Calendarul evenimentelor, 1 februarie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

 

– Preşedinţie

* Preşedintele Klaus Iohannis îl primeşte pe ministrul afacerilor externe al Republicii Polone, Jacek Czaputowicz  – ora 11:00, la Palatul Cotroceni

– Senat

* ora 10:30 – şedinţa Biroului Permanent şi ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 11:00 – lucrări în grupurile parlamentare

* ora 12:00 – lucrări în plen – intonarea Imnului Naţional, deschiderea sesiunii ordinare a Senatului, aprobarea programului de lucru al Senatului pentru şedinţa din 1 februarie 2018, şi alegerea membrilor Biroului Permanent

* Şedinţa Biroului Permanent nou ales şi ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

 

– Camera Deputaţilor

* ora 11:00 – Şedinţa Biroului Permanent – sala „Barbu Catargiu”, nivel P1

* ora 12:00 – Prima sesiune ordinară în plen a anului 2018

 

 

 

 

– Uniunea Europeană

* Agenția Executivă pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (EASME) a Comisiei Europene, în parteneriat cu Ministerul Energiei din România, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene din România, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) și Inițiativa financiară a ONU în domeniul programelor de mediu organizează evenimentul „Finanțarea Eficienței Energetice în România, Ungaria și Bulgaria” – ora 9:30, la Hotel Sheraton, Calea Dorobanților nr. 5-7

 

– Ministere

* Consultări ale ministrului afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, cu ministrul afacerilor externe al Republicii Polone, Jacek Czaputowicz – ora 12:00, la sediul MAE

* Conferință de presă comună susținută de ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, și ministrul afacerilor externe al Republicii Polone, Jacek Czaputowicz – ora 13:00, la sediul MAE, sala Grigore Gafencu

* Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, prezidează reuniunea săptămânală a Comitetului de Coordonare a Sistemului național de gestionare a Afacerilor Europene – ora 10:00, la Palatul Victoria

– Apărare, Interne

* Constanţa: Gruparea navală permanentă NATO (SNMG-2/Standing NATO Maritime Group), din care fac parte fregata „Regele Ferdinand”, distrugătorul britanic HMS Duncan şi fregata turcească TCG Gaziantep, va desfăşura, în perioada 30 ianuarie – 17 februarie. Începând astăzi, respectiv vineri, 2 februarie, navele celor două grupări navale ale NATO vor face o escală în portul Constanţa

* Sibiu: Evaluarea activităţilor desfăşurate şi a rezultatelor obţinute de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu în anul 2017 – ora 12:00, la sediul IPJ Sibiu

– Partide

* Arad: Conferinţă de presă organizată de ALDE Arad – ora 13:00

* Tulcea: Conferinţă de presă susţinută de ministrul finanţelor publice, Eugen Teodorovici, şi preşedintele PSD Tulcea, Horia Teodorescu – ora 11:00, la sediul PSD Tulcea

– Culte, Biserică

* Suceava: Cu binecuvântarea ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va avea loc lansarea cărţii „Arhimandritul Cleopa Ilie, predicator şi învăţător al Evangheliei” scrisă de pr. prof. Grichentie Gh. Natu, de la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” – ora 15:00, în sala de conferinţe a Muzeului de Istorie din cadrul Muzeului Bucovinei. Lucrarea este înscrisă în colecţia „Teologia română contemporană” a Editurii Barbunaki din Tesalonic, Grecia, 2017

– Administraţie

* Alba Iulia: Consilierii judeţeni din Alba se reunesc din nou, în şedinţă extraordinară – ora 11:00

* Deva: Conferinţă de presă comună organizată de Consiliul Judeţean Hunedoara şi Primăria Brad – ora 12:00, la sala mică a CJ Hunedoara

* Oradea: Conferinţă de presă organizată cu prilejul prezentării raportului de activitate al Direcţiei Patrimoniu Imobiliar pe anul 2017 din cadrul Primăriei Oradea  – ora 10:00, la sala mică a primăriei

* Oradea: Primăria Oradea organizează o dezbatere publică privind „Proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al Municipiului Oradea pentru anul 2018” – ora 16:00, în Sala Mare a primăriei

* Sfântu Gheorghe: Prima şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Centenarul Marii Uniri – ora 15:00, la sediul Prefecturii Covasna

* Sibiu: Şedinţa Consiliului Judeţean Sibiu – ora 13:00

* Sibiu: Conferinţă de presă organizată de Consiliul Judeţean Sibiu cu prilejul semnării a două contracte de finanţare din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional  – ora 14:00

* Tulcea: Autoritatea de Management a Programului Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime organizeză o întâlnire cu asociaţiile de pescari şi pescarii din judeţul Tulcea pentru promovarea măsurilor de finanţare  – ora 10:00, la sediul Consiliului Judeţean Tulcea

 

– Juridic

* Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să judece primul termen în procesul în care familia lui Bogdan Gigină contestă durata prea mare a anchetei de la DNA privind accidentul în care şi-a pierdut viaţa poliţistul

* Curtea de Apel Bucureşti urmează să discute cererea de întrerupere a executării pedepsei, din motive medicale, formulată de torţionarul Alexandru Vişinescu, fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, care execută o pedeapsă de 20 de ani de închisoare pentru crime împotriva umanităţii.

