Preşedintele Camerei Deputaţilor şi al PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că vor începe discuţiile privind componenţa noului cabinet

Realizator: Preşedintele Camerei Deputaţilor şi al PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că, de săptămâna viitoare, vor începe discuţiile privind componenţa noului cabinet, iar Parlamentul va fi convocat în sesiune extraordinară astfel încât, pe 29 ianuarie, să fie dat votul de învestitură pentru noul guvern. Vă reamintim că, astăzi, după consultări cu toate partide parlamentare, preşedintele Klaus Iohannis a desemnat-o pe Viorica Dăncilă, propusă de PSD-ALDE, cu formarea unui nou executiv. După anunţul făcut de şeful statului, premierul desemnat declara că aşteaptă votul din învestitură al Parlamentului şi a precizat care sunt cele mai importante obiective ale mandatului său.

Viorica Dăncilă: Punerea în practică a programului de guvernare pentru România şi pentru români, să tratăm aşa cum trebuie 2018 – anul Centenarului, dar în acelaşi timp, să pregătim preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene la 1 ianuarie 2019.

Realizator: La rândul său, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, sublinia că preşedintele Klaus Iohannis a vrut să evite intrarea ţării într-o criză politică şi i-a mulţumit pentru acest lucru :
Liviu Dragnea: PSD va guverna împreună cu ALDE în baza mandatului obţinut prin votul românilor pentru a îndeplini programul de guvernare şi pentru a împlini marile aşteptări ale românilor./lbadiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 ianuarie