelor”; această dată marchează aniversarea a 35
de ani de la semnarea, la Strasbourg, în anul 1981, a Convenţiei 108
pentru protecţia persoanelor referitor la prelucrarea automatizată a
datelor cu caracter personal, primul instrument legal adoptat în domeniul
protecţiei datelor

 

• 28 ianuarie – “Ziua Internaţională
a Mobilizării împotriva Războiului Nuclear”, proclamată de
Consiliului Mondial al Păcii, sărbătorită din 1966

 

• 28 ianuarie – Alegeri prezidenţiale în Finlanda (primul tur)

 

• 28 ianuarie – New York: A 60-a Gala
anuală a decernării Premiilor Grammy – la Matison Square Garden.
Gazdă este actorul britanic James Kimberley Corden

 

• 30 ianuarie – În India este marcată
„Ziua Martirilor” – în amintirea lui Mahatma Gandhi (n. 2.X.1869 – m.
30.I.1948), conducător al mişcării de eliberare a
ţării; Mohandas Karamchand Gandhi (supranumit Mahatma, „suflet
mare”) a fost un om politic indian, conducător al luptei de eliberare
naţională a Indiei; lider (1919-1947) al partidului Congresul
Naţional Indian; promotor al doctrinei social-politice şi
filosofico-religioase a nonviolenţei

 

• 30 ianuarie – „Duminica
Sângeroasă” (“Bloody Sunday”) în Irlanda de Nord; la 30.I.1972,
trupele britanice au ucis 13 persoane la o adunare a naţionaliştilor
catolici la Londonderry, în nord-vestul Ulsterului 

 

• 30 ianuarie – 1 februarie – Geneva:
Production Technology Seminar 2018, sub egida European Broadcasting Union (EBU)

 

• 31 ianuarie – Ziua Naţională a
Republicii Nauru; proclamarea independenţei – 1968

 


februarie – Alegeri prezidenţiale în Cipru

 


februarie – Alegeri prezidenţiale în Armenia

 


februarie – Alegeri parlamentare în Cuba

 


februarie – Alegeri parlamentare în Barbados

 


februarie – Alegeri parlamentare în Grenada

 


februarie – Alegeri parlamentare în Djibouti

 

• 2 februarie – Ziua Mondială a Zonelor
Umede

 

• 2 februarie – Acum 50 de ani (1968) a murit
dirijorul italian Tullio Serafin (n. 1878)

 

• 2 februarie – Geneva: Evenimentul IMF User Group
(HPA), sub egida European Broadcasting Union (EBU)

 

• 3 februarie – Acum 550 de ani (1468) a murit
tipograful german Johann Gutenberg (pe numele adevărat Johannes
Gensfleisch); în jurul anului 1440 a inventat, în Europa, tiparul cu litere
mobile; a editat, între anii 1450 şi 1455, în limba latină, în
condiţii tehnice remarcabile, „Biblia” (n. 1400)

 

• 3 – 4 februarie – Turneul celor Șase Națiuni
la rugby, ediția 2018, va debuta cu partidele Anglia – Italia, Țara
Galilor – Scoția și Franța – Irlanda. Ultima etapă a
turneului este programată pe 17 martie 2018

 

• 4 februarie – Acum 520 de ani (1498) a murit
Pollaiuolo (Antonio Benci, zis del ~), sculptor, pictor şi gravor italian
(n.~ 1432/1433)

 

• 4 februarie – Acum 330 de ani (1688) s-a
născut scriitorul francez Pierre de Marivaux (m. 1763)

 

• 4 februarie – Acum 325 de ani (1693) s-a
născut George Lillo, autor dramatic englez (m. 1739)

 

• 4 februarie – Acum 90 de ani (1928) a murit
fizicianul olandez Antoon Hendrik Lorentz; a pus bazele teoriei electronice a
materiei (1909); a elaborat teoria electrodinamicii mediilor în mişcare,
relaţiile noi de transformare a coordonatelor pe care le-a găsit
având un rol esenţial în elaborarea teoriei relativităţii;
Premiul Nobel pentru fizică pe 1902, împreună cu Pieter Zeeman;
membru de onoare străin al Academiei Române (1913) (n. 1853)

 

• 4 februarie – Acum 70 de ani (1948) s-a născut Alice Cooper
(pe numele adevărat Vincent Damon Furnier), cântăreţ american de
muzică rock, compozitor şi textier

 

• 4
februarie – Alegeri prezidenţiale şi parlamentare în Costa Rica

 

• 5 – 8 februarie – Strasbourg: Sesiune Plenară a
Parlamentului European

 

• 5 – 7 februarie – Nadi, Fiji: Summit Media pe tema
Schimbărilor Climatice şi a Reducerii Riscului la Dezastre &
Pacific Media Partnership Conference 2018, sub egida Asia – Pacific
Broadcasting Union

 

• 6 februarie – Sărbătoarea
naţională a Noii Zeelande; aniversarea semnării Tratatului de la
Waitangi, dintre băştinaşi (maori) şi coloniştii
britanici, în 1840, care s-a aflat la baza constituirii statului insular

 

• 6 februarie – Acum 225 de ani (1793) amurit
dramaturgul italian Carlo Goldoni; a reînnoit teatrul italian, eliminând din
commedia dell’arte miraculosul, improvizaţia şi măştile (n.
1707)

 

• 7 februarie – Ziua Europeană a
Siguranţei pe Internet, iniţiată în 2004 de Comisia
Europeană

 

• 7 februarie – Acum 540 de ani (1478) a-a
născut Sir Thomas Morus (More), gânditor umanist şi om politic
englez; unul dintre întemeietorii socialismului utopic (lucrarea
„Utopia”, 1516); deoarece, fiind catolic, a refuzat să
depună jurământ de credinţă regelui ca „şef
suprem” al Bisericii Anglicane, a fost arestat, judecat şi decapitat
din ordinul lui Henric al VIII-lea (m. 1535)

 

• 7 februarie – Frankfurt: Reuniunea Consiliului
Guvernatorilor Băncii Centrale Europene

 

• 8 februarie – Acum 190 de ani (1828) s-a
născut scriitorul francez Jules Verne; este, prin suita lui de
„călătorii extraordinare”, creatorul romanului de
anticipaţie (m. 1905)

 

• 9 – 11 februarie – Tallinn, Estonia: Târgul
internaţional de turism „Tourest 2018”, organizat anual de către
Asociaţia de Turism din Estonia şi considerat cel mai important târg
specializat din ţările baltice

 

• 9 – 14 februarie – Rio de Janeiro:
Carnavalul anual de la Rio

 

• 9 – 25 februarie – Pyeongchang, Coreea de Sud:
Jocurile Olimpice de Iarnă 2018

 

• 10 februarie – Acum 120 de ani (1898) s-a
născut Bertolt Brecht, poet, dramaturg, teoretician şi regizor de
teatru german (m. 1956)

 

?????  • februarie – San Remo, Italia: A 68-a ediţie a
Festivalului muzicii italiene de la San Remo – la Ariston Theater

 

• 11 februarie – Apariţia Sf. Fecioare
Maria la Lourdes (Calendarul Romano-Catolic)

 

• 11 februarie – Ziua internaţională
a fetelor şi femeilor cu activităţi în domeniul
ştiinţei, sub egida UNESCO

 

• 11 februarie – „Ziua mondială a
bolnavului”, proclamată din iniţiativa Papei Ioan Paul al II-lea
(în mai 1992); în fiecare an, în această zi, Suveranul Pontif se
adresează celor aflaţi în suferinţă din cauza diverselor
boli, chemându-i să lupte împotriva maladiilor ce-i afectează

 

• 11 februarie – „Ziua inventatorilor
americani”; instituită (în timpul administraţiei Carter) în
memoria marelui inventator Thomas Alva Edison, născut la 11 februarie 1847
(m. 1931)

 

• 11 februarie – Ziua naţională a
Republicii Islamice Iran. Victoria Revoluţiei Islamice – 1979

 

• 11 februarie – Acum 150 de ani (1868) a
murit fizicianul francez Léon Foucault; a determinat viteza luminii (1850)
şi a demonstrat mişcarea de rotaţie a Pământului cu
ajutorul pendulului care-i poartă numele (1851) (n. 1819)

 

• 11 februarie – Acum 100 ani (1908) s-a
născut Sir Vivian Ernest Fuchs, geolog şi explorator britanic; este
cel care a realizat, alături de o echipă formată din 12
persoane, prima traversare a Antarcticii, trecând prin Polul Sud
(expediţia s-a desfăşurat în perioada 24.XI.1957-2.III.1958) (m.
1999)

 

• 11
februarie – Alegeri prezidenţiale în Finlanda (al doilea tur)

 

• 11
februarie – Alegeri parlamentare în Monaco

 

• 12 februarie – Acum 480 de ani (1538) a
murit Albrecht Altdorfer, pictor, gravor şi arhitect german (n.~1480)

 

• 12 februarie – Acum 200 de ani (1818), Chile
îşi dobândea independenţa, primul şef al statului devenind
Bernardo O’Higgins (descoperită de Magellan în 1520, ţara a fost
cucerită de conchistadorii spanioli începând din secolul al XVI-lea)

 

• 12 februarie – Acum 190 de ani (1828) a-a
născut scriitorul englez George Meredith (m. 1909)

 

• 12 – 15 februarie – Geneva: Digital Radio Week 2018,
sub egida European Broadcasting Union (EBU)

 

• 13 februarie – Ziua mondială a radioului,
sub egida ONU

 

• 13 februarie – Acum 135 de ani (1883) a
murit compozitorul german Richard Wagner (n. 1813)

 

• 13 februarie – Acum 125 de ani (1893) a
murit poetul, romancierul şi pedagogul Ignacio Manuel Altamirano,
figură reprezentativă a culturii mexicane (n. 1834)

 

• 15 februarie – Eclipsă
parţială de Soare vizibilă în sudul Americii de Sud şi
Antarctica

 

• 15 – 25 februarie – Berlin: Ediţia a
68-a a Festivalului internaţional de film de la Berlin

 

• 15/22 februarie – Meciurile tur/retur ale
şaisprezecimilor Europa League la fotbal

 

• 16 februarie – Ziua naţională a
Republicii Lituania; aniversarea restaurării statului lituanian, acum 100
de ani (1918)

 

• 16 februarie – Acum 215 ani (1803) sS-a
născut Edgar Quinet, istoric, scriitor, filosof şi om politic
francez; a militat pentru înnoirea societăţii pe baze democratice,
republicane, ceea ce i-a adus un lung exil (1851-1870); în această
perioadă s-a apropiat de istoria, limba şi literatura română, pe
care le-a cunoscut atât direct, prin vizitele făcute în Principatele
Române, cât şi cu ajutorul soţiei sale, Hermiona, fiica
cărturarului moldovean Gheorghe Asachi; membru de onoare străin al
Societăţii Academice Române (1869) (m. 1875)

 

• 16 februarie – Începe noul an chinezesc – Anul
câinelui

 

• 16 – 18 februarie – München: Conferinţa
de Securitate de la München

 

• 17 februarie – Acum 450 de ani (1568), prin
Tratatul de pace turco-austriac de la Adrianopol se prevedeau delimitarea
graniţelor celor două imperii (otoman şi habsburgic), precum
şi obligaţia austriecilor de a plăti un tribut turcilor

 

• 17 februarie – Acum 10 ani (2008),
instituţia provizorie de autoguvernare, Adunarea din Kosovo a adoptat, în
unanimitate (109 voturi), Declaraţia unilaterală de
independenţă faţă de Serbia

 

• 18 februarie – Londra: A 71-a ediţie
a Premiilor Academiei Britanice de Film şi Televiziune – BAFTA – la Royal
Opera House

 

• 18 februarie – Los Angeles, SUA: Meciul de baschet NBA
All-Star Game, ediţia a 67-a – la  Staples Center

 

• 18 februarie – Proclamarea independenţei
Republicii Gambia – 1965. Ziua naţională

 

• 18 februarie – Acum 230 de ani (1788) a
murit pictorul francez Maurice Quentin de la Tour (n. 1704)

 

• 18 februarie – Acum 75 de ani (1943),
ministrul nazist Joseph Goebbels, unul dintre principalii colaboratori ai lui
Adolf Hitler, anunţă (într-un discurs ţinut la Palatul
Sporturilor din Berlin) „războiul total” ca reacţie la
înfrângerea armatei germane la Stalingrad (din 2 februarie acelaşi an)

 

• 19 februarie – În SUA este
sărbătorită (anual, în a treia zi de luni din februarie)
„Ziua preşedintelui” (President’s Day); iniţial a fost
marcată la 22 februarie, în onoarea lui George Washington (n.22.II.1732),
primul preşedinte al SUA; din 1971 această zi este un omagiu adus
tuturor preşedinţilor americani

 

• 19 februarie – Acum 275 de ani (1743) s-a
născut Luigi Boccherini, violoncelist şi compozitor italian (m. 1805)

 

• 19 februarie – Acum 175 de ani (1843) s-a
născut (la Madrid) soprana de origine italiană Adelina Patti (m.
1919)

 

• 19 februarie – Acum 10 ani (2008),
preşedintele cubanez Fidel Castro a anunţat oficial că
renunţă la putere, cedând atribuţiile fratelui său, Raúl Castro.
La doar câteva zile, la 24 februarie 2008, Raúl Castro este ales în
unanimitate, de către Adunarea Naţională, preşedinte al Cubei

 

• 20 februarie – Ziua mondială a
justiţiei sociale, sub egida ONU

 

• 20 februarie – Acum 25 de ani (1993) a murit
industriaşul italian Ferruccio Lamborghini, fondatorul companiei de
automobile care-i poartă numele (n. 1916)

 

???? • februarie – Londra: Forumul Digital Media Strategies 2018 – la
Kings Place

 

• 21 februarie – Ziua internaţională
a limbii materne, sub egida ONU

 

• 21 februarie – Acum 125 de ani (1893) s-a
născut chitaristul spaniol Andrés Segovia (m. 1987)

 

• 21 februarie – Acum 85 de ani (1933) s-a
născut cântăreaţa, pianista şi compozitoarea
afro-americană Nina Simone (numele real: Eunice Waymon), numită
şi „regina muzicii soul” (m. 2003)

 

• 21 februarie – Frankfurt: Reuniunea Consiliului
Guvernatorilor Băncii Centrale Europene

 

• 21 – 22 februarie – Geneva: Media Cyber Security
Seminar 2017, sub egida European Broadcasting Union (EBU)

 

• 22 februarie – „Ziua mondială a cercetaşilor”,
marcată, anual, în peste 170 de ţări de pe toate continentele,
la data naşterii (22 februarie 1857 – 161 de ani) ofiţerului britanic
Robert Baden-Powell, iniţiatorul mişcării de cercetaşi; în
dimineaţa zilei de 1.VIII.1907, pe insula Brownsea din sudul Angliei,
lordul Baden-Powell a suflat din corn pentru a da deşteptarea membrilor
primei tabere de cercetaşi (în jur de 20 de tineri)

 

• 22 februarie – „Ziua europeană
dedicată victimelor criminalităţii” (European Day for
Victims of Crime)

 

• 22 februarie – Acum 230 de ani (1788) s-a
născut filosoful german Arthur Schopenhauer, iniţiatorul
„voluntarismului” modern; ideile sale au devenit cunoscute în România
prin intermediul „Junimii”, influenţând literatura şi
filosofia românească din a doua jumătate a secolului al XIX-lea (m.
1860)

 

• 22 februarie – Acum 110 ani (1908) s-a
născut Sir John Mills, actor britanic de film (m. 2005)

 

• 22 februarie – Acum 80 de ani (1938) s-a
născut Pierre Vallières, scriitor şi jurnalist canadian de limbă
franceză, figură reprezentativă a mişcării pentru
independenţa Quebec-ului (m. 1998)

 

• 22 februarie – Acum 25 de ani (1993),
Consiliul de Securitate al ONU a adoptat, în unanimitate, Rezoluţia 808
privind constituirea unui tribunal internaţional pentru judecarea
persoanelor considerate vinovate de grave încălcări ale dreptului
umanitar internaţional în fosta Iugoslavie, comise începând din anul 1991
(acest Tribunalul Penal Internaţional a fost instalat la Haga/Olanda, la
17.XI.1993)

 

• 22 – 23 februarie – Viena: Reuniunea de iarnă
a Adunării Parlamentare a OSCE

 

• 23 februarie – Ziua naţională a
Sultanatului Brunei; aniversarea proclamării oficiale a independenţei
– 1984

 

• 23 februarie – Ziua naţională a
Republicii Cooperatiste Guyana; aniversarea proclamării republicii – 1970

 

• 23 februarie – Rusia: „Ziua
apărătorilor patriei” (denumită astfel din anul 1992;
înainte – „Ziua armatei şi flotei maritime militare sovietice”;
în 1918, la această dată, a luat fiinţă Armata roşie –
100 de ani)

 

• 24 februarie – Ziua naţională a
Estoniei; aniversarea proclamării independenţei/1918 – 100 de ani

 

• 24 februarie – Acum 170 de ani (1848) a
apărut „Manifestul Partidului Comunist”, program al
mişcării comuniste, elaborat de Karl Marx şi Friedrich Engels –
160 de ani

 

• 24 februarie 2018 – Havana: Consiliul de
Stat cubanez urmează să-l aleagă pe preşedintele
ţării

 

??? • februarie – Londra: A 38-a
ediţie a ceremoniei acordării BRIT Awards – pe Arena O2

 

• 25 februarie – Ziua naţională a
statului Kuweit; aniversarea proclamării independenţei – 1961

 

• 25 februarie – Acum 130 de ani (1888) s-a
născut John Foster Dulles, om politic şi diplomat american; imediat
după al doilea război mondial a fost principala autoritate în materie
de politică externă a Partidului Republican (adversar consecvent al
expansiunii comuniste; a iniţiat sistemul de alianţe americane în
Asia – Tratatul Asiei de Sud-Est, 1954) (m. 1959)

 

• 25 februarie – Acum 75 de ani (1943) s-a
născut chitaristul şi cantautorul britanic George Harrison, fost
membru al renumitei trupe „The Beatles” (m. 2001)

 

• 25 februarie – Tokyo: Maratonul
internaţional de la Tokyo

 

• 26 frebruarie – Acum 25 de ani (1993) a avut
loc primul atentat (cu bombă) la baza unuia dintre cele două turnuri
gemene din Manhattan, parte integrantă a complexului comercial World Trade
Center din New York, simbolul puterii financiare a SUA; atentatul s-a soldat cu
şase morţi şi peste 1.000 de răniţi. NOTĂ: Opt
ani mai târziu, la 11 septembrie 2001, două avioane Boeing deturnate de
terorişti afiliaţi reţelei Al-Qaida au lovit turnurile gemene,
transformând World Trade Center într-o ruină

 

• 26 februarie – 1 martie – Barcelona: GSMA
Mobile World Congress 2018

 

• 27 februarie – Ziua naţională a
Republicii Dominicane; aniversarea proclamării independenţei – 1844

 

• 27/28 februarie – Acum 85 de ani (1933), în
timpul nopţii, clădirea Reichstag-ului (Parlamentul) din Berlin a
fost cuprinsă de un incendiu care a distrus-o complet; a doua zi Adolf
Hitler, numit cancelar la 30 ianuarie, profitând de situaţia creată,
a revocat, printr-un decret special, toate garanţiile privind libertatea
indivizilor, libertatea cuvântului şi dreptul de adunare; din aceste
motive, incendierea clădirii Reichstag-ului a fost asociată cu
distrugerea sistemului democratic în Germania şi a marcat începutul
instaurării dictaturii lui Hitler şi a partidului său

 

• 28 februarie – Finlanda: „Ziua Kalevalei”;
marchează apariţia, în anul 1835, a primului volum al epopeei
naţionale „Kalevala” (străbătând Karelia, medicul
Elias Lonnrot a cules poemele tradiţionale transmise pe cale orală de
mai multe secole, realizând apoi „Kalevala” conform propriei sale
viziuni poetice)

 

• 28 februarie – 1 martie – Strasbourg: Sesiune
Plenară a Parlamentului European

 

• 1 martie – Ziua mondială a
Protecţiei (Apărării) Civile, instituită printr-o decizie a
Adunării Generale a Organizaţiei Internaţionale de Apărare
Civilă

 

• 1 martie – „Ziua Bikini” – Zi
naţională de luptă pentru pace în Japonia; se marchează
anual ca zi de protest faţă de armele atomice şi cu hidrogen (la
1 martie 1954, în zona atolului Bikini, din Pacificul de Sud, SUA au efectuat o
experienţă cu bomba cu hidrogen)

 

• 1 martie – Acum 375 de ani (1643) a murit
Girolamo Frescobaldi, organist, pedagog şi compozitor italian, supranumit
„Bach italian” pentru cunoştinţele sale în arta
contrapunctului (n. 1583)

 

• 1/13 martie – Acum 130 de ani (1888) s-a
născut sociologul şi pedagogul rus Anton Makarenko; unul dintre
fondatorii metodei de educaţie bazată pe exigenţele
colectivităţii; primul care a condus colonii de muncă pentru
reeducarea delincvenţilor minori (m. 1939)

 

• 1 martie – Acum 80 de ani (1938) a murit
Gabriele D’Annunzio, poet şi prozator italian (n. 1863)

 

• 1 martie – Acum 60 de ani (1958) a murit
pictorul italian Giacomo Balla, fondator al curentului futurist, alături
de Umberto Boccioni, Carlo Carrà şi Gino Severini (în anul 1910 au semnat
„Manifestul futurist”) (n. 1871)

 

• 3 martie – „Ziua mondială a
scriitorilor”; se aniversează pe baza unei hotărâri a
Congresului Pen Clubului desfăşurat în 1985

 

• 3 martie – Ziua eliberării Bulgariei de
sub jugul otoman/1878 – 140 de ani. Ziua naţională

 

• 3 martie – Acum 250 de ani (1768) a murit
compozitorul italian Nicola Porpora (n. 1686)

 

• 4 martie – Acum 3430 de ani (1678) s-a
născut compozitorul italian Antonio Vivaldi (m. 1741)

 

• 4 martie – Acum 70 de ani (1948) s-a
născut cântăreţul britanic Shakin’ Stevens (numele real: Michael
Barratt)

 

• 4
martie – Alegeri parlamentare şi Municipale în El Salvador

 

• 4 martie – Los Angeles: A 90-a ediţie
a Galei premiilor Oscar, care va fi prezentată, pentru al doilea an la
rând, de umoristul american Jimmy Kimmel – la Dolby Theatre

 

• 5 martie – Ziua Mondială a
eficienţei energetice

 

• 5 martie – Acum 60 de ani (1958) a-a
născut cântăreţul american Andy Gibb, membru al formaţiei
„Bee Gees” (m. 1988)

 

• 5
martie – Alegeri senatoriale în Pakistan

 

• 5 – 8 martie – Kuala Lumpur, Malaezia: ABU
Digital Broadcasting Symposium 2018, sub egida Asia – Pacific Broadcasting
Union

 

• 6 martie – Ziua naţională a
Republicii Ghana (fosta Coastă de Aur); aniversarea proclamării
independenţei – 1957

 

• 6 martie – Acum 90 de ani (1928) a-a
născut scriitorul columbian Gabriel Garcia Marquez; Premiul Nobel pentru
literatură pe 1982 (m. 2014)

 

• 6 martie – Acum 25 de ani (1993) a fost
semnată, la Istanbul, „Convenţia privind cooperarea în domeniile
culturii, învăţământului, ştiinţei şi
informaţiei în zona Mării Negre” (cunoscută şi sub
denumirea „Convenţia de cooperare culturală a Mării
Negre”); prevede o colaborare mai largă, în domeniile enunţate,
între statele ce fac parte din zona de Cooperare Economică a Mării
Negre

 

• 7
martie – Alegeri prezidenţiale, parlamentare şi municipale în Sierra
Leone

 

• 8 martie – „Ziua
internaţională a femeii” (instituită în anul 1910); a fost
recunoscută oficial de către Naţiunile Unite în anul 1975,
odată cu proclamarea „Anului internaţional al femeii”
şi declararea perioadei 1976-1985 ca „Deceniu ONU pentru
condiţia femeii”; în 1977 Adunarea Generală a ONU a proclamat,
printr-o rezoluţie, „Ziua Naţiunilor Unite pentru drepturile
femeilor şi pace internaţională”

 

• 8 martie – Frankfurt: Reuniunea Consiliului
Guvernatorilor Băncii Centrale Europene, pe probleme de politică
monetară, urmată de o conferinţă de presă

 

• 8 – 18 martie – Geneva: A 88-a ediţie
a Salonului Internaţional Auto de la Geneva – la Palexpo

 

• 9 martie – Acum 100 de ani (1918) a murit
Frank Wedekind, prozator şi dramaturg german, actor în propriile piese
şi regizor (n. 1864)

 

• 9 martie – Acum 75 de ani (1943) s-a
născut celebrul şahist Robert (Bobby) Fischer; campion al SUA la 14
ani, a devenit mare maestru internaţional la 15 ani; campion mondial
(1972-1975) (m. 2008)

 

• 9 – 18 martie –  Pyeongchang, Coreea de Sud: Jocurile
Paralimpice de Iarnă 2018

 

• 10 martie – Acum 230 de ani (1788) a-a
născut Joseph Eichendorff, poet şi romancier german, ultimul mare
reprezentant al şcolii romantice germane (m. 1857)

 

• 10 martie – Acum 60 de ani (1958) a-a
născut actriţa americană de film Sharon Stone

 

• 10 martie – Acum 30 de ani (1988) a murit
cântăreţul american Andy Gibb, membru al formaţiei  „Bee
Gees” (n. 1958)

 

 

• 11 martie – „Ziua europeană a
victimelor terorismului”, declarată de Parlamentul European; data
propusă iniţial era 11 septembrie, ziua celor mai mari atentate
teroriste comise în lume (SUA, 2001); cele patru atentate comise la Madrid în
dimineaţa zilei de 11.III.2004 au determinat, însă, stabilirea
acestei date

 

• 11 martie – Acum 175 de ani (1843) a-a
născut Harald Höffding, filosof danez, istoric al filosofiei moderne (m.
1931)

 

• 11 martie – Acum 110 ani (1908) a murit
scriitorul italian Edmondo De Amicis (n. 1846)

 

• 11 martie – Acum 80 de ani (1938) Austria a
fost ocupată şi transformată în provincie a Germaniei naziste
(Anschluss-ul)

 

• 11
martie – Alegeri parlamentare în Columbia

 

• 12 martie – Ziua naţională a
statului Mauritius; aniversarea proclamării independenţei/1968 – 50
de ani

 

• 12 sau 13 martie – Acum 390 de ani (1628) a
murit John Bull, organist şi compozitor englez (n. 1562)

 

• 12 martie – Acum 90 de ani (1928) a-a
născut dramaturgul american Edward Albee (m. 2016)

 

•  12 – 15 martie – Strasbourg: Sesiune Plenară a
Parlamentului European

 

• 14 martie – Ziua Internaţională de
luptă împotriva barajelor şi pentru râuri, apă şi
viaţă

 

• 14 martie – „Ziua mondială a
numărului Pi” (Pi Day); în această zi, în şcoli din
întreaga lume, elevi şi profesori, folosind ca pretext celebrul
număr, iau parte la tot felul de concursuri în cadrul cărora trebuie
să calculeze cât mai multe zecimale ale acestuia

 

• 14 martie – Acum 85 de ani (1933) a-a
născut actorul britanic de film Michael Caine (numele real: Maurice Joseph
Micklewhite)

 

• 14 martie – Acum 85 de ani (1933) s-a
născut Quincy Jones, instrumentist (trompetist), producător,
orchestrator şi mentor al unei întregi generaţii de artişti
afro-americani

 

• 15 martie – Ziua mondială a drepturilor
consumatorilor

 

• 15 martie – Începutul Revoluţiei din
1848-1849 în Ungaria (împotriva dominaţiei habsburgice).
Sărbătoare naţională

 

• 15 martie – Acum 100 de ani (1918) a murit
compozitoarea franceză Lili Boulanger (n. 1893)

 

• 16/28 martie – Acum 150 de ani (1868) s-a născut
prozatorul şi dramaturgul rus Maxim Gorki (m. 1936)

 

• 16 martie – Acum 120 de ani (1898) a murit Aubrey
Beardsley, desenator şi ilustrator englez (n. 1872)

 

• 16 martie – Acum 90 de ani (1928) s-a
născut Christa Ludwig, mezzosoprană germană

 

• 16 – 19 martie – Paris: Rusia va fi
ţara invitată de onoare la Salonul Internaţional de Carte de la
Paris

 

• 17 martie – Ziua naţională a
Republicii Irlanda. Ziua Sfântului Patrick, patronul spiritual al Irlandei

 

• 17 martie – Acum 125 de ani (1893) a murit
Jules Ferry, jurist şi om politic republican francez; prim-ministru
(1880-1881 şi 1883-1885); rol important în expansiunea colonială
franceză în Africa şi Indochina (n. 1832)

 

• 17 martie – Acum 80 de ani (1938) s-a
născut Rudolf Nureev, balerin şi coregraf rus (m. 1993)

 

• 17 martie – Acum 70 de ani (1948), a fost
semnat Tratatul de la Bruxelles, pact militar şi economic, încheiat între
Belgia, Franţa, Luxemburg, Marea Britanie şi Olanda (cunoscut şi
sub denumirea de Uniunea Occidentală); prin acordurile de la Paris din
1954, cu participarea RFG şi Italiei, acest Tratat a stat la baza
creării Uniunii Europei Occidentale (UEO a început să activeze
oficial la 5.V.1955)

 

• 17 martie – Acum 60 de ani (1958) a intrat
în vigoare Convenţia Organizaţiei Interguvernamentale Maritime
Consultative (OIMC), încheiată la 6.III.1948, la Geneva (data
oficială a înfiinţării OIMC este considerată 13.I.1959,
când a avut loc prima sa reuniune; din 22.V.1982 şi-a schimbat numele în
Organizaţia Maritimă Internaţională; OMI este
instituţie specializată a ONU, cu sediul la Londra; România a devenit
membră a acestei organizaţii prin Decretul 114/1965)

 

• 17 martie – Acum 50 de ani (1968) a murit
compozitorul italian Mario Castelnuovo-Tedesco (n. 1895)

 

• 18 martie – „Ziua mondială a
invalizilor”; se marchează în a treia zi de duminică a lunii
martie

 

• 18 martie – Acum 160 de ani (1858) a-a
născut Rudolf Diesel, inginer german, inventator al motorului cu aprindere
prin compresiune care-i poartă numele (brevetat în 1892) (m. 1913)

 

• 18 martie – Primul tur al alegerilor prezidenţiale din
Rusia

 

• 19 martie – Acum 425 de ani (1593) s-a
născut Georges de la Tour, desenator şi pictor francez; uitat mai
bine de două secole, a fost redescoperit în anul 1915 (m. 1652)

 

• 19 martie – Acum 130 de ani (1888) s-a
născut Josef Alberts, pictor, poet şi pedagog american (m. 1976)

 

• 19 martie – Acum 60 de ani (1958) a avut
loc, la Strasbourg, sesiunea de stabilire a Adunării Parlamentare Europene
(primul preşedinte, francezul Robert Schuman), una dintre cele mai
importante instituţii comunitare; Parlamentul European (cum este denumit
în prezent) este ales (o dată la cinci ani) prin vot universal direct al
cetăţenilor din statele membre ale Uniunii Europene; are drept de
co-decizie în proiectarea legislaţiei comunitare, de a propune amendamente
(pe care Consiliul European trebuie să le ia în considerare) sau de a
bloca legi (dacă majoritatea se opune); de asemenea, Parlamentul European
are dreptul de a aproba sau respinge numirea preşedintelui Comisiei
Europene, de a aproba acorduri internaţionale şi acceptarea de noi
membri în Uniune, precum şi dreptul de a aproba sau respinge proiectul de
buget sau de a hotărî cheltuieli suplimentare

 

• 20 martie – „Ziua francofoniei”;
marchează înfiinţarea, la 20 martie 1970, a Agenţiei de
Cooperare Culturală şi Tehnică, devenită, în 1996,
Agenţia Francofoniei; se sărbătoreşte, în fiecare an, în
toate ţările care au în comun folosirea limbii franceze ca limbă
naţională oficială, de comunicaţie internaţională,
de cultură sau de lucru (România a intrat în Mişcarea francofonă
în anul 1991, cu statut de observator, iar în 1993 a devenit membru cu drepturi
depline)

 

