Şcolile din regiunea Murmansk, închise din cauza temperaturilor de -52 °C

Cursurile au fost suspendate în şcolile din regiunea Murmansk, din cauza gerului puternic, a viscolului şi a temperaturilor de minus 52 de grade Celsius, relatează Agenţia de presă RIA NOVOSTI, care citează surse din cadrul Ministerului regional pentru Situaţii de Urgenţă. «Din cauza temperaturilor extrem de scăzute, cursurile sunt suspendate în două districte din regiunea Murmansk. Şcolile şi-au suspendat activitatea», precizează autorităţile. Potrivit Serviciului Meteorologic din Rusia, în regiunea Murmansk se înregistrează temperaturi de -52°C. «Pe data de 18 ianuarie, cinci şcoli din districtul Susumansk, unde se înregistrează temperaturi de -52 °С, două şcoli din districtul Srednekansk (-48 °С) au fost închise, din cauza gerului puternic, a viscolului şi a temeperaturilor de minus 52 de grade Celsius», se precizează în comunicatul autorităţilor. Direcţia pentru învăţământ din ţinutul Krasnoiarsk a luat decizia de a anula cursurile în şcoli, în cazul în care se vor înregistra temperaturi de -35 °C. Peste 100 de şcoli din Iakutia au fost închise, din cauza gerului, viscolului şi a temperaturilor extrem de scăzute. Cursurile au fost suspendate pentru toată săptămâna în peste 100 de şcoli din 13 raioane din Iakutia, din cauza gerului puternic și a viscolului, relatează Agenţia de presă RIA NOVOSTI, care citează surse republicane din cadrul Ministerului pentru starea de urgenţă.  «Din cauza temperaturilor extrem de scăzute, cursurile sunt suspendate în 13 raioane din Iakutia. În total, în jur de 107 şcoli, în care învaţă peste 9.600 de elevi, şi-au suspendat activitatea», precizează autorităţile republicane. Potrivit Serviciului Meteorologic din R. Iakutia, în republică se înregistrează temperaturi de -55 °C./vdraguta/gpodea

(Agenţia de presă TASS – 18 ianuarie)