Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită în centrele ICR din străinătate

Realizator: Ziua Culturii Naţionale se sărbătoreşte în fiecare an pe 15 ianuarie, data naşterii marelui poet Mihai Eminescu. În străinătate au început deja manifestările dedicate acestei sărbători, manifestări care se vor întinde pe parcursul întregii săptămâni.

Despre evenimentele organizate de Institutul Cultural Român vorbeşte Mirel Taloş, vicepreşedintele instituţiei.
Reporter: Alla Stâncaru Luncă.

Mirel Taloş: Organizăm evenimente la toate reprezentantele Institutului Cultural Român din lume – evenimente din domeniul muzicii, al artelor plastice, al teatrului, conferinţe sau evenimente pluridisciplinare.

Daţi-mi voie să spicuiesc cele mai importante dintre acestea:
* La ICR Londra se va desfăşura chiar pe 15 ianuarie concertul Imago Mundi „100” – este un eveniment care este încadrat şi în programul Centenar al Institutului Cultural Român. Concertul evocă, printr-o fuziune de sonorităţi clasice şi folclorice, /…/ tradiţionale din toate regiunile istorice ale România. Aşadar, Imago Mundi va prezenta cu această ocazie o incursiune în 100 de ani de creaţie muzicală românească: 1918-2018. Proiectul cuprinde lucrări culte semnate de mari compozitori români, dar şi muzică tradiţională din regiunile istorice ale României – Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Bucovina, Moldova, Muntenia, Dobrogea. Proiectul muzical va fi completat de proiecţii foto şi video realizate de Florin Ghenadea.

* La Institutul Cultural Român de la Lisabona, în colaborare cu Ambasada României de acolo, va fi organizat un spectacol „Dor de Eminescu”, în care se vor recita poezii de Eminescu în interpretarea actorului Ion Caramitru, însoţit ca fond muzical de clarinetistul Aurelian Octav Popa.

* La Institutul Cultural Român Chişinău, în colaborare cu Sala cu orgă şi Ambasada României din Republica Moldova, va fi organizat un concert extraordinar de muzică clasică susţinut de Orchestra Naţională de Cameră a Sălii cu Orgă, sub bageta maestrului Cristian Florea şi a soliştilor Radu Banariuc, Ştefan Negură şi Ion Negură.

* La ICR Istanbul va fi organizat un concert ţinut de maestrul Iosif Ion Prunner şi Cvartetul „Art Music”, la Opera de Stat Süreyya. ICR Istanbul va organiza şi un recital excepţional cu acelaşi prilej, realizat împreună cu Ambasada României la Ankara, pe 16 ianuarie.

* De asemenea, aş vrea să mai menţionez un eveniment de la ICR Viena: ICR Viena împreună cu Asociaţia „Mihai Eminescu” din Viena vor dedica un eveniment poetului Mihai Eminescu pe 15 ianuarie, în Sala Eroica a Theater Museum, anume un recital de poezie susţinut de actorii Mercedes Echerer în limba germană şi Gerhard Brössner în limba română./rpatulea/cvanatoru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 ianuarie