• 20 martie – „Ziua
internaţională de combatere a insomniei” este marcată, la
iniţiativa OMS (Organizaţia Mondială a
Sănătăţii), în ziua echinocţiului de
primăvară, când ziua este egală cu noaptea, pentru a sugera
faptul că trebuie să existe un echilibru între activităţile
din timpul zilei şi odihna proprie timpului nopţii

 

• 20 martie – Ziua Internaţională a
astrologiei este marcată în ziua Echinocţiului de primăvară

 

• 20 martie – „Ziua
internaţională a teatrului pentru copii şi tineret”,
marcată pentru prima oară în anul 2001, la iniţiativa
Asociaţiei Internaţionale a Teatrului pentru Copii şi Tineret/ASSITEJ
(organizaţie nonguvernamentală, fondată în 1965)

 

• 20 martie – Tunisia îşi proclamă
independenţa de stat – 1956. Ziua naţională

 

• 20 martie – Acum 190 de ani (1828) s-a
născut dramaturgul norvegian Henrik Ibsen (m. 1906)

 

• 20 martie – Acum 100 de ani (1918) s-a
născut compozitorul german Bernd-Aloys Zimmerman (m. 1970)

 

• 20 martie – Acum 60 de ani (1958) s-a
născut actriţa americană de film Holly Hunter

 

• 20 martie – Acum 15 ani (2003), aviaţia
americană a lansat primele raiduri asupra Bagdadului, la scurt timp
după expirarea ultimatumului formulat de preşedintele SUA, George W.
Bush, la adresa lui Saddam Hussein; purtătorul de cuvânt al Casei Albe a
anunţat (la ora 4:50 locală) declanşarea războiului din
Irak

 

• 21 martie – „Zi internaţională
a copiilor străzii”, declarată printr-o rezoluţie a
forumului internaţional „Prietenii copiilor străzii”,
organizat la Varşovia (martie 1998 – 20 ani), sub egida Federaţiei
Internaţionale a Comunităţilor Educative (cu reprezentare în
peste 20 de ţări, inclusiv în România)

 

• 21 martie – „Ziua mondială a
poeziei”, proclamată prin Rezoluţia nr. 29 a celei de-a 30-a
sesiuni a Conferinţei generale a UNESCO (Paris, octombrie-noiembrie 1999);
este un prilej de celebrare şi de reflecţie asupra rolului fundamental
al poeziei în dialogul intercultural; în România „Ziua mondială a
poeziei” este marcată prin recitaluri de poezie şi muzică

 

• 21 martie – „Ziua
internaţională a teatrului de animaţie”,
sărbătorită începând din anul 2003 ( – 15 ani), la
iniţiativa Consiliului General al UNIMA (Union Internationale de la
Marionnette)

 

• 21 martie – „Ziua
internaţională pentru eliminarea discriminării rasiale”,
marcată în memoria a 69 de africani asasinaţi la Sharpeville, în
1960, în timpul unei demonstraţii paşnice împotriva apartheidului, de
către autorităţile rasiste de la Pretoria/RSA; a fost
proclamată de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 2142/1966

 

• 21 martie – „Ziua mondială a
sindromului Down”; zi de solidaritate cu cei afectaţi de o maladie
cromozomială („sindromul Down”), numită şi mongolism

 

• 21 martie – Ziua naţională a
Namibiei; aniversarea proclamării oficiale a independenţei – 1990

 

• 21 martie – Acum 60 de ani (1958) a-a
născut actorul american de film Gary Oldman

 

• 21 martie – Acum 20 de ani (1998) a murit
balerina rusă Galina Ulanova (n. 1910)

 

• 21 martie – Olanda: Alegeri municipale
şi Referendum asupra unei legi care le conferă serviciilor de
informaţii puteri extinse de supraveghere

 

• 21 martie – Frankfurt: Reuniunea Consiliului Guvernatorilor
Băncii Centrale Europene

 

• 22 martie – „Ziua mondială a
apei”, declarată la Conferinţa Naţiunilor Unite asupra
mediului şi dezvoltării Rio ’92 (Rio de Janeiro, 3-14.VI.1992); se
marchează din anul 1993 – 25 ani

 

• 22 martie – Albania: „Ziua Bektashinj”
– sărbătoare naţională musulmană, aprobată de
Parlamentul albanez în februarie 1996; este a treia sărbătoare
naţională musulmană („Bektashinj” reprezintă o
puternică sectă musulmană)

 

• 22 martie – Acum 170 de ani (1848) a avut
loc Răscoala de la Veneţia; proclamarea Republicii Veneţia
(până la 22.VIII.1849)

 

• 22 martie – Acum 75 de ani (1943) s-a
născut George Benson, chitarist şi interpret afro-american de
muzică soul, pop şi R&B

 

• 22 martie – Acum 70 de ani (1948) s-a
născut Sir Andrew Lloyd Weber, compozitor britanic, producător,
scenarist şi actor, autorul unor music-hall-uri celebre: „Jesus
Christ Superstar”, „Evita”, „Cats”

 

• 22 – 23 martie – Bruxelles: Reuniunea
Consiliului European

 

• 22 martie – Frankfurt: Reuniunea Consiliului General
al Băncii Centrale Europene

 

• 23 martie – „Ziua mondială a
meteorologiei” (la 23.III.1950 a intrat în vigoare Convenţia
Organizaţiei Mondiale a Meteorologiei – OMM, succesoare a
Organizaţiei Internaţionale a Meteorologiei, create în 1873); se
marchează din 1961

 

• 23 martie – Ziua naţională a
Republicii Islamice Pakistan; aniversarea proclamării independenţei –
1956

 

• 23 martie – Acum 70 de ani (1948) a murit
Nikolai A. Berdieaev, filosof mistic rus; întemeietor al „noului
creştinism”, variantă a existenţialismului religios (n.
1874)

 

• 23 – 24 martie – Vilnius, Lituania:
Reuniunea Comitetului Permanent al Adunării Parlamentare a NATO

 

• 24 martie – „Ziua mondială a
luptei împotriva tuberculozei epidemice”, proclamată de OMS
(Organizaţia Mondială a Sănătăţii); la
24.III.1882 medicul german Robert Koch a informat oficial comunitatea
ştiinţifică internaţională că a descoperit
bacilul TBC (Robert Koch a primit Premiul Nobel pentru medicină pe 1905)

 

• 24 martie – Acum 415 ani (1603) a murit
Elisabeta I (din dinastia Tudor), regină a Angliei şi a Irlandei
între anii 1558 şi 1603; reprezentantă a absolutismului; de numele
său se leagă restabilirea Bisericii Anglicane; a sprijinit
expansiunea colonială a Angliei, precum şi lupta împotriva Spaniei
(în timpul domniei sale a fost nimicită Invincibila Armada – 1588); a
încurajat înflorirea literaturii şi artelor; perioada domniei sale a fost
denumită şi „epoca elisabetană” (n. 1533)

 

• 24 martie – Acum 210 ani (1808) s-a
născut mezzosoprana spaniolă Maria Malibran (m. 1836)

 

• 25 martie – Ziua naţională a
Republicii Elene; aniversarea Revoluţiei pentru independenţa
naţională – 1821. NOTĂ: La 25.III.1924 Adunarea
Constituantă proclamă Grecia republică, sub denumirea de Republica
Elenă

 

• 25 martie – Acum 100 de ani (1918) a murit
compozitorul francez Claude Debussy (n. 1862)

 

• 26 martie – Sărbătoarea
naţională a Republicii Populare Bangladesh; aniversarea
proclamării independenţei – 1971

 

• 26 martie/8 aprilie – Acum 100 de ani (1918)
a început, la Roma, un Congres al naţionalităţilor asuprite de
monarhia austro-ungară (încheiat la 28.III/10.IV.1918); s-a votat o
moţiune prin care se cerea recunoaşterea dreptului fiecărei
naţiuni de a se constitui în stat naţional independent sau de a se
uni cu statul său naţional, dacă acesta există

 

• 26 martie – Acum 100 de ani (1918) a murit Cezar
Cui, compozitor şi critic muzical rus (n. 1835)

 

• 27 martie – „Ziua mondială a
teatrului”; a fost iniţiată de Institutul Internaţional de
Teatru în cadrul Congresului Mondial din 1961, de la Viena; a fost
sărbătorită prima dată în 1962, la 27 martie, ziua în care
se deschidea stagiunea Teatrului Naţiunilor la Paris

 

• 27 martie – Acum 120 de ani (1898),
inventatorul american de origine irlandeză John Holland (1841-1914) a testat
primul submarin acceptat de Marina militară a SUA („Holland
VI”), proiectat şi construit de el

 

• 27 martie – Acum 50 de ani (1968), a murit,
într-o catastrofă aviatică, în timpul unui antrenament, cosmonautul
rus Iuri Gagarin, primul om care a zburat în Cosmos (la 12.IV.1961, la bordul
navei „Vostok”; zborul a durat 89,1 minute, nava înconjurând
Pământul o singură dată) (n. 1934)

 

• 27 – 28 martie – Geneva: Evenimentul
BroadThinking 2018, sub egida European Broadcasting Union (EBU)

 

• 28 martie – Acum 90 de ani (1928) s-a
născut politologul american de origine poloneză Zbigniew Brzezinski;
fost consilier pe probleme de securitate naţională al
preşedintelui american Jimmy Carter; autor a numeroase lucrări în
domeniile relaţiilor internaţionale, al securităţii şi
politologiei (m. 2017)

 

• 28 martie – Acum 75 de ani (1943) a murit
compozitorul rus Serghei Rahmaninov (n. 1873)

 

• 29 martie – Acum 75 de ani (1943) s-a
născut compozitorul grec Vangelis (Evangelos Odysseas Papathanassiou)

 

• 30 martie – „Ziua
Pământului”, zi de protest a palestinienilor, în memoria celor care
s-au opus confiscării terenurilor autohtonilor de către
autorităţile israeliene de ocupaţie în 1976. NOTĂ: A nu se
confunda cu „Ziua Pământului” care se marchează la 22
aprilie, ca o acţiune internaţională cu scopul de a uni
locuitorii Planetei în lupta pentru apărarea mediului înconjurător

 

• 30 martie – Acum 165 de ani (1853) s-a
născut Vincent Van Gogh, pictor, desenator şi gravor olandez (m.
1890)

 

• 30 martie – Acum 50 de ani (1968) s-a
născut cântăreaţa canadiană Céline Dion

 

• 31 martie – Acum 125 de ani (1893) s-a
născut dirijorul austriac Clemens Krauss (m. 1954)

 


aprilie – Alegeri prezidenţiale în Muntenegru

 


aprilie – Alegeri parlamentare în Gabon

 


aprilie – Alegeri prezidenţiale (în Parlament) în Bangladesh

 

• 1 aprilie – „Ziua Păcălelilor”

 

• 1 aprilie – „Ziua
internaţională a păsărilor”; este marcată din
anul 1906, pe baza Convenţiei cu privire la apărarea
păsărilor (în 1997, după 45 de ani de întrerupere, s-a reluat
sărbătorirea acestei zile în România)

        

• 1 aprilie – Acum 440 de ani (1578) s-a
născut medicul englez William Harvey; considerat fondatorul fiziologiei
moderne (în 1628 a descris circulaţia sangvină) (m. 1657)

 

• 1 aprilie – Acum 150 de ani (1868) s-a
născut poetul francez Edmond Rostand (m. 1918)

 

• 1 aprilie – Acum 145 de ani (1873) s-a
născut Serghei Rahmaninov, pianist, compozitor şi dirijor rus (m.
1943)

 

• 1 aprilie – Alegeri indirecte – desemnarea
celor doi căpitani-regenţi pentru conducerea ţării, în San
Marino. Schimbarea are loc, în fiecare an, la 1 aprilie şi la 1 octombrie
(San Marino este cea mai veche republică din Europa, în virtutea
Constituţiei republicane din 1263)

 

• 2 aprilie – „Ziua
internaţională a cărţii pentru copii”; este aniversată,
din 1967, pentru a marca ziua de naştere a lui Hans Christian Andersen
(1805 -1875), scriitor danez pentru copii

 

• 2 aprilie – Acum 90 de ani (1928) s-a
născut Serge Gainsbourg, poet, cantautor, actor şi regizor de film
francez (m. 1991)

 

• 2 aprilie – Acum 90 de ani (1928) a murit
chimistul american Theodore William Richards; lucrări în domeniul
metodelor de determinare precisă a greutăţii atomice a
elementelor chimice; Premiul Nobel pentru chimie pe 1914 (n. 1868)

 

• 2 aprilie – Norristown, Pennsylvania, SUA:
Începe al doilea proces al vedetei americane de televiziune Bill Cosby, care
este urmărit pentru agresiune sexuală

 

• 3 aprilie – Acum 90 de ani (1928) s-a
născut Don Gibson, cântăreţ, chitarist şi compozitor
country american, supranumit şi „poetul trist” (m. 2003)

 

• 3 aprilie – Acum 70 de ani (1948) a început
aplicarea Planului Marshall, denumire dată propunerii guvernului SUA de a
ajuta ţările din Europa Occidentală (după terminarea celei
de-a doua conflagraţii mondiale), prezentată de secretarul de stat
George Marshall la 5 iunie 1947 (în septembrie 1947 a avut loc, la Paris, o
conferinţă economică a statelor vest-europene care au acceptat,
în esenţă, Planul Marshall, în vigoare până în iunie 1951)

 

• 3 aprilie – Acum 70 de ani (1948) s-a
născut Jaap de Hoop Scheffer, om politic olandez, secretar general al NATO
(desemnat la 22.IX.2003 de către cei 19 ambasadori ai statelor membre ale
Alianţei Nord-Atlantice; succesor al britanicului George Robertson, a
preluat oficial funcţia la 5.I.2004, iar mandatul său s-a încheiat la
1.VIII.2009)

 

• 3 aprilie – Acum 60 de ani (1958) s-a
născut actorul american de film Alec Baldwin

 

• 4 aprilie – Ziua internaţională de
atenţionare despre pericolul minelor, sub egida ONU

 

• 4 aprilie – Ziua naţională a
Republicii Senegal; aniversarea proclamării independenţei – 1960

 

• 4 aprilie – Acum 220 de ani (1798) a murit
Giovanni Giacomo Casanova, aventurier italian, celebru prin peripeţiile
sale galante evocate în memoriile intitulate „Povestea vieţii mele”
(n. 1725)

 

• 4 aprilie – Acum 160 de ani (1858) s-a
născut Remy de Gourmont, scriitor, critic literar şi teoretician
simbolist francez (m. 1915)

 

• 4 aprilie – Acum 100 de ani (1918) a murit Hermann
Cohen, filosof neokantian german, unul dintre întemeietorii „Şcolii
de la Marburg”; preocupat de filosofia religioasă iudaică (n. 1842)

 

• 4 aprilie – Acum 50 de ani (1968) a murit (a
fost asasinat) Martin Luther King, pastor şi publicist american; lider al
mişcării populaţiei de culoare din SUA pentru recunoaşterea
pe cale paşnică a drepturilor civile ale afro-americanilor; Premiul
Nobel pentru pace pe 1964 (n. 1929). NOTĂ: Ziua sa de naştere este
marcată în SUA ca sărbătoare naţională în cea de-a
treia zi de luni din ianuarie

 

• 4 aprilie – Acum 35 de ani (1983) a început
prima misiune a navetei spaţiale americane „Challenger” (la
28.I.1986, la a patra misiune, după 73 de secunde de la decolarea de la
Cape Canaveral, naveta a explodat, accidentul soldându-se cu moartea celor
şapte astronauţi aflaţi la bord; catastrofa navetei a fost
considerată, în epocă, drept cel mai grav accident din istoria
spaţială a SUA)

 

• 5 aprilie – Acum 430 de ani (1588) s-a
născut filosoful englez Thomas Hobbes (m. 1679)

 

• 5 aprilie – Acum 110 ani (1908) s-a
născut actriţa americană de film Bette Davis (m. 1989)

 

• 5 aprilie – Acum 110 ani (1908) s-a
născut dirijorul austriac Herbert von Karajan (m. 1989)

 

• 5 aprilie – Acum 10 ani (2008) a murit
Charlton Heston (John Charles Carter), actor american (n. 1923)

 

• 6 aprilie – Ziua internaţională a
sportului pentru dezvoltare şi pace, sub egida ONU

 

• 6 aprilie – Acum 535 de ani (1483) s-a
născut Rafael (Raffaello Sanzio), pictor şi arhitect italian din
epoca Renaşterii (m. 1520)

 

• 6 aprilie – Acum 490 de ani (1528) a murit
pictorul şi gravorul german Albrecht Dürer (n. 1471)

 

• 6 aprilie – Acum 90 de ani (1928) s-a
născut James Watson, genetician şi biofizician american; Premiul
Nobel pentru medicină pe 1962, împreună cu britanicul Francis Crick
şi neozeelandezul Maurice Wilkins pentru descoperirea, în 1953, a
structurii ADN

 

• 7 aprilie – „Ziua mondială a
sănătăţii”; marchează începerea
activităţii, acum 70 de ani (1948), a Organizaţiei Mondiale a
Sănătăţii/OMS (instituţie specializată a
Naţiunilor Unite, creată la 22.VII.1946, cu sediul la Geneva; România
este membru al OMS din anul 1948; se sărbătoreşte din anul 1950

 

• 7 aprilie – Acum 160 de ani (1858) a murit
Anton Diabelli, compozitor austriac (n. 1781)

 

• 7 aprilie – Acum 90 de ani (1928) s-a
născut Alan Pakula, regizor american de film, scenarist şi
producător (m. 1998)

 

• 7 aprilie – Acum 50 de ani (1968) a fost
creat „Clubul de la Roma”, for internaţional, de tip think tank,
cu caracter neoficial, care reuneşte personalităţi din diverse
domenii de activitate din mai multe ţări de pe glob, inclusiv din
România,  preocupate de studierea şi dezbaterea principalelor probleme cu
care se confruntă lumea contemporană. Clubul de la Roma a fost fondat
de către Aurelio Peccei, industriaş, fost preşedinte al
companiei Fiat şi Alexander King, om de ştiinţă
scoţian

 

• 8 aprilie – – „Ziua
internaţională a rromilor”; se sărbătoreşte
organizarea primului Congres al rromilor de pretutindeni, care s-a
desfăşurat la Londra, la 8.IV.1971

 

• 8 aprilie – Acum 200 de ani (1818) s-a
născut August Wilhelm von Hofmann, chimist german, fondatorul
Societăţii germane de chimie (m. 1892)

 

• 8 aprilie – Acum 170 de ani (1848) a murit
compozitorul italian Gaetano Donizetti (n. 1797)

 

• 8 aprilie – Acum 80 de ani (1938) sS-a
născut Kofi Annan, diplomat ghanez, fost secretar general al ONU între
anii 1997 şi 2006 (două mandate de cinci ani); Premiul Nobel pentru
pace pe anul 2001, alături de Organizaţia Naţiunilor Unite

 

• 8 aprilie – Acum 45 de ani (1973) a murit
Pablo Picasso, pictor, grafician, sculptor şi ceramist spaniol, stabilit
definitiv la Paris în 1903 (n. 1881)

 

• 9 aprilie – Acum 85 de ani (1933) s-a
născut actorul francez de film Jean-Paul Belmondo

 

• 8 aprilie – Al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din
Rusia (dacă este cazul)

 

• 11 aprilie – „Ziua internaţională a celor
eliberaţi din lagărele de concentrare fasciste”; este
marcată în ziua eliberării, la 11.IV.1945, a lagărului de la
Buchenwald (simbol al ororilor naziste)

 

• 11 aprilie – Frankfurt: Reuniunea Consiliului
Guvernatorilor Băncii Centrale Europene

 

• 12 aprilie – „Ziua mondială a
aviaţiei şi cosmonauticii” (aniversare stabilită de
Federaţia Internaţională a Aviaţiei); marchează primul
zbor al omului în Cosmos, în anul 1961; este vorba de zborul în spaţiu al
sovieticului Iuri Gagarin, la bordul navei „Vostok”, zbor care a
durat 108 minute; de la bordul navei a avut loc, în direct, o transmisie
televizată

 

• 12 aprilie – „Ziua mondială a
Holocaustului”; se comemorează din 1979, anual (la o dată
variabilă în funcţie de calendarul religios ebraic) în amintirea
celor aproximativ şase milioane de evrei ucişi în timpul celui de-al
doilea război mondial

 

• 12 aprilie – Acum 130 de ani (1888) s-a
născut pianistul rus Henric Neuhaus (m. 1964)

 

• 12 aprilie – Acum 120 de ani (1898)
fizicienii Marie Sklodowska-Curie (de origine poloneză) şi soţul
ei, Pierre Curie (francez), au descoperit elementele chimice radioactive radiu
şi poloniu

 

• 12 aprilie – Acum 85 de ani (1933) s-a
născut Montserrat Caballé, cântăreaţă de operă
(soprană) spaniolă

 

• 12 aprilie – Acum 80 de ani (1938) a murit
basul rus Feodor Şaliapin (n. 1873)

 

• 12
aprilie – Alegeri municipale în Gambia

 

• 14 aprilie – Acum 175 de ani (1843) a murit
compozitorul austriac Joseph Lanner (n. 1801)

 

• 14 aprilie – Acum 30 de ani (1988),
reprezentanţi ai URSS, SUA, Pakistan şi Afganistan au semnat un acord
(mediat de ONU) privind încetarea focului şi retragerea etapizată a
trupelor sovietice din Afganistan (instalate aici în decembrie 1979; ultimii
soldaţi sovietici au părăsit ţara la 15.II.1989)

 

• 15 aprilie – „Ziua mondială a
diagnosticării diabetului”; prin marcarea acestei zile se atrage
atenţia asupra creşterii tot mai accentuate a îmbolnăvirilor de
diabet

 

• 15 aprilie – Acum 175 de ani (1843) s-a
născut Henry James, scriitor şi critic literar american naturalizat
britanic (m. 1916)

 

• 15 aprilie – Acum 160 de ani (1858) s-a
născut sociologul francez Émile Durkheim; a întemeiat, în 1896, revista
„L’Année sociologique”, în jurul căreia s-a constituit
şcoala franceză de sociologie (m. 1917)

 

• 15 aprilie – Acum 140 de ani (1878) s-a
născut scriitorul elveţian de limbă germană Robert Walser;
recunoscut post-mortem ca unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi
ai prozei elveţiene (m. 1956)

 

• 15 aprilie – Acum 80 de ani (1938) a murit
scriitorul peruan César Vallejo (n. 1892)

 

• 15 aprilie – Acum 20 de ani (1998) a murit
(aparent din cauze naturale) Pol Pot (pe numele adevărat: Saloth Sar),
dictator al Cambodgiei între anii 1976 şi 1979 şi liderul gherilei
comuniste Khmerii roşii; regimul instalat de el prin forţă a
adoptat o serie de măsuri care au dus la moartea a peste 1,7 milioane de
cambodgieni (aproximativ 20 la sută din populaţia ţării),
mai multe milioane de cambodgieni au fost arestaţi, iar alţii s-au
exilat; în 1979 regimul său de teroare a fost înlăturat de trupele
vietnameze (n. 1928)

 

• 16 aprilie – „Ziua
internaţională a astronomiei”; este o manifestare care a
apărut mai întâi în SUA, în anul 1973 (- 45 de ani), pentru a atrage
atenţia publicului asupra acestei ştiinţe şi
reprezintă momentul când astronomi profesionişti şi amatori se
întâlnesc pentru a împărtăşi din cunoştinţele şi
informaţiile lor şi pentru a oferi tuturor celor interesaţi
posibilitatea de a observa în mod direct frumuseţile boltei cereşti

 

• 16 aprilie – Acum 230 de ani (1788) a murit
Georges (Louis Leclerc) de Buffon, naturalist şi scriitor francez; unul
dintre întemeietorii concepţiei evoluţioniste (n. 1707)

 

• 16 aprilie – Acum 190 de ani (1828) a murit
Francisco de Goya, pictor, desenator şi gravor spaniol (n. 1746)

 

• 16 – 19 aprilie – Strasbourg: Sesiune Plenară a
Parlamentului European

 

• 16 aprilie – Boston, SUA: Maratonul
internaţional de la Boston

 

• 17 aprilie – „Ziua mondială de
luptă împotriva organismelor modificate genetic”

 

• 17 aprilie – Sărbătoarea
naţională a Republicii Arabe Siriene; aniversarea proclamării
independenţei – 1946

 

• 18 aprilie – „Ziua
internaţională pentru conservarea monumentelor”; stabilită
în 1983 de Consiliul Adunării mondiale pentru păstrarea monumentelor
şi locurilor de interes/ICOMOS – creat pe lângă UNESCO în 1967;
sărbătorită pentru prima dată la 18.IV.1984

 

• 18 aprilie – „Ziua mondială a
radioamatorismului”; marchează data de 18.IV.1925, când, la Paris,
s-a luat hotărârea de înfiinţare a Uniunii Internaţionale a
Radioamatorilor – IARU

 

• 18 aprilie – Ziua naţională a
Republicii Zimbabwe; aniversarea proclamării independenţei – 1980 

 

• 18 aprilie – Acum 120 de ani (1898) a murit
pictorul francez Gustave Moreau (n. 1826)

 

• 18 aprilie – 16 mai – Acum 75 de ani (1943)
a avut loc revolta populaţiei evreieşti din ghetoul Varşoviei
împotriva trupelor germane (rezultatul reprimării revoltei: 60.000 de
morţi, ghetoul complet distrus)

 

• 19 aprilie – Ziua Independenţei
Israelului (Yom Ha’atzmaut); marchează proclamarea statului independent
Israel, la 14.V.1948 (acum 70 de ani), când a luat sfârşit mandatul
britanic asupra Palestinei, pe baza unei rezoluţii a Adunării
Generale a ONU, din 29.XI.1947; Rezoluţia stipula crearea pe teritoriul
Palestinei a două state: unul evreu şi altul arab (data
aniversării acestui eveniment variază, în fiecare an, în funcţie
de calendarul religios ebraic)

 

• 19 aprilie – Acum 430 de ani (1588) a murit
pictorul italian Paolo Veronese (n. 1528)

 

• 20 aprilie – Acum 250 de ani (1768) a murit
pictorul italian Canaletto (Giovanni Antonio Canal) (n. 1697)

 

• 20 aprilie – Acum 210 ani (1808) s-a
născut Louis-Napoléon Bonaparte (nepot de frate al împăratului
Napoleon I), primul preşedinte al celei de-a 2-a Republici Franceze
(1848-1852); în decembrie 1852, în urma unei lovituri de stat, s-a proclamat
împărat al Franţei, sub numele Napoleon al III-lea; în prima parte a
domniei a promovat o politică autoritară; după 1860 a acordat
unele libertăţi democratice; detronat în 1870 (m. 1873, în exil, în
Anglia)

 

• 20 aprilie – Acum 125 de ani (1893) s-a
născut Harold Lloyd, actor american de film; una dintre cele mai populare
vedete ale filmului mut, alături de Charles Chaplin şi Buster Keaton
(m. 1971)

 

• 20 aprilie – Acum 125 de ani (1893) s-a
născut Joan Miró, pictor şi grafician spaniol (m. 1983)

 

• 20 aprilie – Acum 110 ani (1908) s-a
născut interpretul american de jazz Lionel Hampton (m. 2002)

 

• 20 aprilie – Acum 75 de ani (1943) s-a
născut Sir John Eliot Gardiner, dirijor englez

 

• 21 aprilie – Acum 190 de ani (1828) s-a
născut Hyppolyte Taine, istoric, estetician şi filosof francez (m.
1893)

 

• 22 aprilie – „Ziua Planetei
Pământ” (prima oară a fost sărbătorită în SUA, în
anul 1970, la ideea senatorului american Gaylord Nelson, când peste 20 de
milioane de americani s-au adunat sub steagul Mamei Natura); se marchează
ca o acţiune internaţională din anul 1990, cu scopul de a uni
locuitorii Planetei în lupta pentru apărarea mediului înconjurător

 

• 22 aprilie – Acum 360 de ani (1658) s-a
născut  compozitorul italian Giuseppe Torelli (m. 1709)

 

• 22 aprilie – Acum 50 de ani (1968) a fost
semnat Acordul internaţional cu privire la salvarea cosmonauţilor,
reîntoarcerea lor şi restituirea obiectelor lansate în spaţiul cosmic
(a intrat în vigoare la 3.XII.1968)

 

• 22 aprilie – Acum 25 de ani (1993) a avut
loc inaugurarea oficială, la Washington, a Muzeului Memorial al
Holocaustului, monument dedicat de americani memoriei celor 6 milioane de evrei
ucişi în timpul celui de-al doilea război mondial şi altor
victime ale fanatismului nazist (Memorialul a fost deschis publicului la 26
aprilie acelaşi an)

 

• 22
aprilie – Alegeri prezidenţiale, parlamentare şi locale în Paraguay

 

• 22 aprilie – Londra: Maratonul
internaţional de la Londra

 

• 23 aprilie – Ziua mondială a
cărţii şi a dreptului de autor, sub egida ONU

 

• 23 aprilie – Acum 160 de ani (1858) s-a
născut fizicianul german Max Planck; a pus bazele mecanicii cuantice;
contribuţii la teoria relativităţii; Premiul Nobel pentru
fizică pe 1918 (m. 1947)

 

• 23 aprilie – Acum 100 de ani (1918) s-a
născut Maurice Druon, romancier, eseist şi istoric  francez; membru
de onoare străin al Academiei Române (1996)

 

• 23 aprilie – Acum 90 de ani (1928) s-a
născut Shirley Temple, actriţă de film (copilul-vedetă al
anilor ’30) şi diplomat american (m. 2014)

 

• 23 – 27 aprilie – Strasbourg: A doua parte
a sesiunii ordinare 2018 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
(APCE)

 

• 23 aprilie – UNESCO a desemnat orașul
Atena, capitala Greciei, drept „Capitala Mondială a Cărții în
2018”,
începând cu 23 aprilie, Ziua Internaţională a
cărţii şi drepturilor de autor

 

• 24 aprilie – „Ziua mondială a
protecţiei animalelor de laborator”

 

• 24 aprilie – Armenia: Comemorarea victimelor
genocidului din anul 1915

 

• 24 aprilie – Acum 275 de ani (1743) s-a
născut Edmund Cartwright, inginer englez, inventatorul războiului de
ţesut mecanic, brevetat în 1785 (m. 1823)

 

• 24 aprilie – Acum 150 de ani (1868) s-a
născut matematicianul sârb Michael Petrović; creator al metodei
spectrale în algebră, aritmetică, calculul integral şi teoria
funcţiilor; a stabilit metodele de studiu direct în ecuaţiile
diferenţiale cu ajutorul figurilor geometrice; membru de onoare
străin al Academiei Române (1938) (m. 1943)

 

• 24 aprilie – Acum 135 de ani (1883) s-a
născut Jaroslav Hašek, scriitor satiric ceh (m. 1923)

 

• 24 aprilie – Acum 120 de ani (1898), SUA
invada Cuba, declanşând războiul hispano-american care se va încheia
prin Tratatul de pace de la Paris, semnat la 10.XII.1898; prin acest tratat
erau pierdute ultimele colonii spaniole din America şi Asia – insulele
Porto Rico, Guam şi Filipine reveneau SUA, iar Cuba era declarată,
formal, independentă

 

• 25 aprilie – În Portugalia se
sărbătoreşte „Ziua libertăţii”; în 1974 a avut
loc „Revoluţia garoafelor”, care a înlăturat regimul de
dictatură fascistă instaurat de Antonio de Oliveira Salazar (în 1933)
şi a deschis calea spre restaurarea democraţiei

 

• 25 aprilie – Acum 100 de ani (1918) s-a
născut pictorul italian Remo Brindisi, considerat fondatorul
mişcării „Noua Reprezentare” (m. 1996)

 

• 25 aprilie – Referendum pentru autodeterminare în
Insulele Faroe (regiune autonomă a Danemarcei)

 

• 26 aprilie – „Ziua mondială a
proprietăţii intelectuale”, marcată din iniţiativa
Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (OMPI),
organism specializat al ONU, cu sediul la Geneva

 

• 26 aprilie – Rusia: „Ziua victimelor
catastrofelor şi accidentelor nucleare” (decretată de Prezidiul
Parlamentului rus la 22.IV.1993); marchează accidentul nuclear, din
26.IV.1986, de la centrala atomică de la Cernobîl (Ucraina de astăzi,
atunci în URSS)

 

• 26 aprilie – Crearea Republicii Unite
Tanzania – 1964. Ziua naţională

 

• 26 aprilie – Acum 220 de ani (1798) s-a
născut Eugène Delacroix, pictor, desenator, gravor şi litograf
francez (m. 1863)

 

• 26 aprilie – Acum 120 de ani (1898) s-a
născut poetul spaniol Vicente Aleixandre; Premiul Nobel pentru
literatură pe anul 1977 (m. 1984)

 

• 26 aprilie – Acum 50 de ani (1968) a murit
John Heartfield, pictor, grafician şi fotograf german (n. 1891)

 

• 26 aprilie – Frankfurt: Reuniunea Consiliului
Guvernatorilor Băncii Centrale Europene, pe probleme de politică
monetară, urmată de o conferinţă de presă

 

• 27 aprilie – „Ziua mondială a
oraşelor înfrăţite”; la 28.IV.1957 a fost constituită
(la Aix-les-Bains, Franţa) Federaţia Mondială a Oraşelor
Înfrăţite, cu sediul la Paris (se sărbătoreşte în
ultima duminică a lunii aprilie, începând din 1985); iată şi
câteva oraşe româneşti înfrăţite cu oraşe din alte
ţări: Sinaia cu Aosta (Italia), Galaţi cu Coventry (Marea
Britanie), Craiova cu Nanterre (Franţa), Constanţa cu Turku
(Finlanda) şi cu Boulogne-sur-Mer (Franţa), Cluj cu Dijon
(Franţa) ş.a.