* Conferinţa cu tema „Soluţii eficiente de luptă împotriva corupţiei şi a fraudei”, ediţia a II-a, organizată de Legal Magazin şi Camera de Comerţ şi Industrie Bucureşti – ora 9:30, în Aula Carol I, Palatul Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti, Str. Ion Ghica nr. 4. În cadrul conferinţei, Rodica Aida Popa, Judecător la Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție va face o prezentare a cărţii Integritatea în spațiul public și privat; Prevenție și necesitate în asigurarea încrederii în raporturile sociale, apărută la editura C.H.Beck

 

– Sindicate, Patronate

* Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ organizează conferinţa de presă cu tema „Nemulţumiri majore în Educaţie: reduceri de posturi şi salarii de mizerie. Angajaţii din învăţământ se pregătesc de proteste!” – ora 10:00, la sediul federaţiei din Bd. Regina Elisabeta nr. 32. La conferinţa de presă vor participa: Simion Hăncescu, preşedinte FSLI, Cornelia Popa-Stavri, secretar – general FSLI şi George Purcaru, prim-vicepreşedinte FSLI

* Vaslui: Conferinţă de presă susţinută de liderul Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Sorin Dumitraşcu – ora 10:00, la Penitenciarul Vaslui

– Economic

* Deschiderea oficială a ședinței de tranzacționare dedicată listării Elvila pe piața AeRO a Bursei de Valori București (BVB) – ora 9:45, la sediul BVB, etaj 14, sala Aquarium

* Deschiderea negocierilor de semnare a unui acord de liber schimb între Uniunea Europeană, Noua Zeelandă și Australia, eveniment organizat de USH Pro Business în parteneriat cu Asociația Română pentru Industrie, Electronică și Software (ARIES) – ora 10:00, la sediul USH Pro Business, Str. Nicolae Iorga nr. 34-36,  etaj 1, sector 1, București  (fosta Ambasadă a Canadei, zona Piața Romană)

* Asociația producătorilor și distribuitorilor de echipamente de tehnologia informațiilor și comunicațiilor (APDETIC) organizează seminarul „Regulament General de Protecție a Datelor” – ora 10:00, la Hotel Intercontinental

* INACO (Iniţiativa pentru Comunitate) și Centrul de Cercetare în Relații Economice Internaționale (CCREI) organizează dezbaterea cu tema „De ce pierde România din Competitivitate? Provocări și soluții” – ora 16:30, la Academia de Studii Economice, sala 1204

* Începând cu această dată, programatorii cu studii medii care urmează cursurile unei instituţii de învăţământ superior vor fi scutiţi de impozitul pe salariu

* Valea Călugărească, jud. Prahova: Colocviul „Sfântul Mare Mucenic Trifon, ocrotitorul viticultorilor” – ora 12:00, la sediul Muzeului „Crama 1777”, Str. Valea Largă nr. 139A, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova. Vor fi prezentate aspecte privind importanţa revigorării unui vechi obicei viticol, care deschide sezonul muncilor la vie, precum şi o serie de similitudini de manifestare a tradiţiilor vinicole din ţările viticole europene

 

– Medicină, Sănătate

* Conferinţă de presă pentru lansarea Campaniei de Ziua Bolilor Rare 2018  (28 feb.) – ora 11:00, la Hotel Ambasador, Bd. Magheru nr. 8

– Academie

* Academia Română şi Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă – fundaţie aflată sub auspiciile Academiei Române, organizează o ceremonie dedicată apariţiei celui de-al doilea volum din Seria „Opere fundamentale ale literaturii române”, tipărite în ultimul timp în parteneriat cu Muzeul Naţional al Literaturii Române – ora 11:00, în Aula Academiei Române, Calea Victoriei nr. 125. La evenimentul moderat de acad. Maya Simionescu, preşedinte executiv al Fundației Naționale pentru Știință și Artă vor lua cuvântul: acad. Cristian Hera, președintele Academiei Române, acad. Eugen Simion, președintele Fundației Naționale pentru Știință și Artă, acad. Victor Spinei, vicepreședinte al Academiei Române, acad. Victor Voicu, secretar general al Academiei Române, acad. Răzvan Theodorescu, președinte al Secției de arte, arhitectură și audiovizual, acad. Nicolae Breban, acad. Ioan-Aurel Pop, prof. Mircea Martin, membru corespondent al Academiei Române, prof. Andrei Terian, prof. Paul Cernat, prof. Bogdan Crețu

* Institutul de Lingvistică al Academiei Române „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” organizează conferinţa „Pentru o teorie unificată a vocabularului cromatic”, susţinută de dr. Ștefan Colceriu – ora 18:00, la sediul Academiei Române, Calea Victoriei nr. 125

– Învăţământ, Cercetare

* Secțiunea de Științe Sociale a Institutului de Cercetări al Universității din București (SSS-ICUB) organizează evenimentul „Sistemul electoral din 2008 și formele românești de gerrymandering și malapportionment”, susținută de dr. Aurelian Giugăl – ora 15:00, la Sala de Consiliu a Facultății de Sociologie și Asistență Socială, Bd. Schitu Măgureanu, nr. 9, Sector 5

* Secțiunea de Științe Umaniste a Institutului de Cercetări al Universității din București organizează un Lunchtime Seminar cu tema „Byzantine adolescence: concept and contexts”, susținut de Oana Cojocaru (bursieră SSU-ICUB) – ora 14:00, în sala de seminar a SSU – ICUB, Str. Dimitrie Brândză nr. 1

* Alba Iulia: Conferinţă de presă organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba – ora 10:00

 

– Arhitectură

* Timişoara: Are loc vernisajul expoziţiei „Sit With Me”, care conţine lucrările realizate de studenţi arhitecţi de la Universitatea Politehnica Timişoara (UPT), în cadrul Proiectului de Amenajări Interioare – ora 15:00, în holul Bibliotecii Centrale a UPT, Bd. V. Pârvan nr. 2B

