Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 au deschis un dosar penal în legătură cu moartea celor doi muncitori de la RADET

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 au deschis un dosar penal în legătură cu moartea celor doi muncitori de la RADET. Aseară cei doi lucrau în subteran la o conductă de termoficare, în zona Iuliu Maniu din Bucureşti, în apropiere de Complexul Leu. Unul dintre ei a rămas prins în interior şi a fost găsit mort. Al doilea a ieşit singur şi a fost transportat la Spitalul Militar, unde a decedat astăzi. Potrivit reprezentanţilor Parchetului, procurorii au deschis un dosar pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă./dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 ianuarie