Firma producătoare de vin Purcari va lista la Bursa de Valori Bucureşti aproape jumătate din acţiunile sale

Firma producătoare de vin Purcari va lista la Bursa de Valori Bucureşti aproape jumătate din acţiunile sale. Din vânzarea a 49 la sută din acţiuni, compania speră să obţină 265,9 milioane de lei. Acţiunile pot fi cumpărate începând de luni, 29 ianuarie, până pe 8 februarie. Purcari deţine peste 1000 de hectare de podgorie şi patru platforme de producţie în România şi Republica Moldova, acolo unde a fost înfiinţată. Compania deţine două dintre primele cinci branduri premium din România, având o cotă totală de 26 la sută pe acest segment. Având în vedere creşterea consumului de vin, în perioada 2014-2016, compania a înregistrat o rată medie de creştere a veniturilor de 34 la sută, cea mai importantă fiind în România./lbadiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 ianuarie