– Istorie

* Iaşi: Deschiderea expoziţiei foto-documentare „Comunismul în România”, organizată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în parteneriat cu Fundaţia „Konrad Adenauer” şi cu susţinerea Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi – ora 17:00, la Complexul Muzeal Naţional „Moldova”, Palatul Culturii, Piaţa Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 1

– Mass – media, Publicitate

* Şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului – ora 10:00

– Cultură

* Eveniment dedicat regizorului Cristian Munteanu (25 august 1936 – 31 ianuarie 2008), de la a cărui moarte se comemorează 10 ani – ora 18:00, la Muzeul Național al Literaturii Române din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8. Evocarea Cristian Munteanu va fi urmată de audiția spectacolului „Moartea lui Ivan Ilici”, scenariu de Pușa Roth după nuvela lui Lev Tolstoi, în regia lui Cristian Munteanu, producție a Teatrului Național Radiofonic, februarie 2006. Prezintă: Costin Tuchilă. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Conferinţă de presă susţinută de Dan Ioan Şovar, preşedintele Rapsodiei Române, alături de Ioan Chirilă, director artistic, Mandi Pană, director muzical, Cornelia Stoicescu, maestra coregraf şi Nicoleta Băcănaru, director marketing – publicitate, în cadrul căreia se va discuta readucerea în prim plan a marelui brand „Rapsodia Română” – ora 11:00, în Sala Bălcescu (fosta sală a revoluţionarilor) situată pe Bd. Nicolae Bălcescu nr. 17 – 19

* Editura Corint prezintă evenimentul de lansare a volumului „Carnete de război” de Grigore Romalo, apărut în colecția „Istorie cu blazon” – ora 18:00, în saloanele Jockey Club, Str. Episcopiei nr. 9

* Dublă lansare de carte: „Labirint”, de Zina Zen, şi „Bine”, de Igor Guzun ( R. Moldova) – ora 18:30, la Clubul Ţăranului Român, Str. Monetăriei nr. 3

* Editura Nemira lansează romanul „Porecla”, un nou volum semnat de scriitoarea de origine indiană Jhumpa Lahiri, apărut în colecția Babel – ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Vor vorbi despre carte: Alina Purcaru, Iuliana Alexa, Marius Constantinescu. Moderator: Dana Ionescu, coordonatorul colecției Babel

* Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj organizează, în cadrul Programului „Centenarul Marii Uniri în Gorj”, vernisajul expoziției internaționale de artă plastică: „100 de artişti pentru 100 România” – ora 16:00, la Sala „Constantin Brâncuşi” a Palatului Parlamentului. Vor fi expuse 130 de de lucrări de pictură, sculptură, grafică şi tapiţerie, realizate de 100 de artişti plastici: 50 din România (Argeş, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Deva, Gorj, Iaşi, Vâlcea) şi 50 din Bulgaria, Republica Moldova, Serbia şi Ucraina

* Are loc primul eveniment din cadrul expoziției „aNORMAL” a artistului Gheorghe Rasovszky, deschisă la etajul al treilea al Muzeului Național de Artă Contemporană București în perioada 23 nov. 2017 – 1 apr. 2018 – ora 19:00. „Artist-talk Gheorghe Rasovszky” îl are ca invitat pe criticul și istoricul de artă Adrian Guță, care va purta un dialog cu artistul, partea a doua a serii cuprinzând o sesiune de întrebări și răspunsuri

* În cadrul proiectului „Joia de film”, are loc proiecţia peliculei „Tinerețe” (comedie-dramă, 2015, regia Paolo Sorrentino), organizată în parteneriat cu Independenţa Film – ora 19:00, la Spaţiul Public European, Str. Vasile Lascăr nr. 31

* Tenorul Bogdan Mihai revine pe scena Operei Naţionale Bucureşti în rolul Contelui Almaviva, din opera „Bărbierul din Sevilla” de Gioachino Rossini, în regia şi scenografia italianului Matteo Mazzoni – ora 18:30

* Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” susţine un concert sub bagheta dirijorului spaniol David Gimenez Carreras, cu participarea pianistului italian, Roberto Prosseda – ora 19:00, la Sala mare a Ateneului Român (1 – 2 feb.). Printre partenerii media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical

* „Artist in Residence” găzduieşte primul concert din acest an: „The Land of Nod”, proiect prezentat de Mircea Tiberian – ora 20:00, la ARCUB, Sala Mare. De asemenea, „The Land of Nod” este şi titlul albumului care va fi lansat pe scena ARCUB

* Concert susţinut de solista din Republica Moldova, Irina Rimes – ora 21:30, la Hard Rock Cafe

* Ziua Internaţională a Cititului Împreună (1 feb.) va fi sărbătorită în oraşele:

  • Brăila – ora 9:00, la Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati”
  • Galați – ora 10:00, la Librăria Donaris
  • Piteşti – ora 16:30, la Biblioteca Judeţeană Dinicu Golescu, Sala Tinerilor
  • Râmnicu Vâlcea – ora 9:00, Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul”

* Iaşi: Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” organizează vernisajul expoziției retrospective a artistului plastic Liviu Suhar şi lansarea catalogului de expoziție „Liviu Suhar – Pictura din patrimoniul Muzeului de Artă Iași”, apărut la Editura Palatul Culturii, autori Valentina Druțu și Minola Iutiș – ora 17:00, la Palatul Culturii, (1 – 28 feb.)

