PSD propune sancţiuni pentru cei care nu se prezintă la audierile comisiilor parlamentare de anchetă

Comisia parlamentară specială de anchetă pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor prezidenţiale din 2009 se va reuni astăzi într-o şedinţă în care va fi analizat raportul final pe această temă. Preşedinta comisiei, Oana Florea, a explicat că documentul va fi public, în măsura în care este permis. Pe de altă parte, nemulţumită de faptul că multe persoane au refuzat să se prezinte la audieri, Oana Florea a anunţat că va depune un proiect de lege care să sancţioneze neprezentarea în comisii de anchetă. Deputatul PSD spune că actul normativ are la bază deciziile Curţii Constituţionale, dar şi legislaţia mai multor state europene, precum Franţa, Belgia, Luxembourg, Austria sau Portugalia.
Oana Florea: „Refuzul persoanelor citate de către comisia de anchetă de a se prezenta la audieri, de a furniza informaţiile solicitate, este considerat „împiedicarea adevărului”, constituie infracţiune, se pedepseşte cu închisoarea de la 8 zile la 3 luni, sau cu amendă penală într-un coantum cuprins între 5 mii şi 10 mii de lei şi cu pedeapsa complementară de interzicere de a ocupa o funcţie publică timp de 3 ani de la data condamnării prin hotărâre definitivă”.
PNL a criticat intenţia PSD de a depune o astfel de iniţiativă legislativă, liderul liberal Ludovic Orban susţinând că majoritatea parlamentară încearcă să creeze obligaţii pentru cetăţeni, un demers prin care încalcă legea fundamentală./dursache/menescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (23 ianuarie)