Premierul Japoniei este aşteptat la Bucureşti

Primul-ministru al Japoniei, Shinzo Abe, va sosi mâine la Bucureşti, în prima vizită a unui premier japonez în România. El va fi primit la Palatul Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis şi apoi, la Palatul Victoria, de premierul Mihai Tudose. La Palatul Cotroceni, cei doi demnitari vor discuta despre stadiul şi perspectivele de consolidare a relaţiilor bilaterale la nivel politic, economic, cultural şi al securităţii. De asemenea, se va discuta despre cooperarea Japoniei cu Uniunea Europeană, dar şi despre evoluţiile regionale, cu accent asupra dosarului nord-coreean. Premierul Shinzo Abe a vizitat anterior ţările baltice şi Bulgaria, iar astăzi se află în Serbia./dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 ianuarie