* Oradea: Filarmonica de stat Oradea prezintă în primă audiţie, „Simfonia I în sol minor”, de Vasili Sergheievici Kalinnikov (1866-1901), alături de alte două lucrări ruseşti, sub bagheta dirijorului olandez Arthur Arnold, prim dirijor la orchestra simfonică din Moscova; participă violonistul Remus Râmbu – ora 19:00, la sala de concerte „Enescu-Bartók”

* Piteşti: Scriitorul, realizatorul TV şi politologul Stelian Tănase îşi lansează volumul „Nocturnă cu vampir. Opus 1” – ora 17:00, la Biblioteca Judeţeană Dinicu Golescu. Invitată specială este Jean Harris, traducătoarea romanului în SUA

* Ploieşti: Seria evenimentelor din „Stagiunea Aniversară 65” continuă la Filarmonica „Paul Constantinescu” cu un nou concert simfonic ce va avea în prim plan  – vibrafonul – ora 19:00. Dirijorul Tiberiu Soare va conduce orchestra simfonică, iar solistul percuţionist Alexandru Anastasiu va interpreta propriul concert pentru vibrafon şi orchestră, intitulat „Rhythm of the Day”

* Satu Mare: Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare și în colaborare cu Consiliul Județean Maramureș, Complexul Astronomic (Planetariul) Baia Mare și Asociația „Millennium” organizează vernisajul expoziției itinerante dedicată Anului European al Patrimoniului Cultural: „Constelații românești tradiționale” și „Semnele cerului” – expoziție de fotografie semnată de Ilie Tudorel – ora 13:00, în Galeria de Artă a Centrului de Creație

* Sibiu: Filarmonica de Stat Sibiu susţine un concert simfonic cu narator – ora 19:00. Pentru prima dată în istoria instituţiei, actorul Florin Piersic va urca pe scena Sălii Thalia, alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu, pentru a interpreta rolul de narator în Suita „Peer Gynt” de Edvard Grieg. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Ilarion Ionescu-Galaţi. Programul concertului va mai cuprinde „Concertul nr.1 pentru pian şi orchestră în Mi bemol major, S.124, LW.H4”, de Franz Liszt, la care invitat este pianistul Dmitrii Kiselev

* Ștefănești, jud. Argeş: Centrul de Cultură „Brătianu” organizează un simpozion dedicat Piei Brătianu, la care vor participa elevi de la Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu” din Ștefănești – ora 11:00, la Conacul Brătienilor (Vila Florica), Aleea Stațiunii nr. 37

* Târgovişte: Are loc o nouă întâlnire „Seara de carte la Târgovişte”. Cartea propusă spre dezbatere este „Inima întunericului”, autor Joseph Conrad. Prezintă: Narcis Enache – ora 17:00, la sediul Bibliotecii Judeţene „I. H. Rădulescu” Dâmboviţa, Str. Stelea nr. 2

 

– Sport

* Fundația Alexandrion organizează cea de-a III-a ediţie a Galei Trofeelor Alexandrion, în cadrul căreia vor fi oferite distincţii şi recompense financiare sportivilor care au obţinut performanţe deosebite în 2017 – ora 20:30

* Meciuri în etapa a 16-a a Ligii Naţionale de handbal masculin

  • ora 17:00 – CS Politehnica Iaşi – HC Vaslui – la Sala LPS – Iaşi
  • ora 17:30 – Dinamo Bucureşti – AHC Dunărea Călăraşi – la Sala Dinamo – Bucureşti

* Craiova: Echipa de fotbal CS Universitatea Craiova organizează o conferinţă de presă înaintea meciului cu Dinamo – ora 14:30, la sala de conferinţe a stadionului „Ion Oblemenco”. Participă antrenorul Devis Mangia şi un jucător

* Piteşti: Echipa de fotbal FC Argeș întâlneşte formația Academia Rapid, într-o partidă amicală – ora 13:00, pe stadionul „Nicolae Dobrin”

* Zalău: Se joacă un meci din etapa a 14-a a Ligii Naţionale de handbal feminin: HC Zalău – CSM Roman – ora 17:30, Sala Gheorghe Tadici

* Jucători români la turnee internaţionale de tenis:

  • Irina Begu evoluează în optimile turneului de la Sankt Petersburg
  • Ana Bogdan – Eugenie Bouchard, în optimi la Taipei

– S-a întâmplat într-o zi de 1 februarie

* Se împlinesc 195 de ani (1823) de când vornicul Mihail Sturdza, reprezentant al marii boierimi moldovene, folosea într-un „Memoriu”, pentru prima dată în viaţa politică a Ţărilor Române, noţiunea de „conservator”, pentru a desemna tendinţele marii boierimi de a păstra vechile stări de lucruri (1/13)

* Acum 171 de ani (1847) avea loc inaugurarea Teatrului de la Copou din Iaşi, cu lucrarea dramatică „Bătălia moldovenilor cu cavalerii teutoni la Marienburg”, tablou vivant de Gheorghe Asachi şi cu “Vicontele de Letorier”, vodevil de Bayard şi Dumanoir (1/13)

* Acum 157 de ani (1861) începeau să funcţioneze, la Bucureşti, mici ateliere pentru fabricarea muniţiilor si materialelor de artilerie, care vor forma Arsenalul Armatei. Primul avion militar de concepţie şi construcţie românească a fost proiectat de inginerul aviator Aurel Vlaicu şi realizat la Arsenalul Armatei (1/13)

* Cu 138 de ani în urmă (1880), Ion Luca Caragiale publica, în „Convorbiri literare”, farsa într-un act „Conu Leonida faţă cu reacţiunea” (1/13)

