Liderul USR, Dan Barna, cere demisia ministrului de externe

Liderul USR, Dan Barna, cere demisia ministrului de externe din cauza unei declaraţii pe care o consideră antieuropeană. Legarea fondurilor europene de ‘alte elemente’ ar constitui ‘o încălcare grosolană’ a principiilor Uniunii – a declarat, ieri, Teodor Meleşcanu, în contextul unor informaţii venite de la Bruxelles că respectarea statului de drept ar putea deveni o condiţie pentru acordarea acestor fonduri. Declaraţia lui Teodor Meleşcanu a fost făcută la o conferinţă de presă comună cu ministrul de externe din Polonia, ţară sancţionată de Bruxelles pentru nerespectarea statului de drept./amirea/sdm2

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 februarie)