 

• 27 aprilie – Sărbătoarea
naţională a Republicii Africa de Sud: „Ziua
Libertăţii” (Freedom Day); la 27.IV.1994 au avut loc primele
alegeri multirasiale din R. Africa de Sud

 

• 27 aprilie – Ziua naţională a
Republicii Sierra Leone; aniversarea proclamării independenţei – 1961

 

• 27 aprilie – Ziua naţională a
Republicii Togo; aniversarea proclamării independenţei – 1960

 

• 27 aprilie – Ziua Drapelului de Stat al
Republicii Moldova

 

• 28 aprilie – Ziua Mondială a siguranţei şi
sănătăţii la locul de muncă

 

• 28 aprilie – „Ziua
internaţională de comemorare a victimelor accidentelor de muncă
şi ale bolilor profesionale”, declarată de Organizaţia
Internaţională a Muncii

 

• 28 aprilie – Acum 260 de ani (1758) s-a
născut James Monroe, om politic american, preşedinte al SUA între
anii 1817 şi 1825, autorul doctrinei purtându-i numele (doctrină ce
condamna orice intervenţie europeană în afacerile interne ale
Americii şi viceversa), enunţată prin declaraţia
prezentată de preşedintele Monroe în faţa Congresului, în anul
1823 (m. 1831)

 

• 28 aprilie – Acum 150 de ani (1868) s-a
născut Bartolomeo Nogara, arheolog şi istoric de artă italian;
studii referitoare la cercetări muzeale şi la istoria etruscilor; a
sprijinit activitatea Şcolii Române de la Roma; membru de onoare
străin al Academiei Române (1943) (m. 1954)

 

• 28 aprilie – Acum 90 de ani (1928) s-a
născut pictorul francez Yves Klein, considerat părintele picturii
monocrome (m. 1962)

 

• 29 aprilie – „Ziua
internaţională a dansului”; marchează naşterea
coregrafului francez Jean Georges Noverre (n. 29.IV.1727), creator al baletului
modern; se celebrează din anul 1982, la iniţiativa Comitetului
Internaţional al Dansului din cadrul Institutului Internaţional de
Teatru (ITI – UNESCO)

 

• 29 aprilie – Acum 60 de ani (1958) a fost
încheiată, la Geneva, Convenţia asupra platoului continental (România
a aderat la această Convenţie la 31.VIII.1961)

 

• 29 aprilie – Acum 60 de ani (1958) a fost
creată Comisia Economică ONU pentru Africa (CEA)

 

• 29
aprilie – Alegeri prezidenţiale şi parlamentare în Congo

 

• 30 aprilie – Ziua internaţională a
jazz-ului, sub egida ONU

 

• 30 aprilie – În Vietnam se marchează
„Ziua Victoriei”; la 30.IV.1975 a luat sfârşit războiul
izbucnit în urmă cu peste 40 de ani, soldat cu peste 2,5 milioane de
morţi şi distrugeri incalculabile; va urma reunificarea
ţării – Vietnamul de Sud cu R.D. Vietnam, iar la 2.VII.1976 va fi
proclamată Republica Socialistă Vietnam

 

• 30 aprilie – Acum 135 de ani (1883) a murit
pictorul francez Édouard Manet (n. 1832)

 


mai – Alegeri parlamentare şi locale în Italia

 


mai – Alegeri parlamentare în Malaezia

 


mai – Alegeri parlamentare în Pakistan

 


mai – Alegeri prezidenţiale şi parlamentare în Madagascar

 


mai – Alegeri parlamentare şi locale în Guineea Ecuatorială

 


mai – Alegeri pentru Adunarea Naţională în Bhutan

 


mai – Alegeri parlamentare în Polinezia Franceză

 

• 1 mai – Ziua Internaţională a
Muncii

 

• 1 mai – „Ziua mondială de
luptă împotriva astmului”; marcată, anual, la începutul lunii
mai, la o dată variabilă, sub patronajul Naţiunilor Unite
şi al organizaţiei Global Initiative for Asthma (GINA)

 

• 1 mai – Acum 40 de ani (1978) a murit Aram
Haciaturian, compozitor şi dirijor armean (n. 1903)

 

• 2 mai – Acum 175 de ani (1843) s-a
născut Carl Ziehrer, compozitor austriac (m. 1922)

 

• 2 mai – Acum 10 ani (2008) a avut unul din
cele mai mari dezastre naturale din istoria recentă a omenirii – cel mai
mare dezastru natural de la Cutremurul din Oceanul Indian din decembrie 2004:
Ciclonul Nargis a lovit sudul statului Myanmar, cu rafale de vânt care au ajuns
la 240 km/h care au măturat construcţiile, lăsând în urmă
2,4 milioane de sinistraţi şi peste 140.000 de morţi şi
dispăruţi

 

• 2 – 3 mai – Strasbourg: Sesiune Plenară a
Parlamentului European

 

• 2 mai – Frankfurt: Reuniunea Consiliului
Guvernatorilor Băncii Centrale Europene

 

• 3 mai – „Ziua mondială a
libertăţii presei” (World Press Freedom Day); a fost
hotărâtă de Adunarea Generală a ONU, în anul 1993, la propunerea
Conferinţei generale a UNESCO din 15.X.1991; marchează semnarea, la 3.V.1991,
a „Declaraţiei de la Windhoek” (Africa de Sud), care sublinia
că „o presă liberă, pluralistă şi
independentă este o componentă esenţială a oricărei
societăţi democratice”

 

• 3 mai – Ziua naţională a Poloniei;
adoptarea primei Constituţii a ţării, de către Seimul
polonez, în 1791, a doua Constituţie democratică din lume, după
cea a SUA, şi prima din Europa

 

• 3 mai – Acum 120 de ani (1898) s-a
născut (la Kiev, Ucraina) Golda Meir, om politic israelian, unul dintre
fondatorii statului Israel (1948); ministru de externe (1956-1966); prim-ministru
(1969-1974) (m. 1978)

 

• 3 mai – Acum 85 de ani (1933) s-a
născut cântăreţul american de soul James Brown, cel mai popular
interpret afro-american al anilor ’60-’70 ai secolului XX (m. 2006)

 

• 3 – 5 mai – Los Angeles, SUA: Al 8-lea
summit mondial al radiourilor – la W Hotel

 

???? • 3 mai – Este decernat Premiul
pentru libertatea presei mondiale Guillermo Cano, sub egida UNESCO, în cadrul
conferinţei dedicate Zilei Mondiale a Libertăţii Presei

 

• 5 mai – Ziua patrimoniului mondial african,
sub egida ONU

 

• 5 mai – „Ziua Europei”; a fost
instituită de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei (CE), în
anul 1964, pentru a marca aniversarea creării CE, la 5.V.1949. Consiliul
Europei (cea mai veche instituţie politică de pe continent, cu sediul
la Strasbourg, Franţa) a fost fondat cu scopul de a realiza o uniune între
statele democratice europene (la 4.X.1993 Comitetul de Miniştri al CE a
hotărât admiterea  României ca membru al organizaţiei; la 7.X.1993 a
avut loc ceremonia de semnare a documentelor de aderare a României la CE)

 

• 5 mai – Acum 200 de ani (1818) s-a
născut Karl Marx, teoretician social şi economist german; fondatorul
mişcării comuniste, al cărei program l-a elaborat împreună
cu conaţionalul său Friedrich Engels, în 1848, în „Manifestul
Partidului Comunist”; organizator şi lider al Internaţionalei I;
pornind de la ideea de dialectică derivată din Hegel, a formulat,
împreună cu Engels, bazele materialismului istoric; concepţiile sale
filosofice, economice şi istorice au influenţat puternic societatea
secolului XX (m. 1883)

 

• 6 mai – Acum 380 de ani (1638) a murit
Cornelius Jansen, filosof şi teolog olandez (iniţiator al curentului
social-religios catolic ce-i poartă numele – jansenismul) (n. 1585)

 

• 6 mai – Acum 260 de ani (1758) s-a
născut Maximilien Robespierre, om politic francez; figură
centrală a Revoluţiei burgheze de la 1789 din Franţa; supranumit
„Incoruptibilul” (credea în virtutea morală absolută);
şef al guvernului revoluţionar (1793-1794); a instaurat dictatura
iacobină; răsturnat în urma loviturii de stat din 27.VII.1794 şi
ghilotinat (m. 1794)

 

• 6/18 mai – Acum 150 de ani (1868) s-a
născut Nikolai al II-lea, ultimul ţar al Rusiei (m. 1918; a fost
executat, împreună cu familia sa, de către bolşevici, la
Ekaterinburg/Ural). NOTĂ: la 17.VII.1998 a avut loc reînhumarea, la
Sankt-Petersburg, a rămăşiţelor pământeşti ale
ţarului şi ale familiei sale 

 

• 6 mai – Acum 150 de ani (1868) s-a
născut scriitorul polonez Wladyslaw Stanislaw Reymont; Premiul Nobel
pentru literatură pe anul 1924 (m. 1925)

 

• 7 mai – Acum 225 de ani (1793) a murit
Pietro Nardini, violonist, compozitor şi pedagog italian (n. 1722)

 

• 7 mai – Acum 185 de ani (1833) s-a
născut Johannes Brahms, compozitor, pianist şi dirijor german (m.
1897)

 

• 8 – 9 mai – „Zilele comemorării
şi reconcilierii în memoria celor care şi-au pierdut viaţa în
timpul celui de-al doilea război mondial”, declarate de Adunarea
Generală a ONU prin Rezoluţia 59/26 din 22.XI.2004; statele membre
şi agenţiile ONU, organizaţiile neguvernamentale şi
persoanele fizice sunt invitate să sărbătorească, în
fiecare an, fie una, fie ambele zile, într-o manieră adecvată şi
să aducă un omagiu celor ce şi-au pierdut viaţa în timpul celei
de-a doua conflagraţii mondiale; în noaptea de 8/9 mai 1945 (la ora 0:16),
la cartierul general sovietic din Berlin, s-a semnat actul de capitulare
necondiţionată a Germaniei, luând sfârşit cel de-al doilea
război mondial (început la 1.IX.1939)

 

• 8 mai – „Ziua mondială a Crucii
Roşii”; marchează ziua de naştere a fondatorului
Mişcării Internaţionale a Crucii Roşii (azi şi a
Semilunii Roşii), omul de afaceri elveţian Henry Dunant (1828-1910),
laureat, împreună cu francezul Frédéric Passy, al Premiului Nobel pentru
pace pe 1901

 

• 8 mai – Acum 350 de ani (1668) s-a
născut scriitorul francez Alain René Lesage, cel mai reprezentativ autor
de comedii al epocii  (m. 1747)

 

• 8 mai – Acum 190 de ani (1828) s-a
născut omul de afaceri elveţian Henry Dunant, fondator (1863) al
Mişcării Internaţionale a Crucii Roşii (azi şi a
Semilunii Roşii); organizator al primului serviciu de asistenţă
medicală pe un câmp de luptă – în bătăliile de la Magenta
şi Solferino (1859); Premiul Nobel pentru pace pe 1901, împreună cu
francezul Frédéric Passy (m. 1910). NOTĂ: La 8 mai  se marchează,
anual, „Ziua mondială a Crucii Roşii”

 

??? • mai – New York: Actorul               va
fi cel de-al 45-lea laureat al premiului Chaplin, distincţie ce îi
va fi înmânată în cadrul unei ceremonii

 

• 8/10 mai şi 12 mai – Lisabona: Semifinalele
şi finala Concursului muzical Eurovision 2018

 

• 9 mai – „Ziua Uniunii Europene”,
cunoscută şi ca „Ziua Schuman”; instituită în 1985 de
ţările Comunităţii Economice Europene; marchează
declaraţia lui Robert Schuman, ministrul de externe al Franţei, de la
9 mai 1950, privind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi
Oţelului – CECO, punct de plecare în construcţia europeană

 

• 9 – 20 mai – Cannes, Franţa: A 71-a
ediţie a Festivalului de film de la Cannes

 

• 10 mai – Acum 175 de ani (1843) s-a
născut Pérez Galdós Benito, prozator şi dramaturg spaniol (m. 1920)

 

• 11 mai – Acum 90 de ani (1928) s-a
născut Marco Ferreri, regizor italian de film, scenarist şi scriitor
(m. 1997)

 

• 12 mai – Ziua Internaţională a
asistenţei medicale

 

• 13 mai – Sf. Fecioară Maria de la Fatima, în
Calendarul Romano-Catolic; la 13.V.1917, trei copii cu vârste între 7 şi
10 ani (Francisco, Lucia şi Jacinta) din Fatima, un mic oraş
portughez situat la nord de Lisabona, au fost martorii unei apariţii
luminoase în timp ce erau cu oile la păscut; apariţia luminoasă
s-a repetat de 13 ori în intervalul mai – octombrie; copiii au realizat că
este vorba de Fecioara Maria, care le-a împărtăşit trei secrete
şi i-a însărcinat să le transmită Papei; în 1930 aceste
viziuni au fost recunoscute de Biserica Romano-Catolică, iar în locul
respectiv s-a ridicat o biserică, Fatima devenind un important loc de
pelerinaj pentru creştini

 

• 14 mai – Ziua naţională a
Republicii Paraguay; aniversarea proclamării independenţei din 1811

 

• 14 mai – Acum 170 de ani (1848),
reprezentanţii a şase publicaţii din New York s-au întâlnit
pentru a discuta despre modul în care ar putea să-şi unească
eforturile pentru a strânge ştiri de pe navele ce soseau în port; s-a
format, astfel, o „cooperativă” de cules şi difuzat
informaţii pentru presă, „Associated Press” (cel mai vechi
şi mai amplu serviciu de ştiri din lume, care, în prezent,
acoperă întreg mapamondul prin reţeaua sa de sateliţi)

 

• 14 mai – Acum 70 de ani (1948) a luat
sfârşit mandatul britanic asupra Palestinei, pe baza unei rezoluţii a
Adunării Generale a ONU din 29.XI.1947; rezoluţia stipula crearea pe
teritoriul Palestinei a două state: unul evreu şi altul arab; în
aceeaşi zi Israelul şi-a proclamat independenţa de stat
(marcarea acestui eveniment variază în fiecare an, în funcţie de
calendarul religios ebraic)

 

• 14 mai – Acum 20 de ani (1998) a murit Frank
Sinatra, cântăreţ şi actor de film american (n. 1915)

 

• 15 mai – Ziua internaţională a
familiei, sub egida ONU

 

• 15 mai – Ziua Latinităţii,
instituită prin decizia Congresului al XIX-lea al Uniunii Latine (Paris,
2000). Marchează semnarea la 15 mai 1954 a Convenţiei de constituire
a Uniunii Latine, organizaţie care întruneşte statele cu limba
şi cultura de origine latină

 

• 15 mai – Ziua Internaţională de
acţiune pentru climă

 

• 15 mai – „Ziua
latinităţii”; marchează semnarea, la Madrid, la 15.V.1954,
a Convenţiei Constitutive a Uniunii Latine, organizaţie
interguvernamentală care reuneşte 35 de state, printre care şi
România, care au limbi oficiale sau naţionale neolatine (ziua a fost
proclamată la 22.X.2000)

 

• 15 mai – Acum 120 de ani (1898) s-a
născut actriţa franceză Arletty (Léonie Bathiat), vedetă a
cinematografului interbelic, actriţă preferată a regizorului de
film Marcel Carné (m. 1992)

 

• 16 mai – Acum 120 de ani (1898) s-a
născut regizorul japonez de film Kenji Mizoguchi, prezentat de critici
drept un adevărat poet al ecranului (m. 1956)

 

• 16 mai – Frankfurt: Reuniunea Consiliului
Guvernatorilor Băncii Centrale Europene

 

• 16 mai – Lyon, Franţa: Finala UEFA Europa League
la fotbal – pe Parc Olympique Lyonnais, Décines-Charpieu

 

• 17 mai – Ziua mondială a
societăţii informaţionale, sub egida ONU

 

• 17 mai – „Ziua mondială a
telecomunicaţiilor”; marchează aniversarea creării Uniunii
Internaţionale de Telecomunicaţii, înfiinţate la 17.V.1865; din
15.XI.1947, instituţie specializată a ONU

 

• 17 mai – Ziua naţională a
Norvegiei – Ziua Constituţiei (adoptată în 1814)

 

• 17 mai – Acum 180 de ani (1838) a murit
Charles Maurice de  , diplomat şi om politic francez; reprezentând
Franţa la Congresul de la Viena (1814-1815), a reuşit să frâneze
tendinţele de expansiune teritorială ale Prusiei şi Rusiei pe
baza afirmării „principiului legitimităţii” (n. 1754)

 

• 17 mai – Acum 100 de ani (1918) s-a
născut soprana suedeză Birgit Nilsson (m. 2005)

 

• 18 mai – Ziua Internaţională a
Muzeelor, instituită în 1977 de către Consiliul Internaţional al
Muzeelor (ICOM) pentru a promova muzeele, a face cunoscută publicului larg
activitatea şi rolul lor în viaţa societăţii

 

• 18 mai – Acum 970 de ani (1048) s-a
născut Omar Khayyam, poet, matematician şi astronom persan (m. 1131)

 

• 18 mai – Acum 100 de ani (1918) s-a
născut actorul italian de film Massimo Girotti (m. 2003)

 

• 19 mai – Ziua Mondială a Sportului
(marcată în a treia sâmbătă a lunii mai)

 

• 19 mai – Acum 425 de ani (1593) s-a
născut pictorul flamand Jacob Jordaens (m. 1678)

 

• 19 mai – Londra: Este programată
nunta Prințului Harry al Marii Britanii cu actrița americană Meghan
Markle – la Capela St. George, de la Castelul Windsor

 

• 20 mai – Ziua Internaţională a
Lumânărilor Aprinse, se marchează în a treia duminică a lunii,
din anul 1983, la iniţiativa Organizaţiei Mondiale a
Sănătăţii pentru a comemora victimele SIDA şi a
încuraja întreaga societate să se implice în lupta împotriva SIDA

 

• 20 mai – „Ziua internaţională
a metrologiei”; la 20.V.1875 a fost semnată, la Paris, Convenţia
Metrului, tratat prin care s-a promovat Sistemul Internaţional de
Unităţi de Măsură (tratat la care România va adera la
10/22.III.1883)

 

• 20 mai – Ziua naţională a
Republicii Camerun; aniversarea adoptării Constituţiei – 1972

 

• 20 mai – Acum 520 de ani (1498),
expediţia lui Vasco da Gama, navigator şi explorator portughez, a
atins ţărmul Indiei (la 8.VII.1497 Vasco da Gama a început prima
călătorie pe mare din Europa, de la Belem/Lisabona, până în
India, înconjurând Africa, şi deschizând, astfel, linia de navigaţie
din Europa spre Asia)

 

• 20 mai – Acum 110 ani (1908) s-a născut
actorul american de film James Stewart; alături de Henry Fonda şi Gary
Cooper formează tripleta de aur a Hollywood-ului în anii ’30-’40 ai
secolului XX (m. 1997)

 

• 20 mai – Acum 100 de ani (1918) a murit
pictorul simbolist elveţian Ferdinand Hodler (n. 1853)

 

• 20 mai – Acum 75 de ani (1943) s-a
născut cântăreţul italian de muzică uşoară Al
Bano (numele real: Albano Carrisi)

 

• 21 mai – „Ziua mondială pentru
diversitate în dialog şi dezvoltare”, declarată de Adunarea
Generală a ONU la 20.XII.2002  (Rezoluţia 57/249), marchează
nevoia de a întări potenţialul cultural ca metodă de a atinge
prosperitatea, dezvoltarea şi pacea globală şi recunoaşte
legătura strânsă dintre protejarea diversităţii culturale
şi cadrul larg de dialog între civilizaţii (www.un.ro)

 

• 21 mai – Acum 660 de ani (1358), în
Franţa a început marea răscoală ţărănească
antifeudală cunoscută sub numele de „La Jacquerie”;
răscoala (condusă de Guillaume Charles şi care s-a
desfăşurat în nordul şi nord-vestul ţării) a fost înfrântă
de armata regelui Carol al II-lea cel Rău de Navarra şi a fost
urmată de o represiune sângeroasă

 

• 21 mai – Acum 330 de ani (1688) s-a
născut poetul englez Alexander Pope (m. 1744)

 

• 21 mai – Acum 140 de ani (1878) s-a
născut Glenn Curtiss, pilot şi constructor american de avioane,
pionier al aviaţiei mondiale; a realizat primul hidroavion (încercat în
zbor în 1911) (m. 1930) – 130 de ani

 

• 21 mai – Acum 70 de ani (1948) s-a
născut interpretul britanic Leo Sayer (numele real: Gerard Sayer)

 

• 22 mai – „Ziua internaţională
a biodiversităţii”; marcată iniţial la 29 decembrie
(pe baza unei hotărâri a Adunării Generale a ONU din 1994),
reprezenta ziua intrării în vigoare a Convenţiei internaţionale
a biodiversităţii – 29 decembrie 1993 (Convenţie semnată la
reuniunea la nivel înalt asupra mediului şi dezvoltării – Rio ’92);
tot Adunarea Generală a ONU a decis, în decembrie 2000, ca ziua să
fie marcată la data la care a fost adoptată, de fapt,
Convenţia/22 mai 1992

 

• 22 mai – Ziua naţională a
Republicii Yemen; aniversarea unirii celor două state yemenite – 1990

 

• 22 mai – Acum 70 de ani (1948) a murit
scriitorul american de origine jamaicană Claude Mckay (n. 1890)

 

• 23 mai – „Ziua naţională a
aromânilor de pretutindeni”, sărbătorită, din 1990, la
iniţiativa Ligii Aromânilor din Macedonia/FYROM (pe 10/23.V.1905 a fost
tipărită „Iradeaua” sultanului Abdul Hamid al II-lea prin
care li se recunoşteau aromânilor drepturi specifice în plan
administrativ, şcolar şi religios)

 

• 23 mai – Acum 110 ani (1908) s-a născut
fizicianul american John Bardeen; contribuţii în fizica solidului şi
a temperaturilor joase; a obţinut de două ori Premiul Nobel pentru
fizică: în 1956, împreună cu conaţionalii săi William
Shockley şi Walter Brattain, pentru cercetări asupra conductorilor
şi inventarea (în 1946) a tranzistorului, şi în 1972, împreună
cu conaţionalii săi Leon Cooper şi Robert Schrieffer, pentru
elaborarea teoriei cuantice a superconductibilităţii (m. 1991)

 

• 23 mai – Acum 90 de ani (1928) s-a
născut Rosemary Clooney, cântăreaţă americană de
muzică pop şi actriţă (m. 2002)

 

• 23 mai – Acum 85 de ani (1933) s-a
născut actriţa americană de film Joan Collins

 

• 24 mai – Rusia şi ţările
slave marchează Ziua Sfinţilor Kiril şi Metodiu şi
sărbătoarea alfabetului chirilic şi a culturii slave

 

• 24 mai – „Ziua europeană a
parcurilor”; stabilită, în 1998 (acum 20 de ani), prin decizia
Adunării Generale a Europarcurilor (marchează apariţia primelor
parcuri naţionale din Europa, la 24.V.1909, prin decizia
autorităţilor din Suedia de a transforma nouă parcuri în parcuri
naţionale)

 

• 24 mai – Acum 475 de ani (1543) a murit
Nicolaus Copernic (numele latinizat al lui Mikolaj Kopernik), astronom polonez;
a elaborat şi a fundamentat ştiinţific concepţia
heliocentrică, care o infirma pe cea geocentrică a lui Ptolemeu;
adoptată unanim abia în secolul al XVII-lea (n. 1473)

 

• 24 mai – Acum 275 de ani (1743) s-a
născut Jean Paul Marat, publicist şi om politic francez; ca
preşedinte al Clubului iacobinilor a avut un rol important în
răscoala din 31.V-2.VI.1793, soldată cu excluderea girondinilor din Convenţia
Naţională şi cu instaurarea dictaturii iacobine (m. 1793,
asasinat)

 

• 25 mai – „Ziua internaţională
a copiilor dispăruţi”; la 25 mai 1979, Etan Patz, în vârstă
de şase ani, a dispărut de la domiciliul său din New York
şi nu a mai fost găsit; începând din următorul an,
cunoscuţii lui Etan au organizat în acea zi diverse manifestări; din
1983, la 25 mai (acum 35 de ani), a început să fie marcată în SUA
„Ziua naţională a copiilor dispăruţi”; din 1986,
la iniţiativa Crucii Roşii Internaţionale, a început să fie
marcată o astfel de zi la nivel internaţional, pe fondul
înmulţirii alarmante a cazurilor de dispariţii în rândul copiilor

 

• 25 mai – „Ziua eliberării
Africii”; la 25.V.1963  (acum 55 de ani) a fost creată
Organizaţia Unităţii Africane (OUA), când a fost adoptată
„Carta Africii”, în cadrul Consiliului şefilor de stat şi
de guvern desfăşurat la Addis Abeba (Etiopia); OUA a fost creată
cu scopul de a impulsiona lupta pentru totala eliberare a continentului de
sistemul colonial şi pentru dezvoltarea statelor africane

 

• 25 mai – Ziua naţională a
Republicii Argentina; aniversarea începutului revoluţiei pentru
independenţa naţională din 1810

 

• 25 mai – Ziua naţională a
Regatului Haşemit al Iordaniei; aniversarea proclamării
independenţei – 1946

 

• 25 mai – Acum 170 de ani (1848) s-a
născut filologul ceh Jan Jarnik; fiind profesor la Catedra de
Romanistică a Universităţii din Praga (1882-1919), a
înfiinţat un seminar pentru cercetarea limbii şi literaturii române;
a întreprins cinci călătorii în România, ocazii cu care a luat
contact direct cu limba şi folclorul românesc; împreună cu Andrei
Bârseanu a editat, în 1885, colecţia de „Doine şi
strigături din Ardeal”, la care a alcătuit şi un amplu
glosar în limba franceză; membru corespondent străin (1879) şi
membru de onoare străin al Academiei Române (1919) (m. 1923)

 

• 25 – 28 mai – Varşovia: Sesiunea de
primăvară a Adunării Parlamentare a NATO

 

• 25 mai – Este prevăzută lansarea
oficială pe marile ecrane a filmului despre „Han Solo” – derivat
al seriei „Star Wars”

 

• 26 mai – Ziua naţională a
Republicii Georgia (Gruzia); aniversarea proclamării
independenţei/1918 (100 de ani)

 

• 26 mai/7 iunie – Acum 170 de ani (1848) a
murit Vissarion Belinski, critic literar şi gânditor rus (n. 1811)

 

• 26 mai – Acum 80 de ani (1938) s-a
născut soprana canadiană Teresa Stratas

 

• 26 mai – Acum 10 ani (2008) a murit Sydney
Pollack, actor, regizor şi producător american (n. 1934)

 

• mai – Le Manoir
Richelieu, La Malbaie, Quebec, Canada
: Al 44-lea summit la nivel înalt
al ţărilor G8 (G7)

 

• 26 mai  – Kiev: Finala UEFA Champions League la fotbal – pe
Stadionul Olimpic

 

• 27
mai – Alegeri prezidenţiale în Columbia

 

• 27 mai – 10 iunie – Paris: Turneul de
tenis de Mare Şlem French Open –
Roland Garros

 

• 28 mai – Ziua Internaţională
pentru sănătatea femeii

 

• 28 mai – „Ziua comemorării”
(Memorial Day) în SUA; se sărbătoreşte în fiecare an în ultima
zi de luni din mai, în amintirea militarilor morţi în războaiele
purtate de SUA

 

• 28 mai – Republica Armenia: aniversarea
proclamării independenţei/1918 (100 de ani). Sărbătoare
naţională

 

• 28 mai – Sărbătoarea
naţională a Republicii Azerbaidjan; aniversarea proclamării
republicii/1918 (100 de ani)

 

• 28 mai – Ziua naţională a
R.[epublicii] F.[ederale] D.[emocrate] Etiopia; aniversarea victoriei asupra
dictaturii (înfrângerea lui Hailé Mariam Mengistu) – 1991

 

• 28 mai – Acum 175 de ani (1843) a murit
lexicograful american Noah Webster; a iniţiat seria de dicţionare
care-i poartă numele; în 1828 a apărut (după mai bine de 27 de
ani de muncă) prima ediţie a „Dicţionarului american al
limbii engleze”, cuprinzând 70.000 de cuvinte (n. 1758)

 

• 28 mai – Acum 110 ani (1908) s-a născut
scriitorul englez Ian Fleming, autor de romane de spionaj al căror
personaj principal este agentul secret 007, James Bond; primul film din seria
inspirată de celebrul personaj („Dr. No”), cu Sean Connery în
rolul principal, a fost lansat în 1963 (m. 1964)

 

• 28 mai – Acum 50 de ani (1968) s-a
născut interpreta australiană Kylie Minogue

 

• 28 – 31 mai – Strasbourg: Sesiune Plenară a
Parlamentului European

 

• 29 mai – „Ziua internaţională
a trupelor ONU de menţinere a păcii”; marcată, anual, la
iniţiativa Adunării Generale a ONU (prin Rezoluţia 57/129 din
11.XII.2002), ca un omagiu adus celor care au activat sau activează în
cadrul acestor trupe

 

• 29 mai – Acum 565 de ani (1453) a fost
cucerit de turcii otomani, sub comanda sultanului Mohamed al II-lea,
Constantinopolul (oraş fondat de Constantin cel Mare pe locul vechii
colonii greceşti Byzantion, devenit, în anul 395 d. H., capitala
Imperiului Roman de Răsărit); acest eveniment (cunoscut în istorie
şi sub numele de „căderea Constantinopolului”) a însemnat
nu numai sfârşitul Imperiului Roman de Răsărit şi moartea
ultimului împărat bizantin, Constantin al XI-lea, dar şi o victorie
strategică de o importanţă capitală pentru cucerirea
estului mediteranean şi a Balcanilor de către otomani

 

• 29 mai – Acum 60 de ani (1958) a murit
poetul spaniol Juan Ramón Jiménez; Premiul Nobel pentru literatură pe 1956
(n. 1881)

 

• 29 mai – Acum 25 de ani (1993) a fost
adoptată, la Haga, „Convenţia internaţională privind
protecţia copiilor şi cooperarea statelor în domeniul
adopţiunilor”

 

• 30 mai – Ziua naţională a
Republicii Croaţia (Ziua statalităţii); data întrunirii primului
Parlament democratic – 1990

 

• 30 mai – Acum 425 de ani (1593) a murit
scriitorul englez Christopher Marlowe, precursor al lui Shakespeare; a introdus
versul alb în drama engleză (n. 1564)

 

• 30 mai – Acum 240 de ani (1778) a murit
Voltaire (François-Marie Arouet), scriitor şi filosof francez (n. 1694)

 

• 31 mai – Ziua internaţională
împotriva fumatului, sub egida ONU

 

???? • iunie – Abuja,
Nigeria: Institutul Internaţional al Presei organizează „IPI World
Congress” cu tema …

 

• 1 iunie – Samoa De Vest: Ziua naţională;
independenţa ţării a fost proclamată la 1 ianuarie 1962;
din cauza condiţiilor climaterice, se sărbătoreşte la 1
iunie

 