* Acum 134 de ani (1884) a fost publicată prima ediţie a Oxford English Dictionary. Acesta oferea toate definiţiile imaginabile în contexte diferite pentru limba engleză şi cuprindea mai mult de 100.000 de intrări. În prezent este editat de Oxford University Press şi conţine aproximativ 600.000 de cuvinte, fiind astfel cel mai lung dicţionar oficial, fapt notat în Cartea Recordurilor. Este un dicţionar de referinţă al limbii engleze

* În 1896, acum 122 de ani, la „Teatrul Regio” din Torino (Italia), avea loc premiera mondială a operei în patru acte „La Bohème” („Boema”), de Giacomo Puccini, sub bagheta dirijorului Arturo Toscanini. Libretul este semnat de Giuseppe Giacosa și Luigi Illica, după romanul „Scènes de la vie de bohème” al scriitorului francez Henri Murger. Opera se va impune totuşi mai târziu după o reprezentaţie la teatrul din Palermo şi apoi pe scenele principalelor teatre de operă din Italia

* Cu 114 ani în urmă (1904) apărea, la Bucureşti, cu întreruperi până în 1938, ziarul „Adevărul de dimineaţă”. La 15/28 noiembrie 1904 apare cu titulatura distinctă „Dimineaţa”, iar la 7/20 decembrie 1904 „Dimineaţa” se separă total de „Adevărul”, impunându-se rapid ca unul dintre cele mai importante ziare ale vremii (1/14). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a apariţiei 2/15 februarie 1904

* În urmă cu 104 ani (1914) intra în funcţiune prima instalaţie centralizată feroviară din România, pe linia Bucureşti-Ploieşti

* Tot într-o zi de 1 februarie, acum 99 de ani (1919), a fost desemnată prima Miss America. Pe numele ei Edith Hyde Robbins, aceasta se autointitulase „model al artiştilor”. Evenimentul a avut loc la Hotel des Artistee în Manhattan, iar premiul a constat într-un măr de aur

* Cu 98 de ani în urmă (1920) s-a înfiinţat Institutul de Istorie Naţională din Cluj-Napoca. Fondat din iniţiativa şi cu sprijinul material al regelui Ferdinand I, institutul a funcţionat în cadrul Universităţii din Cluj, fiind condus de Ioan Lupaş şi Alexandru Lapedatu

* Acum 72 de ani (1946) norvegianul Trygve Lie (1896-1968) devenea primul secretar general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) (până în 1953)

* Tot 72 de ani se marchează şi de la proclamarea Ungariei ca republică, avându-i ca preşedinte pe Tildy Zoltán (1889 – 1961) şi ca şef al guvernului pe Nagy Ferenc (1903 – 1979)

* Acum 44 de ani (1974) Ilie Năstase (n. 1946) era declarat, la New York, cel mai bun jucător de tenis al anului 1973, fiind distins cu „Racheta de aur”. Legat de acest moment tenismenul român declara: ”Din 1968 a început să fie decernat anual acest trofeu, dedicat celui mai valoros jucător al lumii. Țin minte că, imediat cum am ajuns la New York, am fost invitat într-un restaurant, unde mi-a fost înmânat acest trofeu. A fost un moment deosebit pentru mine și, cred eu, pentru întreg sportul românesc. Am fost aplaudat în picioare de o sală întreagă plină de personalități”

* Acum 39 de ani (1979) sosea, la Teheran, ayatollahul Khomeiny, liderul religios şiit iranian aflat de 15 ani în exil la Paris (după plecarea din Iran a şahului Mohammad Reza Pahlavi Aryamehr, la 16.I.1979, în urma unor puternice manifestaţii). Puterea a fost  preluată de Consiliul Revoluţionar Islamic (ulterior Consiliul Revoluţiei), în frunte cu Khomeiny, care, la 1 aprilie 1979, va proclama Iranul republică islamică

* În urmă cu 28 de ani (1990) reprezentanţii partidelor politice şi ai CFSN (Consiliul Frontului Salvării Naţionale) conveneau asupra constituirii CPUN (Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională) prin restructurarea CFSN, ca organ legislativ ce va funcţiona până la alegerile din 20.V.1990 (CPUN se va constitui efectiv la 9.V.1990) şi asupra transformării FSN (Frontul Salvării Naţionale) în partid politic, urmând să participe la alegerile din 20 mai de pe poziţii egale cu celelalte forţe politice (hotărârea acestei transformări fusese luată de CFSN la 23.I.1990). FSN a fost înregistrat ca partid la Tribunalul Municipiului Bucureşti prin Decizia nr. 27 din 6.II.1990, la 7 februarie fiind dată publicităţii platforma-program a noii formaţiuni politice

* Acum 27 de ani (1991) România a obţinut statutul de „invitat special” la Consiliul Europei. La 7.X.1993 a avut loc ceremonia de aderare a României ca membru cu drepturi depline

* Cu 26 de ani în urmă (1992), preşedintele Republicii Africa de Sud, Frederick de Klerk, anunţa abrogarea tuturor legilor legate de regimul de discriminare rasială. În aprilie 1994 au avut loc primele alegeri multirasiale din R. Africa de Sud, iar Nelson Mandela a devenit primul preşedinte de culoare al ţării

* În urmă cu 26 de ani, România stabilea relaţii diplomatice cu Ucraina. Imediat după aceasta s-a înfiinţat Ambasada României la Kiev, în locul Consulatului General care a funcţionat în capitala ucraineană din 1971

