Indexul European al Consumatorului de Sănătate 2017 plasează România pe ultimul loc în clasamentul general

Indexul European al Consumatorului de Sănătate 2017 plasează România pe ultimul loc în clasamentul general sau pe unul dintre ultimele locuri la majoritatea celor mai importanţi indicatori. Întrebată astăzi de jurnalişti cum ar putea fi schimbată această situaţie, Sorina Pintea, ministrul sănătăţii, a declarat că datele din raport sunt din 2016 şi că anul trecut s-au făcut paşi importanţi
Sorina Pintea: În 2017, deja s-au făcut foarte mulţi paşi, în primul rând, cu sistemul de salarizare a personalului medical şi, prin urmare, s-au depus mult mai puţine dosare la Ministerul Sănătăţii de către medici pentru a putea pleca în străinătate. Deci, paşi importanţi s-au făcut. Este ruşinos să fii într-un clasament pe ultimul loc. Nu poţi să comentezi când eşti pe ultimul loc, dar nu cred că ne merităm, chiar nu ne merităm acel ultim loc.
Realizator: Ministrul Sorina Pintea a mai spus astăzi, cu prilejul lansării campaniei de Ziua Internaţională a Bolilor Rare, că o creştere a numărului de centre de referinţă în tratarea acestor maladii este o prioritate pentru Ministerul Sănătăţii. În prezent, există 12 astfel de centre în România, însă nu există niciun registru naţional de boli rare şi nici ghiduri clinice în acest domeniu – ne-a transmis reporterul nostru Marilena Frâncu./lbadiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 februarie