• 1 iunie – Acum 140 de ani (1878) s-a
născut poetul englez John Masefield (m. 1967)

 

• 1 iunie – Acum 50 de ani (1968) s-a
născut Jason Donovan, cântăreţ şi actor australian

 

• 1 iunie – Acum 30 de ani (1988) a intrat în
vigoare Tratatul dintre SUA şi URSS cu privire la lichidarea rachetelor
nucleare cu rază medie şi scurtă de acţiune – INF (încheiat
la Washington, la 8.XII.1987, şi semnat de Ronald Reagan şi Mihail
Gorbaciov)

 

• 1 iunie – Acum 10 ani (2008) a murit Yves
Saint-Laurent (Yves Henri Donat Dave Mathieu-Saint-Laurent), designer de
modă francez (n. 1936)

 


iunie – Alegeri parlamentare în Italia

 


iunie – Alegeri parlamentare în Malta

 


iunie – Alegeri parlamentare în Luxemburg

 


iunie – Alegeri regionale şi municipale în Cote d’Ivoire

 


iunie – Alegeri parlamentare în Liban

 

• 1 iunie – Ziua Internaţională a
Ocrotirii Copiilor, instituită în 1949 de către Federaţia
Democratică Internaţională a Femeilor pentru a accentua
necesitatea apărării drepturilor şi intereselor celor mai tineri
locuitori ai planetei

 

• 2 iunie – Ziua naţională a Italiei,
aniversarea datei referendumului prin care s-a proclamat, în 1946, republica

 

• 2 iunie – Acum 65 de ani (1953) a avut loc,
la catedrala Westminster din Londra (unde au loc toate evenimentele oficiale
ale familiei regale britanice), ceremonia de încoronare a reginei Elisabeta a
II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (urcată
pe tron la 6.II.1952); ziua încoronării a fost marcată nu numai în
Marea Britanie, ci în mai multe ţări ale lumii; renumitul safari din
Kenya a fost organizat pentru prima oară în acel an, pentru a
sărbători încoronarea reginei Elisabeta a II-a

 

• 2 iunie – Acum 30 de ani (1988) a murit
actorul şi regizorul de film indian Raj Kapoor (n. 1924)

 

• 4 iunie – „Ziua
internaţională a copiilor-victime ale agresiunii”; se
marchează din 1983 (35 de ani), ca urmare a unei hotărâri a sesiunii
speciale a Adunării Generale a ONU în problema Palestinei, din
19.VIII.1982

 

• 4 iunie – Sărbătoarea
naţională a Regatului Tonga; aniversarea proclamării
independenţei – 1970

 

• 4
iunie – Alegeri prezidenţiale şi Senatoriale în Mexic

 

• 5 iunie – Ziua mondială a mediului
înconjurător, sub egida ONU

 

• 5 iunie – Acum 135 de ani (1883) s-a
născut economistul britanic John Maynard Keynes; adept al rolului statului
în asigurarea folosirii depline a forţei de muncă; fondator al unei
doctrine economice ce-i poartă numele, „keynesismul” (m. 1946)

 

• 5 iunie – Acum 120 de ani (1898) s-a
născut Federico Garcia Lorca, poet şi dramaturg spaniol; omorât de
franchişti, la începutul războiului civil, pentru activitatea sa
antifascistă (m. 1936)

 

• 6 iunie – Ziua naţională a
Suediei; la 6.VI.1523 Gustav Vasa a fost ales rege al Suediei, eveniment care a
pus bazele statului naţional suedez; la 6.VI.1809 a fost adoptată
prima Constituţie a ţării; cu 102 de ani în urmă (1916), în
această zi a început şi sărbătorirea „Zilei
drapelului” suedez

 

• 6 iunie – Acum 150 de ani (1868) s-a
născut Robert Falcon Scott, explorator englez; a condus două
expediţii în Antarctica; la puţin timp după cucerirea Polului
Sud (în ianuarie 1912), în timpul celei de-a doua expediţii, a murit (la
29.III.1912)

 

• 6 iunie – Acum 70 de ani (1948) a murit
Louis Lumière, inventator şi producător de filme francez;
împreună cu fratele său, Auguste (1862-1954), a brevetat, în 1895,
„cinematograful Lumière – un aparat servind la obţinerea şi vizionarea
probelor cronofotografice” (de fapt, primul aparat de filmat şi
primul aparat de proiecţie) (n. 1864)

 

• 7 iunie – Acum 170 de ani (1848) s-a
născut pictorul francez Paul Gauguin (m. 1903)

 

• 7 iunie – Acum 90 de ani (1928) s-a
născut regizorul american de film James Ivory

 

• 7 iunie – Acum 60 de ani (1958) s-a
născut Prince (Prince Rogers Nelson), cântăreţ american de
muzică rock, producător şi actor (m. 2016)

 

• 7
iunie – Alegeri provinciale în Ontario (Canada)

 

• 8 iunie – Ziua mondială a oceanelor,
sub egida ONU

 

• 8 iunie – Acum 250 de ani (1768) a murit
Johann Winckelmann, arheolog şi istoric de artă german;
contribuţie esenţială la formarea esteticii neoclasice,
propunând drept criteriu absolut al frumosului arta greacă; unul dintre
întemeietorii istoriografiei de artă; colecţionar de artă (n.
1717)

 

• 8 iunie – Acum 115 ani (1903) s-a
născut Margueritte Yourcenar, scriitoare, eseistă şi
traducătoare franceză; prima femeie aleasă, în 1980, membru al
Academiei Franceze (m. 1987)

 

• 9 iunie – În a doua zi de sâmbătă
a lunii iunie este sărbătorită, în Marea Britanie, ziua
oficială de naştere a Majestăţii Sale Regina, care anul
acesta împlineşte 90 de ani. Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al
Marii Britanii şi Irlandei de Nord s-a născut la 21.IV.1926;
Elisabeta a II-a a urcat pe tron la 6.II.1952, iar ceremonia încoronării a
avut loc la 2.VI.1953, la catedrala Westminster din Londra

 

• 9 iunie – Iordania: „Ziua
Tronului” (marchează urcarea oficială pe tron a regelui Abdullah
al II-lea, la 9.VI.1999)

 

• 9 iunie – Acum 1950 de ani (68 d.H.) a murit
(s-a sinucis) împăratul roman Nero (pe adevăratul nume, Lucius
Domitius Claudius Nero); a domnit între anii 54 şi 68. d.H., fiind ultimul
din dinastia iulio-claudică; a instituit o guvernare autoritară
şi crudă, soldată cu asasinate celebre (mama sa – Agrippina,
fratele său – Britannicus, soţia sa – Octavia şi Seneca,
profesorul şi mentorul său); în anul 64 un uriaş incendiu a
mistuit Roma; bănuit de declanşarea acestuia, Nero a dat vina pe primii
creştini şi a început persecuţiile împotriva lor (n. 37 d.H.)

 

• 9 iunie – Acum 175 de ani (1843) s-a
născut scriitoarea austriacă Bertha von Suttner; Premiul Nobel pentru
pace pe 1905, prima femeie din istoria Nobel-urilor răsplătită
cu acest premiu (m. 1914)

 

??? • iunie – New York: Ediţia a 72-a A Galei premiilor Tony,
acordate producțiilor teatrale – la Teatrul Beacon

 

• 10 iunie – „Ziua Portugaliei”.
Sărbătoare naţională (data morţii poetului
naţional Luiz Vaz de Camöes – 1580)

 

• 10 iunie – Acum 160 de ani (1858) a murit
Robert Brown, botanist scoţian; în 1827 a descoperit mişcarea
dezordonată a particulelor suspendate într-un fluid („mişcarea
browniană”) (n. 1773)

 

• 10 iunie – Acum 100 de ani (1918) a murit
Arrigo Boito, compozitor şi poet italian (n. 1842)

 

• 11 – 14 iunie – Strasbourg: Sesiune Plenară a
Parlamentului European

 

• 11 – 15 iunie – Hanovra: Târgul
internaţional CeBIT 2018

 

• 11 – 13 iunie – Bonn, Germania: A 11-a
ediţie a Deutsche Welle Global Media Forum cu tema „Inegalităţi globale”

 

• 12 iunie – Ziua Internaţională
împotriva Exploatării prin Muncă a Copiilor. Se
sărbătoreşte din 2002, la iniţiativa Organizaţiei
Internaţionale a Muncii, pentru a atrage atenţia asupra necesităţii
de a eradica exploatarea prin muncă a copiilor sub toate formele ei

 

• 12 iunie – Ziua naţională a
Republicii Filipine; aniversarea proclamării independenţei/1898 (120
de ani)

 

• 12 iunie – Ziua naţională a
Federaţiei Ruse; aniversarea adoptării Declaraţiei privind
suveranitatea de stat – 1990

 

• 13 iunie – Acum 130 de ani (1888) s-a
născut scriitorul portughez Fernando Pessoa (m. 1935)

 

• 14 iunie – „Ziua mondială a
donatorului de sânge”, marcată în ziua de naştere a medicului
austriac Karl Landsteiner (14.VI.1868 – 150 de ani); stabilit în SUA, a descoperit,
în 1900, grupele sangvine, punând bazele ştiinţifice ale
tratamentului prin transfuzii; Premiul Nobel pentru medicină pe 1930; în
România, această zi se marchează din 2004

 

• 14 iunie – Acum 90 de ani (1928) s-a
născut Ernesto „Che” Guevara, revoluţionar latino-american
de origine argentiniană, unul dintre conducătorii revoluţiei
cubaneze (m. 1967)

 

• 14 iunie – Acum 50 de ani (1968) a murit Salvatore
Quasimodo, poet, critic literar şi traducător italian; Premiul Nobel
pentru literatură pe anul 1959 (n. 1901)

 

• 14 iunie – Frankfurt: Reuniunea Consiliului
Guvernatorilor Băncii Centrale Europene, pe probleme de politică
monetară, urmată de o conferinţă de presă

 

• 14 iunie – 15 iulie – Campionatul Mondial
de fotbal este găzduit de 11 oraşe din Rusia

 

• 15 iunie – Acum 175 de ani (1843) s-a
născut Edvard Grieg, compozitor, pianist şi dirijor norvegian;
întemeietorul şcolii muzicale naţionale norvegiene (m. 1907)

 

• 15 iunie – Acum 125 de ani (1893) a murit
Ferenc Erkel, compozitor, pianist, dirijor şi pedagog ungar (n. 1810)

 

• 15 iunie – Acum 75 de ani (1943) s-a
născut Johnny Hallyday, cântăreţ şi actor de film francez

 

• 16 iunie – „Ziua copilului
african”; se marchează din anul 1991, la iniţiativa
Organizaţiei Unităţii Africane şi a UNICEF

 

• 16 iunie – „Ziua Soweto”;
proclamată de Adunarea Generală a ONU în memoria victimelor
represaliilor rasiste de la Soweto (Africa de Sud), din 16.VI.1976

 

• 16 iunie – Acum 705 ani (1313) s-a
născut scriitorul renascentist italian Giovanni Boccaccio (m. 1375)

 

• 16 iunie – Acum 175 de ani (1843) s-a
născut David Popper, violoncelist, pedagog şi compozitor de origine
cehă (m. 1913)

 

• 16 iunie – Acum 140 de ani (1878) a murit
medicul american Crawford Long; a folosit pentru prima dată eterul ca
anestezic (1842) (n. 1815)

 

• 17 iunie – „Ziua mondială pentru
combaterea deşertificării şi a secetei”, , sub egida ONU, marcată
din anul 1995 (la 17.VI.1994 a fost semnată, la Paris, Convenţia
internaţională de luptă împotriva deşertificării)

 

• 17 iunie – Islanda anunţă
separarea sa definitivă de Danemarca şi se proclamă
republică – 1944. Ziua naţională

 

• 17 iunie – Acum 75 de ani (1943) s-a
născut interpretul american Barry Manilow (numele real: Barry Alan Pincus)

 

• 18 iunie – Ziua naţională a
Republicii Seychelles; Ziua Constituţiei/1993 – 25 ani

 

• 18 iunie – Acum 200 de ani (1818) s-a
născut compozitorul francez Charles Gounod (m. 1893)

 

• 18 iunie – Acum 75 de ani (1943) s-a
născut interpreta italiană Raffaella Carrà

 

• 18 iunie – Acum 65 de ani (1953), Egiptul
s-a proclamat republică, monarhia fiind abolită. NOTĂ: La
23.VII.1952 a fost declanşată lovitura de stat antimonarhică a
„ofiţerilor liberi”, conduşi de Gamal Abdel Nasser, care a
determinat abdicarea, peste câteva zile (la 26 iulie), a regelui Faruk, în
favoarea fiului său minor, Ahmad Fuad al II-lea

 

• 19 iunie – „Ziua tatălui”,
aniversată în Statele Unite ale Americii şi Canada

 

• 19 iunie – Acum 25 de ani (1993) a murit Sir
William Golding, scriitor britanic; Premiul Nobel pentru literatură pe
1983 (n. 1911)

 

• 19 – 20 iunie – Geneva: Network Technology
Seminar 2018, sub egida European Broadcasting Union (EBU)

 

• 20 iunie – „Ziua Mondială a
Refugiaţilor”, instituită de ONU în 2000, prin Rezoluţia 55/76.
Prima dată s-a sărbătorit în 2001, când s-au împlinit 50 de ani
de la adoptarea Convenţiei din 1951 despre Statutul Refugiaţilor

 

• 21 iunie – „Ziua muzicii
europene”; se marchează din anul 1985

 

• 21 iunie – Acum 125 de ani (1893) s-a
născut Alois Hába, compozitor, teoretician şi pedagog ceh (m. 1973)

 

• 21 iunie – Acum 110 ani (1908) a murit
compozitorul rus Nikolai Rimski-Korsakov (n. 1844)

 

• 22 iunie – Acum 120 de ani (1898) s-a
născut scriitorul german Erich Maria Remarque (m. 1970)

 

• 23 iunie – Ziua serviciului public ONU

 

• 23 iunie – Ziua Suveranităţii
Republicii Moldova. Declaraţia de Suveranitate a fost adoptată de
Sovietul Suprem al RSSM de legislatura a XII-a nr. 148-XII din 23.06.1990

 

• 23 iunie – Ziua naţională a
Marelui Ducat de Luxemburg

 

• 23 iunie – Acum 350 de ani (1668) s-a
născut Giovanni Battista (Giambatista) Vico, filosof şi jurist
italian; unul dintre întemeietorii filosofiei istoriei (m. 1744)

 

• 23 iunie – Acum 75 de ani (1943) s-a
născut James Levine, dirijor şi pianist american

 

• 25 iunie – „Ziua internaţională
a Mării Caspice”; a fost propusă la Conferinţa
internaţională pe probleme ale securităţii ecologice în
cazul exploatării zăcămintelor petroliere (Moscova, 24.VI.1997)

 

• 25 iunie – Sărbătoarea
naţională a Republicii Mozambic; aniversarea proclamării
independenţei – 1975

 

• 25 iunie – Sărbătoarea
naţională a Republicii Slovenia; ziua declarării
independenţei faţă de RSF Iugoslavia – 1991

 

• 25 – 29 iunie – Strasbourg: A treia parte
a sesiunii ordinare 2018 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
(APCE)

 

• 26 iunie – Ziua internațională de
colaborare în favoarea păcii și democrației, marchează ziua
semnării Cartei ONU, la 26 iunie 1945

 

• 26 iunie – Ziua internaţională
împotriva abuzului şi traficului ilicit de droguri şi Ziua
internaţională în sprijinul victimelor torturii, sub egida ONU

 

• 26 iunie – Ziua internațională
pentru sprijinirea victimelor torturii
; proclamată de Adunarea Generală a
ONU prin Rezoluţia 52/149 din 1997 (Convenţia împotriva torturii
şi a altor tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante,
semnată în 1984, a intrat în vigoare la 26.VI.1987)

 

• 26 iunie – Sărbătoarea
naţională a Republicii Madagascar; aniversarea proclamării
independenţei – 1960

 

• 26 iunie – Acum 75 de ani (1943) a murit
medicul austriac Karl Landsteiner; stabilit în SUA, a descoperit, în 1900,
grupele sangvine, punând bazele ştiinţifice ale tratamentului prin
transfuzii; Premiul Nobel pentru medicină pe 1930 (n. 1868). NOTĂ: La
14 iunie, ziua sa de naştere, se marchează „Ziua mondială a
donatorului de sânge”; în România, această zi se marchează din
2004

 

• 26 iunie – Acum 70 de ani (1948) începea
să funcţioneze (până la 30.IX.1949) podul aerian umanitar
instituit după cel de-al doilea război mondial pentru oraşul
Berlin, pe care sovieticii îl supuseseră unei blocade (au fost efectuate
277.500 de zboruri; s-au transportat 2,1 milioane tone de ajutoare)

 

• 27 iunie – „Ziua mondială a
pescuitului”; se marchează din anul 1985 (prin hotărârea
Conferinţei mondiale privind pescuitul, desfăşurate în 1984)

 

• 27 iunie – Sărbătoarea
naţională a Republicii Djibouti; aniversarea proclamării
independenţei – 1977

 

• 27 iunie – Acum 125 de ani (1893) s-a
născut soprana italiană Toti Dal Monte (m. 1975)

 

• 27 iunie – Frankfurt: Reuniunea Consiliului Guvernatorilor
Băncii Centrale Europene

 

• 28 iunie – Acum 90 de ani (1928) s-a
născut Harold Evans, unul dintre cei mai renumiţi ziarişti
britanici, figură emblematică a ziarului „Sunday Times”
(1967-1981), un inovator al reportajului de investigaţie din Marea Britanie
şi din lume

 

• 28 iunie – Acum 70 de ani (1948) a fost
fondată Uniunea Internaţională a Arhitecţilor (UIA), la
Lausanne/Elveţia, prin unificarea Comitetului Internaţional Permanent
al Arhitecţilor (creat în 1867) şi a Reuniunilor Internaţionale
ale Arhitecţilor (întemeiate în 1931)

 

• 28 iunie – Acum 70 de ani (1948), din
iniţiativa UNESCO a fost înfiinţat, la Praga, Institutul
Internaţional de Teatru

 

• 28 – 29 iunie – Bruxelles: Reuniunea
Consiliului European

 

• 28 iunie – Frankfurt: Reuniunea Consiliului General al
Băncii Centrale Europene

 

• 29 iunie – „Ziua Internațională a
Dunării”, marcată la propunerea ţărilor dunărene
şi sub auspiciile Comisiei Internaţionale pentru Protecţia
Fluviului Dunărea (ICPDR). Această zi marchează semnarea Convenţiei
privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a
fluviului Dunărea, eveniment care a avut loc pe 29 iunie 1994, la Sofia
(Bulgaria)

 

• 29 iunie – Acum 220 de ani (1798) s-a
născut poetul italian Giacomo Leopardi; a scris şi eseuri şi
memorii (m. 1837)

 

• 29 iunie – Acum 150 de ani (1868) s-a
născut astronomul american George Ellery Hale; unul dintre fondatorii
astronomiei solare moderne; a inventat (1891) spectroheliograful şi a
construit (1897) primul telescop-turn din lume; a descoperit existenţa
câmpului magnetic al Soarelui (1908)  şi a emis o teorie cu privire la
originea petelor solare (m. 1938)

 

• 29 iunie – Acum 120 de ani (1898) s-a
născut pianista franceză Yvonne Lefebure (m. 1986)

 

• 30 iunie – Sărbătoarea
naţională a Republicii Democrate Congo (fostul Zair); aniversarea
proclamării independenţei – 1960

 

• 30 iunie – Acum 110 ani (1908), în Siberia
(în zona râului Podkamennaia Tunguska) a căzut un meteorit gigant, numit,
ulterior, „Tungus”

 


iulie – Alegeri prezidenţiale, parlamentare, guvernatoriale şi locale
în Sudanul de Sud

 


iulie – Alegeri parlamentare în Togo

 


iunie – Alegeri prezidenţiale în Mali

 


iulie – Alegeri prezidenţiale şi parlamentare în Zimbabwe

 


iulie – Alegeri parlamentare în Ciprul de Nord

 

• 1 iulie – Ziua naţională a
Republicii Burundi; aniversarea proclamării independenţei – 1962

 

• 1 iulie – Ziua naţională a
Canadei; întemeierea Confederaţiei Canadiene – 1867

 

• 1 iulie – Ziua naţională a
Republicii Ruandeze; aniversarea proclamării independenţei – 1962

 

• 1 iulie – Acum 230 de ani (1788) s-a
născut Jean-Victor Poncelet, matematician şi inginer francez;
contribuţii în domeniul geometriei proiective şi în mecanica
aplicată (m. 1867)

 

• 1 iulie – Acum 60 de ani (1958) a murit
chimistul britanic Harry Nicholls Holmes; a cristalizat, în anul 1882, vitamina
A; filantrop şi colecţionar de artă (n. 1879)

 

• 1 iulie – Austria preia de la Bulgaria preşedinţia
rotativă semestrială a Uniuniii Europene

 

• 2 iulie – „Ziua
internaţională a ziaristului sportiv” (la 2.VII.1924 a luat
fiinţă, la Paris, Asociaţia Internaţională a Presei
Sportive/AIPS)

 

• 2 iulie – Republica Moldova: „Ziua
comemorării lui Ştefan cel Mare şi Sfânt”.
Sărbătoare naţională

 

• 2 iulie – Acum 240 de ani (1778) a murit Jean-Jacques
Rousseau, scriitor (precursor al romantismului), filosof şi muzician
francez (a compus muzică de operă; autor al unui sistem de
notaţie muzicală) (n. 1712)

 

• 2 iulie – Acum 110 ani (1908) s-a
născut juristul afro-american Thurgood Marshall, prima persoană de
culoare din Curtea Supremă a SUA (1967-1991) (m. 1993)

 

• 2 – 5 iulie – Strasbourg: Sesiune Plenară a
Parlamentului European

 

• 2 – 15 iulie – Londra: Turneul de tenis de
Mare Şlem de la Wimbledon

 

• 3 iulie – Sărbătoarea
naţională a Republicii Belarus (dată hotărâtă prin
referendumul din 24.XI.1996); aniversarea eliberării de sub ocupaţia
hitleristă – 1944

 

• 3 iulie – Acum 135 de ani (1883) s-a
născut scriitorul ceh de limbă germană Franz Kafka (m. 1924)

 

• 3 iulie – Acum 90 de ani (1928) inventatorul
britanic John Logie Baird (1888-1946) a enunţat, pentru prima dată,
principiul televiziunii în culori: imaginea era descompusă cu ajutorul
unor filtre speciale în trei culori fundamentale – roşu, albastru şi
verde – fiecare din ele transmise separat, imaginea iniţială fiind
reconstituită la recepţie (prima transmisiune în culori va avea loc
în 1929)

 

• 4 iulie – Sărbătoarea
naţională a Statelor Unite ale Americii; aniversarea proclamării
independenţei; la 4 iulie 1776 a fost adoptată „Declaraţia
de Independenţă” (redactată de Thomas Jefferson, Benjamin
Franklin şi John Adams) şi votată de reprezentanţii celor
13 colonii engleze din America de Nord; „Declaraţia” făcea
un aspru rechizitoriu politicii britanice în colonii şi justifica
desprinderea acestora de Marea Britanie (neatârnare recunoscută prin
Tratatul de pace de la Paris din 3.IX.1783); 4 iulie 1776 marchează
încheierea primei perioade a Războiului de independenţă al
coloniilor engleze din America de Nord (1775-1783)

 

• 4 iulie – Acum 170 de ani (1848) a murit
scriitorul francez François René de Chateaubriand (n. 1768)

 

• 4 iulie – Acum 130 de ani (1888) a murit
scriitorul german Theodor Storm (n. 1817)

 

• 4 iulie – Acum 100 de ani (1918) s-a
născut scriitoarea americană Ann Landers (m. 2002)

 

????? • iulie – Buenos Aires: Al 13-lea summit al şefilor de stat
şi de guvern din ţările G20

 

• 5 iulie – Ziua proclamării
independenţei Republicii Capului Verde – 1975. Sărbătoare
naţională

 

• 5 iulie – În Slovacia se
sărbătoreşte, începând cu anul 1990, „Ziua sfinţilor
Chiril şi Metodiu”

 

• 5 iulie – Ziua naţională a
Republicii Venezuela; aniversarea proclamării independenţei – 1811

 

• 5 iulie – Acum 70 de ani (1948) a murit Georges
Bernanos, romancier şi eseist francez (n. 1888)

 

• 6 iulie – Ziua naţională a
Republicii Federale Islamice a Comorelor; aniversarea proclamării
independenţei – 1975

 

• 6 iulie – Proclamarea Republicii Malawi
(fostul protectorat britanic Nyassaland) – 1966

 

• 6 iulie – Acum 125 de ani (1893) a murit
scriitorul francez Guy de Maupassant (n. 1850)

 

• 6 iulie – Acum 120 de ani (1898) s-a
născut  compozitorul german Hanns Eisler; muzică de avangardă,
muzică de film; colaborator al scriitorului Bertolt Brecht (m. 1962)

 

• 7 iulie – „Ziua
internaţională a cooperaţiei”; se sărbătoreşte
în prima sâmbătă din luna iulie, potrivit unei hotărâri adoptate
în anul 1922 de Mişcarea Cooperatistă Internaţională
(începând din 1995, anul centenarului Alianţei Cooperatiste
Internaţionale, această zi a fost înscrisă, potrivit
Rezoluţiei 49/155 din 23.XII.1994, în calendarul de acţiuni oficiale
ale ONU)

 

• 7 iulie – Japonia:
„Sărbătoarea Stelelor”; conform tradiţiei nipone,
stelele Vega şi Altair au în fiecare an, la această dată, o
întâlnire romantică pe Calea Lactee

 

• 7 iulie – Insulele Solomon:
sărbătoare naţională; aniversarea proclamării
independenţei/ 1978 – 40 de ani

 

• 7 iulie – Acum 175 de ani (1843) s-a
născut Camillo Golgi, histolog şi patolog italian; contribuţii
în domeniul microscopiei sistemului nervos şi al metodelor de colorare a
ţesuturilor; a descris granulaţiile din citoplasmă şi
corpusculii tactili speciali care-i poartă numele; Premiul Nobel pentru
medicină de 1906, împreună cu medicul spaniol Santiago Ramón y Cajal
(m. 1926)

 

• 7 iulie – Acum 125 de ani (1893) s-a
născut Miroslav Krleža, prozator, poet şi dramaturg croat; a pus
bazele romanului croat modern (m. 1981)

 

• 7/19 iulie – Acum 125 de ani (1893) s-a
născut poetul rus Vladimir Maiakovski (m. 1930)

 

• 7 iulie – Acum 75 de ani (1943) s-a
născut cântăreţul italian Toto (Salvatore) Cutugno

 

• 7
iulie – Alegeri parlamentare şi districtuale în Afghanistan

 

• 7 – 11 iulie – Berlin: A 27-a sesiune anuală a
Adunării Parlamentare a OSCE

 

• 7 – 29 iulie – A 105-a ediţie a competiţiei
cicliste Turul Franţei

 

• 8 iulie – Acum 180 de ani (1838) s-a
născut contele german Ferdinand von Zeppelin, inventatorul dirijabilului
(în perioada 1900-1917 a construit peste 50 de dirijabile rigide); este primul
care a folosit motorul cu combustie internă pentru propulsia dirijabilelor
(m. 1917)

 

• 9 iulie – Acum 160 de ani (1858) s-a
născut Franz Boas, antropolog american de origine germană;
contribuţii importante de antropologie fizică şi culturală
(m. 1942)

 

• 10 iulie – Ziua independenţei
arhipelagului Bahamas; aniversarea proclamării independenţei/1973 –
45 de ani

 

• 10 iulie – Acum 130 de ani (1888) s-a
născut pictorul italian Giorgio de Chirico; împreună cu Carlo Carrà
şi Giorgio Morandi, a pus bazele stilului numit „pictura
metafizică” (m. 1978)

 

• 10 iulie – Acum 130 de ani (1888) s-a
născut Toyhiko Kagawa, scriitor şi om politic japonez (m. 1960)

 

• 10 iulie – Acum 90 de ani (1928) s-a
născut pictorul francez Bernard Buffet (m. 1999)

 

• 11 iulie – „Ziua mondială a
populaţiei”; se celebrează anual, la recomandarea din iunie 1989
a Consiliului Director al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare –
PNUD (marchează „Ziua celor cinci miliarde” de locuitori ai
Terrei, celebrată în întreaga lume la 11 iulie 1987)

 

• 11 iulie – Ziua naţională a
Mongoliei; aniversarea victoriei Revoluţiei populare mongole – 1921

 

• 11 iulie – Acum 425 de ani (1593) a murit pictorul
italian Giuseppe Arcimboldo (n.~ 1527)

 

• 11 iulie – Frankfurt: Reuniunea Consiliului
Guvernatorilor Băncii Centrale Europene

 

• 12 iulie – Ziua naţională a
Republicii Kiribati (fostele Insule Gilbert); aniversarea proclamării
independenţei – 1979

 

• 12 iulie – Ziua naţională a
Republicii Democratice São Tomé şi Principe; aniversarea proclamării
independenţei – 1975

 

• 13 iulie – Acum 225 de ani (1793) s-a
născut poetul romantic englez John Clare (m. 1864)

 

• 13 iulie – Acum 225 de ani (1793) a murit
(asasinat) Jean Paul Marat, publicist şi om politic francez; ca
preşedinte al Clubului iacobinilor a avut un rol important în
răscoala din 31.V-2.VI.1793, soldată cu excluderea girondinilor din
Convenţia

Naţională şi cu instaurarea
dictaturii iacobine (n. 1743)

 

• 13 iulie – Eclipsă parţială de Soare
vizibilă din Australia şi Antarctica

 

• 14 iulie – Sărbătoarea
naţională a Republicii Franceze. Ziua căderii
fortăreţei pariziene Bastilia (închisoare de stat din secolul al
XV-lea, simbol al absolutismului regal) – 1789

 

• 14 iulie – Acum 100 de
ani (1918)  s-a născut Ingmar Bergman, regizor suedez de film şi
teatru, scenarist (m. 2007)

 

• 14 iulie – Acum 60 de ani (1958), printr-o
lovitură de stat militară (condusă de generalul Abd-al-Karim
al-Kassem) este abolită monarhia (regele Feisal al lII-lea este asasinat)
şi Irakul se proclamă republică

 

• 14 iulie – Acum 50 de ani (1968) a murit
scriitorul rus Konstantin Paustovski (n. 1892)

 

• 15 iulie – Acum 220 de ani (1798) a murit
Gaetano Pugnani, violonist, compozitor şi profesor italian (n. 1731)

 

• 16 iulie – „Ziua memoriei
naţionale” în Franţa, stabilită de fostul preşedinte
francez François Mitterrand, în 1993 (acum 25 de ani), pentru comemorarea
evreilor închişi pe velodromul de iarnă din Paris (16-17.VII.1942)
şi trimişi în lagărul de la Auschwitz-Birkenau

 

• 16 iulie – Acum 160 de ani (1858) s-a
născut Eugène Ysaÿe, violonist, dirijor şi compozitor belgian (m.
1931)

 

• 16 iulie – Acum 75 de ani (1943) s-a
născut Reinaldo Arenas, prozator şi poet american de origine
cubaneză (m. 1990)

 

• 17 iulie – Acum 100 de ani (1918), a murit
ţarul Rusiei, Nikolai al II-lea, executat, împreună cu familia sa, de
către bolşevici (la Ekaterinburg/Ural) (n. 1868). NOTĂ: la
17.VII.1998 (acum 20 de ani) a avut loc reînhumarea, la Sankt-Petersburg, a
rămăşiţelor pământeşti ale ţarului şi
ale familiei sale

 

• 17 iulie – Acum 80 de ani (1938) s-a
născut Franz Alt, jurnalist şi scriitor german; expert în probleme
ecologice; realizator de emisiuni radiofonice şi de televiziune

 

• 17 iulie – Acum 565 de ani (1453), Victoria
de la Castillon (Franţa) marca sfârşitul „Războiului de 100
de ani” (1337-1453), conflict armat între Anglia şi Franţa
pentru teritoriile franceze stăpânite de dinastia engleză şi
pentru Flandra; englezii, conduşi de John Talbot, sunt înfrânţi de
francezi, conduşi de Charles al VII-lea

 

• 17 iulie – Acum 130 de ani (1888) s-a
născut scriitorul israelian Samuel Joseph Agnon; Premiul Nobel pentru
literatură pe 1966 (împreună cu poeta germană Nelly Sachs,
stabilită în Suedia în 1940) (m. 1970)