* Se împlinesc 25 de ani (1993) de la înfiinţarea Secţiei de Istorie Orală din cadrul Departamentului Ştiinţă, Învăţământ, Educaţie al Radiodifuziunii Române. Pe data de 2 iunie 2000, aceasta s-a transformat în Centrul de Istorie Orală „Gheorghe I. Brătianu”

* Cu 23 de ani în urmă (1995) intra în vigoare Acordul de asociere a României la Uniunea Europeană (semnat la 1.II.1993). De la 1.I.2007 România este membră a Uniunii Europene

* Tot acum 23 de ani, România semna, la Strasbourg, alături de reprezentanţii altor 20 de state, Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale a Consiliului Europei. Adoptată la 10.XI.1994, Convenţia a intrat în vigoare la 1.II.1998

* Se împlinesc 20 de ani (1998) de la intrarea în vigoare a Convenţiei pentru protecţia minorităţilor naţionale a Consiliului Europei (adoptată la 10.XI.1994 şi deschisă spre semnare, la Strasbourg, la 1.II.1995). România a semnat Convenţia chiar în prima zi, alături de reprezentanţii altor 20 de state, fiind primul stat care a ratificat documentul, la data de 29.IV.1995, depunând instrumentul de ratificare la data de 11.V.1995

* Se împlinesc 15 ani (2003) de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Nisa, care modifica Tratatul privind Uniunea Europeană, tratatele de instituire a Comunităţilor Europene precum şi anumite acte conexe; a fost semnat de şefii de stat şi de guvern ai statelor membre UE la 26 februarie 2001, în cadrul Consiliului European de la Nisa (Franţa)

* Se împlineşte 1 an (2017) de la intrarea în vigoare a OUG 13/2017, adoptată de Guvernul Grindeanu, pentru modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedură penală (privind graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate), prin care „independenţa justiţiei a fost încălcată grav”. Ordonanţa a scandalizat România, generând ample proteste de stradă. Camera Deputaţilor a aprobat, la 21.II.2017, Legea de respingere a acestei ordonanţe de urgenţă, lege semnată la 24.II.2017 de preşedintele României, Klaus Iohannis

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Intendenţei Militare”; prin Înaltul Ordin nr. 29, emis la 1.II.1861, s-a consfinţit înfiinţarea intendenţei militare; pe baza acestuia s-a format corpul ofiţerilor de intendenţă militară, condus de intendentul general al Armatei (asimilat cu gradul de general de brigadă) şi subordonat Ministerului de Război

– 1838: S-a născut Nicolae Gane, prozator şi memorialist din cercul „Junimii”; membru titular al Academiei Române din 1908, vicepreşedinte al acestui for (1912-1913) (m. 1916) – 180 de ani

– 1848: S-a născut Sava Henţia, pictor realist, grafician, muralist, ilustrator de carte şi profesor; participant la Războiul de independenţă (1877-1878), a pictat, ca un veritabil corespondent de război, numeroase scene de campanie (m. 1904) – 170 de ani

– 1852: S-a născut Ion Luca Caragiale, dramaturg şi prozator; membru post-mortem al Academiei Române din 1948 (m. 1912, la Berlin/Germania). NOTĂ: Unele surse (http://scriitoricelebri.blogspot.ro/2012/02/ion-luca-caragiale-1852-1912.html) menţionează ca dată a naşterii 30 ianuarie 1852

– 1868: S-a născut pictorul Ştefan Luchian; supranumit „poetul plastic al florilor”; membru post-mortem al Academiei Române din 1948 (m. 1916) – 150 de ani

– 1876: S-a născut Octavian C. Tăslăuanu, critic literar, memorialist, publicist şi om politic; aflat la conducerea „Luceafărului” între anii 1903 şi 1919, a jucat, prin poziţia deţinută la cea mai de seamă revistă culturală a românilor transilvăneni, un rol deosebit de important în lupta dusă pe tărâm cultural pentru realizarea dezideratului de desăvârşire a unităţii naţionale (m. 1942)

– 1894: S-a născut pictorul postimpresionist Lucian Grigorescu; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (m. 1965)

– 1897: A murit ofiţerul Pavel Zăgănescu, comandant al detaşamentului de pompieri care a luptat, la 13/25.IX.1848, la cazarma de pe Dealul Spirii din Bucureşti, împotriva trupelor turceşti sosite în Ţara Românească să înfrângă Revoluţia de la 1848 (n. 1815)

– 1907: S-a născut Oscar Lemnaru (nume la naştere: Oscar Holtzman), prozator, traducător (din literaturile rusă şi franceză) şi jurnalist (m. 1968)

– 1907: S-a născut silvicultorul Ion GH. Popescu-Zeletin; contribuţii în biometria forestieră şi în amenajarea pădurilor; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1974)

– 1907: S-a născut prozatorul, traducătorul şi publicistul T. C. Stan; a fost şi redactor la Agenţia de ştiri RADOR (m. 1940)

– 1912: S-a născut Vasile Netea, istoric (specialist în istoria modernă a României – îndeosebi în istoria Transilvaniei, a scris cărţi în care a argumentat ideea de unitate a poporului român, insistând asupra legăturii dintre provinciile locuite de români), critic literar, folclorist, gazetar şi analist politic (m. 1989)

– 1913: S-a născut violoncelistul Serafim Antropov – Manu (m. 1988) – 105 ani

– 1922: S-a născut I. M. Ştefan (pseudonimul lui Alexandru Sergiu Sragher), prozator şi traducător; coautor, alături de Radu Nor, al primului roman ştiinţifico-fantastic scris în România în perioada postbelică, „Drum printre aştri” (1954) (m. 1992)

