Parlamentul European va stabili cum vor fi redistribuite cele 73 de locuri ocupate de eurodeputaţii britanici

Parlamentul European va stabili, săptămâna viitoare, cum vor fi redistribuite cele 73 de locuri – ocupate în prezent de eurodeputaţi britanici – după ce Regatul Unit va părăsi Uniunea. În perspectiva alegerilor europene de anul viitor, se intenţionează şi o reducere a numărului total de europarlamentari, comparativ cu ce avem în prezent.
Propunerea prevede, pe de o parte, o reducere a numărului total de parlamentari, iar pe de altă parte o alocare a unui număr suplimentar de locuri către anumite ţări ale Uniunii, după ieşirea Marii Britanii din spaţiul comunitar, care ar urma să aibă loc în martie anul viitor. Un raport al Comisiei pentru Afaceri Constituţionale din Parlamentul European arată că ar urma să fie redistribuite 27 din cele 73 de locuri care aparţin acum Regatului Unit. România, Polonia sau Croaţia ar urma să primească câte un loc în plus la viitoarele alegeri. Alte state câte trei, cum ar fi Italia sau Olanda, în timp ce Spania şi Franţa câte cinci locuri, Germania, în schimb, nu va primi niciun loc în plus, este oricum ţara cu cea mai numeroasă prezenţă în legislativul Uniunii. Totodată, parlamentarii europeni aduc în discuţie şi posibilitatea unor liste electorale paneuropene, ceea ce presupune stabilirea unei circumscripţii comune pe întreg teritoriul comunitar. Raportul propune ca numărul deputatilor aleşi pe astfel de liste să fie acelaşi cu numărul de state membre. Alegerile parlamentare europene ar urma să aibă loc între 23 şi 26 mai anul viitor, în perioada în care ţara noastră va deţine preşedinţia prin rotaţie a UE./dursache/menescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (2 februarie)