Tradiţii incluse în patrimoniul UNESCO

Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii cuprinde 470 de obiceiuri, ritualuri, tehnici legate de meşteşuguri tradiţionale şi practici sociale din 117 ţări.
Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) este cunoscută pentru implicarea sa în protejarea bunurilor culturale şi naturale din lume. În 1972, prin Convenţia privind Protecţia Patrimoniului Cultural şi Natural al Lumii, a fost propusă o listă de 12 obiective din lume cuprinse în patrimoniul UNESCO. În prezent, în Lista Patrimoniului Mondial figurează 1.073 de bunuri şi locuri, din 167 de state.
Întrucât patrimoniul nu înseamnă doar clădiri, monumente istorice sau ale naturii, UNESCO a întocmit şi o Listă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii, în care au fost cuprinse tradiţii şi expresii orale, incluzând limba ca vector al patrimoniului cultural imaterial, artele spectacolului, practici sociale, ritualuri şi evenimente festive, cunoştinţe şi practici referitoare la natura şi la univers, tehnici legate de meştesuguri tradiţionale. Aceasta reuneşte 470 de elemente din 117 ţări.
Iată câteva dintre tradiţiile culturale imateriale care au fost recunoscute de UNESCO: Castells, turnul uman din Spania, Jultagi, mersul pe frânghie din Coreea, Jocul fecioresc din România, pescuitul creveţilor cu calul, în Belgia. /aionescu/rcostea

(www.independent.md – 22 ianuarie)