O alarmă falsă de cutremur a produs panică în Japonia

O alertă de cutremur transmisă mai multor milioane de japonezi a generat panică astăzi şi a întrerupt reţeaua de transport public din Tokyo. Alerta sonoră, transmisă pe telefoanele mobile, s-a dovedit însă a fi falsă, incidentul fiind generat de o eroare a sistemului de avertizare de seism. „Un cutremur s-a produs în dreptul coastelor din Ibaraki. Pregătiţi-vă pentru mişcări telurice puternice„, se spunea în mesaj. Serviciul de transport feroviar a fost suspendat, dar nu au fost raportate răniri sau pagube materiale. Autorităţile nipone consideră că mesajul, transmis de Agenţia meteorologică japoneză, a fost generat din greşeală de sistemul de avertizare timpurie, care a interpretat în mod eronat două cutremure mici ca fiind unul mare. Agenţia, care cercetează în prezent cauza incidentului, a estimat anterior că un seism cu magnitudinea de 6,4 grade pe scara Richter s-ar putea produce în dreptul coastelor prefecturii Ibaraki, din nord-estul Japoniei. În loc de seismul de 6,4 grade pe scara Richter, s-au produs un seism de 4,4 grade şi încă unul de 3,9; ambele au avut loc în largul coastelor din Ibaraki şi nu au fost simţite pe pământ. „Suspectăm că sistemul a supraestimat şi a calculat cele două seisme separate ca fiind unul singur, mare şi puternic„, a declarat un oficial nipon. Imagini televizate l-au arătat pe premierul japonez, Shinzo Abe, verificându-şi telefonul mobil, în timp ce în jurul biroului său se auzeau alarmele. Radiodifuzorul public NHK i-a avertizat perezidenţi să se protejeze şi să stea departe de mobila instabilă. Avertizările timpurii de seism sunt transmise în Japonia pe telefoanele mobile, prin difuzoarele şi megafoanele publice, la radio şi televiziune în toate regiunile unde se estimează că se va simţi cutremurul. Nu este prima dată când alarme false de cutremur generează panică în Japonia. În august 2016, a fost emisă o alertă de cutremur cu magnitudinea de 9,1 grade pe scara Richter, seism care nu s-a produs însă niciodată./mbaciu/gioan

BBC SERVICIUL MONDIAL – 5 ianuarie