Negocieri intense au loc la sediul PSD, unde se definitivează lista noului guvern

Negocieri intense au loc, la această oră, la sediul PSD, unde se definitivează lista noului guvern. Patru miniştri au anunţat deja că nu vor să facă parte din viitorul cabinet. Pentru detalii, suntem acum în direct cu redactorul RRA Cătălin Purcaru. Bună ziua, Cătălin!

Reporter: Bun găsit! Şedinţa este în plină desfăşurare, social-democraţii analizând propunerile pentru funcţiile de miniştri pe baza argumentelor aduse. Dacă pentru multe dintre ministere nu se iau în calcul schimbări pentru portofolii, precum Sănătatea, Educaţia sau Transporturi, încă se discută, deoarece s-au adus în discuţie mai multe nume. La Ministerul Transporturilor, deşi s-a vehiculat reîntoarcerea lui Răzvan Cuc în executiv, iar actualul ministru, Felix Stroe, se bucură de susţinere în partid, cel mai probabil, Lucian Şova, în prezent ministrul comunicaţiilor, va fi desemnat să preia portofoliul. La Sănătate este sigur că Florian Bodog nu va mai face parte din viitorul executiv, după ce acesta a declarat că nu îşi mai doreşte funcţia şi că îl va sprijini necondiţionat pe succesorul său în derularea proiectelor începute. Rodica Nassar, în prezent secretar de stat, ar putea preluat conducerea ministerului. Şi alţi miniştri şi-au anunţat decizia de a nu mai continua activitatea guvernamentală. Marius Dunca, la Ministerul Tineretului şi Sportului, Marius Nica, la fonduri europene, şi Gabriel Petrea, ministru delegat pentru dialog social. La Palatul Victoria s-ar putea reîntoarce Rovana Plumb în funcţia de vicepremier, fără portofoliu, iar, la Cultură, George Ivaşcu are cele mai mari şanse să preia conducerea ministerului. Aşteptăm să vedem formula finală a cabinetului Dăncilă, după ce în Comitetul Executiv Naţional al PSD va fi votată fiecare propunere a organizaţiilor locale.

Realizator: Şi la sediul ALDE este în desfăşurare o şedinţă a liderilor formaţiunii, care discută lista noului guvern. Tot astăzi, conducerea parlamentului va stabili calendarul audierilor noilor miniştri, iar votul de învestitură va fi dat luni, în parlament./asalar