Vasilica-Viorica Dăncilă poate deveni al 67-lea prim-ministru al României şi al 15-lea din anul 1989 până în prezent (nesocotindu-i aici pe prim-miniştrii interimari), şi prima femeie care ar îndeplini această funcţie în Romania.
Cel mai lung mandat de prim-ministru în perioada 1989 – 2018 a fost deţinut Nicolae Văcăroiu – 4 ani şi 22 zile (19 noiembrie 1992 – 11 decembrie 1996) urmat de Adrian Năstase şi Călin Popescu-Tăriceanu (amândoi aveau câte un mandat de patru ani fără şapte zile). Cel mai scurt mandat în această perioadă l-a avut Mihai Răzvan Ungureanu – doar 88 de zile (9 februarie 2012 – 7 mai 2012) urmată de Sorin Grindeanu (177 zile) şi Mihai Tudose (201 zile)
Dintre cei 14 premieri postdecembrişti, trei au fost independenţi (Mugur Isărescu, Mihai Răzvan Ungureanu şi Dacian Cioloş), şapte au aparţinut PSD respectiv FSN şi PDSR (Petre Roman, Theodor Stolojan, Nicolae Văcăroiu, Adrian Năstase, Victor Ponta, Sorin Grindeanu, Mihai Tudose), doi erau din partea PNŢ-CD (Victor Ciorbea şi Radu Vasile) și câte unul singur de la PNL şi PDL (Călin Popescu-Tăriceanu, respectiv Emil Boc)
Dintre prim-miniştrii enumeraţi, numai patru au îndeplinit simultan atât funcția de preşedinte de partid cât și pe cea de premier (Adrian Năstase, Călin Popescu-Tăriceanu, Emil Boc şi Victor Ponta). Aceste guverne s-au dovedit a fi cele mai stabile, aproape fiecare având câte un mandat întreg. Poziţiile cele mai vulnerabile le-au avut prim-miniştrii independenţi. De aici rezultă că susţinerea unui partid puternic este determinant pentru premieri. Această afirmaţie este valabilă nu numai în ceea ce priveşte durata mandatului prim-miniştrilor, dar şi pentru asumarea unor decizii majore. De exemplu Guvernul Boc şi-a asumat măsuri deosebit de nepopulare (tăierea salariilor bugetarilor cu 25%), dar a supravieţuit moţiunea de cenzură înaintată de opoziţie pe acest subiect.
Chiar dacă România este considerată o ţară cu un sistem semiprezidenţial, longevitatea premierilor în funcţie a depins doar într-o mică măsură de preşedinţi. Din acest punct de vedere, putem afirma că doar doi dintre prim miniştrii s-au bucurat de susţinerea preşedinţilor: Nicolae Văcăroiu şi Emil Boc. Cea mai tensionată relație dintre președinte și premier, a existat între Traian Băsescu și Călin Popescu-Tăriceanu. Cu toate acestea, Tăriceanu a reușit să încheie unul dintre cele mai lungi mandate.
Împotriva guvernelor postdecembriste au fost înaintate până acum 36 de moţiuni de cenzură, dintre care doar trei au fost adoptate. Prima victorie a opoziţiei a avut loc la data de 13 octombrie 2009, când moţiunea de cenzură intitulată „11 împotriva României” iniţiată de PNL şi UDMR şi susţinută de PSD a fost adoptată cu 254 de voturi pentru şi 176 împotrivă, iar Guvernul Boc a fost demis. A doua moţiune de cenzură care a dus la căderea Guvernului Ungureanu a fost depusă în data de 18 aprilie 2012 şi a fost intitulată „Opriţi Guvernul şantajabil. Aşa nu, niciodată”. Aceasta a fost adoptată în 27 aprilie 2012 cu 235 de voturi pentru şi 9 împotrivă (majoritatea celor de la putere nu au votat pentru a împiedica să se realizeze cvorumul legal de jumătate plus unu, dar nu le-a ieşit calculul). A treia şi cea mai interesantă moţiune de cenzură a fost depusă de PSD împotriva propriului guvern şi a fost intitulată „România nu poate fi consfiscată. Apărăm democrația și votul românilor”. Aceasta a fost votată cu 241 de voturi pentru şi 10 voturi împotrivă.
Istoria moţiunilor de cenzură confirmă faptul că atât mandatul cât şi libertatea în ceea ce priveşte luarea unor decizii administrative ale unui prim-ministru, depind în primul rând de majoritatea parlamentară şi de susţinerea propriului partid.
Din acest punct de vedere, Viorica Dăncilă are şi avantaje şi dezavantaje. Pe de o parte, candidatura acesteia a fost votată cu o majoritate covârşitoare (având un singur vot de abţinere) în cadrul Comitetului Executiv al PSD din 17 ianuarie 2018, ceea ce înseamnă că a primit un important credit din partea colegilor săi de partid. Faptul că doamna Dăncilă are experienţă în Parlamentul European poate să fie un avantaj important pentru PSD, care se pare că este încă destul de izolat pe plan internaţional, din cauza iniţiativei de a modifica legile justiţiei. Pe de altă parte însă, nici Viorica Dăncilă nu este preşedinte de partid şi până în prezent nu a făcut parte dintre membrii cu notorietate din cadrul PSD (cu alte cuvinte nu are „echipa ei”). Trebuie să menţionăm însă că sacrificarea celui de-al treilea premier al coaliţiei PSD-ALDE ar fi o mişcare riscantă a conducerii PSD, care ar putea astfel să-și erodeze susţinerea populară a partidului chiar înaintea alegerilor prezidenţiale care vor avea loc anul viitor.
Autor: Székely Ervin
RADOR – 22 ianuarie