 

• 18 iulie – Ziua
internaţională Nelson Mandela, sub egida ONU. Acum 100 de ani (1918)
s-a născut Nelson Mandela, om politic sud-african, una dintre
personalităţile politice marcante ale secolului XX; lider al Congresului
Naţional African şi al luptei împotriva apartheid-ului, a fost închis
timp de 27 de ani (1962-1990); primul preşedinte de culoare al Republicii
Africa de Sud, după primele alegeri multirasiale din aprilie 1994
(1994-1999), a devenit unul dintre promotorii procesului de reconciliere
naţională; Premiul Nobel pentru pace pe 1993, împreună cu
Frederik de Klerk (preşedinte al R. Africa de Sud între anii 1989 şi
1994)

 

• 19 iulie – Acum 120 de ani (1898) s-a
născut Herbert Marcuse, filosof şi sociolog german; stabilit din 1934
în SUA (m. 1979)

 

• 20 iulie – Ziua Mondială a
Şahului, instituită în 1966 la iniţiativa Federaţiei
Internaţionale a Jocului de Şah (FIDE)

 

• 20 iulie – Acum 80 de ani (1938) s-a
născut actriţa americană de film Natalie Wood (m. 1981)

 

• 20 iulie – Ziua naţională a
Columbiei; aniversarea proclamării independenţei – 1810

 

• 20 iulie – Premira mondială a musicalului
„Mamma Mia: Here We Go Again”, producători Judy Craymer și
Gary Goetzman, scenariul şi regia Ol Parker, în distribuţie: Meryl
Streep, Colin Firth, Amanda Seyfried şi Lily James

 

• 21 iulie – Sărbătoarea
naţională a Belgiei; se aniversează instaurarea monarhiei –
depunerea jurământului de către primul rege, Leopold I (dinastia
Saxa-Coburg), în 1831

 

• 21 iulie – Acum 180 de ani (1838) a murit
Johann Nepomuk Maelzel, constructor german de instrumente mecanice;
inventatorul metronomului (n. 1772)

 

• 21 iulie – Acum 160 de ani (1858) s-a
născut pictorul german Lovis Corinth (m. 1925)

 

• 21 iulie – Acum 125 de ani (1893) s-a
născut scriitorul german Hans Fallada (m. 1947)

 

• 21 iulie – Acum 20 de ani (1998) a murit
Alan Shepard, primul astronaut american care a călătorit în
spaţiul cosmic (la 5.V.1961, la bordul capsulei „Mercury Freedom
7”; zborul a durat 15 minute) (n. 1923)

 

• 22 iulie – Acum 120 de ani (1898) s-a
născut sculptorul american Alexander Calder (m. 1976)

 

• 22 iulie – Acum 60 de ani (1958) a murit
Mihail Zoscenko, scriitor satiric rus (n. 1895)

 

• 23 iulie – Ziua naţională a
Republicii Arabe Egipt; aniversarea revoluţiei din 1952 (la 23 iulie a
fost declanşată lovitura de stat antimonarhică a
„ofiţerilor liberi”, conduşi de Gamal Abdel Nasser, care a
determinat abdicarea, la 26 iulie, a regelui Faruk; monarhia va fi abolită
şi Egiptul se va proclama republică la 18 iunie 1953)

 

• 23 iulie – Acum 180 de ani (1838) s-a
născut Edouard Colonne, violonist şi dirijor francez (m. 1910)

 

• 23 iulie – Acum 130 de ani (1888) s-a
născut scriitorul american Raymond Chandler (m. 1959)

 

• 23 iulie – Acum 70 de ani (1948) a murit
regizorul american David Wark Griffith, pionier al cinematografiei; creatorul
unui limbaj modern, al montajului în film (considerat de exegeţi un
„cineast unic prin anvergura şi consecinţele descoperirilor
sale”) (n. 1875)

 

• 24 iulie – Acumk 235 de ani (1783) s-a
născut (în Columbia) Simón Bolívar, general şi om politic
sud-american, unul dintre conducătorii mişcării de eliberare a
popoarelor din America Latină (1810-1826) de sub dominaţia
spaniolă; preşedinte al Republicii Federative Marea Columbie
(1819-1830); proclamat, în 1813, de Congresul Naţional din Venezuela,
„El Libertador” (m. 1830)

 

• 24 iulie – Acum 100 de ani (1918) s-a
născut Ruggiero Ricci, violonist american de origine italiană

 

• 25 iulie – Acum 170 de ani (1848) s-a
născut Arthur James Balfour, filosof şi om politic conservator
britanic; prim-ministru (1902-1905) şi ministru de externe (1916-1919);
autor al unei declaraţii (1917) în care afirma sprijinul guvernului
britanic pentru crearea unei „patrii” pentru evrei în Palestina (m.
1930)

 

• 25 iulie – Acum 110 ani (1908) s-a
născut scriitorul italian Elio Vittorini (m. 1966)

 

• 25 iulie – Acum 40 de ani (1978) s-a
născut primul copil din lume (o fetiţă) conceput în urma unei
proceduri de inseminare artificială (The First Taste-Tube Baby), Louise
Joy Brown; evenimentul a avut loc la clinica Oldham District General Hospital
din Anglia

 

• 26 iulie – Ziua internațională
pentru conservarea ecosistemului de mangrove, sub egida ONU

 

• 26 iulie – În Cuba se marchează Ziua
Insurecţiei Naţionale (aniversarea asaltului asupra cazărmii
Moncada/1953 – 65 de ani). Sărbătoare naţională

 

• 26 iulie – Sărbătoarea
naţională a Republicii Liberia; aniversarea proclamării
independenţei – 1847

 

• 26 iulie – Ziua naţională a
Republicii Maldivelor; aniversarea proclamării independenţei – 1965

 

• 26 iulie – Acum 125 de ani (1893) s-a
născut George Grosz, pictor, grafician şi scenograf german (m. 1959)

 

• 26 iulie – Acum 110 ani (1908) s-a
născut Salvador Allende, om politic chilian, lider al Partidului Socialist
(1943-1973), preşedinte al R. Chile (1970-1973) şi şef al
guvernului Unităţii Populare (1970-1973); asasinat în cursul unui
puci militar (m. 1973)

 

• 26 iulie – Acum 90 de ani (1928) s-a
născut Stanley Kubrick, regizor, scenarist şi producător
american de film (m. 1999)

 

• 26 iulie – Acum 75 de ani (1943) s-a
născut Sir Mick Jagger (Michael Phillip Jagger), interpret rock,
compozitor, actor, producător şi om de afaceri britanic

 

• 26 iulie – Frankfurt: Reuniunea Consiliului
Guvernatorilor Băncii Centrale Europene, pe probleme de politică
monetară, urmată de o conferinţă de presă

 

• 27 iulie – Acum 120 de ani (1898) a murit
John Hopkinson, inginer şi fizician britanic; preocupat de electricitate,
a pus bazele construcţiei aparatelor cu dinam (n. 1849)

 

• 27 iulie – Lansarea pe marile ecrane a
filmului „Mission: Impossible 6”, cu Tom Cruise în rolul principal. Filmul este
regizat de Christopher McQuarrie și îi mai are în distribuție pe
Henry Cavill, Rebecca Ferguson, Angela Bassett și Alec Baldwin

 

• 28 iulie – Ziua naţională a
Republicii Peru; aniversarea proclamării independenţei – 1821

 

• 28 iulie – Acum 200 de ani (1818) a murit
matematicianul francez Gaspard Monge, creatorul geometriei descriptive (n.
1746)

 

• 28 iulie – Acum 80 de ani (1938) a murit
scriitorul german Tamm Traugott; secretar, un timp, al regelui Ferdinand I, a
cunoscut îndeaproape obiceiurile şi cultura poporului român; membru
corespondent străin al Academiei Române (1891) (n. 1860)

 

• 28 iulie – Acum 20 de ani (1998) a murit
Zbigniew Herbert, poet, eseist şi dramaturg polonez (n. 1924)

 

• 29 iulie – Ziua Constituţiei Republicii
Moldova, aprobată de Parlamentul RM la 29 iulie 1994

 

• 29 iulie – Acum 225 de ani (1793) s-a
născut poetul slovac Ján Kollár (m. 1852)

 

• 29
iulie – Alegeri parlamentare în Cambodgia

 

• 30 iulie – Ziua naţională a
regatului Maroc („Sărbătoarea Tronului”); aniversarea
ascensiunii la tron a regelui Mohamed al VI-lea (la 30.VII.1999 regele a
pronunţat primul său „discurs al Tronului” şi a decis
ca această zi să fie celebrată anual)

 

• 30 iulie – Ziua naţională a
Republicii Vanuatu (actuala denumire a Noilor Hebride); aniversarea
proclamării independenţei – 1980

 

• 30 iulie – Acum 200 de
ani (1818) s-a născut scriitoarea engleză Emily Brontë (m. 1848)

 

• 30 iulie – Acum 120 de ani (1898) a murit
Otto von Bismarck, om politic german; prim-ministru al Prusiei (1862-1872;
1873-1890), a urmărit realizarea unificării Germaniei prin „fier
şi sânge”, purtând războaie împotriva Danemarcii (1864), Austriei
(1866) şi Franţei (1870-1871); cancelar al Imperiului German
(1871-1890), supranumit „cancelarul de fier”, a dus o politică
internă dură; fondator al imperiului colonial german (n. 1815)

 

• 30 iulie – Acum 120 de ani (1898) s-a
născut sculptorul britanic Henry Moore (m. 1986)

 

• 31 iulie – „Ziua femeii africane”
(stabilită în 1962, la iniţiativa Conferinţei Panafricane a
Femeilor)

 

• 31 iulie – Acum 170 de ani (1848) s-a
născut Robert Planquette, compozitor francez de operetă (m. 1903)

 

• 31 iulie – Acum 30 de ani (1988) a murit
violoncelistul francez André Navarra (n. 1911)

 

• 1 august – Ziua naţională a
Republicii Benin; aniversarea proclamării independenţei – 1960

 

• 1 august – Ziua naţională a
Confederaţiei Elveţiene; aniversarea întemeierii Confederaţiei –
1291

 

• 1 august – Acum 200 de
ani (1818) s-a născut prima femeie astronom, americanca Maria Mitchell; a
elaborat primul raport privind observarea unei comete (1847); a fost prima
femeie membră a Asociaţiei Americane pentru Artă şi Ştiinţă
(m. 1889)

 

• 1 – 5 august – Acum 60 de ani (1958),
submarinul american cu propulsie nucleară „Nautilus” efectua
prima traversare în imersiune a Polului Nord, de la Point Barrow/Alaska, în
Marea Groenlandei („Nautilus” este primul submarin atomic lansat de
SUA, la 21.I.1954)

 

• 1 august – Frankfurt: Reuniunea Consiliului
Guvernatorilor Băncii Centrale Europene

 

• 2 august – Ziua naţională a
Macedoniei (FYROM – Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei);
aniversarea răscoalei antiotomane din 1903 – 115 ani

 

• 2 august – Acum 230 de ani (1788) a murit
Thomas Gainsborough, pictor portretist englez (n. 1727)

 

• 2 august – Acum 40 de ani (1978) a murit
Carlos Chavez, dirijor, compozitor şi muzicolog mexican (n. 1899)

 

• 2 august – Acum 30 de ani (1988) a murit
Raymond Carver, autor american de proză scurtă şi poet (n. 1938)

 

• 3 august – Acum 240 de ani (1778) a fost
inaugurat „Teatrul Scala” din Milano, unul dintre cele mai renumite
teatre de operă din lume (cu opera „Europa riconosciuta” de
Antonio Salieri)

 

• 3 august – Acum 10 ani (2008) a murit
Aleksandr Soljeniţîn, scriitor rus, dizident anticomunist şi laureat
al Premiului Nobel (1970) (n. 1918)

 

• 4 august – Acum 325 de ani (1693), monahul
francez Dom Pérignon a degustat spuma unei băuturi produse de el din vinul
foarte acid de Champagne (o regiune din nordul Franţei), băutură
care va deveni foarte cunoscută şi-i va purta numele

 

• 5 august – Sărbătoarea
naţională a Republicii Burkina Faso (fosta Volta Superioară);
aniversarea Revoluţiei democratice şi populare din 5 august 1983 – 35
de ani

 

• 5 august – Acum 220 de ani (1798) s-a
născut astronomul englez John Wrottesley, membru fondator al
Societăţii Regale de Astronomie (m. 1867)

 

• 5 august – Acum 160 de ani (1858),
industriaşul american Cyrus W. Field (1819-1892), proprietar al companiei
„Atlantic Telegraph”, a terminat instalarea primului cablu telegrafic
subacvatic care făcea legătura între Europa (Anglia) şi SUA

 

• 5 august – Acum 20 de ani (1998) a murit
Todor Jivkov, om politic comunist bulgar; prim-secretar al CC al PC Bulgar
(1954-1989); preşedinte al Consiliului de Miniştri (1962-1971)
şi preşedinte al Consiliului de Stat (şef al statului)
(1971-1989) (n. 1911)

 

• 6 august – „Ziua Hiroshima” – Ziua
mondială a luptei pentru interzicerea armelor nucleare (la 6.VIII.1945 SUA
au lansat prima bombă atomică din istorie, asupra oraşului
japonez Hiroshima); este o zi de rugăciune în memoria victimelor
dezastrelor nucleare de la Hiroshima şi Nagasaki (9.VIII.1945)

 

• 6 august – Ziua naţională a
statului Jamaica; aniversarea proclamării independenţei -1962; se
sărbătoreşte în prima zi de luni din august

 

• 6 august – Ziua naţională a
Republicii Bolivia; aniversarea proclamării independenţei – 1825

 

• 6 august – Acum 155 de ani (1863), la Londra
a intrat în funcţiune primul metrou din lume (de-a lungul sectorului
Victoria Street, cu o lungime de 6,3 km)

 

• 6 august – Acum 150 de ani (1868) s-a
născut Paul Claudel, poet, dramaturg şi diplomat francez (m. 1955)

 

• 6 august – Acum 90 de ani (1928) s-a
născut Andy Warhol, artist plastic (unul dintre iniţiatorii, în anii
’60 ai secolului XX, ai mişcării „pop-art”) şi
realizator american de filme (unul dintre cei mai cunoscuţi
reprezentanţi ai cinematografului underground) (m. 1987)

 

• 7 august – Ziua naţională a
Republicii Côte D’ivoire; aniversarea proclamării independenţei

 

• 7 – 8 august – Acum 430 de ani (1588), flota
spaniolă (Invincibila Armada), trimisă de regele Filip al II-lea
să cucerească Anglia, era înfrântă de flota engleză
condusă de amiralul Charles Howard

 

• 7 august – Acum 170 de ani (1848) a murit
chimistul suedez Jöns Jacob Berzelius, unul dintre fondatorii chimiei moderne
(n. 1779)

 

• 7 august – Acum 80 de ani (1938) a murit
Konstantin Stanislavski, regizor, actor şi teoretician de teatru rus (n.
1863)

 

• 7 august – Acum 20 de ani (1998) au avut loc
atentatele teroriste cu bombe asupra ambasadelor americane din Nairobi (Kenya)
şi Dar-es-Salaam (Tanzania), soldate cu 224 de morţi şi 5.500 de
răniţi

 

• 9 august – „Ziua
internaţională a popoarelor indigene”; marcată (pe baza
Rezoluţiei 49/214 din 23.XII.1994 a Adunării Generale a ONU) pe
parcursul primului Deceniu internaţional al populaţiilor autohtone
(început la 10.XII.1994); prin Rezoluţia 59/174 din 20.XII.2004, Adunarea
Generală a declarat cel de-al doilea Deceniu internaţional al
populaţiilor autohtone (2005-2014) şi a decis continuarea
marcării acestei zile; data a fost aleasă deoarece la 9.VIII.1992 a
avut  loc prima reuniune a Grupului de lucru pentru popoare indigene

 

• 9 august – „Ziua
internaţională a grădinilor zoologice şi parcurilor”

 

• 9 august – „Ziua Nagasaki”; SUA
lansează a doua bombă atomică, asupra oraşului japonez
Nagasaki/1945. NOTĂ: Cu câteva zile în urmă, la 6.VIII.1945, SUA
lansaseră prima bombă atomică din istorie, asupra oraşului
japonez Hiroshima

 

• 9 august – Ziua naţională a Republicii
Singapore; aniversarea proclamării  independenţei – 1965

 

• 9 august – Acum 845 de ani (1173) începea
construirea Turnului din Pisa (terminată în anul 1372); piatra de temelie a
fost pusă de arhitectul şi sculptorul Bonnano

 

• 9 august – Acum 100 de ani (1918) s-a
născut Robert Aldrich, regizor, scenarist şi producător american
de film (m. 1983)

 

• 9 august – Acum 80 de ani (1938) a murit Leo
Frobenius, etnolog şi explorator german; între anii 1904 şi 1935 a
condus 12 expediţii în Africa; a explorat numeroase centre de artă
preistorică din Alpi, Norvegia, Spania şi Africa; a elaborat o teorie
difuzionistă a culturii („Istoria culturală a Africii”) (n.
1873)

 

• 9 august – Acum 75 de ani (1943) a murit Chaim
Soutine, pictor expresionist francez de origine rusă (n.1893 sau 1894)

 

• 9 august – Acum 55 de ani (1963) s-a
născut Whitney Houston, interpretă afro-americană de muzică
pop şi soul, actriţă de film (m. 2012)

 

•  10 august – Ziua naţională a Republicii
Ecuador; aniversarea proclamării independenţei – 1809

 

• 10 august – Acum 140 de ani (1878) s-a
născut scriitorul german Alfred Döblin, considerat unul dintre principalii
reprezentanţi ai expresionismului în literatură (m. 1957)

 

• 11 august – Acum 75 de ani (1943) s-a
născut generalul Pervez Musharraf, preşedintele Pakistanului (din
2001, reales în 2007, manadtul încheindu-se în 2008)

 

• 11 august – Eclipsă
parţială de Soare vizibilă din nordul Europei şi al Asiei

 

• 12 august – „Ziua internaţională a
tineretului”, instituită de ONU
la 17.XII.1999, marcată din 2000, pentru
a recunoaşte eforturile tinerilor în îmbunătăţirea
societăţii şi a activa implicarea lor în rezolvarea problemelor
globale ale umanităţii. NOTĂ: Se mai sărbătoreşte
şi „Ziua mondială a tineretului”, organizată anual (la
o dată variabilă), din 1985, la iniţiativa Papei Ioan Paul al
II-lea

 

• 12 august – Acum 170 de ani (1848) a murit
inginerul englez George Stephenson, considerat întemeietorul transportului feroviar;
începând din 1814 a construit mai multe tipuri de locomotive, iar în 1823 a
condus lucrările primei căi ferate publice şi a întemeiat prima
uzină de locomotive (la Newcastle) (n. 1781)

 

• 12 august – Acum 120 de ani (1898) s-a
născut geograful francez Robert Ficheux, discipol al renumitului geograf
Emmanuel de Martonne, puternic ataşat de România; sub îndrumarea acestuia,
Ficheux şi-a pregătit teza de doctorat cu un subiect privind
geomorfologia întregului masiv al Munţilor Apuseni; în perioada 1932-1935
a fost secretar al Institutului Francez din Bucureşti, apoi al Misiunii
Universitare Franceze în România; între anii 1935 şi 1938 a fost numit, la
recomandarea lui Emil Racoviţă, succesor al lui George Vâlsan la
Catedra de geografie fizică a Universităţii din Cluj; membru
corespondent străin (1948) şi membru de onoare din
străinătate al Academiei Române (1991) (m. 2005)

 

• 12 august – Acum 90 de ani (1928) a murit
compozitorul ceh Leos Janáček (n. 1854)

 

• 13 august – „Ziua
internaţională a stângacilor”, sărbătorită în
Marea Britanie şi în alte 13 state ale lumii; a fost marcată pentru
prima dată în 1992, la iniţiativa „Clubului stângacilor
britanici”, creat în 1990; cei care utilizează în primul rând mâna
stângă se străduie, în această zi, să atragă
atenţia designerilor şi producătorilor asupra
necesităţii de a ţine seama şi de stângaci atunci când
creează diverse produse (de exemplu, mouse-ul pentru computer sau
diversele ustensile de bucătărie, create exclusiv pentru uzul
dreptacilor)

 

• 13 august – Acum 130 de ani (1888) s-a
născut inginerul scoţian John Logie Baird, considerat a fi
„părintele” televizorului; în 1926 a realizat prima emisiune
televizată cu un aparat de construcţie proprie, iar în 1929, prima transmisiune
în culori (m. 1946)

 

• 13 august – Acum 110 ani (1908) s-a
născut actorul american de film Gene Raymond (m. 1998)

 

• 13 august – Acum 20 de ani (1998) a murit
Julien Green, romancier, dramaturg şi ziarist american de limbă
franceză; prima persoană de origine americană membru al
Academiei Franceze (1971) (n. 1900)

 

• 14
august – Acum 60 de ani (1958) a murit Frédéric Joliot-Curie, chimist şi
fizician francez; împreună cu soţia sa, Irène, a făcut
cercetări în domeniul fizicii nucleare şi al
radioactivităţii artificiale; Premiul Nobel pentru chimie pe 1935,
împreună cu Irène Joliot-Curie; membru de onoare străin al Academiei
Române (1948) (n. 1900)

 

• 14
august – Acum 30 de ani (1988) a murit Enzo Ferrari, pilot şi constructor
de automobile italian; numele său este legat de istoria curselor
automobilistice; în 1929 a fondat, la Modena, firma care-i poartă numele
(n. 1898)

 

• 15 august – Ziua naţională a
Republicii Congo; aniversarea proclamării independenţei – 1960

 

• 15 august – Ziua naţională a
Republicii Coreea; eliberarea de sub dominaţia colonială
japoneză – 1945

 

• 15 august – Ziua independenţei Indiei –
1947. Sărbătoare naţională

 

• 15 august – Acum 170 de ani (1848)
inventatorul american Milton Waldo Hanchett (1822-1904) patenta scaunul de
dentist

 

• 15 august – Acum 125 de ani (1893) s-a
născut Alexandr Gauk, dirijor şi pedagog rus (m. 1963)

 

• 15 august –  Tallinn, Estonia: Supercupa Europei la
fotbal – pe A. Le Coq Arena (Lilleküla Stadium)

 

• 16 august – Acum 130 de ani (1888) a murit
farmacistul american John Pemberton, inventatorul băuturii
răcoritoare „Coca-Cola” (n. 1831)

 

• 16 august – Acum 125 de ani (1893) a murit
medicul francez Jean-Martin Charcot, unul dintre fondatorii neuropatologiei
moderne (n. 1825)

 

• 16 august – Acum 60 de ani (1958) s-a
născut Madonna (Louise Veronica Ciccone), cântăreaţă de
muzică pop şi  actriţă de film americană

 

• 16 august – Acum 20 de ani (1998) a murit
scriitoarea Dorothy West, ultima personalitate a mişcării artistice
afro-americane a anilor ’20 ai secolului XX, aşa-numita „Renaştere
a Harlemului” (n. 1907)

 

• 17 august – Ziua naţională a
Republicii Gaboneze; aniversarea proclamării independenţei – 1960

 

• 17 august – Ziua naţională a
Republicii Indonezia; aniversarea proclamării republicii – 1945 

 

• 17 august – Acum 120 de ani (1898) a murit
compozitorul austriac Karl Zeller (n. 1842)

 

• 17 august – Acum 75 de ani (1943) s-a
născut Robert De Niro, actor şi regizor de film american

 

• 17 august – Acum 60 de ani (1958) s-a
născut cântăreaţa americană Belinda Carlisle

 

• 17 august – Acum 60 de ani (1958) a murit
compozitorul francez Florent Schmitt (n. 1870)

 

• 18 august – Acum 85 de ani (1933) s-a
născut Roman Polanski, actor şi regizor de film de origine
poloneză

 

• 18 august – Acum 20 de ani (1998) a murit
chimistul ceh Otto Wichterle, inventatorul lentilelor de contact (n. 1913)  

 

• 19 august – Ziua naţională a
Afganistanului; aniversarea proclamării republicii – 1919 

 

• 20 august – Ziua naţională a
Republicii Ungare. Sărbătoarea Sfântului Ştefan (Ştefan I –
Istvan cel Sfânt/997-1038, rege din dinastia Arpadiană, a unificat
triburile ungare, s-a creştinat şi a obţinut de la Papa
Silvestru al II-lea coroana regală, în anul 1001, legând astfel Ungaria de
lumea creştină occidentală; în timpul domniei lui s-a adoptat creştinismul
ca religie de stat)

 

• 20 august – Acum 80 de ani (1938) s-a
născut generalul francez Jean-Loup Chrétien, primul astronaut din Europa
de Vest care a zburat în spaţiu, la bordul navei sovietice „Saliut
7” (în iunie 1982)

 

• 20 august – Acum 70 de ani (1948) s-a
născut Robert Plant, interpret de rock şi compozitor britanic

 

• 21 august – Acum 320 de ani (1698) s-a
născut constructorul italian de viori Giuseppe Guarneri (del Gesú) (m.
1744)

 

• 21 august – Acum 220 de ani (1798) s-a
născut Jules Michelet, istoric şi publicist francez; a susţinut
şi popularizat în presa franceză Revoluţia de la 1848 din
Ţările Române şi unirea Principatelor (m. 1874)

 

• 21 august – Acum 125 de ani (1893) s-a
născut compozitoarea franceză Lili Boulanger (m. 1918)

 

• 21 august – Acum 80 de ani (1938) s-a
născut Kenny Rogers (Kennth Donald Rogers), interpret american de
muzică country

 

• 21 august – Acum 50 de ani (1968), trupele
sovietice şi ale unor state membre ale Tratatului  de la Varşovia
(Polonia, RDG, Ungaria şi Bulgaria), cu excepţia României,
invadează Cehoslovacia, punând astfel capăt „Primăverii de
la Praga”

 

• 22 – 26 august –  Vizita Papei Francisc în Irlanda

 

• 23 august – Ziua internaţională de
amintire despre comerţul cu sclavi şi abolirea acestuia, sub egida
ONU

 

• 23 august – Acum 350 de ani (1668) a murit
sculptorul flamand Artus Quellinus (numit şi „cel Bătrân”)
(n. 1609)

 

• 24 august – Ziua naţională a
Ucrainei; aniversarea Declaraţiei de independenţă din
24.VIII.1991 (aprobată prin referendumul din 1.XII.1991)

 

• 24 august – Acum 70 de ani (1948) s-a
născut compozitorul francez de muzică electronică Jean Michel
Jarre (fiul compozitorului de muzică de film Maurice Jarre)

 

• 25 august – Ziua naţională a
Republicii Uruguay; aniversarea proclamării independenţei – 1825

 

• 25 august – Acum 100 de
ani (1918) s-a născut Leonard Bernstein, dirijor şi compozitor
american (m. 1990)

 

• 27 august – Sărbătoarea
naţională a Republicii Moldova. Ziua Independenţei; Parlamentul
de la Chişinău a adoptat Declaraţia de independenţă –
27.VIII.1991. Guvernul României a recunoscut independenţa Republicii
Moldova în aceeaşi zi

 

• 28 august/9 septembrie – Acum 190 de ani
(1828) s-a născut scriitorul rus Lev Tolstoi (m. 1910)

 

• 29 august – Sărbătoarea
naţională a Republicii Slovace. Ziua Insurecţiei Naţionale
Slovace – 1944

 

• 29 august – Acum 150 de ani (1868) a murit
chimistul german Christian Friedrich Schönbein; a descoperit (în 1840) ozonul
(n. 1799)

 

• 29 august – Acum 60 de ani (1958) s-a
născut Michael Jackson, cântăreţ american de muzică pop (m.
2009)

 

• 29 august – 11 septembrie – New York:
Turneul de tenis de Mare Şlem US Open

 

• 30 august – Acum 25 de ani (1993), după
o serie de tratative secrete la Oslo, se încheie primul Acord de principiu
israeliano-palestinian privind autonomia palestiniană, limitată,
pentru început, la Gaza şi Ierihon; acordul va fi semnat, la 13.IX.1993,
la Washington, de primul ministru al Israelului, Yitzhak Rabin, şi de
preşedintele Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, Yasser
Arafat; garanţi ai acordului: SUA şi Rusia

 

• 31 august – Ziua naţională a
Republicii Kârgâzstan; aniversarea proclamării independenţei – 1991

 

• 31 august – Ziua naţională a
Federaţiei Malaezia; aniversarea proclamării independenţei –
1957

 

• 31 august – Republica Moldova:
Sărbătoarea „Limba noastră” (la 31.VIII.1989
Parlamentul de la Chişinău a votat trecerea de la alfabetul chirilic
la cel latin)

 

• 31 august – Ziua naţională a
Republicii Trinidad-Tobago; aniversarea proclamării independenţei –
1962

 

• 31 august – Acum 125 de ani (1893) s-a
născut harpista franceză Lily Laskine (m. 1988)

 


septembrie – Alegeri parlamentare în Austria

 


septembrie – Alegeri parlamentare în Rwanda

 


septembrie – Alegeri parlamentare în Suedia

 


septembrie – Alegeri parlamentare în Swaziland

 


septembrie – Alegeri parlamentare în Maldive

 


septembrie – Alegeri parlamentare în Guineea

 


septembrie – Alegeri parlamentare şi locale în Camerun

 


septembrie – Alegeri locale în Rusia

 


septembrie – Alegeri locale în Kazakhstan

 

• 1 septembrie – Ziua naţională a
Libiei (Marea Jamahirie Arabă Libiană Populară Socialistă).
Ziua Revoluţiei – 1969

 

• 1 septembrie – Ziua naţională a
Republicii Slovace. Ziua Constituţiei – 1992

 

• 1 septembrie – Sărbătoarea
naţională a Republicii Uzbekistan; aniversarea proclamării
independenţei – 1991

 

• 2 septembrie – Ziua naţională a
Republicii Socialiste Vietnam; aniversarea proclamării republicii – 1945

 

• 3 septembrie – În Statele Unite ale Americii
se sărbătoreşte „Ziua muncii”, la propunerea
sindicatelor (Central Labour Union); se marchează în prima zi de luni din
septembrie, începând din 1882 

 

• 3 septembrie – Sărbătoarea
naţională a emiratului Qatar; aniversarea proclamării
independenţei – 1971

 

• 3 septembrie – Sărbătoarea
naţională a REPUBLICII SAN MARINO. Ziua întemeierii statului – anul
301 d.H.