– 1926: S-a născut istoricul, arheologul şi profesorul Dumitru Protase; în activitatea de cercetare s-a aplecat îndeosebi asupra istoriei Daciei romane şi postromane; membru de onoare al Academiei Române din 2003

– 1928: S-a născut Octavian Sava (nume real: Octavian Segall), scenarist, dramaturg, autor de texte umoristice; redactor la Radio (1949-1964) şi apoi la Televiziune (m. 2013) – 90 de ani

– 1932: S-a născut lingvistul italian de origine română Sorin Stati; stabilit în Italia din 1971; lucrări de lingvistică generală aplicată; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993 (m. 2008)

– 1934: S-a născut Nicolae Breban, romancier, eseist, dramaturg, publicist, poet şi traducător; membru titular al Academiei Române din 2009

– 1935: S-a născut juristul şi profesorul Ion Dogaru; studii privind dreptul civil, dreptul comerţului internaţional, dreptul familiei, teoria generală a dreptului şi filosofia dreptului; membru corespondent al Academiei Române din 2001

– 1935: S-a născut poetul, prozatorul şi eseistul Nicolae Motoc (m. 2013)

– 1938: S-a născut sculptorul Constantin Popovici (m. 1995) – 80 de ani

– 1938: S-a născut pictorul Niculiţă Secrieru (m. 2002) – 80 de ani

– 1944: S-a născut Lucian Boia, unul dintre cei mai prolifici istorici români contemporani, preocupat, îndeosebi, de istoria ideilor şi a imaginarului; a revoluţionat, după 1989, istoriografia românească, propunând o perspectivă demitizantă asupra istoriei

– 1944: S-a născut Petru Popescu, poet, prozator, scenarist şi regizor de film; stabilit în SUA (din 1975)

– 1945: S-a născut interpreta de muzică populară Elena Roizen (m. 2007)

– 1949: A murit N.[icolae] D.[imitrie] Cocea, prozator, publicist, dramaturg şi traducător (n. 1880)

– 1954: S-a născut prozatorul Tudor Dumitru Savu (m. 2000)

– 1955: S-a născut violoncelista Anca Vartolomei

– 1970: S-a născut interpreta de muzică pop Nico (Nicoleta Matei)

– 1970: A murit botanista Alice Săvulescu; cercetări în domeniile microbiologiei şi patologiei vegetale; membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1905)

– 1982: A murit prozatorul Radu Petrescu; este considerat unul dintre precursorii şcolii postmoderniste româneşti, precum şi unul dintre cei mai mari autori români de jurnale (n. 1927)

– 1996: A murit părintele arhimandrit basarabean Paulin Lecca, duhovnic, scriitor, traducător şi misionar în Biserica Ortodoxă Română (n. 1914)

– 1999: A murit poetul şi prozatorul Dim.[imitrie] Rachici (n. 1934)

– 2017: A murit Alma Redlinger, pictoriţă, desenatoare, graficiană şi gravoare (n. 1924) – 1 an

EVENIMENTE EXTERNE

– Strasbourg: Comitetul Anti-Tortură al Consiliului Europei va publica un raport pe tema celei mai recente vizite în Lituania

– Dublin: Vizita prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans

– Dakar: Vizita preşedintelui francez, Emmanuel Macron, în Senegal (1 – 2 feb.)

– Dușanbe: Vizita preşedintelui Kârgâzstanului, Sooronbay Jeenbekov, în Tadjikistan (1  -2 feb.)

– Greenbier, SUA: Preşedintele american Donald Trump este aşteptat să susţină un discurs în cadrul unei reuniuni a Partidului Republican organizată în Virginia occidentală

– Berlin: Deputaţii germani urmează să adopte o lege care să reglementeze clar reîntregirea familiilor refugiaţilor

– Buenos Aires/ Bogota/ Ciudad de Mexico/ Lima: Turneu al secretarului american de stat, Rex Tillerson, în Argentina, Columbia, Mexic şi Peru (1 – 7 feb.)

– Beijing: Vizita premierului britanic Theresa May, pentru a aprofunda relaţiile comerciale bilaterale în perspectiva Brexit

– Ljubljana, Slovenia: Vizita premierului sârb, Ana Brnabic, însoţită de o delegaţie de miniştri, pentru a participa la o şedinţă comună a guvernelor din Serbia şi Slovenia

– Praga: Ministrul ceh de externe, Martin Stropnicky, se întâlneşte cu omologul său ungar, Peter Szijjarto

– Moscova: Vizita ministrului italian de extene, Angelino Alfano

– Cairo: Reuniune a miniştrilor de externe din cadrul Ligii Arabe, pe tema controversatei decizii americane de recunoaştere a Ierusalimului drept capitală a Israelului

– Kathmandu: Vizita ministrului indian al afacerilor externe, Sushma Swaraj, în Nepal (1 – 2 ian.)

– Londra: Conferinţă de presă a avocaţilor liderilor catalani pro-independenţă aflaţi în închisoare, pentru a anunţa intenţia lor de a face apel la ONU pentru „detenţie arbitrară”

– Oslo: Vizita oficială a prinţului William al Marii Britanii şi a soţiei sale Catherine, ducesă de Cambridge (1 – 2 feb.)

– Skopje: Vizita mediatorului ONU Matthew Nimetz, însărcinat cu diferendul dintre Grecia şi Macedonia, pe tema numelui fostului teritoriu al Iugoslaviei

– Lisabona: Angajaţii fabricii germane de automobile Volkswagen, Autoeuropa, urmează să intre într-o de grevă de două zile împotriva condiţiilor lor de lucru (1 – 2 feb.)

