Preşedintele Klaus Iohannis i-a decorat pe reprezentanţii României la competiţia sportivă „Invictus Games”

Preşedintele Klaus Iohannis i-a decorat, astăzi, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Cotroceni, pe reprezentanţii României la competiţia sportivă destinată militarilor răniţi în teatrele de operaţii, „Invictus Games”, desfăşurată anul trecut la Toronto, în Canada. Şeful statului le-a spus participanţilor că au onorat cu demnitate şi responsabilitate încrederea acordată, iar victoriile obţinute le-au demonstrat tenacitatea şi tăria de caracter.
Klaus Iohannis: „Prin devotamentul şi determinarea de care daţi dovadă ne demonstraţi că cele mai înalte standarde de excelenţă pot fi atinse în ciuda tuturor dificultăţilor, tocmai de aceea aveţi o contribuţie semnificativă la cultivarea şi promovarea în societate a unor repere morale, a încrederii că prin muncă, efort susţinut şi sacrificii se poate ajunge la victorie. Sunt convins că educaţia pe care aţi primit-o în instituţii militare de prestigiu a avut un rol important în a vă dezvolta tăria de caracter şi a vă încuraja să fiţi mereu profesionişti şi exigenţi în raport cu propriile dumneavoastră ţeluri”./aburtica/menescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (24 ianuarie)