 

• 3 septembrie – Acum 450 de ani (1568) s-a
născut Adriano Banchieri, compozitor, organist şi teoretician italian
(m. 1634)

 

• 3 septembrie – Acum 360 de ani (1658) a
murit Oliver Cromwell, om politic şi comandant de oşti englez;
conducător al revoluţiei împotriva dinastiei Stuart; a
înăbuşit mişcarea de eliberare naţională din Irlanda
(1649-1652); în 1653 a instaurat în Anglia un regim dictatorial, devenind
lord-protector; a obligat Olanda să recunoască Actul de
Navigaţie, punând bazele supremaţiei maritime a Angliei (n. 1599)

 

• 3 septembrie – Acum 65 de ani (1953) a
intrat în vigoare Convenţia Europeană privind Drepturile Omului,
semnată, la Roma, la 4.XI.1950 (Convenţia a fost semnată sau
ratificată de peste 30 de state; la 20.VI.1994, România a ratificat, la
Strasbourg, Convenţia şi zece protocoale adiţionale)

 

• 4 septembrie – Acum 250 de ani (1768) s-a
născut scriitorul francez François René de Chateaubriand (m. 1848)

 

• 4 septembrie – Acum 55 de ani (1963) a murit
Robert Schuman, om politic francez; prim-ministru (1947-1948) şi ministru
în mai multe rânduri; declaraţia sa de la 9 mai 1950 (când era ministru de
externe), privind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului
– CECO, a constituit punctul de plecare în construcţia europeană;
considerat unul dintre „părinţii Europei unite”; primul
preşedinte (1958-1960) al Adunării Parlamentare Europene (Parlamentul
European de astăzi) (n. 1886). NOTĂ: Din 1985 ţările Comunităţii
Economice Europene (azi, Uniunea Europeană) au instituit  „Ziua
Uniunii Europene”, cunoscută şi ca „Ziua Schuman”
(marcată, anual, la 9 mai)

 

• 5 septembrie – Acum 450
de ani (1568) s-a născut Tommaso Campanella, teolog şi filosof
italian (m. 1639)

 

• 5 septembrie – Acum 380 de ani (1638) s-a
născut regele Ludovic al XIV-lea (1643-1715), supranumit
„Regele-Soare”; în timpul domniei sale absolutismul monarhic a atins,
în Franţa, apogeul (îi este atribuită celebra expresie „statul
sunt eu”); a promovat o politică externă de anexări;
războaiele şi luxul curţii regale au ruinat ţara; a
încurajat artele, literatura şi ştiinţa (m. 1715)

 

• 6 septembrie – Ziua naţională a
Regatului Swaziland; aniversarea proclamării independenţei/1968 (acum
50 de ani)

 

• 6 septembrie – Acum 20 de ani (1998) a murit
regizorul japonez de film Akira Kurosawa (n. 1910)

 

• 7 septembrie – Sărbătoarea
naţională a Republicii Federative a Braziliei; aniversarea
proclamării independenţei faţă de Portugalia – 1822

 

• 7 septembrie – Acum 10 ani (2008), într-una
din cele mai mari intervenţii bancare din istoria SUA, companiile
ipotecare Fannie Mae şi Freddie Mac sunt plasate sub tutela regulatorului
Federal Housing Finance Agency. Era momentul declanşării uneia dintre
cele mai mari crize financiare globale. În acelaşi an au urmat câteva
episoade importante ale acestei crize:

– la 15 septembrie, ce-a de-a patra banca
americană de investiţii, Lehman Brothers, intra în faliment în urma
crizei de pe piaţa creditelor

– la 16 septembrie, Guvernul SUA – prin
Rezervele Federale – acorda un împrumut de 85 de miliarde de dolari băncii
americane de investiţii AIG urmând să primească, în schimb, un
pachet de 79,9% din acţiunile companiei

– la 25 septembrie, Washington Mutual, cea mai
mare bancă de economii şi creditare din SUA, era închisă de
guvernul SUA

 

• 8 septembrie – „Ziua
internaţională a ştiinţei de carte” (a alfabetizării),
sub egida ONU. Se marchează din anul 1967, la iniţiativa Congresului
mondial pentru lichidarea analfabetismului, desfăşurat la Teheran, în
septembrie 1965

 

• 8 septembrie – „Ziua mondială a
primului ajutor”; se marchează, anual, în a doua sâmbătă
din luna septembrie (la iniţiativa forurilor coordonatoare ale
Mişcării Internaţionale de Cruce Roşie şi
Semilună Roşie), pentru a atrage atenţia, prin
manifestările organizate în această zi, asupra importanţei
cunoaşterii regulilor de acordare a primului ajutor în acţiunile de
salvare a persoanelor aflate în primejdie

 

• 8 septembrie – Ziua naţională a
Principatului Andorra; din 8.IX.1278 (acum 740 de ani) principatul a fost pus
sub dubla suzeranitate a episcopilor spanioli de Urgel şi a conţilor
francezi de Foix, înlocuiţi ulterior de suveranii şi
preşedinţii Franţei

 

• 8 septembrie – În Macedonia (FYROM – Fosta
Republică Iugoslavă a Macedoniei) se marchează Ziua
Independenţei – 1991. Sărbătoare naţională

 

• 8 septembrie – Acum 100 de ani (1918) s-a
născut Sir Derek H. R. Barton, chimist britanic; a contribuit la
dezvoltarea unui nou domeniu de studiu în chimia organică, „analiza
conformaţională”; Premiul Nobel pentru chimie pe 1969,
împreună cu norvegianul Odd Hassel (m. 1998)

 

• 9 septembrie – Ziua Mondială a
Frumuseţii, instituită la 9 septembrie 1995, la iniţiativa
Comitetului Internaţional al Esteticii şi Cosmeticii (SIDESKO)

 

• 9 septembrie – Ziua naţională a
Republicii Tadjikistan; aniversarea proclamării independenţei – 1991

 

• 9 septembrie – Acum 120 de ani (1898) a
murit Stéphane Mallarmé, poet şi eseist francez (n. 1842)

 

• 9 septembrie – Acum 110 ani (1908) s-a
născut Cesare Pavese, poet, prozator, critic literar şi
traducător italian (m. 1950)

 

• 10 septembrie – Ziua Mondială de
Prevenire a Suicidului. Se marchează anual din 2002, la iniţiativa
Asociaţiei Internaţionale de Prevenire a Suicidului şi
Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, sub egida ONU

 

• 10 septembrie – Acum 10 ani (2008)
Organizaţia Europeană pentru Cercetări Nucleare (CERN) punea în
funcţiune Large Hadron Collider (LHC), un accelerator de particule
gigantic, cel mai performant din lume, destinat descoperirii secretelor
creării Universului. Are o formă de cerc cu circumferinţa de 27
km, a fost construit în colaborare cu peste opt sute de fizicieni din peste
optzeci şi cinci de ţări precum şi în parteneriat cu sute
de universităţi şi laboratoare importante şi este
poziţionat  între Munţii Alpi şi Munţii Jura, lângă
Geneva, la 100 m sub pământ. La numai câteva zile distanţă,
însă, la 20 septembrie, acceleratorul de particule a fost oprit pentru
următoarele două luni, din cauza unei scurgeri de heliu

 

• 10 – 13 septembrie – Strasbourg: Sesiune Plenară
a Parlamentului European

 

• 11 septembrie – În anul 2001, atentatele
teroriste, de o amploare fără precedent, de la New York şi
Washington D.C.; au fost distruse turnurile gemene din complexul comercial
World Trade Center (WTC) din New York şi o parte din clădirea
Pentagonului din Washington D.C. (ce adăposteşte Departamentul
Apărării şi Statul Major General al Forţelor Armate ale
SUA). Ziua de 11 septembrie a fost declarată, printr-un decret
prezidenţial, „Ziua patrioţilor”

 

• 12 septembrie – Ziua ONU pentru cooperarea
Sud-Sud

 

• 12 septembrie – Acum 130 de ani (1888) s-a
născut şansonetistul francez Maurice Chevalier (m. 1972)

 

• 13 septembrie – Acum 25 de ani (1993) a fost
semnat, la Washington, Acordul asupra autonomiei zonei Gaza şi Ierihon;
Acordul, intitulat „Declaraţie de principiu cu privire la
aranjamentele interimare de autonomie”, a fost semnat de primul ministru
al Israelului, Yitzhak Rabin, şi de preşedintele Organizaţiei
pentru Eliberarea Palestinei (OEP), Yasser Arafat; garanţi ai Acordului:
SUA şi Rusia

 

• 13 – 25 septembrie – New York: A 73-a
sesiune a Adunării Generale a ONU. Dezbaterile generale încep pe 18
septembrie

 

• 13 septembrie – Frankfurt: Reuniunea Consiliului
Guvernatorilor Băncii Centrale Europene, pe probleme de politică
monetară, urmată de o conferinţă de presă

 

• 15 septembrie – „Ziua
internaţională a democraţiei”, instituită de ONU în 2007,
prin Rezoluţia 62/7, pentru a atrage atenţia asupra stării
democraţiei în lume

 

• 15  septembrie – „Ziua europeană a
prostatei”, declarată de Asociaţia Europeană de Urologie;
marcată din 2005 pentru a sensibiliza opinia publică în
legătură cu frecvenţa bolilor urologice

 

• 15 septembrie – Ziua naţională a
Republicii Costa Rica; aniversarea proclamării independenţei – 1821

 

• 15 septembrie – Ziua naţională a
Republicii El Salvador; aniversarea proclamării independenţei – 1821

 

• 15 septembrie – Sărbătoarea
naţională a Republicii Guatemala; aniversarea proclamării
independenţei – 1821

 

• 15 septembrie – Sărbătoarea
naţională a Republicii Honduras; aniversarea proclamării
independenţei – 1821

 

• 15 septembrie – Sărbătoarea
naţională a Republicii Nicaragua; aniversarea proclamării
independenţei – 1821

 

• 16 septembrie – „Ziua
internaţională pentru protecţia stratului de ozon”,
marcată pe baza Rezoluţiei 49/114 din 19.XII.1994 a Adunării
Generale a ONU, pentru a aminti de data semnării (16.IX.1987), la
Montreal, a Protocolului privind substanţele care distrug stratul de ozon,
protocol la care a aderat şi România

 

• 16 septembrie – Ziua naţională a
Statelor Unite Mexicane; aniversarea proclamării independenţei – 1810

 

• 16 septembrie – Papua Noua Guinee: Ziua
naţională; aniversarea proclamării independenţei – 1975

 

• 16 septembrie – Acum 130 de ani (1888) s-a
născut Frans Eemil Sillanpää, unul dintre cei mai importanţi
scriitori finlandezi ai secolului XX; Premiul Nobel pentru literatură pe
1939; primul scriitor finlandez care a obţinut acest premiu (m. 1964)

 

• 16 septembrie – Acum 125 de ani (1893) s-a
născut Sir Alexander Korda, regizor şi producător britanic de
film de origine maghiară; deopotrivă artist şi om de afaceri,
lui i se datorează înflorirea, în anii ’30 ai secolului XX, a
cinematografului britanic (m. 1956)

 

• 18 septembrie – „Ziua mondială a
geologilor”

 

• 18 septembrie – Ziua naţională a
Republicii Chile; aniversarea proclamării independenţei – 1810

 

• 18 septembrie – Acum 225 de ani (1793),
primul preşedinte al SUA, George Washington (1789-1797), punea, la
Washington (oraşul capitală a SUA), piatra de temelie a Capitoliului;
în această clădire, un adevărat simbol al Americii, îşi
desfăşoară activitatea Congresul federal al Statelor Unite
(Senatul şi Camera Reprezentanţilor)

 

• 19 septembrie – Ziua naţională a
Federaţiei Sfântul Cristofor şi Nevis (grup de patru insule – Saint
Kitts, Nevis, Anguilla, Sombrero – situat în Arhipelagul Antilelor Mici din
Marea Caraibilor); aniversarea proclamării independenţei/1983 – 35 de
ani

 

• 19 septembrie – Acum 70 de ani (1948) s-a
născut actorul şi regizorul britanic de film Jeremy Irons

 

• 20 septembrie – Ziua
internațională a sportului universitar, sub egida ONU

 

• 20 septembrie – Acum 140 de ani (1878) s-a
născut scriitorul american Upton Sinclair (m. 1968)

 

• 20 septembrie – Acum 120 de ani (1898) a
murit scriitorul german Theodor Fontane, reprezentant al „realismului
poetic” (n. 1819)

 

• 20 septembrie – Acum 110 ani (1908) a murit
Pablo de Sarasate, violonist şi compozitor spaniol (n. 1844)

 

• 21 septembrie – „Ziua
internaţională a păcii” se marca, anual, până în 2001,
în ziua de deschidere a sesiunii Adunării Generale a ONU (în baza
Rezoluţiei 36/67 din 30.XI.1981, reconfirmată prin Rezoluţia
52/232 din 4.VI.1998); la 28.IX.2001 Adunarea Generală a Naţiunilor
Unite a hotărât (prin Rezoluţia 55/282) ca această zi să
fie marcată la o dată fixă – 21 septembrie

 

• 21 septembrie – „Ziua mondială a
bolii Alzheimer”, marcată din 1994

 

• 21 septembrie – Ziua naţională a
Armeniei; aniversarea adoptării, prin referendum, a Declaraţiei de
independenţă – 1991

 

• 21 septembrie – Proclamarea
independenţei statului  Belize (fostul Honduras britanic) – 1981. Ziua
naţională

 

• 21 septembrie – Ziua naţională a
Republicii Malta; aniversarea proclamării independenţei – 1964

 

• 16 septembrie – „Ziua oraşului
Moscova”, atestat documentar în anul 1147;  se serbează anual, din
1987, în a treia duminică a lunii septembrie

 

• 21 septembrie – Acum 320 de ani (1698) s-a
născut François Francoeur, violonist şi compozitor francez (m. 1787)

 

• 22 septembrie – „Ziua europeană
fără maşini”; la 4.II.2000, Margot Walström, comisar
european pentru mediu, lansa, la Bruxelles, iniţiativa europeană
„În oraş fără automobilul meu”; la 22 septembrie
acelaşi an aproape 800 de oraşe europene, mari şi mici, au
închis, pentru o zi, străzile centrale pentru traficul auto

 

• 22 septembrie – Ziua independenţei Republicii
Bulgaria; în anul 1908 (acum 110 ani),  cu sprijinul guvernului lui
Alexandăr Malinov, cneazul Ferdinand de Saxa Coburg declara, printr-un
manifest special, independenţa Bulgariei şi se proclama ţar al
bulgarilor (se sărbătoreşte începând din anul 1998 – 20 ani)

 

• 22 septembrie – Ziua naţională a Republicii
Mali; aniversarea proclamării independenţei – 1960

 

• 22 septembrie – Acum 100 de ani (1918) s-a
născut Henryk Szeryng, violonist mexican de origine poloneză (m. 1988)

 

• 22 septembrie – Acum 60 de ani (1958) s-a
născut tenorul italian Andrea Bocelli

 

• 23 septembrie – „Ziua Mondială a
curăţeniei”

 

• 23 septembrie – „Ziua
internaţională împotriva exploatării sexuale şi a
traficului femeilor şi copiilor”

 

• 23 septembrie – Ziua naţională a
Regatului Arabiei Saudite; aniversarea întemeierii regatului saudit – 1932

 

• 23 septembrie – Acum 100 de ani (1918) a
murit lingvistul francez  Auguste Picot; între anii 1866-1869 a fost secretar
al domnitorului Carol I; bun cunoscător al ţării noastre, a
făcut cunoscut peste hotare folclorul românesc, prin publicarea, în 1889,
a unei culegeri de folclor al românilor din Timoc; membru de onoare străin
al  Academiei Române (1879) (n. 1844)

 

• 23 septembrie – Acum 80 de ani (1938) s-a
născut actriţa austriacă de film Romy Schneider (m. 1982)

 

• 23 septembrie – Acum 75 de ani (1943) s-a
născut interpretul spaniol Julio Iglesias

 

• 23 septembrie – Acum 45 de ani (1973) a
murit Pablo Neruda, poet şi diplomat chilian; unul dintre cei mai
importanţi poeţi latino-americani ai secolului XX; Premiul Nobel
pentru literatură pe 1971 (n. 1904)

 

• 24 septembrie – Ziua naţională a
Republicii Guineea Bissau; aniversarea proclamării independenţei/1973
– 45 de ani

 

• 24 septembrie – Acum 70 de ani (1948) s-a
născut actorul american de film Phil Hartman (m. 1998)

 

• 26 septembrie – Ziua Limbilor Europene. Se
marchează din 2001, la decizia Consiliului Europei, pentru a serba
diversitatea lingvistică în Europa şi a încuraja populaţia
să cunoască un număr mai mare de limbi străine

 

• 26 septembrie – „Ziua mondială a
munţilor curaţi”

 

• 26 septembrie – Acum 175 de ani (1843) s-a
născut scriitorul australian Tom Collins (m. 1912)

 

• 26 septembrie – Acum 130 de ani (1888) s-a
născut T.[homas] S.[tearns] Eliot, poet, dramaturg, critic literar şi
editor englez de origine americană; începând cu anii `20 ai secolului XX a
exercitat o puternică influenţă în cultura anglo-americană;
a revitalizat lirica engleză prin noutatea expresiei; Premiul Nobel pentru
literatură pe 1948 (m. 1965)

 

• 26 septembrie – Acum 120 de ani (1898) s-a
născut George Gershwin, compozitor, pianist şi dirijor american; a
creat aşa-numitul jazz simfonic (m. 1937)

 

• 26 septembrie – Acum 70 de ani (1948) s-a
născut Olivia Newton-John, interpretă australiană de origine
britanică

 

• 26 septembrie – Acum 20 de ani (1998) a fost
semnat Acordul de constituire a Forţei Multinaţionale de Pace din
Europa de Sud-Est, cu ocazia reuniunii de la Skopje a miniştrilor
apărării din opt ţări sud-est europene (Turcia, Grecia,
Italia, România, Bulgaria, Albania, Slovenia şi Fosta Republică
Iugoslavă a Macedoniei), desfăşurate sub egida secretarului de
stat american al apărării; au participat invitaţi din
ţările membre ale NATO, reprezentanţi ai OSCE şi UE

 

• 26 septembrie – Frankfurt: Reuniunea Consiliului
Guvernatorilor Băncii Centrale Europene

 

• 27 septembrie – „Ziua mondială a
turismului”; se marchează în fiecare an potrivit hotărârii
adoptate de cea de-a treia sesiune a Adunării Generale a Organizaţiei
Mondiale a Turismului (Torremolinos/Spania, septembrie 1979); la stabilirea
datei s-a ţinut seama de faptul că 27 septembrie este o
dată-reper pentru turismul mondial – ziua când, în 1970, a fost adoptat
Statutul Organizaţiei Mondiale a Turismului

 

• 27 septembrie – „Ziua
internaţională a surzilor” (marcată din 1958, la
iniţiativa Federaţiei Mondiale a Hipoacuzicilor, în ultima
sâmbătă a lunii septembrie – 50 de ani)

 

 

• 27 septembrie – Frankfurt: Reuniunea Consiliului
General al Băncii Centrale Europene

 

• 28 septembrie – „Ziua
Internaţională a Dreptului de a Şti”. Instituită în 2002 la
iniţiativa reţelei internaţionale a activiştilor în
domeniul accesului la informaţiile politice, pentru a atrage atenţia
asupra importanţei pe care dreptul la informare o are în orice sistem
democratic

 

• 28 septembrie – Acum 40 de ani (1978) a
murit Papa Ioan Paul I (cardinalul italian Albino Luciani), care a avut cel mai
scurt pontificat din istoria modernă, doar 34 de zile (26.VIII-28.IX.1978)
(n. 1912)

 

• 28 septembrie – Acum 15 ani (2003) a murit
Elia Kazan (Elia Kazanjoglou), regizor, scenarist şi producător
american de film (n. 1909, la Istanbul, din părinţi greci)

 

• 28 septembrie – Va debuta noua competiţie a UEFA,
Liga Naţiunilor la fotbal. Toate cele 55 de ţări afiliate
forului continental vor fi împărţite în patru ligi (A, B, C şi
D), în funcţie de coeficent

 

• 29 septembrie – Acum 260 de ani (1758) s-a
născut amiralul britanic Horatio Nelson; victorii asupra flotelor
spaniolă, daneză şi franceză; comandant al flotei din
Mediterana (din 1803); a distrus definitiv flota franceză în
bătălia de la Trafalgar, dar a fost ucis în luptă (m. 1805)

 

• 29 septembrie – Acum 75 de ani (1943) s-a
născut Lech Walesa, om politic polonez; electrician pe şantierul
naval de la Gdansk, a devenit liderul Sindicatului „Solidaritatea”
(septembrie 1980), implicându-se în mişcarea grevistă şi de
opoziţie faţă de regimul comunist; preşedinte al Poloniei
(1990-1995); Premiul Nobel pentru pace pe 1983

 

• 30 septembrie – Ziua
Internaţională a traducătorilor

 

• 30 septembrie – Ziua naţională a
Republicii Botswana; aniversarea proclamării independenţei – 1966

 

• 30 septembrie – Acum 110 ani (1908) s-a
născut David Oistrah, violonist şi pedagog rus (m. 1974)

 

• 30 septembrie – Berlin: Maratonul
internaţional de la Berlin

 


octombrie – Alegeri prezidenţiale în Georgia

 


octombrie – Alegeri prezidenţiale în camerun

 


octombrie – Alegeri prezidenţiale în Irlanda

 

• 1 octombrie – „Ziua mondială a
habitatului”; se sărbătoreşte în prima zi de luni din
octombrie, în baza Rezoluţiei 40/202 din 7.XII.1985 a Adunării
Generale a ONU, la recomandarea Comisiei pentru aşezări umane; se
marchează din 1986, când s-au împlinit zece ani de la prima
Conferinţă a Naţiunilor Unite pentru aşezări umane, de
la Vancouver, Canada

 

• 1 octombrie – „Ziua mondială a
arhitecturii”; se marchează pe baza unei hotărâri a Consiliului
Uniunii Internaţionale a Arhitecţilor din iunie 1985 şi este
consacrată calităţii în arhitectură şi urbanism;
după cea de-a XX-a reuniune a Consiliului, de la Barcelona, s-a decis ca
din 1997 să se celebreze în aceeaşi zi cu cea a habitatului,
adică în prima zi de luni din octombrie, în loc de 1 iulie ca până
atunci

 

• 1 octombrie – „Ziua
internaţională a muzicii”; sărbătorită pentru
prima dată la 1.X.1975, la iniţiativa Consiliului internaţional
al muzicii – UNESCO (prezidat atunci de renumitul violonist şi dirijor
Yehudi Menuhin)

 

• 1 octombrie – „Ziua
internaţională a persoanelor în vârstă”; hotărâtă
prin Rezoluţia 45/106 a Adunării Generale a ONU din 1990 şi
marcată în toate statele membre ale forului mondial ca o dovadă a
preţuirii şi respectului pentru aceste persoane

 

• 1 octombrie – Proclamarea Republicii
Populare Chineze – 1949. Ziua naţională

 

• 1 octombrie – Sărbătoarea
naţională a Republicii Cipru; aniversarea proclamării
independenţei – 1960

 

• 1 octombrie – Ziua naţională a
Republicii Federale Nigeria; aniversarea proclamării independenţei –
1960

 

• 1 octombrie – Ziua naţională a
Insulelor Tuvalu (fostele Insule Ellice); aniversarea proclamării
independenţei/1978 – 40 de ani

 

• 1 octombrie – Acum 75 de ani (1943) s-a
născut regizorul francez de film Jean-Jacques Annaud; la începutul
carierei a realizat spoturi publicitare

 

• 1 octombrie – Acum 60 de
ani (1958) a fost creată Agenţia spaţială americană
NASA (National Aeronautics and Space Administration – Administraţia
Naţională pentru Aeronautică şi Spaţiu), în contextul
concurenţei americano-sovietice  pentru cucerirea spaţiului – 50 de
ani

 

• 1 octombrie – Acum 20 de ani (1998) a intrat
în vigoare statutul oficial al „Europol”, organism al poliţiilor
europene, cu sediul la Haga, ce operează sub egida Uniunii Europene
(statut devenit operaţional de la 1.VII.1999)

 

• 1 – 4 octombrie – Strasbourg: Sesiune Plenară a
Parlamentului European

 

• 1 octombrie – Alegeri indirecte –
desemnarea celor doi căpitani-regenţi pentru conducerea
ţării, în San Marino

 

• 2 octombrie – Ziua naţională a
Republicii Guineea; aniversarea proclamării independenţei/1958 – 60
de ani

 

• 2 octombrie – Acum 70 de ani (1948) s-a
născut creatoarea americană de modă Donna Karan,
considerată unul dintre designerii clasici din SUA

 

• 2 octombrie – Acum 50 de ani (1968) a murit
Marcel Duchamp, pictor şi desenator francez; rol important în
mişcarea dadaistă şi cea suprarealistă (n. 1887)

 

• 3 octombrie – „Ziua Unităţii
Germane”; se aniversează reunificarea celor două state germane
(RDG şi RFG), la 3.X.1990; sărbătoarea naţională a
Republicii Federale Germania

 

• 4 octombrie – „Ziua
internaţională a animalelor”; instituită de
Organizaţia Internaţională pentru Protecţia Animalelor, în
1931, în memoria sfântului catolic Francisc din Assisi (1182-1226),
întemeietorul Ordinului Franciscan şi protectorul animalelor, canonizat la
4.X.1228 ( – 780 de ani) (Rompres 4.X.2004). NOTĂ: Sf. Francisc este
prăznuit, la această dată, de Biserica Romano-Catolică
şi de Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică

 

• 4 octombrie – „Ziua mondială a
şoferilor din sectorul transporturi”

 

• 4 octombrie – Ziua naţională a
Regatului Lesotho (fost Basutoland); aniversarea proclamării
independenţei – 1966

 

• 4 octombrie – Acum 90 de ani (1928) s-a
născut futurologul american Alvin Toffler, autorul unor volume de
analiză politico-socială şi economică globală,
cunoscute în întreaga lume („Şocul viitorului”/1970, „Al
treilea val”/1970, „Puterea în mişcare”/1990)

 

• 4 octombrie – Acum 70 de ani (1948) a murit
medicul francez Gustave Roussay; o atenţie aparte a acordat studiului
cancerului, scop în care a înfiinţat primul Institut de oncologie din
Franţa (la Ville-Juif); a fost un apropiat al României, în laboratoarele
sale lucrând numeroşi specialişti români; membru de onoare
străin al Academiei Române (n. 1874)

 

• 5 octombrie – „Ziua mondială a
cadrelor didactice”; proclamată de UNESCO, în 1994, pentru a celebra
semnarea, la 5.X.1966, a Recomandării UNESCO privind statutul
profesorilor; în România se marchează din 1996

 

• 6 – 18 octombrie – Buenos Aires: Jocurile
olimpice de vară ale tineretului 2018

 

• 7 octombrie – Acum 530 de ani – Acum 530 de
ani (1488) a murit Verrocchio (Andrea di Cione), sculptor şi pictor
italian; unul dintre principalii maeştri ai Renaşterii timpurii (n.
1435)

 

• 7
octombrie – Alegeri regionale şi municipale în Peru

 

• 7
octombrie – Alegeri prezidenţiale (primul tur) şi parlamentare în
Brazilia

 

• 8 octombrie – Acum 150 de ani (1868) s-a născut
pictorul german Max Slevogt, principalul reprezentant al impresionismului în
Germania (m. 1932)

 

• 8 – 12 octombrie – Strasbourg:
A patra parte a sesiunii ordinare 2018 a Adunării Parlamentare a
Consiliului Europei (APCE)

 

• 9 octombrie – SUA: „Columbus Day”
(marcată în a doua zi de luni din octombrie) celebrează momentul în
care navigatorul genovez Cristofor Columb a atins pentru prima dată
pământul american, la 12 octombrie 1492; ziua a fost marcată prima
dată în 1792, la împlinirea a 300 de ani de la eveniment

 

• 9 octombrie – „Ziua mondială a
Poştei”; la 9.X.1874 a fost înfiinţată Uniunea
Generală a Poştelor, devenită, în 1878, Uniunea
Poştală Universală; din 1947 – instituţie specializată
a ONU, cu sediul la Berna (România este membru fondator)

 

• 9 octombrie – În SUA este celebrată,
anual, „Ziua Leif Erikson”, pentru a evoca debarcarea primilor
europeni (vikingii) pe ţărmurile Lumii Noi în anul 1004

 

• 9 octombrie – Ziua naţională a
Republicii Uganda; aniversarea proclamării independenţei – 1962

 

• 9 octombrie – Acum 330 de ani (1688) a murit
Claude Perrault, medic, arhitect şi teoretician francez, de orientare clasică;
i se atribuie realizarea, în colaborare cu arhitectul François d’Orbay, a
Colonadei Luvrului (n. 1613)

 

• 9/10 octombrie – Acum 205 ani (1813) s-a
născut compozitorul italian Giuseppe Verdi (m. 1901)

 

• 9 octombrie – Acum 40 de ani (1978) a murit
şansonetistul belgian Jacques Brel (n. 1929)

 

• 10 octombrie – „Ziua mondială a
sănătăţii mentale”, instituită, în anul 1992, de
Federaţia Mondială pentru Sănătate Mentală, în vederea
atragerii atenţiei asupra amplorii deosebite a bolilor psihice

 

• 10 octombrie – Ziua naţională a
statului Fiji; aniversarea proclamării independenţei – 1970

 

• 10 octombrie – „Ziua mondială împotriva
pedepsei cu moartea”, marcată la apelul Coaliției mondiale împotriva
pedepsei cu moartea

 

• 10 octombrie – „Ziua internaţională
de luptă pentru reducerea dezastrelor”, marcată, în fiecare an,
în a doua zi de miercuri a lunii octombrie (pe baza Rezoluţiei 44/1989 a
ONU, adoptate cu ocazia proclamării „Deceniului internaţional
pentru reducerea catastrofelor naturale”, 1990-1999)

 

• 10
octombrie – Alegeri parlamentare şi municipale în Somalia

 

• 10 octombrie – Frankfurt: Reuniunea Consiliului
Guvernatorilor Băncii Centrale Europene

 

• 11 octombrie – „Ziua mondială de
luptă împotriva durerii”, marcată pentru prima dată în
2004, la iniţiativa participanţilor la Congresul de Oncologie
desfăşurat la Istanbul (septembrie 2004)

 

• 11 octombrie – Acum 130 de ani (1888) s-a
născut dirijorul italian Piero Coppola (m. 1971)

 

• 12 octombrie – Ziua naţională a
Republicii Guineea Ecuatorială; aniversarea proclamării
independenţei/1968 – 50 de ani

 

• 12 octombrie – Ziua naţională a
Regatului Spaniei. „Ziua Hispanităţii”; marcată în
amintirea descoperirii Americii de către navigatorul genovez Cristofor
Columb, la 12.X.1492; această zi este sărbătorită în toate
ţările vorbitoare de limbă spaniolă, fiind celebrată
nu doar spaniola, ci şi spiritul acestei limbi. NOTĂ: Şi în SUA
este marcată o zi în amintirea aceluiaşi eveniment, „Columbus
Day” (în a doua zi de luni din octombrie; în 2018 – la 8 octombrie)

 

• 13 octombrie – „Ziua
internaţională a reducerii dezastrelor”, sub egida ONU

 

• 14 octombrie – „Ziua
internaţională a standardizării”; marchează crearea,
la 14.X.1946, a Organizaţiei Internaţionale de Standardizare; se
sărbătoreşte din anul 1969

 

• 14 octombrie – Acum 125 de ani (1893) s-a
născut actriţa americană Lillian Gish, stea a filmului mut (m.
1993)

 

• 15 octombrie – „Ziua mondială a
femeii din mediul rural” (marcarea acestei zile a fost hotărâtă
la a patra Conferinţă internaţională a femeilor – Beijing,
1995); în România s-a sărbătorit prima dată în 1996

 

• 15 octombrie – „Ziua
internaţională a nevăzătorilor” (denumită şi
„Ziua bastonului alb”), instituită de Organizaţia
Europeană pentru Bunăstarea Nevăzătorilor, în 1993 (de fapt,
data de 15 octombrie a fost proclamată „Ziua bastonului alb” în
anul 1964, de către preşedintele SUA Lyndon Johnson, ulterior fiind
sărbătorită în întreaga lume). NOTĂ: O zi a
nevăzătorilor se marchează şi la 13 noiembrie

 

• 15 octombrie – Acum 410 ani (1608) s-a
născut Evangelista Torricelli, fizician şi matematician italian; a
pus în evidenţă existenţa presiunii atmosferice (1643),
construind primul barometru („tubul T”)  (m. 1647)

 

• 15 octombrie – Acum 110 ani (1908) s-a
născut (în Canada) economistul american John Kenneth Galbraith;
teoretician al fenomenului managementului; adept al teoriei
societăţii industriale conduse de o tehnostructură (m. 2006)

 

• 15 octombrie – Acum 70 de ani (1948) s-a
născut (în Argentina, din părinţi englezi) interpretul de muzică
uşoară Chris de Burgh (numele real: Christopher John Davison)

 

• 16-18 octombrie – Acum 25 de ani (1993)
România a devenit membru cu drepturi depline în Mişcarea francofonă,
la cea de-a V-a Conferinţă la nivel înalt de la Port Louis (Insulele
Mauritius)

 

• 16 octombrie – „Ziua mondială a
alimentaţiei”; Adunarea Generală a ONU a decis, prin
Rezoluţia 35/70 din 5.XII.1980, ca data înfiinţării FAO (Fondul
Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură) – 16
octombrie 1945 – să fie o zi care să contribuie la sporirea
solidarităţii în lupta împotriva foametei, malnutriţiei şi
sărăciei; este marcată din 1981

 

• 16 octombrie – Acum 225 de ani (1793) a
murit (ghilotinată, în timpul Revoluţiei franceze, după doi ani
de temniţă) regina Maria Antoaneta, soţia regelui francez
Ludovic al XVI-lea; fiică a împăratului Francisc I şi a
împărătesei Maria Tereza; nepopulară în Franţa din cauza
frivolităţii şi a respingerii oricăror iniţiative de
reformă (n. 1755)

 

• 16 octombrie – Acum 130 de ani (1888) s-a
născut dramaturgul american Eugene O’Neill; Premiul Nobel pentru
literatură pe 1936 (m. 1953)

 