– Guvernoratul Dhofar, Oman: Are loc o nouă misiune de simulare a condiţiilor de viaţă pe planeta Marte, de către astronauţii austrieci, un experiment ştiinţific inedit

– Paris: Salonul mondial al medicinei şi chirurgiei estetice – IMCAS

– Londra: Conferinţa anuală de presă a companiei de dans Sadler’s Wells, o companie de top din Londra

– Milano: Inaugurarea unei expoziţii dedicate pictoriţei mexicane Frida Kahlo – la Muzeul Culturii

– Chişinău: Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”, în colaborare cu Institutul de Neurologie și Neurochirurgie prezintă proiectul „Terapia prin muzică”, ediția a IV-a – „Omul, muzica şi expresia spiritualităţii” – ora 18:00

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională a Cititului Împreună” sau „Ziua Internaţională a Cititului cu Voce Tare” este un eveniment global marcat în peste 100 de țări şi organizat de Asociaţia Lit World, anul acesta având ca slogan „Citiți Împreună. Schimbați Lumea!”

– 1690: S-a născut compozitorul italian Francesco Maria Veracini (m. 1768)

– 1851: A murit scriitoarea britanică Mary Shelley, considerată drept precursoarea scrierilor ştiintifico-fantastice moderne; cunoscută mai ales pentru romanul „Frankenstein” (1818) (n. 1797)

– 1860: S-a născut filologul german Gustav Weigand; în 1893 a înfiinţat, la Leipzig, Institutul pentru Studiul Limbii Române, care a fost, până la izbucnirea Primului Război Mondial, cel mai important centru ştiinţific din străinătate pentru studiul limbii române; Weigand a fost şi primul lingvist care a cercetat, la faţa locului, dialectele şi graiurile limbii române, călătorind, în anii 1887 şi 1909, în toate ţinuturile locuite de români; el a impus în lumea ştiinţifică şi folosirea denumirii de „aromân”, care a înlocuit-o pe cea limitativă de „macedonean”; membru corespondent străin al Academiei Române din 1892 (m. 1930)

– 1901: S-a născut actorul american de film Clark Gable (m. 1960)

– 1907: S-a născut Camargo Guarnieri, compozitor brazilian (m. 1993)

– 1913: S-a născut (la Chişinău, Rep. Moldova) violoncelistul, compozitorul şi profesorul Serafim Antropov – Manu (m. 1988) – 105 ani

– 1915: S-a născut actriţa americană Alicia Rhett, care a jucat în filmul „Pe aripile vântului”, dând viaţă personajului India Wilkes (m. 2014)

– 1917: S-a născut actorul indian de film A. K. (Avtar Kishan) Hangal, supranumit „bunicul Bollywood-ului” (m. 2012). NOTĂ: Unele surse (www.bollywoodlife.com) dau naşterea la 1.II.1914, iar altele (http://www.imdb.com/name/nm0359845/) menţionează ca dată a naşterii 15 august 1915

– 1921, 1/13: S-a născut Zao Wou-Ki, pictor chinez naturalizat francez, maestru al abstracţiei lirice (m. 2013)

– 1922: S-a născut cântăreaţa italiană de operă (soprană) Renata Tebaldi (m. 2004)

– 1931: S-a născut Boris Elţîn, om politic rus, primul preşedinte al Federaţiei Ruse (12.VI.1991 – 31.XII.1999) şi primul conducător din istoria acestei țări ales în mod direct (m. 2007)

– 1935: S-a născut Dieter Kühn, dramaturg şi eseist german (m. 2015)

– 1944: A murit pictorul olandez Piet Mondrian; unul dintre întemeietorii şi teoreticienii neoplasticismului (n. 1872)

– 1945: A murit Johan Huizinga, eseist şi istoric de artă olandez (n. 1872)

– 1946: S-a născut actriţa britanică Elisabeth Sladen (m. 2011). NOTĂ: Unele surse (www.imdb.com) dau ca an al naşterii 1948

– 1958: A murit fizicianul american Clinton Joseph Davisson; împreună cu Lester H. Germer, a descoperit, în 1927, fenomenul de difracţie a electronilor în cristale; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1937, împreună cu englezul George Paget Thomson (n. 1881) – 60 de ani

– 1965: S-a născut actorul american Brandon Lee, fiul lui Bruce Lee (m. 1993)

– 1966: A murit actorul american de film Buster Keaton (n. 1895)

– 1976: A murit fizicianul german Werner Heisenberg, unul dintre întemeietorii fizicii cuantice; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1932; membru de onoare străin al Academiei Române din 1938 (n. 1901)

– 1986: A murit Alva Myrdal, sociolog şi politician suedez; prima suedeză ambasador (India, 1954); a condus delegaţia Suediei la Conferinţa pentru Dezarmare de la Geneva (1961-1973); militantă pentru pace, dezarmare şi pentru soluţionarea problemelor Lumii a Treia; Premiul Nobel pentru Pace în anul 1982 (n. 1902)

– 2007: A murit Gian-Carlo Menotti, compozitor american de origine italiană (n. 1911)

– 2012: A murit Wisława Szymborska-Włodek, poetă, eseistă, ilustratoare de carte şi traducătoare poloneză; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1996 (n. 1923)

– 2013: A murit muzicianul american Cecil Womack (n. 1947) – 5 ani

– 2013: A murit actorul britanic Robin Sachs (n. 1951) – 5 ani

– 2014: A murit Maximilian Schell, actor, producător, regizor, scenarist austriac (n. 1930)

– 2015: A murit pianistul francez de origine italiană Aldo Ciccolini (n. 1925)