Delegația țării noastre a încheiat Campionatele Mondiale de Wintertriathlon de la Cheile Grădiștei, din județul Brașov, cu un bilanț de trei medalii. Cel mai bun rezultat a fost obținut, sâmbătă, de harghiteanul Robert Tămârjan, care și-a adjudecat aurul și titlul de campion mondial la para-wintertriatlon, categoria PTS4. Tot sâmbătă, Edith Vakaria, din Gheorgheni, a câștigat medalia de bronz la categoria Under 23. Ultima medalie pentru România, argint, a fost adusă, duminică, de ștafeta mixtă de juniori, formată din Laczko Vivien, Nicola Hâncu, Leonard Hâncu și Kemenes Ana. Sportivii români au avut rezultate bune și în proba rezervată amatorilor, unde primii doi concurenți care au trecut linia de sosire au fost Alin Mihai Cupșa și Marcel Bălan. Competiția de la Cheile Grădiștei, organizată, în premieră, în România, a fost dominată de sportivii ruși, care au câștigat aproape toate titlurile mondiale puse în joc. La întreceri au participat 180 de sportivi, din 19 țări./rcostea/ddaniela

RADOR – 29 ianuarie 2018