• 16 octombrie – Acum 40 de ani (1978),
cardinalul polonez Karol Wojtyla (1920-2005) a fost ales papă, sub numele
de Ioan Paul al II-lea; a urcat în Scaunul Pontifical la  22.X.1978; alegerea
sa ca papă a fost considerată un eveniment de excepţie, fiind
vorba de primul papă neitalian începând din anul 1522 (când a fost
desemnat olandezul Hadrian al VI-lea)

 

• 16 octombrie – Ziua mondială a
alimentaţiei, sub egida ONU

 

• 17 octombrie – „Ziua
internaţională pentru eradicarea sărăciei”;
iniţiativa instituirii unei astfel de zile aparţine organizaţiei
neguvernamentale „ATD-Quatre Monde” (Ajutor pentru toţi
dezmoşteniţii sorţii – Lumea a patra) cu sediul în Franţa,
fondată de preotul Joseph Wresinski; ziua are ca scop sensibilizarea
factorilor decizionali în vederea eradicării sărăciei în toate
ţările lumii, mai ales în cele în curs de dezvoltare, necesitate care
a devenit o prioritate a dezvoltării; este marcată din anul 1993 (pe
baza Rezoluţiei 47/196 din 22.XII.1992 a Adunării Generale a ONU) –
25 ani

 

• 17 octombrie – Acum 100 de ani (1918) s-a
născut actriţa americană de film Rita Hayworth (m. 1987)

 

• 17
octombrie – Alegeri prezidenţiale în Azerbaidjan

 

• 18 octombrie – „Ziua
internaţională a monitorizării calităţii apei”,
eveniment menit să conştientizeze şi să stimuleze interesul
cetăţenilor pentru importanţa apei curate; marcată pentru
prima dată în România în anul 2004

 

• 18 octombrie – Acum 125 de ani (1893) a murit
compozitorul francez Charles Gounod (n. 1818)

 

• 18 – 19 octombrie – Bruxelles: Reuniunea
Consiliului European

 

• 20 octombrie – Ziua mondială a
statisticii, sub egida ONU

 

• 20 octombrie – „Ziua
internaţională de luptă împotriva osteoporozei”, stabilită
de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, pentru a
atrage atenţia că în ultimele decenii osteoporoza a devenit o
importantă problemă de sănătate publică

 

• 20 octombrie – Australia: „Ziua
ursuleţului Koala”, mamifer căţărător din ordinul
marsupialelor

 

• 20 octombrie – Cuba: „Ziua
naţională a culturii”; la 20.X.1868 (acum 150 de ani) a fost
interpretat pentru prima dată imnul naţional cubanez (se
aniversează din 1980)

 

• 20 octombrie – Acum 200 de ani (1818) s-a
născut publicistul francez Jean Honoré Ubicini; în 1848 a venit în
Ţara Românească, unde abia se declanşase Revoluţia,
căreia i s-a alăturat (a fost numit chiar secretar al Guvernului
provizoriu); după înfrângerea Revoluţiei şi întoarcerea sa în
Franţa a dus o permanentă activitate de sensibilizare a opiniei
publice europene în favoarea idealurilor româneşti; membru de onoare
străin al Societăţii Academice Române (1871) (m. 1884)

 

• 21 octombrie – „Ziua mondială a
misiunilor”, marcată în peste 120 de țări, reprezentând un
prilej important pentru a descoperi actualitatea misiunii creștine în lume
(în penultima duminică a lunii octombrie)

 

• 21 octombrie – Acum 185 de ani (1833) s-a
născut Alfred Nobel, chimist şi industriaş suedez, inventatorul
dinamitei (1867); a instituit premiul ce-i poartă numele şi care se
decernează, anual, începând cu 1901, în ziua comemorării morţii
sale (m. 1896)

 

• 22 octombrie – Acum 135 de ani (1883) a fost
inaugurată Opera Metropolitană din New York (cu opera
„Faust” de Charles Gounod)

 

• 22 octombrie – Acum 200 de ani (1818) s-a
născut Leconte de Lisle, poet şi traducător francez, unul dintre
principalii reprezentanţi ai parnasianismului (m. 1894)

 

• 22 octombrie – Acum 75 de ani (1943) s-a
născut actriţa franceză de film Catherine Deneuve

 

• 22 – 25 octombrie – Strasbourg: Sesiune Plenară a
Parlamentului European

 

• 23 octombrie – Republica Ungară:
Marcarea începutului revoluţiei anticomuniste şi al luptei de
eliberare, în 1956 – sărbătoare naţională, precum şi
Ziua proclamării Republicii Ungare, în 1989

 

• 23 octombrie – Acum 125 de ani (1893) s-a
născut compozitorul belgian Jean Absil (m. 1974)

 

• 24 octombrie – „Ziua Naţiunilor Unite”.
La 31.X.1947 Adunarea Generală a ONU a hotărât ca ziua de 24
octombrie – aniversarea intrării în vigoare a Cartei ONU, la 24.X.1945,
să fie desemnată în mod oficial drept „Ziua Naţiunilor
Unite” (este marcată, anual, din 1948 – 70 de ani)

 

• 24 octombrie – „Ziua
internaţională a dezvoltării informaţionale”;
proclamată de Adunarea Generală a ONU în anul 1972, prin
Rezoluţia 3038/XXVII, pentru a atrage atenţia opiniei publice asupra
problemelor legate de dezvoltare şi asupra nevoii de a facilita
comunicarea internaţională pentru rezolvarea acestor probleme;
Adunarea Generală a stabilit că această zi trebuie să
coincidă cu „Ziua Naţiunilor Unite” (24 octombrie), dar
şi cu data adoptării, în 1970, a Strategiei internaţionale de
dezvoltare pentru cel de-al doilea Deceniu a ONU de Dezvoltare; s-a considerat
că printr-o mai bună răspândire a informaţiei, ca şi
prin mobilizarea opiniei publice, mai ales a tinerilor, se vor înţelege
mai bine problemele legate de dezvoltare, promovându-se, astfel, cooperarea
internaţională pentru dezvoltare

 

• 24 octombrie – Ziua naţională a
Republicii Zambia; aniversarea proclamării independenţei şi a
republicii – 1964

 

• 24 octombrie – Acum 100 de ani (1918) a
murit compozitorul francez Charles Lecocq (n. 1832)

 

• 25 octombrie – „Ziua europeană a
justiţiei civile”, instituită de Comisia Europeană şi
Consiliul Europei; această zi urmăreşte să faciliteze
cetăţenilor europeni mai buna înţelegere a modului în care
funcţionează în practică sistemul juridic

 

• 25 octombrie – Sărbătoarea
naţională a Republicii Kazahstan (Ziua Republicii); aniversarea
adoptării Declaraţiei de suveranitate – 1990

 

• 25 octombrie – Acum 180 de ani (1838) s-a
născut compozitorul francez Georges Bizet (m. 1875)

 

• 25 octombrie – Frankfurt: Reuniunea Consiliului
Guvernatorilor Băncii Centrale Europene, pe probleme de politică
monetară, urmată de o conferinţă de presă

 

• 26 – Ziua naţională a Republicii
Austria; adoptarea Legii constituţionale asupra neutralităţii
permanente a Austriei – 1955

 

• 27 octombrie – Ziua mondială a
patrimoniului audiovizual, sub egida ONU

 

• 27 octombrie – Ziua naţională a
statului insular Sfântul Vincenţiu şi Grenadine (situat în
Arhipelagul Antilelor Mici din Marea Caraibilor); aniversarea proclamării
independenţei – 1979 (insulele au fost descoperite de Cristofor Columb în
anul 1493, de ziua Sf. Vincenţiu)

 

• 27 octombrie – Sărbătoarea
naţională a Republicii Turkmenistan; aniversarea proclamării
independenţei – 1991

 

• 27 octombrie – Acum 290 de ani (1728) s-a
născut navigatorul şi exploratorul britanic James Cook; a întreprins
trei expediţii succesive (între 1768 şi 1779) în jurul
Pământului, în timpul cărora a cercetat Noua Zeelandă şi a
descoperit ţărmul oriental al Australiei, Noua Guinee, arhipelagul
Sandwich de Sud etc. (m. 1779)

 

• 27 octombrie – Acum 160 de ani (1858) s-a
născut Theodore Roosevelt, om politic republican american, preşedinte
al SUA între 1901 şi 1909; adept al unei politici externe dure şi al
expansiunii nord-americane în America Latină; Premiul Nobel pentru pace pe
1906 (pentru medierea în războiul ruso-japonez) (m. 1919)

 

• 28 octombrie – Republica Cehă:
Sărbătoare naţională; proclamarea statului cehoslovac
independent/1918 (acum 100 de ani), la care se va alipi şi Slovacia, la
30.X.1918. Cehia şi Slovacia s-au separat, de comun acord, la 1.I.1993

 

• 28 octombrie/9 noiembrie
– Acum 200 de ani (1818) s-a născut scriitorul rus Ivan Turgheniev (m.
1883)

 

• 28
octombrie – Alegeri prezidenţiale în Brazilia

 

• 28
octombrie – Alegeri prezidenţiale în Venezuela

 

• 28
octombrie – Alegeri prezidenţiale şi parlamentare în Bosnia şi
Herţegovina

 

• 29 octombrie – „Ziua
internaţională a Internetului”, celebrată pentru prima
dată în 1999, cu ocazia celei de-a 30-a aniversări a lansării
acestui „instrument” de comunicare (la 29.X.1969 un grup de
cercetători americani în domeniul computerelor reuşea să
transmită un mesaj de pe un ordinator pe altul)

 

• 29 octombrie – Turcia se proclamă
republică/1923 (acum 95 de ani); Mustafa Kemal Atatürk (1881-1938) devine
primul preşedinte al Republicii Turcia. Ziua naţională

 

• 31 octombrie – Ziua Internaţională
a Mării Negre

 

• 31 octombrie – „Sărbătoarea
Halloween” („Ajunul Tuturor Sfinţilor”;
sărbătoarea religioasă catolică „Solemnitatea Tuturor
Sfinţilor” se prăznuieşte la 1 noiembrie); în Marea
Britanie şi în Irlanda, obiceiurile populare legate de această
sărbătoare creştină au fost influenţate de o veche sărbătoare
celtică, ca şi de ajunul Anului Nou celtic şi anglo-saxon (31
octombrie); sărbătoare laică mai ales pentru copii,
populară în SUA şi ţările anglo-saxone (în această
„seară a vrăjitoarelor”, copii mascaţi în personaje
„horror” colindă pe la casele oamenilor şi sunt
răsplătiţi cu bomboane, covrigi sau nuci, pentru a alunga
spiritele rele ale fantomelor; adulţii se întâlnesc în diverse localuri
sau cluburi, care, pentru o noapte, se transformă în adevărate spaţii
ale magiei); de câţiva ani „Halloween” se
sărbătoreşte şi în România

 

• 31 octombrie – Acum 250 de ani (1768) a
murit compozitorul italian Francesco Maria Veracini (n. 1690)

 

• 31 octombrie – Acum 25 de ani (1993) a murit
regizorul italian de film Federico Fellini, unul dintre maeştrii cinematografiei
mondiale (n. 1920)

 


noiembrie – Alegeri parlamentare în Mauritania

 


noiembrie – Alegeri parlamentare în Mali

 

• 1 noiembrie – „Ziua mondială a
vegetarienilor”

 

• 1 noiembrie – Începutul revoluţiei
antifranceze din Algeria – 1954, care va culmina cu proclamarea
independenţei, la 1.VII.1962; „Ziua Revoluţiei” – Ziua
naţională

 

• 1 noiembrie – Ziua naţională a
statului insular Antigua şi Barbuda (situat în arhipelagul Antilelor Mici
din Marea Caraibilor); aniversarea proclamării independenţei – 1981

 

• 1 noiembrie – Acum 25 de ani (1993) a intrat
în vigoare „Tratatul de la Maastricht” (după ce a fost ratificat
de Parlamentele ţărilor membre ale CEE) – de fapt actul de
naştere al Uniunii Europene (UE); semnat în decembrie 1991 de şefii
de stat şi de guvern din ţările Comunităţii Economice
Europene (CEE), reuniţi în orăşelul olandez cu care şi-a
asociat numele, Tratatul a deschis calea unei uniuni politice, economice
şi monetare între ţările membre

 

• 1 noiembrie – Acum 20 de ani (1998)
şi-a început activitatea noua Curte Europeană a Drepturilor Omului
(CEDO); Curtea, cu sediul la Strasbourg, îşi are originile în
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului semnată 4 noiembrie
1950, la Roma (şi intrată în vigoare în septembrie 1953)

 

• 2 noiembrie – Ziua internaţională
a încheierii impunităţii pentru crime împotriva jurnaliştilor,
sub egida ONU

 

???? • noiembrie – New York: Maratonul
internaţional de la New York

 

• 3 noiembrie – Ziua naţională a
statului insular Dominica (situat în arhipelagul Antilelor Mici din Marea
Caraibilor, descoperit de Columb la 3.XI.1493, într-o zi de duminică –
acum 525 ani); aniversarea proclamării independenţei/1978 – 40 de ani

 

• 3 noiembrie – Ziua naţională a
Republicii Panama; aniversarea proclamării independenţei/1903  – 115
ani

 

• 3 noiembrie – Acum 300 d ani (1718) s-a
născut John Montague conte de Sandwich, politician, inventator şi
explorator englez; lui i se atribuie inventarea sandviciului (1762) (m. 1792)

 

• 4 noiembrie – În Rusia se
sărbătoreşte, începând din 2005, „Ziua unităţii
poporului” (care marchează sfârşitul intervenţiei poloneze
în 1612); ea înlocuieşte ziua de 7 noiembrie, pe baza unei legi adoptate,
în decembrie 2004, de Duma de Stat (Camera inferioară a Parlamentului
rus). NOTĂ: La 7.XI.1917 revoluţionarii bolşevici au cucerit
Palatul de Iarnă al ţarilor ruşi de la Sankt-Petersburg, puterea
fiind preluată de către Partidul Bolşevic condus de Lenin,
eveniment cunoscut în istorie ca Marea Revoluţie Socialistă din
Octombrie şi considerat începutul unei perioade de peste 70 de ani de
comunism; după prăbuşirea URSS, în 1991, sărbătoarea a
fost redenumită „Zi a consensului şi reconcilierii”, dar
comuniştii şi alţi nostalgici după era sovietică au
continuat să marcheze această dată prin marşuri cu drapele
roşii

 

• 4 noiembrie – Acum 10 ani (2008), la
alegerile prezidenţiale din SUA, Barack Obama este ales cel de-al 44-lea
peşedinte al Statelor Unite, iar Joe Biden este ales cel de-al 47-lea
vice-preşedinte. Barack Obama devenea primul afro-american devenit
preşedinte al SUA

 

• 5 noiembrie – Ziua mondiala a limbii
„romani”, sub egida ONU

 

• 5 noiembrie – Marea Britanie: „Ziua
focurilor de artificii”; una dintre cele mai populare sărbători
britanice (marchează eşuarea unui complot din 1605 vizând incendierea
Parlamentului, atribuit unui grup de catolici)

 

• 5 noiembrie – Acum 75 de ani (1943) a fost
creată Agenţia de presă iugoslavă „Taniug”

 

• 6 noiembrie – „Ziua
internaţională pentru prevenirea  exploatării mediului în timp
de război sau conflict armat”; stabilită de Adunarea
Generală a Naţiunilor Unite la 5.XI.2001, prin Rezoluţia 56/4;
marcarea acestei zile urmăreşte sensibilizarea opiniei publice
şi a factorilor de decizie asupra consecinţelor acţiunilor
armate asupra mediului

 

• 6 noiembrie – Acum 125 de ani (1893) a murit
compozitorul rus Piotr Ceaikovski (n. 1840)

 

• 6 noiembrie – Acum 50 de ani (1968) a murit
dirijorul francez Charles Münch (n. 1891)

 

• 6
noiembrie – Alegeri în SUA pentru 1/2 din locurile din Camera
Reprezentanţilor, 1/3 din locurile din Senat, guvernatoriale (în 37 de
state – excluzând Delaware, Idaho, Indiana, Kentucky, Louisiana, Mississippi,
Missouri, Montana, Carolina de Nord, Dakota de Nord, Virginia, Washington
şi Virginia de Vest), locale şi municipale

 

• 7 noiembrie – Acum 320 de ani (1698) a murit
Andrea Guarneri, lutier italian din Cremona (n. 1626)

 

• 7 noiembrie – Frankfurt: Reuniunea Consiliului
Guvernatorilor Băncii Centrale Europene

 

• 8 noiembrie – „Ziua
internaţională a zonelor urbane”; marcarea acestei zile aduce,
în prim-plan, problema urbanizării şi efectele ei asupra
evoluţiei durabile a societăţii

 

• 8 noiembrie – „Ziua Mondială a
calităţii”, marcată în a doua zi de joi a lunii noiembrie

 

• 8 noiembrie – Acum 225 de ani (1793) se
deschide, pentru public, Muzeul Luvru din Paris; iniţial palat al regilor
Franţei, astăzi este unul dintre cele mai mari muzee ale lumii; la
început conţinea picturi din colecţiile regale (cea mai veche a
aparţinut lui Francisc I); ulterior muzeul s-a îmbogăţit prin
achiziţionarea de obiecte antice

 

• 8 noiembrie – Acum 20 de ani (1998) a murit
actorul francez de film Jean Marais (n. 1913)

 

• 9 noiembrie – „Ziua
internaţională împotriva fascismului şi antisemitismului”;
comemorează victimele „Nopţii de cristal” (9.XI.1938),
moment ce marchează începutul simbolic al Holocaustului; această zi
este, totodată, o formă de protest împotriva neo-nazismului şi
rasismului; la nivel european, comemorarea zilei de 9 noiembrie a început în
1988, când s-a împlinit jumătate de secol de la tragicele evenimente. În
noaptea de 9/10.XI.1938 autorităţile naziste au lansat primul atac
masiv şi bine coordonat împotriva evreilor din Reich. Acest prim pogrom a
rămas în istorie sub numele simbolic de „Noaptea de cristal” sau „Noaptea
geamurilor sparte”. În toată Germania şi în Austria au fost
incendiate sinagogi, au fost sparte geamurile magazinelor evreieşti,
cioburile fiind împrăştiate pe străzi. Mulţi evrei au fost
agresaţi fizic, alţii ucişi, iar peste 30.000 au fost
arestaţi şi trimişi în lagărele de concentrare de la
Dachau, Sachsenhausen, Buchenwald, Birkenau sau Auschwitz

 

• 9 noiembrie – „Ziua
internaţională de rugăciune pentru bisericile persecutate”

 

• 9 noiembrie – Sărbătoarea
naţională a Regatului Cambodgiei; Ziua Independenţei/1953 – 65
de ani

 

• 9 noiembrie – Acum 270 de ani (1748) s-a
născut chimistul francez Claude Louis Berthollet; a elaborat,
împreună cu Antoine Lavoisier, o nomenclatură chimică
raţională; a descoperit proprietăţile decolorante ale clorului
şi aplicaţiile acestuia ca agent de albire (m. 1822)

 

• 9 noiembrie – Acum 240 de ani (1778) a murit
Giovanni Battista (Giambattista) Piranesi, gravor şi arhitect
veneţian (n. 1720)

 

• 9 noiembrie – Acum 10 de ani (1918) a murit
Guillaume Apollinaire, poet şi critic de artă francez; precursor al
suprarealismului şi promotor al cubismului; poezia lui a influenţat
lirica modernă europeană (n. 1880)

 

• 9 noiembrie – Acum 95 de ani (1923) a avut
loc „Puciul de la Berărie”, tentativa eşuată de puci
naţional-socialist de la München; mizând pe neutralitatea forţelor de
poliţie şi a armatei, Adolf Hitler şi alţi lideri
nazişti au ocupat principalele clădiri guvernamentale şi au
arestat o parte dintre membrii Guvernului Bavariei, care în acel moment se
aflau într-o berărie müncheneză; Hitler a fost arestat şi în
cele nouă luni de detenţie a redactat „Mein Kampf” (Lupta
mea), o autobiografie cuprinzând şi programul său politic

 

• 10 noiembrie – „Ziua mondială a
ştiinţei pentru pace şi dezvoltare”; proclamată la a
31-a Conferinţă generală a UNESCO, la 2.XI.2001; se
marchează anual, având ca scop o mai bună informare a publicului
asupra importanţei ştiinţei şi, totodată, construirea
unei punţi de legătură între ştiinţă şi societate

 

• 10 noiembrie – Acum 535 de ani (1483) s-a
născut Martin Luther, teolog german reformator, întemeietorul Bisericii
luterano-protestante; la 31.X.1517 el şi-a început acţiunea
reformatoare cu 95 de teze care atacau direct papalitatea; traduse din
latină în germană, acestea au fost afişate pe uşa bisericii
din Wittenberg şi răspândite, ulterior, în întreaga ţară;
prin tezele sale a negat valoarea tradiţiei sacre a autorităţii
papale, punând mai presus autoritatea Sfintei Scripturi; refuzând
să-şi revizuiască teoriile religioase, în anul 1521 a fost
excomunicat (m. 1546)

 

• 10 noiembrie – Acum 525 de ani (1493) s-a
născut elveţianul Paracelsus (Theophrastus Bombastus von Hohenheim),
alchimist, medic (a introdus în tratament medicamente chimice, devenind
precursorul iatrochimiei), „magician” şi filosof al naturii; una
dintre cele mai pitoreşti figuri ale Renaşterii (m. 1541)

 

• 10 noiembrie – Acum 350 de ani (1668) s-a
născut François Couperin (Le Grand), compozitor francez (m. 1733)

 

• 10 noiembrie – Acum 100 de ani (1918) s-a
născut chimistul german Ernst Otto Fischer; cercetări în domeniul
chimiei compuşilor organometalici ai metalelor tranziţionale; a
descoperit, independent de britanicul Geoffrey Wilkinson, complecşii
„pi”; Premiul Nobel pentru chimie pe 1973, împreună cu Sir G. Wilkinson
(m. 2007)

 

• 10 noiembrie – Acum 80 de ani (1938) a murit
Mustafa Kemal Atatürk, general şi om politic turc; primul preşedinte
al Republicii Turcia (1923-1938) şi fondatorul statului modern; a
participat la revoluţia „junilor turci” (1908), apoi a condus
războiul de eliberare naţională („revoluţia
kemalistă”, 1919-1922) (n. 1881)

 

• 11 noiembrie – Anual în Marea Britanie
şi Franţa se marchează „Ziua Amintirii”; la 11.XI.1918
(acum 100 de ani), s-a semnat armistiţiul de la Compiègne/Franţa
dintre Aliaţi şi Germania (în cea de-a 11-a oră a celei de-a
11-a zile a lunii a 11-a), armistiţiu ce a pus capăt primului
război mondial (28.VII.1914-11.XI.1918)

 

• 11 noiembrie – „Ziua Veteranilor”
în SUA; iniţial, ziua era consacrată veteranilor din primul
război mondial şi se numea „Ziua armistiţiului”,
recunoscută ca sărbătoare naţională în Statele Unite
în 1938; din 1954, după sfârşitul celui de-al doilea război
mondial şi după războiul din Coreea, a devenit o zi a
veteranilor americani din toate războaiele şi pentru toate armele

 

• 11 noiembrie – Ziua naţională a
Republicii Angola; aniversarea proclamării independenţei – 1975

 

• 11 noiembrie – Ziua independenţei
Poloniei/1918 – 100 de ani. Sărbătoare naţională (este
aniversată din nou începând cu anul 1989)

 

• 11 noiembrie – Acum 240 de ani (1778) s-a
născut pianistul şi compozitorul german Johann Nepomuk Hummel (m.
1837)

 

• 11 noiembrie – Acum 150 de ani (1868) s-a
născut pictorul francez Jean Edouard Vuillard (m. 1940) 

 

• 12 noiembrie – Acum 100 de ani (1918)
Austria era proclamată republică (după destrămarea
Imperiului Habsburgic)

 

• 12 noiembrie – Acum 100 de ani (1918) Rusia
sovietică denunţa Tratatul de pace de la Brest-Litovsk (din
18.II/3.III.1918), încheiat cu Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria,
Bulgaria şi Turcia)

 

• 12 noiembrie – Acum 90 de ani (1928) s-a
născut actriţa americană de film Grace Kelly, devenită
prinţesă de Monaco prin căsătoria sa, în anul 1956, cu
prinţul Rainier al III-lea de Monaco (m. 1982)

 

• 12 noiembrie – Acum 70 de ani (1948) a murit
compozitorul italian Umberto Giordano (n. 1867)

 

• 12 – 15 noiembrie – Strasbourg: Sesiune Plenară a
Parlamentului European

 

• 12 – 18 noiembrie – Londra: Turneul campionilor la tenis – pe O2
Arena

 

• 13 noiembrie – „Ziua
internaţională a educaţiei copiilor nevăzători”;
se marchează, din anul 1946, în ziua de naştere a pedagogului francez
Valentin Haüy (1745-1822), cel care a întemeiat prima şcoală pentru
nevăzători din lume, la Paris, în 1784. NOTĂ: O „Zi a
nevăzătorilor” mai este marcată la 15 octombrie

 

• 13 noiembrie – „Ziua
internaţională a mimului”, instituită la iniţiativa
Institutului Internaţional de Teatru, începând din 1998 (acum 20 de ani),
declarat „Anul internaţional al mimului”, cu ocazia centenarului
naşterii francezului Etienne Decroux (1898-1991), fondatorul artei
„mimului corporal” sau a „mimului pur”

 

• 13 noiembrie – Acum 150 de ani (1868) a
murit compozitorul italian Gioacchino Rossini (n. 1792)

 

• 14 noiembrie – „Ziua mondială de
luptă împotriva diabetului”; marcată din 1991, anual, la
iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii
şi a Federaţiei Internaţionale de Diabet, în ziua de
naştere (14.XI.1891) a fiziologului şi farmacologului canadian
Frederick Grant Banting, cel care a introdus în terapeutică insulina, în
1921 (Calendar Rompres, noiembrie 2002). NOTĂ: De fapt descoperitorul
insulinei este medicul român Nicolae Paulescu (1869-1931); acesta a publicat,
în august 1921, rezultatele cercetărilor sale privind insulina; abia peste
50 de ani va fi recunoscută prioritatea lui Paulescu în descoperirea
insulinei faţă de canadianul Frederick G. Banting şi
scoţianul John J. R. Macleod, care au anunţat descoperirea insulinei
în decembrie 1921 şi pentru care au luat Premiul Nobel pentru
medicină pe 1923

 

• 14 noiembrie – Acum 350 de ani (1668) s-a
născut Johann Lukas von Hildebrandt, arhitect, sculptor şi decorator
austriac (capodopera sa, Palatul Belvedere din Viena) (m. 1745)

 

• 14 noiembrie – Acum 70 de ani (1948) s-a
născut Charles, prinţ de Wales şi moştenitor al tronului
britanic

 

• 15 noiembrie – „Ziua
Internațională a Nevăzătorilor”

 

• 15 noiembrie – „Ziua
Internaţională a scriitorilor întemniţaţi”

 

• 15 noiembrie – (A treia joi din noiembrie) „Ziua
mondială a filosofiei”, sub egida ONU

 

• 15 noiembrie – „Ziua mondială a
bronhopneumopatiei obstructive cronice”; se marchează, anual, pentru
a spori gradul de conştientizare a populaţiei şi a
îmbunătăţi acţiunile de prevenţie, diagnosticare
şi tratament a acestei afecţiuni

 

• 15 noiembrie – În Brazilia se marchează
„Ziua Republicii” (la 15.XI.1889 împăratul Pedro al II-lea este
detronat, iar Brazilia se proclamă republică federativă, sub
numele de Statele Unite ale Braziliei)

 

• 15 noiembrie – Autoritatea
Palestiniană: Sărbătorirea Declaraţiei simbolice de la
Alger (15.XI.1988 – 30 de ani) de întemeiere a statului palestinian
independent. Sărbătoare naţională

 

• 15 noiembrie – Acum 280 de ani (1738) s-a
născut Sir Frederick William Herschel, astronom britanic de origine
germană, pionier al astrofotometriei; la 13.III.1781 a descoperit planeta
Uranus (m.25.VIII.1822)

 

• 15 noiembrie – Acum 60 de ani (1958) s-a
născut Doina Aldea Teodorovici, cantautoare din R. Moldova (m. 1992,
într-un accident rutier în România, împreună cu soţul său, Ion
Aldea Teodorovici)

 

• 16 noiembrie – Acum 100 de ani (1918), în
contextul destrămării Imperiului Habsburgic este proclamată
Republica Ungară (după proclamarea independenţei, la 29.X.1918,
şi abdicarea regelui Carol al IV-lea, la 13.XI.1918)

 

• 16 – 19 noiembrie – Halifax, Canada:
Sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a NATO

 

• 17 noiembrie – „Ziua
Internaţională a Studenţilor”, declarată în 1941 de
către Consiliul Internaţional al Studenţilor, ca urmare a
evenimentelor din 1939 de la Praga, când nouă studenţi şi-au
pierdut viaţa, iar alţi peste 1200 au fost trimişi în
lagăre de concentrare

 

• 17 noiembrie – Acum 460 de ani (1558) a
murit Maria I Tudor, regină a Angliei şi Irlandei (1553-1558); a
restabilit catolicismul ca religie oficială (1555); cruzimea de care a dat
dovadă în persecuţiile împotriva protestanţilor i-a atras
denumirea de „Maria cea sângeroasă” (1553-1558) (n. 1516)

 

• 17 noiembrie – Acum 160 de ani (1858) a
murit Robert Owen, reformator social şi filantrop englez; a încercat
să înfiinţeze în Marea Britanie şi apoi în SUA
comunităţi cooperatiste, dar acestea au eşuat (n. 1771)

 

• 17 noiembrie – Acum 25 de ani (1993) a fost
instalat la Haga (Olanda) Tribunalul Penal Internaţional (constituit, pe
baza Rezoluţiei 808 a Consiliului de Securitate al ONU, adoptată, în
unanimitate, la 22.II.1993) pentru judecarea persoanelor considerate vinovate
de grave încălcări ale dreptului umanitar internaţional în fosta
Iugoslavie (comise începând din anul 1991). NOTĂ: A nu se confunda cu o
altă instanţă cu sediul tot la Haga, Curtea Penală
Internaţională

 

• 18 noiembrie – „Ziua Mondială de
Comemorare a Victimelor Accidentelor Rutiere”, instituită de ONU în 2005,
prin Rezoluţia 60/5, pentru a conştientiza impactul accidentelor
rutiere şi necesitatea unor măsuri de prevenire a lor (marcată
în a treia duminică a lunii)

 

• 18 noiembrie – Ziua naţională a
Republicii Letonia; aniversarea proclamării republicii/1918 – 100 de ani

 

• 18 noiembrie – Ziua naţională a
Sultanatului Oman (aniversarea zilei de naştere a sultanului Qabus bin
Said al-Said – 18.XI.1940)

 

• 18 noiembrie – Acum 95 de ani (1923) s-a
născut Alan Shepard, primul astronaut american care a călătorit
în spaţiul cosmic (la 5.V.1961, la bordul capsulei „Mercury Freedom
7”; zborul a durat 15 minute) (m. 1998)

 

• 18 noiembrie – Acum 40 de ani (1978) a avut
loc cea mai mare sinucidere colectivă din timpurile moderne, în colonia de
la Jonestown (Guyana), a peste 900 de adepţi ai sectei „Templul
popoarelor”

 

• 19 noiembrie – „Ziua mondială de
prevenire a abuzului asupra copiilor”, iniţiată de
organizaţia internaţională Woman’s World Summit Fondation

 

• 19 noiembrie – Ziua naţională a
Principatului Monaco; sărbătoarea Prinţului (Ziua
instaurării actualei dinastii – Grimaldi, în 1949)

 

• 19 noiembrie – Acum 190 de ani (1828) a
murit Franz Schubert, compozitor austriac (n. 1797)

 

• 19 noiembrie – Acum 85 de ani (1933) s-a
născut Larry King, cunoscut realizator american de talk-show-uri de
televiziune

 

• 20 noiembrie – „Ziua universală
a copiilor”; la 20.XI.1959 a fost adoptată „Declaraţia
drepturilor copilului”, în cadrul celei de-a 14-a sesiuni a Adunării
Generale a ONU, iar în anul 1989 a fost adoptată „Convenţia
drepturilor copilului”; se sărbătoreşte pe baza unei
decizii a UNICEF din 1992

 

• 20 noiembrie – Acum 160 de ani (1858) s-a
născut scriitoarea suedeză Selma Lagerlöf; Premiul Nobel pentru
literatură pe 1909, prima femeie care a primit acest premiu (m. 1940)

 

• 20 noiembrie – Acum 110 ani (1908) s-a
născut Alistair Cooke, faimos crainic britanic de radio, stabilit (în
1941) în SUA; veteran al postului de radio BBC, o adevărată
legendă vie, Cooke le-a vorbit, timp de 58 de ani, ascultătorilor
postului în cadrul rubricii „Letter from America” (Scrisoare din America);
rubrica sa a fost cea mai longevivă emisiune de radio cu prezentator,
fiind ascultată de oameni din întreaga lume (m. 2004)

 

• 20 noiembrie – Acum 70 de ani (1948) s-a
născut soprana americană Barbara Hendricks

 

• 21 noiembrie – „Ziua mondială a
televiziunii”; marchează data la care, în 1996, a avut loc, sub egida
Naţiunilor Unite, primul Forum Mondial al Televiziunii (această zi a
fost proclamată prin Rezoluţia nr. 51/205 a Adunării Generale a
ONU din 17.XII.1996)

 

• 21 noiembrie – Bosnia şi
Herţegovina: Ziua naţională; la 21.XI.1995 a fost parafat
Acordul de pace global de la Dayton-Ohio/S.U.A, care a pus capăt
războiului civil dintre armatele sârbilor, musulmanilor şi
croaţilor, conflict ce a durat mai bine de trei ani şi jumătate;
Acordul a fost parafat de preşedinţii sârb, Slobodan Miloşevici,
croat, Franjo Tudjman, şi bosniac, Alija Izetbegovici, sub egidă
americană (Acordul va fi semnat de cei trei preşedinţi la
14.XII.1995, la Paris)

 

• 21 noiembrie – Acum 120 de ani (1898) s-a
născut pictorul belgian René Magritte, reprezentant al suprarealismului
(m. 1967)

 

• 21 noiembrie – Frankfurt: Reuniunea Consiliului
Guvernatorilor Băncii Centrale Europene

 

• 22 noiembrie – Statele Unite ale Americii:
„Ziua Recunoştinţei” (Thanksgiving Day); în decembrie 1941,
Congresul SUA a aprobat o rezoluţie prin care a patra zi de joi din
noiembrie a devenit oficial sărbătoare naţională a SUA;
„Ziua Recunoştinţei” aminteşte de miraculoasa
recoltă care, în anul 1621, a salvat viaţa primilor imigranţi
sosiţi în Lumea Nouă de pe îndepărtatele meleaguri britanice.
NOTĂ: Ziua naţională a SUA se marchează la 4 iulie

 

• 22 noiembrie – Ziua naţională a
Republicii Libaneze; aniversarea proclamării independenţei/1943 – 75
de ani

 

• 22 noiembrie – Acum 55 de ani (1963) a fost
asasinat, la Dallas, preşedintele american John F. Kennedy (1961-1963) (n.
1917); în legătură cu acest eveniment, în SUA este marcată,
anual, o „Zi naţională comemorativă”

 

 

• 25 noiembrie – (Ultima duminică din
luna noiembrie) „Ziua mondială de comemorare a victimelor accidentelor din
trafic”, sub egida ONU

 

• 25 noiembrie – „Ziua
internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva
femeilor”, proclamată de Adunarea Generală a ONU prin
Rezoluţia 54/134 din 17.XII.1999; militanţii pentru drepturile femeii
marchează această zi încă din anul 1981, pentru a comemora
asasinarea, la 25.XI.1916, a trei activiste din R. Dominicană, surorile
Mirabal

 

• 25 noiembrie – Ziua naţională a
Republicii Suriname; aniversarea proclamării independenţei – 1975

 

• 25 noiembrie – Acum 50 de ani (1968) a murit
scriitorul american Upton Sinclair (n. 1878)

 

• 26 noiembrie – Acum 80 de ani (1938) s-a
născut cântăreaţa afro-americană de rock Tina Turner
(numele real: Ann Mae Bullock)

 

• 26 noiembrie – Acum 50 de ani (1968) a fost
adoptată Convenţia ONU privind imprescriptibilitatea crimelor de
război şi a crimelor împotriva umanităţii, la a 23-a
sesiune a Adunării Generale a ONU (a intrat în vigoare la 11.XI.1970)

 

• 26 noiembrie – Acum 50 de ani (1968) a murit
scriitorul german Arnold Zweig (n. 1887)

 

• 28 noiembrie – Ziua naţională a
Republicii Albania; ziua constituirii statului albanez independent – 1912

 

• 28 noiembrie – Ziua naţională a
Republicii Islamice Mauritania; aniversarea proclamării independenţei
– 1960

 

• 28 noiembrie – Acum 110 ani (1908) s-a
născut antropologul francez de origine belgiană Claude Lévi-Strauss;
a analizat miturile, raporturile de rudenie din societăţile
primitive, a explicat formarea şi evoluţia deprinderilor în cadrul
relaţiilor sociale; reprezentant al structuralismului

 

• 28 noiembrie – Acum 90 de ani (1928) a avut
loc, în SUA, reprezentaţia primului film de animaţie sonor,
„Steamboat Willie”, în care a apărut, pentru întâia oară,
celebrul personaj Mickey Mouse, creat de Walt Disney

 

• 28 noiembrie – 1 decembrie – Acum 75 de ani
(1943) A avut loc Conferinţa de la Teheran, prima conferinţă a
şefilor guvernelor SUA, Marii Britanii şi URSS
(Roosevelt-Churchill-Stalin), la care s-au luat hotărâri cu privire la
mersul războiului şi la unele probleme referitoare la organizarea
postbelică a lumii

 

• 28 – 29 noiembrie – Strasbourg: Sesiune Plenară a
Parlamentului European

 

• 29 noiembrie – „Ziua
internaţională de solidaritate cu poporul palestinian”,
proclamată, în 1977, în cadrul celei de-a 32-a sesiuni a Adunării
Generale a ONU, prin Rezoluţia 32/40 B; la 29.XI.1947 Adunarea
Generală a adoptat Rezoluţia 181 (II) cu privire la
împărţirea Palestinei. NOTĂ: Rezoluţia 181 (II) stipula
crearea pe teritoriul Palestinei (regiune istorică din Orientul Apropiat
cuprinsă între Marea Mediterană şi deşertul Siriei) a
două state – arab şi israelian; oraşul Ierusalim urma să
devină o unitate administrativă autonomă sub conducerea ONU;
războiul din anii 1948 şi 1949, declanşat împotriva Israelului
de către statele arabe vecine, s-a încheiat cu victoria Israelului şi
ocuparea de către acesta a unei mari părţi din teritoriul
Palestinei

 

• 29 noiembrie – Acum 375 de ani (1643) a
murit compozitorul italian Claudio Monteverdi (n. 1567)

 

• 30 noiembrie – „Zi mondială de
luptă împotriva pedepsei cu moartea”, organizată pentru prima
oară în anul 2002, la iniţiativa „Coaliţiei mondiale
împotriva pedepsei cu moartea” (World Coalition Against Death
Penalty/WCADP a fost constituită în luna mai 2002, la sediul
comunităţii catolice italiene Sant’Egidio); a fost aleasă
această dată, deoarece la 30.XI.1786 ducatul Toscanei (azi în Italia)
a abolit, în premieră, pedeapsa cu moartea

 

• 30 noiembrie – Ziua naţională a
statului Barbados; aniversarea proclamării independenţei – 1966

 

• 30 noiembrie – Acum 510 ani (1508) s-a
născut arhitectul italian Andrea Palladio, considerat precursor al
clasicismului secolului al XVIII-lea; autorul celebrei lucrări „Cele
patru cărţi de arhitectură” (m. 1580)

 

• 30 noiembrie – 16 decembrie – Franţa
găzduieşte turneul final al Campionatului European de handbal
feminin, la Nancy, Nantes, Montbéliard, Brest și Paris

 


decembrie – Alegeri parlamentare în Turkmenistan

 


decembrie – Alegeri prezidenţiale (în Parlament) în Elveţia

 

• 1 decembrie – „Ziua mondială de
luptă împotriva SIDA”; se marchează la iniţiativa
participanţilor la Conferinţa mondială privind SIDA,
desfăşurată la Londra, în 1988

 

• 1 decembrie – Ziua naţională a
Republicii Centrafricane; aniversarea proclamării republicii/1958 – 60 de
ani

 

• 1 decembrie – Acum 275 de ani (1743) s-a
născut chimistul german martin heinrich klaproth, unul dintre pionierii
chimiei analitice; a descoperit zirconiul şi uraniul  (1789), cromul
(1792), titanul (1795) şi ceriumul (1803) (m. 1817)

 

• 1 decembrie – Japonia preia de la Argentina
preşedinţia anuală a G20

 

• 2 decembrie – „Ziua
internaţională pentru abolirea sclaviei”; marchează
adoptarea de către Adunarea Generală a ONU, prin Rezoluţia 317/8
din 2.XII.1949, a Convenţiei internaţionale pentru suprimarea
traficului de persoane şi a exploatării omului de către om

 

• 2 decembrie – Ziua naţională a
Emiratelor Arabe Unite; aniversarea proclamării independenţei şi
a constituirii statului – 1971

 

• 2 decembrie – Ziua naţională a
Laosului (Republica Democrată Populară Laos); aniversarea
proclamării republicii –  1975

 

• 2 decembrie – Acum 170 de ani (1848) avea
loc urcarea pe tron a lui Franz Joseph I de Habsburg (1830-1916), împărat
al Austriei (1848-1916) şi rege al Ungariei (1867-1916) – 160 de ani.
NOTĂ: În timpul domniei sale, Franz Joseph I a înăbuşit
Revoluţia de la 1848-1849 din Ungaria şi Transilvania şi a
reprimat mişcările naţionale din Imperiul Habsburgic,
restabilind absolutismul; în timpul său s-a creat statul dualist
Austro-Ungaria (1867); a participat la înfăptuirea Triplei Alianţe
(bloc politic şi militar constituit, în 1882, prin aderarea Italiei la
Alianţa dintre Germania şi Austro-Ungaria, încheiată în 1879)
şi a dus o politică expansionistă în sud-estul Europei

 

• 2 decembrie – Acum 100 de ani (1918) a murit
poetul francez Edmond Rostand (n. 1868)

 

• 2 decembrie – Acum 95 de ani (1923) s-a
născut Maria Callas, soprană americană de origine greacă
(m. 1977)

 

• 2 decembrie – Acum 40 de ani (1978) s-a
născut (în Canada, într-o familie de imigranţi portughezi) Nelly
Furtado, cântăreaţă, compozitoare, producătoare şi
actriţă

 

• 3 decembrie – „Ziua internaţională
a persoanelor cu dizabilităţi”, sub egida ONU. Instituită de
Adunarea
Generală a ONU, la 13.X.1992, prin Rezoluţia 47/3, pentru
conştientizarea şi îmbunătăţirea situaţiei
persoanelor cu handicap, pentru a le oferi acestora şanse egale şi
posibilităţi de integrare în societate

 

• 3 decembrie – Acum 180 de ani (1838) s-a
născut Cleveland Abbe, astronom şi meteorolog american, fondatorul
serviciului meteorologic al SUA (1891) (m. 1916)

 

• 3 decembrie – Acum 130 de ani (1888) a murit
Carl Zeiss, optician german, inventatorul renumitului tip de sticlă ce-i
poartă numele; a întemeiat, în 1846, cunoscuta firmă de instrumente
optice din Jena (n. 1816)

 

• 3 decembrie – Acum 70 de ani (1948) s-a
născut Ozzy Osbourne (numele real: John Michael Osbourne), solistul vocal
al formaţiei britanice de heavy metal „Black Sabbath”

 

• 3 decembrie – Acum 50 de ani (1968) a intrat
în vigoare Acordul internaţional cu privire la salvarea
cosmonauţilor, reîntoarcerea lor şi restituirea obiectelor lansate în
spaţiul cosmic (semnat la 22.IV.1968)

 

• 4 decembrie – Acum 220 de ani (1798) a murit
medicul italian Luigi Galvani; a pus în evidenţă curentul electric
care ia naştere într-un circuit închis la contactul dintre două
metale diferite (1791), precum şi efectele fiziologice ale acestuia (n.
1737)

 

• 4 decembrie – Acum 170 de ani (1848) a murit
compozitorul austriac Joseph Mohr, autorul celebrului colind „Stille
Nacht, heillige Nacht” (n. 1792)

 

• 4 decembrie – Acum 125 de ani (1893) a murit
John Tyndall, fizician britanic de origine irlandeză; a descoperit
fenomenul de împrăştiere a luminii în mediile disperse („efectul
Tyndall”) (n. 1820)

 

• 4/16 decembrie – Acum 120 de ani (1898) a
murit  Pavel M. Tretiakov, critic de artă şi umanist rus; fondatorul
renumitei galerii de artă din Moscova care-i poartă numele (1856) (n.
1832)

 

• 4 decembrie – Acum 25 de ani (1993) a murit
Frank Zappa, chitarist, compozitor şi dirijor american (n. 1940)

 

• 5 decembrie – „Ziua
internaţională a voluntarilor în slujba dezvoltării economice
şi sociale”; marcată la iniţiativa Adunării Generale a
ONU, prin Rezoluţia 40/212 din 17.XII.1985; rezoluţia recomandă
mediatizarea importanţei muncii voluntare, pentru a stimula, în acest mod,
tot mai mulţi oameni să muncească voluntar, atât în ţara
lor, cât şi în străinătate

 

• 5 decembrie – Sărbătoarea
naţională a Regatului Thailandei (ziua de naştere a regelui
Bhumibol Adulyadej-Rama al IX-lea: 5.XII.1927)

 

• 5 decembrie – Acum 150 de ani (1868) s-a
născut fizicianul german Arnold Sommerfeld; contribuţii în
spectroscopie; a perfecţionat modelul atomic imaginat de Niels Bohr (m.
1951)

 

• 5 decembrie – Frankfurt: Reuniunea Consiliului
Guvernatorilor Băncii Centrale Europene

 

• 6 decembrie – Ziua naţională a
Republicii Finlanda; aniversarea proclamării independenţei – 1917

 

• 6 decembrie – Acum 250 de
ani (1768) a fost publicată, la Edinburgh, în Scoţia, prima
ediţie a „Encyclopaedia Britannica”, cel mai vechi şi mai
cuprinzător dicţionar enciclopedic al lumii anglo-saxone

 

• 6 decembrie – Acum 140 de ani (1778) s-a
născut Joseph Louis Gay-Lussac, fizician şi chimist francez; a
formulat legea dilataţiei termice a gazelor perfecte (1802) şi legea
volumelor constante pentru reacţiile ce decurg în fază gazoasă
(care-i poartă numele); a descoperit acizii iodhidric şi cloric (m.
1850)

 

• 6 decembrie – Frankfurt: Reuniunea Consiliului General
al Băncii Centrale Europene

 

• 7 decembrie – „Ziua
internaţională a aviaţiei civile”, proclamată în anul
1992 de Adunarea Organizaţiei Internaţionale a Aviaţiei Civile
(OACI), agenţie specializată a ONU; a fost marcată prima
dată la 7.XII.1994, cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la semnarea
Convenţiei de la Chicago (7.XII.1944), care a stat la baza creării,
în 1947, a OACI

 

• 7 decembrie – SUA: „Ziua Pearl
Harbour”, proclamată de fostul preşedinte Bill Clinton (la
6.XII.1996) drept Zi naţională în onoarea americanilor ucişi în
atacul-surpriză al Japoniei de la Pearl Harbour (7.XII.1941), atac care a
determinat intrarea SUA în cel de-al doilea război mondial

 

• 7 decembrie – Acum 420 de ani (1598) s-a
născut Giovanni Lorenzo Bernini, sculptor, arhitect şi pictor
italian, reprezentant de seamă al barocului (m. 1680)

 

• 7/19 decembrie – Acum 150 de ani (1868)
Parlamentul maghiar promulga Legea votată de Dieta din Cluj (în decembrie
1865) privind încorporarea Transilvaniei în Ungaria, ceea ce ducea la
dizolvarea Guvernului provizoriu cu sediul la Cluj şi la extinderea
legilor Ungariei şi asupra Transilvaniei

 

• 8 decembrie – Acum 75 de ani (1943) s-a
născut Jim Morrison, solistul trupei rock americane „The Doors”
(m. 1971)

 

• 8 decembrie – Acum 40 de ani (1978) a murit
Golda Meir, om politic israelian, unul dintre fondatorii statului Israel
(1948); ministru de externe (1956-1966); prim-ministru (1969-1974) (n. 1898, la
Kiev, Ucraina)

 

• 9 decembrie – „Ziua
internaţională împotriva corupţiei”, instituită de ONU
şi marcată pentru prima dată în anul 2004; în perioada
9-11.XII.2003 (acum 15 ani) a avut loc, în oraşul mexican Merida,
Conferinţa ONU consacrată luptei împotriva corupţiei, în cadrul
căreia participanţii au adoptat primul document referitor la
combaterea acestui flagel – Convenţia ONU împotriva corupţiei;
România a semnat Convenţia la 9.XII.2003  (acum 15 ani) şi a
ratificat-o la 2.XI.2004

 

• 9 decembrie – “Ziua Internaţională
a Cântului Coral”, eveniment lansat de Federaţia Internaţională
a Muzicii Corale (IFCM) în anul 1991, la iniţiativa compozitorului Alberto
Grau din Venezuela; în fiecare an, în a doua duminică din decembrie,
milioane de oameni din toate colţurile lumii se unesc într-un singur
suflet prin unica şi invizibila legătură creată de cântul
coral; în România, această zi a fost sărbătorită pentru
prima dată în anul 2000 când, la iniţiativa Fundaţiei Culturale
„Sound”, în douăsprezece localităţi s-au desfăşurat
impresionante manifestări corale

 

• 9 decembrie – (a doua duminică din
decembrie) Ziua internaţională a copiilor în mass-media, o
iniţiativă a UNICEF şi Academiei Internaţionale de Arte
şi Ştiinţe pentru Televiziune

 

• 9 decembrie – Acum 410 ani (1608) s-a
născut John Milton, poet şi om politic englez (m. 1674)

 

• 9 decembrie – Acum 150 de ani (1868) s-a
născut  chimistul german Fritz Haber, stabilit (1933) în Elveţia; a
descoperit procedeul de obţinere a amoniacului pe cale sintetică
şi a realizat, împreună cu Carl Bosch, aplicarea industrială a
acestuia; Premiul Nobel pentru chimie pe 1918 (m. 1934)

 

• 9 decembrie – Acum 70 de ani (1948) Adunarea
Generală a ONU a adoptat Convenţia cu privire la prevenirea şi
reprimarea genocidului, intrată în vigoare la 12.I.1951 (România a aderat
la Convenţie la 3.XI.1950)

 

• 10 decembrie – „Ziua
internaţională a drepturilor omului” (la 10.XII.1948 Adunarea
Generală a ONU a adoptat „Declaraţia universală a
drepturilor omului” – 70 de ani); marcată din 1950

 

• 10 decembrie – Acum 120 de aqni (1898) a
fost semnat, la Paris, Tratatul de pace hispano-american (erau pierdute
ultimele colonii spaniole din America şi Asia – insulele Puerto Rico, Guam
şi Filipine reveneau SUA, iar Cuba era declarată, formal,
independentă)

 

• 10 decembrie – Acum 110 ani (1908) s-a
născut Olivier Messiaen, compozitor, organist şi pedagog francez (m.
1992)

 

• 10 decembrie – Acum 80 de ani (1938) s-a
născut (la Tokyo) Liv Ullmann, actriţă de film de origine
norvegiană, regizoare şi scenaristă; una dintre actriţele
preferate ale regizorului suedez Ingmar Bergman

 

• 10 decembrie – Acum 80 de ani (1938) s-a
născut dirijorul rus Yuri Temirkanov

 

• 10 – 13 decembrie – Strasbourg: Sesiune Plenară a
Parlamentului European

 

• 10 decembrie – Ceremonia  anuală de
înmânare a Premiilor Nobel; are loc, începând din anul 1901, în ziua
comemorării morţii lui Alfred Nobel (10.XII.1896), chimist şi
industriaş suedez, cel care a instituit acest premiu printr-un testament
din 27.XI.1895; festivităţile se organizează la Stockholm
(Suedia) şi la Oslo (Norvegia); cele cinci discipline alese de Nobel au
rămas neschimbate, ca şi instituţiile pe care acesta le-a ales
pentru a le atribui (Academia Regală de Ştiinţe a Suediei –
pentru fizică şi chimie; Academia Suedeză de Litere – pentru
literatură; Institutul Karolinska din Stockholm – pentru fiziologie
şi medicină; Parlamentul norvegian – pentru pace sau fraternitate
între popoare); Premiul pentru pace este singura recompensă decernată
la Oslo, deoarece Nobel a dorit să asocieze la testamentul său
Norvegia, care era legată de Suedia înainte de a deveni independentă,
în 1905; din 1969 se atribuie şi un premiu pentru ştiinţe
economice, instituit de Banca Regală a Suediei, în memoria lui Alfred
Nobel

 

• 11 decembrie – „Ziua
internaţională a muntelui”, sub egida ONU

 

• 11 decembrie – Aniversarea proclamării
Republicii Burkina Faso/1958 – 60 de ani. Ziua naţională

 

• 11 decembrie – Acum 215 ani (1803) s-a
născut Hector Berlioz, compozitor francez (m. 1869)

 

• 11 decembrie – Acum 175 de ani (1843) s-a
născut medicul german Robert Koch, descoperitorul bacilului tuberculozei,
care-i poartă numele (1882); Premiul Nobel pentru medicină pe 1905
(m. 1910)

 

• 11 decembrie – Acum 100
de ani (1918) s-a născut scriitorul rus Aleksandr Soljeniţîn; Premiul
Nobel pentru literatură pe 1970; la 12.II.1974 a fost arestat sub
acuzaţia de trădare şi apoi expulzat; scriitorul s-a reîntors în
Rusia la 27.V.1994 (după 20 de ani de exil) (m. 2008)

 

• 11 decembrie – Acum 80 de ani (1938) a murit
Christian Lange, om politic norvegian; secretar al Comitetului Nobel din Oslo
(1900-1909); secretar general al Uniunii Interparlamentare (1909-1933); Premiul
Nobel pentru pace pe 1921, împreună cu suedezul Karl Branting (n. 1869)

 

• 12 decembrie – Ziua naţională a
Republicii Kenya; aniversarea proclamării independenţei/1963 – 55 de
ani

 

• 12 decembrie – „Ziua
Constituţiei” Federaţiei Ruse – stabilită prin decret
prezidenţial (la 12.XII.1993 a avut loc referendumul pentru adoptarea noii
Constituţii, care a intrat în vigoare la 24.XII.1993) – 25 ani.
Sărbătoare de stat

 

• 12 decembrie – Acum 80 de ani (1938) s-a
născut interpreta americană de muzică pop Connie Francis

 

• 13 – 14 decembrie – Bruxelles: Reuniunea
Consiliului European

 

• 13 decembrie – Frankfurt: Reuniunea Consiliului
Guvernatorilor Băncii Centrale Europene, pe probleme de politică
monetară, urmată de o conferinţă de presă

 

• 14 decembrie – „Ziua
Internaţională de Protest împotriva Reactoarelor Nucleare”; este
o zi în care se organizează acţiuni prin care se încearcă
sensibilizarea tuturor celor care, prin activitatea lor, pot influenţa
producerea poluării radioactive; acestora li se cere să fie mai
precauţi şi mai preventivi 

 

• 14 decembrie – Acum 515 ani (1503) s-a
născut Michel Nostradamus, astrolog şi medic francez; autor al unei
celebre culegeri de profeţii, „Centuriile” (m. 1566)

 

• 15 decembrie – Acum 70 de ani (1948) s-a
născut Pascal Bruckner, romancier, eseist şi filosof francez

 

• 15 decembrie – Acum 60 de ani (1958) a murit
fizicianul elveţian naturalizat american Wolfgang Pauli; contribuţii
în mecanica cuantică şi fizica particulelor elementare; Premiul Nobel
pentru fizică pe anul 1945 (n. 1900)

 

• 16 decembrie – Ziua naţională a
statului Bahrain; marchează ieşirea de sub protecţia
britanică – 1971

 

• 16 decembrie – Ziua Independenţei în
Kazahstan; la 16.XII.1991 Sovietul Suprem de la Alma-Ata a declarat
independenţa de stat (Rompres – Statele lumii 1/2005). NOTĂ: Ziua
naţională a R. Kazahstan (Ziua Republicii) se aniversează la 25
octombrie (marchează adoptarea Declaraţiei de suveranitate din
25.X.1990)

 

• 17 decembrie – Ziua Naţională a
Regatului Bhutan (aniversarea încoronării primului rege ereditar – 1907) 

 

• 17 decembrie – Acum 240 de ani (1778) s-a născut
Sir Humphry Davy, chimist şi fizician englez; unul dintre fondatorii
electrochimiei (m. 1829)

 

• 17 decembrie – Acum 90 de ani (1928) a murit
lingvistul austriac Eugen Herzog, reputat romanist; a fost un constant
colaborator al revistei „Dacoromania” din Cluj;  împreună cu
Sextil Puşcariu a publicat „Lehrbuch der Rumänischen Sprache”
(două volume, 1919-1920); membru corespondent străin al Academiei
Române (1914) (n. 1875)

 

• 18 decembrie – „Ziua
Internaţională a Migranţilor”; marcată, anual, pe baza
Rezoluţiei 55/93 din 4.XII.2000, a Adunării Generale a
Naţiunilor Unite (la 18.XII.1990, prin Rezoluţia 45/158, fusese
adoptată Convenţia internaţională pentru protecţia
drepturilor tuturor muncitorilor migranţi şi a membrilor familiilor
acestora) 

 

• 18 decembrie – “Ziua
Internaţională a Limbii Arabe”; iniţiativa de a dedica o zi a
anului fiecăreia dintre cele şase limbi oficiale ale ONU –
chineză, engleză, franceză, spaniolă şi rusă –
aparţine Departamentului pentru informaţii publice al Secretariatului
ONU, care a pus-o în practică începând cu anul 2010. Data de 18 decembrie
a fost aleasă pentru limba arabă deoarece este ziua când, în 1973,
Adunarea Generală a ONU a adoptat araba ca limbă oficială a sa

 

• 18 decembrie – Sărbătoarea
Naţională a Republicii Niger; aniversarea proclamării republicii
– 1958 (60 de ani)

 

• 18 decembrie – Acum 215 ani (1803) a murit
Johann Gottfried Herder, scriitor şi filosof german (n. 1744)

 

• 19 decembrie – „Ziua ONU pentru
cooperarea Sud-Sud”, declarată de Adunarea Generală a
Naţiunilor Unite prin Rezoluţia 58/220 din 23.XII.2004; ONU a
sprijinit, încă din 1978 (prin Rezoluţia 33/134), Planul de
acţiune pentru promovarea cooperării tehnice între ţările
în curs de dezvoltare, adoptat la Buenos Aires (Argentina)

 

• 19 decembrie – Acum 170 de ani (1848) a
murit scriitoarea engleză Emily Brontë (n. 1818)

 

• 20 decembrie – „Ziua
Internaţională a Solidarităţii Umane”; proclamată
de Adunarea Generală a ONU la 22 decembrie 2005, prin Rezoluţia
60/209, pornind de la identificarea solidarităţii ca una dintre
valorile fundamentale şi universale, care trebuie să stea la baza
relaţiilor dintre popoare în secolul al XXI-lea 

 

• 20 decembrie – Acum 50 de ani (1968) a murit
scriitorul american John Steinbeck; Premiul Nobel pentru literatură pe
anul 1962 (n. 1902)

 

• 21 decembrie – Acum 100 de ani (1918) s-a
născut omul politic austriac Kurt Waldheim, fost secretar general al ONU
între anii 1972 şi 1981; preşedinte al Austriei (1986-1992);
după alegerea sa ca preşedinte au existat numeroase controverse
legate de perioada petrecută de acesta în armată în timpul celui
de-al doilea război mondial, fiind etichetat drept ex-nazist (m. 2007)

 

• 21 decembrie – Acum 85 de ani (1933) a murit
Knud Rasmussen, explorator polar danez; a întreprins numeroase expediţii
în nordul Groenlandei şi în Arctica americană, studiind viaţa
eschimoşilor şi problema originii lor (n. 1879)

 

• 21 decembrie – Acum 60 de ani (1958) a murit
scriitorul german Lion Feuchtwanger (n. 1884)

 

• 21 decembrie – Acum 50 de
ani (1968) a fost lansată prima misiune americană spre Lună,
nava spaţială „Apollo-8”, avându-i la bord pe
astronauţii Frank Borman, James Lovell Jr. şi William Anders; modulul
spaţial s-a înscris pe orbita lunară şi a efectuat zece
rotaţii; pe 27 decembrie echipajul a amerizat în Oceanul Pacific

 

• 21 decembrie – Acum 30 de ani (1988)
terorişti arabi, susţinuţi de Libia, au provocat
prăbuşirea, la Lockerbie (Scoţia), a aparatului B-747 (zborul
PanAm 103), care făcea legătura între Londra şi New York; atentatul
s-a soldat cu 270 de victime

 

• 23 decembrie – Sărbătoarea
Naţională a Japoniei. Ziua de naştere a împăratului Akihito
(23.XII.1933) 

 

• 23 decembrie – Acum 160 de ani (1858) s-a
născut compozitorul italian Giacomo Puccini (m. 1924)

 

• 23 decembrie – Acum 100 de ani (1918) s-a
născut José Greco, dansator şi coregraf spaniol de origine
italiană, nume de referinţă în aria dansului flamenco (m. 2000)

 

• 23 decembrie – Acum 100 de ani (1918) s-a
născut Helmuth Schmidt, om politic social-democrat german; ministru al
apărării (1969-1972) şi de finanţe (1972-1974), cancelar al
RFG (1974-1982) (m. 2015)

 

• 24 decembrie – Acum 220 de ani (1798) s-a
născut poetul polonez Adam Mickiewicz (m. 1855) – 210 ani

 

• 24 decembrie – Acum 200
de ani (1818) s-a născut fizicianul englez James Prescott Joule, unul
dintre fondatorii termodinamicii (m. 1889)

 

• 25 decembrie – Acum 100 de ani (1918) s-a
născut Mohammed Anwar El-Sadat, ofiţer şi om politic egiptean;
preşedinte al Republicii Arabe Egipt (1970-1981); iniţiator al unor
reforme democratice şi al liberalizării economiei; în octombrie 1973
a declanşat războiul cu Israelul, dar a cooperat, ulterior, pentru
Tratatul de pace, semnat, la Washington (26.III.1979), cu statul evreu, ceea ce
a dus la izolarea Egiptului în raport cu statele arabe; Premiul Nobel pentru
pace pe 1978, împreună cu premierul israelian Menahem Begin (m. 1981,
asasinat)

 

• 26 decembrie – „Boxing Day” se
marchează în prima zi de după Crăciun; este o
sărbătoare publică în Marea Britanie şi în majoritatea
statelor membre ale Commonwealth-ului; în această zi se oferă daruri
celor dragi, se ia masa cu rudele sau cu prietenii, se iese la
cumpărături pentru a se profita de reducerile de preţuri 

 

• 26 decembrie – Acum 125 de ani (1893) s-a
născut Mao Zedong (Mao Tzedun), om politic chinez; unul dintre
întemeietorii Partidului Comunist Chinez (1921) şi lider al acestuia între
anii 1935 şi 1976; preşedinte al Republicii Populare Chineze
(1949-1976); a lansat, între anii 1966 şi 1969, „marea revoluţie
culturală”, o linie politică dură (voluntarism extrem, cult
al personalităţii pronunţat) (m. 1976)

 

• 27 decembrie – Acum 70 de ani (1948) s-a
născut  actorul francez de film Gérard Depardieu

 

• 29 decembrie – Acum 100 de ani (1918) s-a
născut soprana franceză Mado Robin (m. 1960)

 

• 29 decembrie – Acum 80 de ani (1938) s-a
născut actorul american de film Jon Voight

 

• 31 decembrie – Acum 110 ani (1908) s-a
născut (în oraşul Buczacz, din Imperiul Austro-Ungar, astăzi, în
Ucraina) Simon Wiesenthal, celebrul „vânător de nazişti”;
supravieţuitor al Holocaustului, şi-a dedicat întreaga
viaţă aducerii în faţa justiţiei a criminalilor de
război germani din timpul celui de-al doilea război mondial (m. 2005)

 

 

Răzvan Moceanu